Am petrecut cam 7 ani studiind Augustin, mai precis patru tratate: De Trinitate, De Civitate Dei, De Doctrina Christiana și Enchiridion.

Zilele trecute m-am reîntors la Augustin, încercînd să îi îndrept pe studenți spre De Dialectica.

Am avut o relație de dragoste-ură cu Augustin, dar a rezultat o carte. Traumele studiului mi-au trecut în doi sau trei ani de zile, după care m-am ocupat de altceva, de proiectele mele de periegeză. În urmă cu ceva timp am fost curios să văd ce se mai spune despre un subiect foarte la modă încă, subiect pe care am scris și eu: cît de mult știa Augustin greacă?

Teoria mea? Știa mai mult decît s-a presupus, mai mult chiar decît a presupus chiar Henry Irinee Marrou în excelentul său studiu, dar Augustin se alinta retoric. Se făcea că nu pricepe, tocmai pentru a impune limba latină ca limbă teologică, impunînd limbajul tehnic teologic pentru totdeauna în limba latină.

Disputa legată de Ziua Reformei și Luther, care a fost un bun cunoscător al lui Augustin, fiind fost călugăr augustinian, m-au îndreptat din nou spre Augustin. Ce-ar fi fost reformatorii fără teologul harului, fără scrierile anti-pelagiene?

Iată o dispută în curs de ceva vreme, un dialog între doi savanți. Găsiți mai multe AICI.

2. Greek. The author says I should not bring up Augustine’s views on the Trinity since “they lie far outside my book’s stopping point.” He misses the point. I bring up Trinityto quote Augustine’s most candid admission that he did not read or understand Greek. This is a towering fact that stands in the way of point-to-point comparison of Augustine with the two men who were part of the Greek culture of the East. He is still trying to brush away this fact, now calling Augustine’s Greek “initially limited.” When I write that the West was a lesser arena of Christian thought I am not calling it “a dark age,” as he would have it. Yet even in that subsidiary world Augustine stood apart. Many other Westerners knew and used Greek, including those close to Augustine (Ambrose, Simplician, Mallius Theodore, Valerius).

How can one ignore the astounding fact that Augustine is the only major thinker of late antiquity who was monolingual? I believe that this is a key to his originality, the private way he sought answers to the most difficult questions. That is why I bring up the Trinity, which—as James O’Donnell argues—is at the heart of Confessions (especially the last three books), Lane Fox’s subject, and therefore not far beyond his stopping point.

sursa