Eu aș pune o etichetă, la fel cum există pentru anumite localuri ”în afară”: ”cyclist-frienly” sau ”smoker-friendly”, o etichetă cu ”Children-friendly church”! – Biserică (și) pentru părinți care doresc să își aducă copiii la slujbă!
De cînd ni s-a născut Noah mă tot chinuie acest gînd. Cît am fost păstor la Aleșd, am încercat să fac biserica, sanctuarul, cît mai children-friendly. Tocmai pentru că am avut copii mici, am înțeles pe pielea noastră ce înseamnă să fii exilat din pricina faptului că Dumnezeu ți-a dăruit un copil.
Camera mama și copilul este o eroare! Este un loc în care se schimbă, în cel mai bun caz, rețete de prăjituri. Prilej de bîrfă, pierdere de timp. Mai bine stai acasă, mamică fiind.
sursa gospelcoalition.org
Am încercat să încurajez părinții să își țină cît mai mult copiii în sanctuar. Am suportat și suport cu drag plînsul înfundat și controlat de copil, micile lor vorbiri, fără să mă uit încruntat spre mama ”iresponsabilă”.
Nu cred că Isus va fi trimis femeile în afara cercului de ascultători la vreo cameră specială numită ”mama și copilul” (de ce nu și ”tata și copilul”?).
Există cîteva caracteristici ale bisericilor neprietenoase familiilor cu sugari și copii mici.
Iată cîteva:
- Sunetul. Biserici în care volumul la instrumentație și predică este mult prea mare. Nu știu ce este în capul (între urechile?) anumitor pretențios numiți astfel ”ingineri” de sunet (unii amatori fără vreo cunoștință de acustică, alta decît cea legată de îmbinatul și legatul firelor la boxe), dar se pare că unii sînt complet surzi. A trebuit să ies de cîteva ori din sanctuar, nu pentru Noah dorea să adoarmă, ci pur și simplu pentru că l-am văzut deranjat de sunet. Are urechi fine. Și atunci cînd îi cînd cîteodată la chitară îmi spune: ”mai încet, tati, mai încet!”. Ah, îmi spune și cînd conduc mai nou :). Volumul mare ne alungă informația. Sînt predicatori care și așa țipă la amvoane. Sunetiștii joacă solitaire ori ce, că nu stau cu mîna pe butoane să monitorizeze volumul, atunci cînd aceștia ridică tonul? Apoi … muzica…! Chiar credeți că trebuie amplificate corurile? Să nu îmi spuneți că și fanfara trebuie? Volumul este unul dintre cele mai neprietenoase elemente în raport cu acești micuți care au timpane proaspete, nestricate încă de căști și de zgomotul orașelor.
- Spațiile exterioare și interioare – scări, goluri, colțuri. Am ”înghețat” în cîteva locații, atunci cînd am văzut că scărilor (foarte abrupte) le lipsește garda de la mîna curentă. Noi ne ținem de bară, dar vă imaginați ce se întîmplă cu un micuț, care țîșnește pe scări în sus și apoi se leagănă în gol de mîna curentă, numai pentru că, după inaugurare, n-au mai fost bani pentru ”mărunțișuri”? Ce să mai spun de goluri, spații printre care un micuț de 1 an sau doi ani poate intra cu tot trupușorul! Numai Dumnezeu ne protejează deocamdată, dar pînă cînd? Pînă la prima nenorocire! Vă imaginați ce înseamnă ca o biserică să apară în presă cu o constatare din partea ISU sau autorității pentru construcții cum că n-au luat destule măsuri pentru siguranța clădirii? Dar un copil nenorocit pe viață sau chiar mort? Da, știu: ”părinții ce păzesc? să le poarte grija!”. Sigur, înseamnă că nu ați avut niciodată grijă de ”argint viu”. Ah, am uitat. Colțuri la scări în care îți tai pantofii, din acelea placate cu aluminiu, ascuțișul îți poate rupe talpa, ce să mai spun de fruntea unui copilaș?
- Predicatorul. De cînd am ieșit din pastorală și a trebuit să stau mai mult în bancă, am simțit pe pielea mea privirile arzătoare ale unor predicatori care nu se mai pot concentra dacă aud un scîncet sau vreo vorbuliță scăpată de un copil, care este atît de încîntat că începe să vorbească încît nu se poate opri cu ușurință. Știu, efortul spiritual și intelectual în timpul unei predici nu se compară cu nimic altceva. Pot vorbi 6 ore la curs și sînt bine. După 45 de minute de predică sînt epuizat. Dar… puțină dragoste, îngăduință? Și chiar dacă vă deranjează puteți spune că nu puteți continua pînă copilul nu este luat în grija mamei. Am făcut-o și eu! M-am oprit (era vorba de un fel de domnu Goe), le-am cerut părinților sau bunicilor să îl ia din față, că se apucase să bată la toba mare, să îi poarte de grijă, să îl lase în sanctuar, dacă se poate și dacă nu face istericale … și gata. Și așa tresari la orice plînset de copil și … te bucuri dacă nu este al tău. Și așa stresul este mare, nu mai puneți și povara rușinării publice peste bieții părinți care, luați-o ca pe un compliment către voi, dragi colegi, chiar vor fi fost interesați de ce spuneți. Eu asta am bănuit: dacă păriții vor să stea alături de copii la predica mea, înseamnă că aceștia chiar mă iubesc, sînt interesați de ce spun și vor să transfere și copiilor valorile bisericii pe care o păstoresc.
- Ușierul. Dacă aveți unul, educați-l! Avem ușieri buni la Aleșd, dar fratele Gogu este unul dintre cei mai buni ușieri pe care i-am cunoscut. Amabil, plin de dragoste și gata să spună o vorbă bună celor care ies afară cu ai lor plozi plîngînd isteric. Chiar se joacă bunicește cu ei și îi potolește, asstfel încît părinții pot intra din nou după nici 10 minute. Eu aș face niște cursuri speciale pentru ușieri. Să îi învățăm să fie în primul rînd politicoși, amabili, plini de înțelegere (selectați-i dintre părinți neapărat, că aceștia știu cum este). Să fie atenți la situațiile delicate. Imaginați-vă că un copil vomită violent (ni s-a întîmplat într-o biserică). Nimeni nu are nevoie atunci de mustrări de genul: ”ce are ăsta micu? Acu am schimbat mocheta? Nu puteați să îl țineți acasă dacă îi bolnav?”. Grijă, dragoste, înțelegere, dacă nu, chiar puțin ajutor. Ușierii trebuie să dovedească minime competențe, altele decît dorința de a sta pe afară în timpul programelor pentru parlamentări inutile.
- Arhitectura. Da, s-a construit fără strategie, fără imaginație, s-au turnat niște amfiteatre sau hale în care nu se poate respira, auzi, vedea. Cred că 90% dintre clădirile construite după 1990 (și sînt optimist) la clădirile evanghelicilor mă refer, sînt erori arhitecturale. S-a proiectat cu lopata în mînă. Mă refer la acele clădiri modificate (ce mare păcat în dreptul unora care erau chiar reușite inițial) sau turnate de la început în avîntul post-revoluționar. Unele au fost cît de cît decent realizate de arhitecți, dar beneficiarii au modificat după bunul lor plac, spre disperarea proiectanților și arhitecților. Ei, sînt clădiri din acestea în care chiar nu îți poți găsi locul cu un copil. La balcon? Bara este atît de jos că îți aterizează copilul fie pe baticul vreunei surori, fie pe chelia vreunui frate, dacă se apleacă puțin. În spate, pe ultima bancă? Nu mai auzi și nu mai vezi nimic. La cor, în spate? La Aleșd am găsit o soluție decentă, zic eu, o bancă specială rezervată numai pentru cuplurile cu prunci. Se pare că funcționează. Avem și camera mama și copilul, dar numai pentru cazurile absolut disperate și pentru schimbat de pampersi. După care încurajăm prezența la slujbă din nou.
- ”Programele”. ”Programele” noastre poetico-muzicale, uneori ”baroc” împodobite, ca să folosesc un pleonasm, lungesc inutil timpul petrecut în așteptarea esențialului, Cuvîntul Domnului. Toată lumea, că are talent sau nu, că are ceva de spus sau nu, trebuie ”să se producă”. Nu este obligatoriu, dragi recitatori, să alegeți poezioare de 74 de strofe (nu exagerez, există una de așa fel). Nouă înșine ne sar dopurile de presiunea faptului că nu suportăm acest sacrilegiu împotriva poeticii și adevăratei literaturi. Cum să îi expunem pe copiii noștri la așa ceva? Mai bine îl iei și îl duci afară decît să se intoxice cu cultură (cacofonie intenționat neocolită) de proastă calitate. Nu este obligatoriu ca să cînte fanfara 5 cîntări, intercalate cu 4 cîntări de cor. Iar cele de fanfară trebuie să fie musai un ”potpurii” de circa 7 minute în medie (oricum nu vă ajută buza și dați chix, pentru că nu studiați în timpul săptămînii, de ce să vă chinuiți și voi și să ne chinuiți și pe noi?). Liturghii (urăsc cuvîntul programe) bine gîndite, mai scurte, cu predici penetrante, clare, fără retoricalisme inutile ne vor ajuta să stăm mai eficient și mai cu drag în sanctuar. A propos: am întîlnit în Statele Unite un predicator care își rezuma predica în 7 minute pe înțelesul copiilor. Se dădea jos de la amvon, se apropia de primele bănci, acolo unde erau copiii și le vorbea pe înțelesul lor, uneori îngenunchind în fața lor, ca să fie la același nivel al privirilor. Ei nu sînt ”biserica de mîine”, cum se spune. Sînt biserica de astăzi!
- Comunitatea. Biserica vie. Da, dincolo de spații, arhitectură, predicator, ușieri, sînt privirile celorlalți, din stînga, din dreapta, din față din spate. Recomand plasarea băncilor pentru părinți și copii cît mai aproape de mame și bunici. Ele au mai multă răbdare. Am trăit să văd cum un bunic nerăbdător și-a luat pălăria și a plecat comentînd ostentativ numai pentru că era deranjat de copiii altora, alții decît nepoții lui. Atitudinea lui și gestul au deranjat mai mult decît ce făceau copiii. Aceste lucruri lasă răni. Copiii cresc, se vor face adulți, dar vor ține minte (nu aveți idee ce instinct comunitar au copiii!), vor simți că n-au fost suportați, că s-a bombănit în capul lor. Iubiți-i! Le sînteți nași în adevăratul sens al cuvîntului. La fiecare binecuvîntare de copil, în momentul în care luam copilul în brațe pentru binecuvîntare, rosteam aceste cuvinte: ”în aceste momente cu toții ne asumăm o responsabilitate spirituală pentru acești copil. Îi devenim mame și tați, bunici spirituali. Să veghem asupra creșterii lui. Iar, dacă vreodată părinții lui naturali vor fi chemați timpuriu la Domnul, noi să avem grijă de acesta! Sîntem o familie mare, frați și surori, iar acesta este copilul Bisericii lui Cristos. Lăsați copilașii să vină la El și nu-i opriți!”. Da, aceste cuvinte au fost rostite de Însuși Mîntuitorul pe cînd ucenicii lui au început să bombăne că nu se puteau concentra la predică. Isus a fost un pic mai puțin spiritual decît ei. A luat copiii în brațe și i-a integrat în peisaj. S-a oprit din învățătură ca să îi învețe pe teologi să fie amabili, pe predicatori să fie și părinți spirituali.
Voi, dragi prieteni, ce ați întîlnit? Putem completa tabloul?
Putem schimba? Da!
Îi rog pe mai tinerii mei colegi, aceștia care încă se pot schimba și pot schimba, să țină cont și de aceste lucruri.
Iată ceva lectură suplimentară AICI.
Marius Cruceru 
Mi-a plăcut în special ideea de predică pe înţelesul copiilor. Dacă se poate, îmi spuneţi vă rog care este numele şi locaţia bisericii din SUA unde se practică asta? Mulţumesc.
Scott Brown. North Carolina. Este o comunitate de homeschooleri. Fac parte din mișcarea Family integrated Churches.
Prima experienta de acest fel traita de mine a fost la biserica Agapia din Bucuresti. A fost extraordinar sa vad copiii ochi si urechi!
Biseria Creștinilor după Evanghelie?
E biserica baptista. Ben Mogos e pastor.
am înțeles, salută-l din partea mea! 🙂
Căutați pe net. Veți da de ei. Nu transmit din bisericile lor, dar ideea este că inclusiv alăptatul este permis în biserică în ultima bancă și sînii acoperiți cu batistele, dar femeile care alăptează nu sînt ostracizate. Nimeni nu se uită oricum în spate, nu? Sînt ÎN sanctuar, nu afară. Pe ultimele bănci.
De asemenea, gruparea în interior nu este pe partea femeilor – partea bărbaților, pe fiecare bancă are loc cîte o familie… pentru că … o altă chestie: sînt mulți copii. Dacă familiile lor nu au copii naturali, atunci înfiază.
Uau! De cate ori as fi vrut sa raman in biserica la cate o predica buna si as fi putut,daca exista varianta alaptatului intr un colt,cu bucata de sling peste… uras camera mama si copilul,ca sa nu mai amintesc de cate nazdravanii a invatat Aaron de acolo!
aha, bine că ați amintit contaminarea pe care copiii o suportă în camera respectivă! Contaminare cu viruși biologici și nu numai …
A republicat asta pe … din suflet pentru suflet !.
Aveți perfecta dreptate ,sunt mama a 3 băieți cu diferente semnificative între ei 24 ,16 ,5 ani ! Ultimul ,prizlea e foarte energic și se manifestă mai zgomotos in biserica ,un site vino continu ! Au fost ani foarte grei și încă mai sunt situații neplăcute dar,iubim sa fie in adunare și mă bucur că în general am fost tolerați cu dragoste și răbdare !! Mulțumim !! Au fost și cazuri de adînca jignire experienta .O sora a spus la final in trecere soțului ,așa copil așa părinții „dar copii ei nu sunt întorși la Domnul !!! Nimic nu ne va despărți de dragostea lui D-zeu și de biserica Domnului așa că vă rog fraților multă răbdare și dragoste pt cei mici și părinții lor !!
Mă bucură determinarea dumneavoastră!
foarte bine! nu vă lăsați! 🙂
A republicat asta pe Comentarii.
Ma bucur ca pe dumneavoastra in calitate de predicator va preocupa acest domeniu. Am fost intr-o biserica acum cativa ani. M-am asezat pe randul din spate al bisericii cu cel mic de 1 an. Cand a inceput sa vorbeasca pe limba lui dar incet, cateva capete s-au intors ( m-am intrebat daca erau la fel de receptive la predica la fel de bine cum au auzit si ganguritul copilului ). In secundele urmatoare domnul de la usa mi-a facut un simplu gest cu degetul, ceea ce insemna ca trebuie sa ies afara din biserica cu cel mic. M-am conformat, chiar daca tare mi-ar fi placut sa ascult programul. Si iata-ma in fata bisericii cu alte 4-5 mamici care la fel ca mine, fusesera supuse regulamentului nescris al bisericii. M-am intristat, bineinteles. Le-am propus ca pe rand sa se ocupe de toti copiii mici in asa fel incat celelalte mame sa poata ramane in biserica, dar scoala duminicala se desfiintase demult , pastorul nu mai avea copii mici. Mi s-a parut trist faptul ca trebuie sa fii pus la colt si privat de un serviciu divin doar pentru ca cel mic este incantat sa se auda vorbind. Inteleg limitele si nu mi-as lasa niciodata copilul sa atraga atentia facand galagie, dar parca prea sensibili am devenit cand e vorba de copii. De parca noi nu am fost copii. De parca nu am avut copii niciodata. O idee buna ar fi organizarea scolii duminicale. Copiii se vor simti integrati intr-o activitate, in biserica va fi liniste si mai ales, vom investi in cresterea si educarea copiilor acum cand ei au nevoie sa invete versete, cantecele, sa auda povesti biblice si sa se joace impreuna. Am facut scoala duminicala timp de 10 ani, aproape in fiecare duminica si acum copiii mei merg la scoala duminicala si sunt recunoscatoare ca cineva s-a organizat si s-a mobilizat ca ei sa invete la grupa lor iar eu in biserica.
Imi pare rău pentru experința dvs. Nici școala duminicală nu este o soluție. Este o alifie pe rana infectată, dar nu rezolvă problema.
Fac parte dintr-o biserica care nu accepta nici măcar sughițul copilului. Într-o zi o sora de la lauda și închinare ( nu este mama) a spus sa ne reducem copii la tăcere. A fost șocant. …
aceea nu este de la laudă și închinare, este de la ”fraudă și întinare”. O asemenea atitudine n-are a face cu lauda și închinarea. Artista probabil că era deranjată că nu putea să își ducă la capăt performanța.
Admirabil frate Marius. Domnul să fie slăvit! Sper să citească cât mai mulți, și să aplice.
Nu pot aplica doar unii sau alții, trebuie concordie între factorii de decizie.
Intr-adevar!!! De cand am copil, mi-e groaza sa merg la biserica! La cel mai mic sunet al copilului, mi se spune sa merg la sala „mama si copilul” (dar „tata si copilul” de ce nu poate fi macar pt cateva minute???). Odata ajunsa acolo, e ca si cum as fi in afara bisericii, numai predica n-o mai aud. De multe ori prefer sa urmaresc online un program de biserica si uite asa am reusit sa ma rup oarecum de biserica. Am observat ca am devenit foarte sensibili la ganguritul unui copil (desi noi cand eram copii am crescut in biserica si nu era nimeni deranjat), dar nu si la sunetele destul de tari ale instrumentelor sau microfoanelor… Ma intreb: cum vor invata copiii sa stea la un program in biserica, sa le placa biserica, cand ei sunt exilati intr-o anexa?
ah, da, dacă ar fi după capul meu, aș desființa acele locuri. Problema este că unii dintre părinți se complac în această situație. Le place să stea acolo. Este comod, este un prilej de mîngîiere a firii pămîntești, atunci cînd nu îți este o prioritate comuniunea creștină. Ca să se rezolve problema, trebuie și colaboarea părinților. Problema este că sînt împărțiți între ei.
Pingback: Biserici ”neprietenoase” copiilor – christian7blog
Nu o data mi s-a întâmplat sa fiu poftită afara, chiar inainte de a gânduri bebe de un an si jumătate… Doar asa preventiv pentru ca urma sa înceapă predica! Am si eu o întrebare: sa mai merg la biserica cu copilul daca ușierii stau cu ochii pe mine? Sunt o pricina de poticniri pentru ei si doar imi amarasc sufletul 😓
Cît de trist, cît de trist! Vă compătimesc din toată inima! Poate că unii vor citi acest text și vor înțelege mai multe din ce se întîmplă în sufletul unei mame alungate.
Și eu mă îngrijoram că la ortodocși biserica e unfriendly pentru mămici cu copii din cauză ca nu este cameră Mama și Copilul.
Mi-au dat lacrimile la sfarsitul punctului 6… if only. 😦
Îmi pare rău. Și eu l-am scris cu un nod în gît!
De asta sunt asa de mandra și foarte foarte incantata sa fac parte dintr-o biserica în care copiii sunt parte integrata a bisericii.Si când spun parte integranta ma refer ca ei fac parte din TOT ce se întâmplă în biserica.Copiii sunt în f mare număr.Cand se retrag pt Sunday school,biserica e pe jumătate goala.Ei sunt prezenți la Worship time și fiecare lider de închinare are pregătit un „child” song unde copiii sunt chemați în fata bisericii sa cânte și să-și manifeste bucuria asa faina și specifica.Avem și zile când nu avem Sunday School 🙂 evident ca sunt tot felul de zgomote mai mari sau mai mici dar NIMENI NICIODATA nu s-a uitat urat și cu siguranță nimeni nu a fost scos afara din cauza copilului!!Copiii sunt bucuria și binecuvântarea bisericii!Și biserica suntem noi!ei sunt binecuvântarea noastră. Fără ei nu ar fii la fel.Sigur ca se întâmplă ca un bebeluș sa plângă mai tare și atunci părinții ies afara cu el fără sa le spună nimeni.Dar în general bebelușii stau în spatele bisericii(pt ca e ca o hala mare cu mult spatiu) cu părinții lor în cărucioare sau mergând de-a busilea și toată lumea e fericita:) Nu e o biserica în care predomina liniștea de mormânt..e o biserica cu oameni imperfecți si copiii lor dar care îl cauta pe Dzeu.Din nefericire,biserica asta nu se afla în România..ci în Cipru.E o biserica internațională cu peste 40 de naționalități.As vrea sa pot sa exprim mai bine cat de diferita și ce diferența face în viata de creștin sa faci parte dintr-o biserica care e mai mult ca o mare familie.Nu despre asta e de fapt vorba?:) suntem pana la urma FRAȚI și SURORI..cred ca e timpul pt ca mai multi sa înțelegem semnificația dincolo de cuvinte.
Sinteți un caz fericit! Bravo!
Noi ducem o lupta crancena cu surorile si fratii „darnici” la bomboane si caramele. In seara de ajun numai sotul meu a ajuns sa manance singur 5 caramele. Asta a fost doar captura din mainile micutei noastre.
viață grea pentru soțul dvs. 🙂 S-a sacrificat! Da, foarte prost obicei să dai mîncare copiilor altora.
Sau, mai rău… pufuleții în biserică. Întrebați-i pe cei care fac curat cum este să curăți după pufuleți și biscuiți.
A republicat asta pe Vegheaţi!.
Felicitări pentru articol!
Mulțumesc
Mulțumesc mult pentru deranj…..și apreciez foarte mult sinceritatea expunerii.
Ca unul care mă străduiesc să învăț ce este mai bine pentru copiii Bisericii vă rog să-mi permiteți să prezint câteva idei.
-atunci când copiii participă în grup la închinarea Bisericii (cor copii, grupe de studiu, revenirea din tabără, sărbători, et cet. ) mesajul Evangheliei este mult mai concis decât de obicei, îl împart în două secțiuni (cel mult 15 minute fiecare), comunic direct cu copiii rostindu-le prenumele, chiar ca diminutiv dacă știu că le place, vizualizez mesajul folosind imagini, obiecte, exemple vizibile, îi implic și pe ei și desigur „cobor” de la amvon mișcându-mă printre ei. În același timp nu uit de cei din Adunare, adresându-mă și lor mai ales la partea de aplicații. Nimic în detrimentul fondului dar sensibil la contextualizarea mesajului. Rezultatul: aceste adunări ale Bisericii au devenit dintre cele mai frecventate de pe parcursul anului.
-încurajăm participarea copiiilor la întâlnirile Bisericii ptr închinare inclusiv Cina Domnului, Botez. Copiii stau foarte cuminți mai ales dacă învățătorii, părinții sunt printre ei. Cum să știe cântările Bisericii și să se familiarizeze cu ethosul Adunării dacă Duminica dimineața ei sunt la grupe, Duminică seara de multe ori stau acasă (au de învățat ptr teza de Luni…., părinții sunt obosiți și mâine este Luni, tot felul de motive) iar ptr. timpul de închinare din cursul săptămânii este foarte greu având în vedere că mulți părinți lucrează până tarziu?
-avem întâlniri speciale la început de an școlar când toți copiii Bisericii și prietenii/colegii lor vin în față pe platformă și Biserica se roagă ptr ei.
-Încurajăm mămicile cu copii mici să fie prezente în Adunare menționând că nu gânguritul sau plânsul copiilor ar trebui să ne deranjeze ci mai degrabă sforăitul sau prea marea liniște a unora…Mămicile înțelepte știu când trebuie să iasă în hol, nu trebuie să le admonestăm public, mai ales de la amvon.
Îmi pare rău de lungimea postării. Mi-am permis această licență deoarece copiii nu sunt prin preajmă…..
–
Frate Daniel, mulțumesc pentru contribuție, chiar așteptam să aud și vocea colegilor.
se vede și experiența omului care are o școală pe lîngă biserică și este implicat în conducerea unei școli.
Felicitări!
Frumoasa si inteleapta atitudinea. Pentru ca majoritatea postarilor au fost ” pentru” as dori doar sa adaug o nuanta care se refera la ceea ce ati mentionat mai sus referitor la mamele intelepte, si care nu sunt putine in biserica. Din pacate, nu e de ajuns sa infieram pe cei ce au reactii lipsite de dragoste sau chiar intelepciune, cred ca e datoria bisericii de a ajuta parintii/ bunicii sa dea la randul lor dovada de dragoste si intelepciune in legatura cu ceilalti. Ca sa fiu bine inteles, e vorba doar de relatia adult- adult, copiii fiind darul nostru al tuturor din biserica primit de la Dumnezeu, iubiti de noi toti.
Concluzionand, da aveti dreptate cu totii, trebuie doar intelepciune pentru a intelege limita (relativa) dintre dragoste si respect.
Exact cum spuneți, trebuie înțelegere și din partea părinților. Sînt părinți care își lasă copiii în cu totul devălmășie. Fac ce vor.
Aici trebuie să fie învățați și părinții și să se învețe cu respectul celorlalți.
Aceeași problemă am întâmpinat-o în biserica mea, biserică ortodoxă. ,,Dascălul” principal (șeful corului) s-a exprimat deseori pentru liniște în biserică, utilizând o voce mult mai înaltă decât micile șușoteli ale pruncilor, provocând o mai mare tulburare. Întrerupea serviciul divin, cerând mamelor cu copii să rămână acasă decât să deranjeze serviciul religios. După slujbă l-am întrebat: când se vor adapta copii în biserică ? ,,După ce vor crește mai mari”. Evident, nu am ținut cont de aceasta, am încercat să potolesc pe cât se putea copiii, aceștia au mai crescut și situația e alta. Deșia au doar 4,5 respectiv 7,5 ani pot rămâne și singuri în biserică o perioadă mai mare, fără să deranjeze pe nimeni. Evident, cel mic nu se poate abține și acum să mă întrebe despre un termen sau o persoană despre care aude în timpul serviciului religios și e musai să-l lămuresc pe loc, în șoaptă. Până acasă e mult și riscă să uite ! De exemplu: ,,tati, ce înseamnă neprihănit ?” sau ,,de ce omul acela își ține capul în mână ?” (Ioan Botezătorul). Cum să nu-i răspunzi pe loc ?
draga Costel, cred că l-ați sfătuit bine pe dascăl. Copiii se învață cu biserica de mici. Mari se învață cu discoteca.
Un frate a fost certat de un alt frate că nu-și ține copilul în frâu. (Nu mai știu ce năzbâtie făcuse). Fratele certat a povestit ce i se spusese unui frate mai în vârstă. Acesta i-a răspuns: Frate Nelu, cine are copii te înțelege, cine n-are te învață să-i crești. (Nelu avea zece copii, iar cel care l-a înțeles avea opt; certărețul, nu mai știu exact, avea unul sau niciunul.
A republicat asta pe Curbet Alexandru.
Tocmai am fost rugat de un cunoscut predicator baptist sa parasesc sala. Cant in fanfara intr-o biserica din Bucuresti. Baiatul meu (3 ani) sta langa mine iar fata (9 luni) cu sotia. Nu scoate nici un sunet. Are mustiucul lui si sufla in el in timp ce canta fanfara. Singura problema e ca se misca foarte mult – in ritmul cantarilor si nu numai, dar fara nici un fel de zgomot. Acest pastor inainte sa-si inceapa predica mi-a spus ca are nevoie de concentrare si ca trebuie sa plecam. Am plecat.
Facem eforturi destul de mari sa ajungem la biserica si mai ales sa-i tinem departe de gadgeturi.
Felicitari pentru articol si la cat mai multe despre homeschooling si biciclete.
Îmi pare rău pentru întîmplaarea dvs. Dar… sper să creștem și în asta.
Nota 10 pentru articol!!! De printat si pus la avizier in fiecare biserica.
Am stat si eu la Mama si copilul de cateva ori si, desi este boxa si acolo n-am putut sa ma concentrez la predica. Am zis ca macar sunt in Casa Domnului, dar….
Mamele vorbesc prea mult, fiecare isi lauda puiul, la ce varsta i-au iesit dintii, cand a facut primii pasi, ceva recomandari medicale si sfaturi din experiente…etc
Copiii se cearta de la jucaria nustiucui, mananca stiksuri si se tavalesc pe jos cand mama incearca sa ii linisteasca. Practic un loc nepotrivit pentru a asculta un serviciu divin, doar pentru alaptat si schimbat pampersi, cum ati zis.
Da, înțeleg ce spuneți. Este foarte tulburător să stai acolo. Nu ți se alege nici de stat cu copilul, nici de predică.