Text de Corneliu Jităreanu

Nu mi s-a întâmplat de multă vreme să mi se pară noaptea o clipă: am închis ochii și apoi a sunat alarma: vreo patru minute în continuu, până m-am dumirit că se făcuse într-adevăr dimineață. Un câine, vecin de cort cu mine, auzise și el gălăgia alarmei și o acompania cu hămăitul lui. Căzuse rouă, iar șoapte de gheață mă îndemnau să mă adâncesc în sacul de dormit. Drumul lung, care mă aștepta să-l măsor centimetru cu centimetru, striga la mine să mă scol o dată. Am găsit suficiente scuze ca să mai trândăvesc câteva minute bune: trebuia să se ridice roua de pe cort, să deschidă la restaurant, să plece vecinul meu, câinele, etc.
Când am ieșit afară, pământul părea că fierbe, emanând aburi groși. Miriade de cristale scânteietoare împodobeau până și cele mai neînsemnate lucruri: un peisaj pe cât de simplu pe atât de feeric – o urmă a genezei.

Sursa Corneliu Jităreanu

Traseu

Astăzi am tăiat două petale din harta României (așa ni s-a spus în clasa întâi – în vechiul regim – că România e ca un buchet de flori înmuiat în Marea Neagră…), adică m-am abătut de la traseul propus și am luat două scurtături. Prima petală am tăiat-o pentru că nu aveam restaurant pe traseu și a trebuit să trec prin Oravița. A doua petală – am fost așa de entuziasmat când am văzut munții că m-am repezit drept în ei și am ratat intersecția care mă ducea pe traseul ce șerpuia alene de-a lungul Nerei.

El este Valentin (vezi Foto 2 din comentarii). La 29 de ani, în luna mai, a părăsit French Army ca să exploreze lumea pe bicicletă. A pornit din Franța și s-a oprit pe litoralul românesc. Se întorcea acasă când l-am întâlnit. Avea deja peste 4000 km, și întreaga aventură se întindea pe 3 luni. Era cu gândul la altă călătorie, din Mongolia în China, tot anul acesta. Ne-am despărțit prieteni: pe FB. Mi-a zis că urmează o urcare mare. Nu-i problemă: înseamnă că va fi și o coborâre maaaaareeee, iuhuuuuu…

De la Moldova Nouă, traseul este ideal pentru o plimbare de bicicliști începători. Dacă vreți o aventură accesibilă, ăsta e traseul ideal. Drumul copiază fidel unduirile frumosului fluviu, iar dacă nu ești cu băgare de seamă, riști să rămâi cu gâtul răsucit spre dreapta (Mie mi s-au blocat mușchii gâtului din partea stângă :)). Frumusețea crudă, simplă, dar de bun gust, înrobește privirile drumeților. Asemeni unei bucătarese care toarnă cu ulciorul apă în oala pentru ciorbă, Dunărea umple câteva cazane și căzănele unde își scaldă pieile o mulțime de oameni. Munții dantelați străjuiesc preaplinul bătrânului fluviu, iar Decebal Rex împărățește neclintit peste lișniștea fericită a acestor locuri.

Bunătățile Domnului

Ca-n fiecare zi cer și caut urme ale bunătății lui Dumnezeu lăsate în natură, în lucrurile mici sau mari, chiar și în banalitățile vieții. Astăzi am găsit ceva interesant în oameni.

Se spune că pescuitul este una dintre puținele activități în care nu faci nimic și totuși spui că faci ceva. Uitându-mă la zeci și zeci de pescari care pierdeau vremea așteptând un pește să tragă clopoțelul ca să-i trezească din somn, mi-am zis că-i curată pierdere de viață. Nu înțeleg ce pasiune e și asta… Vorba cuiva: „Learn a fisherman to bike, and he will descover that fishing is boring and stupid.” Apoi mi-a picat fisa. M-am pus în locul lor, pe scăunel, sub umbreluță, cu răcoritoare în lada cu gheață și cu ochii la peștele ce stătea liniștit pe grătar. Deodată trece un biciclist, încărcat cu bagaje, pârjolit tot de soarele de amiază, cu apa clacotind în bidoane, gâfâind mai să-și dea duhul. „Uite și la ăsta! Ce pasiune o mai fi și asta?” Atunci am înțeles că pasiunile, în doză moderată și curățite de orice patimă spurcată, sunt expresii ale bunătății lui Dumnezeu, care a dat oamenilor creativitate și aptitudini și plăceri ca să le înfrumusețeze viața în mijlocul trudei lor sub soare (a se vedea Eclesiastul).

Una din principalele probleme pe malul Dunării este apa. Și cum satele sunt rare iar magazinele și mai rare, m-am trezit că pedalez pe uscat. Și nu știu cum se face, dar când vezi atâta apă lângă tine și n-ai nimic de băut, ți se face și mai mare sete. Am pedalat grăbit poate dau de vreun sat: nimic. Soarele era pe urmele mele și mă șfichiuia nemilos pe la spate. M-am uitat pe hartă: era încă mult până la următorul sat. Singura soluție, auto-stopul. Cu bidonul întins mizam pe bunătatea confraților. A trecut unul, a trecut al doilea înainte pe alături, dar un om simplu, milostiv, care după mașina ce o conducea se vedea că are mult mai puțin decât ceilalți doi, s-a oprit brusc și m-a întrebat: „Ce-ți trebe?” „Apă!” „Apa e de la Dumnezeu”, mi-a zis el întinzându-mi o sticlă cu bunătate. Am plecat binecuvântându-l, înviorat nu de apă ci de gestul mic de bunătate.

Statisti:
Distanța: 178 km
Media: 21.8 km/h
Strava link: https://www.strava.com/activities/658934570…

Campania: Cele mai lungi zile pentru cele mai scurte vieți (www.emanuelhospice.org)

sursa

UPDATE

Ziua 4

Aseară am adormit greu. Camera mea de hotel nu era bine antifonată și era așezată între șosea și calea ferată. Așa că orchestra era completă: aveam tonurile înalte date de mașini, tonurile joase date de tiruri, iar trenul bătea ritmul. Pe la unu m-am săturat să aștept finalul concertului și am ațipit ca un spectator la un spectacol plictisitor. M-am trezit pe aceeași muzică, dar acum avea și versuri, căci peste drum era o parcare și terasă și oamenii pălăvrăgeau zgomotos. După ce mi-am strâns acareturile, am trecut strada la un restaurat și mi-am comandat la micul dejun o cafea mare. Ospătara, nedumerită, mi-a explicat ca e dublă (nu era nevoie: mi-am dat seama după preț).

Zi de duminică

Mi-a sugerat un prieten să respect ziua de odihnă. Acum, nu știu voi cum faceți când mergeți în concediu, dar eu nu-mi iau haine pentru biserică. În plus, abia e a patra zi de muncă istovitoare… Oricum, am zis că, pentru mine, concediul înseamnă obosirea trupului pentru odihnirea minții; și până acum a dat roade. Așa că mi-am mai luat o zi de odihnă pentru suflet și-am încălecat din nou bicicleta.
Mă trezesc de multe ori stând pe scaunul din biserică și cu gândul la bicicletă. Ce să fac?! Nu sunt așa spiritual ca majoritatea fraților… Duminica asta m-am trezit pe bicicletă gândindu-mă la serviciul de biserică. Există o rutină sfântă care care-ți modelează gândirea și îți determină acțiunile. Am ținut propriul program pe bicicletă: am cântat cât de tare am vrut (că doar nu se supăra nimeni că falsam), mi-am predicat o predică scurtă dar aplicativă, m-am rugat ca vameșul, iar la urmă a venit un cerșetor cu colecta. La voi cum a fost Duminica?

Vecinii

În călătoria aceasta îmbrățișez țara, dar vreau să-i cuprind și pe vecini. Am bătut la Porțile de Fier 2 și Serbia și-a deschis brațele să mă întâmpine. Pe malul drept al Dunării, am mers pe ruta care fusese câdva un adevărat „drum al mătăsii” pentru contrabandiști. Cu gândul la vremuri când lor le mergea mai bine decât nouă, am mulțumit acum poporului sârb pentru celebra Vegeta, pentru gumele de tip țigări, pentru sucuri și alte bunătățuri de contrabandă ce ne-au îndulcit sărăcia.
M-am oprit la o răscruce să verific dacă sunt pe drumu’ ăl’ bun. Pe banca din fața bufetului stăteau patru ‘valahi’, răcorindu-se cu o bere. Mi s-a părut că aud românește și am intrat in vorbă cu ei. Vorbeau intermitent, ca românii din State. „Noi suntem români, crtesd gfus gdhtresa valahi, nu cum a zis Băsescu, ertbg sertda ghtroc…” Am presupus că l-au înjurat, după cuvântul care l-a sugerat cu mâna. Îl mai știau și pe Mazăre, că-i smîntr – numa’ ei știu ce-au zis. I-am întrebat unde găsesc un restaurant și au folosit suficiente cuvinte în românește ca să mă facă să înțeleg că mai aveam mult de mers.
Datorită prietenului meu belgrădean, Andrei Vince, cunosc câte ceva despre starea bisericilor din Serbia, care au mare nevoie de rugăciune și susținere. Pentru mine, reîntâlnirea cu vecinii noștri, a făcut să-mi răsune în inimă din nou chemarea: „Treci în Serbia și ajută-ne!”
După ce m-au ospătat cu o excelentă ciorbă de vițel și alte porcării, am închis Porțile de Fier 2 după mine și mi-am continuat traseul pe malul stâng, unde se așternuse umbra.

Bunătățile Domnului

Când trec prin satele românești se petrece un lucru încurajator: grupuri de bărbați stând în fața cârciumei își dau coate și mă privesc cu uimire și admirație; sfaturi de sătence adunate în fața porților mă urmăresc cu privirea; pâlcuri de copchii se zbenguiesc pe stradă și-mi fac din mână; tineri în bolizi sau întorcânduse de la câmp cu căruța îmi urează „Spor la pedalat!” Saluturi în ecouri responsoriale le aud din toate părțile: „Ola!” (ăștia au fost la lucru în Spania); „Ciao!” (ăștia-s născuți în Italia); „Salút!” (ăștia tocmai s-au întors din Franța); „Hello!” (ăștia-s sigur contra Brexit). Doar cei care au făcut touring știu ce efect încurajator are această primire. Această conectare inopinantă, spontană, a țăranului cu un străin care participă pentru câteva minute din zi la viața satului mă face să cred că viața la țară cultivă un rod bun în om: ospitalitatea. A-l primi bine pe venetic este o expresie a bunătății poruncite de Dumnezeu, și nu doar dintr-un simț al datoriei, ci este o umbră din bunătatea lui Dumnezeu rămasă în fiecare om.

Încleștarea titanilor

Există o sete de kilometri la bicicliștii înrăiți, care nu poate fi stinsă nici de focul amiezii, nici înăbușită de negura nopții. Așa se explică învrăjbirea cu care pedalez în condiții meteo extreme. Și nu mi-e teamă pentru mine cât pentru căluțul meu de corvoadă care icnește spasmodic pe asfaltul devenit un cuptor dilatându-i fiecare mădular, iar eu contractându-mă cu fiecare strop de transpirație cu care-ncerc să sting asfaltul. Totuși, pauzele lungi și dese sunt necesare, dar nu mai puțin frustrante. De n-ar trebui să mă opresc din când în când, aș rata momente revelație. Cum stau așa, în bătaia soarelui, și admir armonia creației, mă răcoresc fiori de reverență. Ziua se topește cu încetinitorul până când soarele istovit și înfrânt, bate în retragere roșu de rușine: nu m-a învins nici azi. Atunci eu mă arunc în drumul meu cu bucuria unui viteaz până-mi isprăvesc alergarea.

Statistici
Distanța: 188 km
Media orară: 23.4 km/h
Strava link: https://www.strava.com/activities/660043542…

Campania: Cele mai lungi zile pentru cele mai scurte vieți (www.emanuelhospice.org)

sursa