Am două scene în minte.
Scena 1. Acum cîteva săptămîni într-o localitate din Siria un tată își privește copilul.
Copilului i se cere să se întoarcă înapoi la Islam.
Tatălui i se cere să se întoarcă înapoi la Islam.
Copilului i se retează cu martori și mult public degetele. Falangă după falangă.
În fața tatălui.
Tatăl privește neputincios la buricele degetelor, care însămînțează pămîntul. Degete din care vor răsări alți creștini.
Refuză și unul și altul să își renege Domnul și Mîntuitorul!
Sînt decapitați împreună în piața publică. Fiul în fața tatălui. Tatăl în fața … Tatălui.
Cristos se ridică și îi primește cu onor ca pe Ștefan Protomartirul.
Mînuța lui Noah la naștere
Scena 2.
Un grupuscul de tinerei, puțintei la senzații și trăire, țopăie și fac o horă într-o dezlînată. Inconștienți ca niște rîndunici, plini de o tîmpă, oacheșă și inexplicabilă veselie strigă ceva între răgușeală și subtilă linie melodică cum că ar fi fost salvați de Isus.
Da, Acela de pe cruce. Bărbatul ăla gol de pe x-ul de lemn, chinuit, condamnat de romani, judecat de evrei, da Acela care și-a dat Duhul în chin groaznic pentru noi și pentru a noastră mîntuire. Da, Acela care a transpirat sudori de sînge. Acela Căruia I s-au dezghinat ligamentele ca să intre cuiele. Acela care n-a băut oțetul, Care a izvorît limfă și sînge din coasta penetrată … Acela.
Treziți-vă, urmași ai Înviatului! Creștinismul începe înfiorător! Începe cu sînge, continuă cu sînge, va sfîrși cu sînge. În Apocalipsa se descopere mulțimea celor cărora li s-a tăiat capul din pricina Numelui Lui.
Explicați-mi și mie ce nu se leagă în toată povestea asta? Ce mi se pare atît de greșit plasat?
Care este legătura între cele două scene? Și unii și ceilalți pretind creștinismul, pretind a fi urmași ai unui martirizat în piața publică, a unui batjocorit la drumul mare, a unui Fiu care a murit în fața mamei Sale, strigîndu-și a părăsire Tatăl Ceresc.
După părerea mea de strănepot de ienicer, crucit și răscrucit, după părerea izvorîtă din mintea mea îngustată de calea asta prea îngustă, creștinismul ar trebui să conțină tot timpul ceva sobru, serios, grav fără prea mult circ, horă și hîțîneli. Cred, mai ales în vremuri ca acestea, că ar trebui să o lăsăm mai moale cu baptistotecile, că ar trebui să o lăsăm mai moale cu minorele noastre celebrări ale unei libertăți și creativități distopice. Treaba este destul de serioasă pe Terra, băietani cool, creștinei veseloci, dacă nu v-ați dat seama. Se cam moare prin Orient! Mai ușor cu șaisprezecimile printre fumigene, vă rugăm!
Da, bucuria ca roadă a Duhului este justificată, nu hlizeala și nici țopîrnițeala. Pacea este justificată, nu nesimțirea și prea-încrederea de sine, dragostea este justificată, nu spiritul de gașcă și toleranța incapabilă de discernămînt.
În timp ce ai noștri frați mor cu jugularele spintecate de musulmani, pe noi ne apucă pandaliile și distracția. În timp ce în China și Coreea de Nord pastorilor creștini le putrezesc oasele de ani de zile prin temnițe, pe noi ne preocupă cu îngrijorare maximală că nu merge bine boxa dreapta de la bass, că nu se aude bine în căștile sunetistului.
În timp ce peste tot, toate religiile lumii, cum spunea cineva zilele trecute, se întorc la fundamente, devenind din ce în ce mai radicale și mai încrîncenate, numai pe creștini îi apucă dezmățarea și scuturarea rinichilor în ritm de neo-ethnic.
Ah, ce ne va vindeca viitorul de aberațiile acestea printr-o prigoană sănătoasă! Cu corzile de la bass ne vor bate spinările pînă va sări carnea de pe noi. Ne vor face tobele guler.
Dați-mi zece ani! Atît, zece ani! Nu vă veți mai recunoaște Europa! Pe cînd vom fi duși la tăiat și marginalizași ne va trece cheful de strigat prostii pe gîtlejurile proaspăt deschise de macete.
Je suis… cum se spune asta? Vreau să spun că mă identific mai degrabă cu tatăl din prima scenă și mă înfior gîndindu-mă cum ar putea fi tăiate unul cîte unul degetele lui Noah Cristofor în fața mea și el, ucenict fiind să spună NU, și eu să strig NUUUUUU!
Și Tatăl ceresc să ne privească pe amîndoi așteptîndu-ne în slavă ca pe Ștefan …
Cînta-vor unii atunci că-s pui de draci. Cînta-vor uni atunci, că-s pui de draci!
Noi nu vom cînta!
Cutremurați-vă! Înfiorați-vă, creștini! Avem un Dumnezeu sobru acum și trist, da, Fericitul nostru Dumnezeu stă cu apa clocită a creștinilor plictisiți și căldicei, amatori de fumuri și proiectoare, gata să ne scuipe din gură ca pe apele sărate de vomitat.
Deci: un pic mai sobru, vă rog! Un pic mai liturgic, dacă se poate, baiatu care aduce muzica și muzichinul!
Cerurile stau deschise deasupra noastră și trebuie să Îi cîntăm unui Cristos care trebuie să se ridice de cîteva ori pe zi ca să-i primească în aceste zile decapitații din Siria și Iran.
Aveți grijă să nu ne creadă cumva idioți! Ne va ierta oricum, dar să nu-L călcăm pe nervi totuși …
Vă salut cu Psalmul 2.
Marius Cruceru 
Reblogged this on TREZIREA MINTII and commented:
„În timp ce în China și Coreea de Nord pastorilor creștini le putrezesc oasele de ani de zile prin temnițe, pe noi ne preocupă cu îngrijorare maximală că nu merge bine boxa dreapta de la bass, că nu se aude bine în căștile sunetistului.
Da, bucuria ca roadă a Duhului este justificată, nu hlizeala și nici țopîrnițeala.
Fericitul nostru Dumnezeu stă cu apa clocită a creștinilor plictisiți și căldicei, amatori de fumuri și proiectoare, gata să ne scuipe din gură ca pe apele sărate de vomitat.”
Reblogged this on Mircea M M.
Pe mine mă-nfioară gândul de a-mi fi impusă credinţa, sau de a fi sancţionată în vreun fel pentru credinţa mea… însuşi Iisus ne-a dat libertatea iubirii în locul constrângerii poruncilor şi a legilor. Setea de dumnezeu e semănată în noi, în fiecare, iar religiile au apărut ca reprezentare a acestei nevoi. Diversitatea religiilor se datorează, mai întâi lipsei mijloacelor de comunicare din antichitate, iar mai târziu divergenţei de înţelesuri şi de interese… Până la urmă, va trebui ca toţi să devenim un tot, iar pentru asta va trebui să învingă dumnezeul cel unic: Iubirea…
de multe ori aceasta „iubire” necesita moartea „raului”. Fiecare da explicatie iubirii in intelesul lui. Homosexualii strigau „iubirea a biruit” cand a fost arestata Kim Davis pentru ca a refuzat sa dea certificate de casatorie la homosexuali. Cu musulmanii treaba e si mai complicata ca ei nu prea stiu ce e aia iubire. Banuiesc ca la ei este doar rau si bine. Raul e tot ce e in afara islamismului, nu conteaza ca te inchini la ceapa, buda, sau Dumnezeu. Rusii in numele „iubirii” pentru Dumnezeu au pornit razboi impotriva raului. Un rau se lupta cu alt rau, iar „iubirea” sta agatata de bratara, atarnata in perete sau cocotata pe monumente. In numele acestei „iubiri” se pornesc razboaie si oameni nevinovati mor pentruca nu stiu care e Iubirea.
Altii in numele iubirii striga ca-s ai lui Hristos si cand ajung acasa Il injura si-l necinstesc prin tot felul de spurcaciuni.
Toate lucrurile isi au vremea lor…, iar in momentul de fata este vremea plansului, tanguirii.
Păi, ghinionul este că majoritatea raportează iubirea la buric – unii o judecă de la buric în jos, alţii o judecă de la buric în sus, dar tot buricul e stăpânul lor… poate că iubirea trebuie căutată dincolo de buric 🙂
Din ce am observat eu, oamenii se gandesc la cuvintele dragoste si iubire ca fiind sinonime ale cuvantului placere. Cei mai multi oameni gasesc ca iubirea este atunci cand simt placere. De fapt asa am inceput sa si vorbim, mai ales englezii. Ei obisnuiesc sa spuna „I love pancakes” sau „I love pink”. De aici si aceasta raportare despre care vorbiti. Cand de fapt cel mai potrivit sinonim al cuvantului dragoste este sacrificiu.
Aşa e, domnule Florian.
În afară de asta, se poartă polemici peste polemici pe marginea câte unui cuvânt din biblie dar, mai ales pe adevărul existenţei lui Iisus însă, din ce în ce mai puţini încearcă să devină ca Iisus… de fapt, chiar şi creştinii pun mai mult accent pe răstignirea lui Iisus şi nu pe virtuţile lui… e mai „fany” şi mai profitabil… oamenilor li se pare mai normal să devină „oameni de succes” prin traininguri, workshopuri, şedinţe de dezvoltare personală, terapii, nutriţionism si mai ştiu eu ce, dar resping cu îndârjire noţiunea de „virtute”… cu timpul s-ar putea să dispară şi din dicţionar… mai ştii?
Nu degeaba scrie Biblia sa nu facem din libertate o pricina de a trai pentru firea pamanteasca. Bunastarea ne desparte tot mai mult de Dumnezeu, mare paradoxx. Nu cred ca Dumnezeu mai rabda mult omenirea si vine si peste noi „incercarea credintei” . Ma intreb, cati vom rezista pana capat.?! Ooo daca am pricepe ce vremuri vin, cum ne-am mai pocai…..
trist, dar adevarat.
Si totusi, martirii se bucura: https://www.facebook.com/sat7ar/videos/10153160506831197/
Nu sunt chitibusar, dar sugerez o corectura: Siria si Irak, desi cred ca se moare de sabie si in Iran, si in Arabia Saudita si alte tari islamice.
Multumim pentru corectură!
Cuvintele astea,sant cum nu se poate mai nimerite!Fii binecuvantat.