Care este relația noastră cu trupul? Complicată! Despre aceasta vom vorbi puțin mîine la Iris (orele 18.00. Strada Sobarilor, Cluj)

De-a lungul istoriei creștinismului, creștinii au pendulat între perspectiva platonicizantă: soma sema estin (trupul este o peșteră, un mormînt), deci să scăpăm de el, să îl mortificăm.

S-a crezut multă vreme că aceasta este doctrina creștină despre trup. Puține lucruri mai greșite decît acesta. Nu! Apostolul Pavel celebrează trupul. Trupul este suport al omului dinlăuntru, aliat, dar un aliat care poate trăda. Vom învia în trupuri, dar de slavă. 1 Corinteni 15 contrabalansează o perspectivă

Departe de învățătura lui Cristos amendarea somatică prin autoflagelare.

Calea spre sfințenie nu este nicidecum deschisă prin chinuirea trupului de niciun fel.

Și totuși, apostolul Pavel are un cuvînt șocant. După ce construiește o tensiune între soma și sarx (cam peste tot ceea ce ar fi trebuit tradus prin lexemul carne Cornilescu traduce prin firea pămîntească) vine cu o afirmație zguduitoare.

Ne paște vreun pericol dacă revenim la discipline? Da, putem predica evoluția spirituală prin eforturi umane. Putem transforma creștinismul într-o disciplină olimpică, devenim practicanți ai creștinismului ca serie de activități și nu creștini. A fi creștin are conotații ontologice. Noi nu practicăm creștinismul, nu practicăm o serie de ritualuri și obiceiuri, ci SÎNTEM CREȘTINI.

sursa http://thecripplegate.com

Versetul din 1 Timotei 4 spune

Nestle GNT 1904
ἡ γὰρ σωματικὴ γυμνασία πρὸς ὀλίγον ἐστὶν ὠφέλιμος· ἡ δὲ εὐσέβεια πρὸς πάντα ὠφέλιμός ἐστιν, ἐπαγγελίαν ἔχουσα ζωῆς τῆς νῦν καὶ τῆς μελλούσης.

Aici somatike gymnasia este opusă lui eusebeia, buna-înfiorare în fața zeilor, reverența.

Apostolul Pavel a fost bine antrenat trupește și totuși spune că trupul îi scapă de sub control și că gimnastica trupească este de puțin folos. Nu că este nefolositoare, ci este oligos, puțin-oferitoare.

Mai de preț este ce se întîmplă cu viața spirituală. Dar cum ajungem la aceasta?

Sîntem într-o iarnă a spiritulului, amorțiți în trup, înghețați și cuprinși în tendoane și oase, mușchi rupți, carnea strigă să o lăsăm înghețată din nou, spiritul se avîntă spre cer.

ca în cîntecul de mai jos:

din păcate cîntecul a fost cunoscut recentissime prin Wolf of the Wall Street. Muzica este din semiopereta King Arthur a lui Purcell.

Cupidon, zeul pasional al dragostei îl trezește pe Răcilă, un duhul iernii din poveștile islandeze, simbol al rațiunii. Este trezit de puterea dragostei, dar suferă la fel de mult ca ceilalți de îngheț, el însuși provocînd înghețul. Răcilă este bătrîn, acrit, plictisit și dornic să se întoarcă la statutl său normal, de îngheț. Nu vrea să se trezească pur și simplu la vioiciunea dragostei și căldura lui Cupidon. Este ca în povestea Frozen. Vrei și nu vrei să îngheți pe alții, vrei și nu vrei să suferi de rece și recele este dulce și blestem în același timp, precum păcatul.

(Music by Henry Purcell, Lyrics by John Dryden)

What power art thou,

Who from below,

Hast made me rise,

Unwillingly and slow,

From beds of everlasting snow!

See’st thou not how stiff,

And wondrous old,

Far unfit to bear the bitter cold.

I can scarcely move, Or draw my breath,

I can scarcely move, Or draw my breath.

Let me, let me, Let me, let me,

Freeze again… Let me, let me,

Freeze again to death!

În armată era să mor înghețat. Este una dintre cele mai dulci morți posibile. Mi-a fost ciudă că am fost trezit. Agonizam plăcut, eram mort deja pe jumătate, dar deliram. am fost trezit. Sacadarea este imitația tremuratului de maxilar al înghțatului abia trezit.

Aceasta este starea noastră de după mîntuire. Niște înghețați treziți la viață. Urînd moartea, dar urînd deopotrivă tremuratul înviatului.

Ce sînt exercițiile spirituale? nimic altceva decît mișcările de după trezire ca să rămînem în viață. Ne milogim de ceilalți să ne lase să înghețăm mai departe, în același timp trebuie să ne mișcăm pentru a reveni la viață. N-am fi putut face nimic să ne ridicăm singuri. Am fost ridicați. Acum este momentul să dăm din mîini și din picioare.

1 Cor. 9.24 Nu ştiţi că ceice aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! 25 Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. 26 Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n’aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt. 27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi -l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Enkrateia este stăpînirea de sine pentru a agoniza spre victorie.

Aveți idee e însemnă mă port aspru cu trupul meu? Ce verb puternic este folosit aici?

Înseamnă a lovi pe cineva, upopiazo, pînă îl învinețești, pînă îi dai sîngele pe nas, pînă la epuizare. Pînă nu se mai ridică de jos.

Este un termen tehnic din luptele din circul roman, a lovi pe cineva acolo unde este cel mai vulnerabil, direct în nas, sub bărbie sau în părți ale corpului care produc dureri pînă la leșin și scot adversarul din luptă.

Apostolul dezvoltă relația cu trupul în două direcții: somatologia și sarkologia. Sarkologia este dezvoltată în specialîn direcția negativă, carnea este cea care este tradusă de Cornilescu drept fire pămîntească. Somatologia nu ne conduce neapărat spre negativ, chiar se depărtează de doctrina platonică despre soma – soma – sema estin, dar aceasta vom vedea în sesiunile următoare.

Pînă la răscumpărarea finală, pînă la intrarea la Nunta Mielului, trupul ne este aliat și adversar deopotrivă, ne este suport și trestie în care, sprijinidu-ne, ne străpungem mîinile, dar este singura mijloc prin care ne apropiem de veșnicie, viețuind în timpul trecător.

Ce nădejde avem? Avem un mare Preot care a trăit întru totul ca și noi, dar fără păcat. În trup de carne, kai o logos sarx egeneto,  Cuvîntul s-a făcut carne, pentru a da nădejde tuturor celor din carne că aceasta poate fi biruită, înjugată, înfrîntă și sfințită.

Înghețați, dar mișcîndu-ne.

Morți, dar înviați.

și să mai ascultăm încă o dată acestă bucată superbă de Purcell.

iată și versurile și partitura.