Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
De asemenea, am învățat cum păcatul își face loc în viața noastră precum această larvă de viespe. Trăiește pe cheltuiala noastră, se hrănește din noi fără să ne dăm seama. 
Marius Cruceru 
Hmm… Tocmai experiența opririi „la 500 de m” și întoarcerii de acolo înapoi, m-a făcut să re-consider gradul de dificultate al traseului (declarat anterior ca „mediu”), experiență repetată de încă trei cupluri (e adevărat, ei s-au alintat reciproc cu titulatura de… „rotoflecșii”!!).
Pe viitor voi căuta să adaptez mai bine traseul la… posibilitățile drumeților. Ceea ce a experimentat fiecare, însă, rămâne! Pe lângă aerul curat, apa de izvor, și cadrul natural…
Mulțumim de participare!
Iată că am găsit pînă la urmă comentariile. Îmi pare rău de întîrziere. Mă miram unde îmi dispar comentarii. Se pare că wordpress-ul și-a făcut de cap o vreme și mi-a trimis multe comentarii la spam.
Nu, pentru noi doi nu fost greu traseul. A fost odihnă și tratament. Noah s-a speriat la un moment dat cînd un adult a alunecat și a gemut. Atunci a fost punctul de turnură. L-am fi obligat să meargă mai departe, dar nu am dorit să fie o experieță traumatizantă pentru el, fiind prima de acest fel.
vrem să mai ieșim pe munte 🙂 Mulțumim pentru organizare!
Tocmai am ascultat si reascultat zilele acestea acceasi tema /preocupare la Daniel Branzei , …si de la „Bolile in comunicare si tratamentul lor „, am ajuns si la ” Conditiile fericirii in casnicie „. ..Nu zambiti frate Marius, dar a fost calea/metoda prin care am pus Cuvantul in fata si in urechile copiilor mei , …..pe care ii doresc ai Domnului !
Din cele 25 de cupluri erau si din lume ? …”fiti roditori ” , acestea sunt prilejuri extraordinar de bune .
Amin
Nu, sora Ana, toți erau din Biserică, din aceeași biserică, Iris.
Hmm… observația de mai sus m-a pus oarecum pe gânduri… Nici nu știu ce expresie -dintre cele două disponibile – să aleg: „din fericire” sau… „din nefericire”, DAR atunci când Dumnezeu ne-a pus pe inimă pornirea acestor „ieșiri pentru cupluri”, a început totul de la constatarea – tristă, ce-i drept – că este enorm de multă nevoie de restaurare, reparare, iertare și acceptare… AICI, în Biserică, în adunare sau trupul lui Hristos. Așa că demersul nostru s-a adresat inițial comunității din care facem parte… ținând însă permanent ușa deschisă celor… neintegrați în adunare. Edițiile trecute am avut „musafiri”, care s-au pliat foarte bine pe ceea ce am făcut; de data aceasta, într-adevăr, „nevoia” a fost atât de mare (de fapt cererea de participare) din partea celor „de-ai casei” încât am interpretat acest aspect – în cadrul momentelor de rugăciune din timpul pregătirilor – ca un mesaj… clar din partea lui Dumnezeu că este nevoie de această acțiune AICI, printre „oile” din turma noastră (!! orice asemănare cu personaje din viața reală… mă rog, chiar Isus ne aseamănă cu o turmă de oi…!).