Aş dori să pornesc de la un excelent articol al profesorului Augustin Ioan (cel mai bun teoretician al spaţiului sacru din ţara noastră după umila mea părere), text pe care îl puteţi găsi AICI.
Autorul, răspunzînd la o interogaţie potenţial explozivă (Ce este biserica?) descrie pe scurt, dar excelent, principiile esenţiale ale arhitecturii eclesiale orientale (şi nu numai.). Ca să vă stîrnesc dau un citat interesant din articol:
Lăcaş al unei religii universale şi pretext de articulare a celei mai elementare unităţi de vecinătate social-viabile (parohia), biserica este în acelaşi timp: spaţiu sacru, conţinător a „ceea ce este cu totul diferit“ (R. Otto), aşadar al alterităţii radicale; icoană (tridimensională) a zeului şi, din fundalul care le conţine, le expune şi le ierarhizează spaţial, ea însăşi este cutie de rezonanţă a semnificaţiei icoanelor sau a statuilor care, plasate într-un anume loc şi într-o anume ierarhie reciprocă a reprezentărilor, fac vizibilă naraţiunea şi „contractul iconografic“ (Charles Jencks) al bisericii. Biserica este şi spaţiu public şi, concomitent, cel mai privat loc cu putinţă: al rugăciunii din faţa icoanei, cînd cele ale lumii se şterg şi doar intercesiunea rămîne să lucreze; locul intimităţii cu Dumnezeu. Biserica este şi topos privilegiat şi cameră a psihodramei publice şi individuale, intensificator şi gazdă – prin teatralitatea gesturilor performate acolo – ale consumării emoţiilor reprimate; loc al înscenării/reiterării prin ritual ciclic a faptelor şi personajelor Bibliei; loc arhival, care ţine minte – pentru noi, în locul nostru sau chiar, uneori, în momente de amnezie colectivă, împotriva noastră –, unde ne aducem aminte, prin mărturisire, şi unde sîntem de asemenea ţinuţi minte/amintiţi prin pomenire.
Profesorul de la Mincu răspunde la întrebare, referindu-se în primul rînd la clădiri. În privat am avut cîteva discuţii referitoare la arhitectura ortodoxă versus arhitectura eclesială protestantă şi neoprotestantă (a se face deosebire între protestanţi şi neoprotestanţi în contextul în care vorbim de baptişti ca fiind protestanţi şi nu neoprotestanţi. Asta susţine dr. dr. Corneliu Simuţ cu argumente pertinente şi tind să-i dau dreptate).
Marius Cruceru 