Muzica percepută ca zgomot sau Mozart ca muzică dureroasă (SoNoRo)

 

Razvan Popovici: …..Am un prieten, un violonist foarte bun, absolvent de Juilliard si care are un Stradivarius, care a plecat un an sa faca voluntariat in Africa. Si-a luat o vioara obisnuita cu el. In fiecare seara mergea intr-un anumit trib si statea cu ei, cantau la tobe, dansau.

 

Dupa o jumatate de an si-a scos si el vioara si le-a cantat ceva de Mozart. Au fost ingroziti. Si-au acoperit urechile si au inceput sa faca dansuri de exorcizare. Au gasit acea muzica ca fiind dureroasa. Eu tot cred ca muzica e universala, dar uite ca, in diferite contexte…

 

Citeşte mai departe aici.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Anunturi, dulce Românie, Muzica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

67 de răspunsuri la Muzica percepută ca zgomot sau Mozart ca muzică dureroasă (SoNoRo)

  1. Ciprian Simut zice:

    Imi aduc aminte discutia dintre un prieten de-al meu si un frate mai in varsta. Discutia era despre misiune. Fratele era muzician si mare admirator al muzicii clasice. La un momentdat, in discutia fratele ii spune tanarului ca muzica clasica este de inspiratie divina, la fel cum este muzica evreiasca. Urmatorul pas al fratelui a fost sa ii spuna tanarului ca, de exemplu, pe campul de misiune din Africa, la evanghelizari si apoi in biserica, ar trebui sa se cante muzica clasica. Prietenul meu a incercat sa ii explice ca datorita diferentelor culturale dintre Europa si Africa, s-ar putea sa le facem mai mult rau decat bine prin introducerea unui astfel de stil. Fratele mai in varsta nici nu a vrut sa auda. Concluzia sa a fost ca muzica clasica este singura muzica de inspiratie divina, fapt ce o califica pentru a fi raspandita in orice colt de lume.

    Prietenul meu i-a urat succes.

  2. Rodica Botan zice:

    Am auzit Psalmii cintati in limba Pakistana…Un grup obisnuit de surori cu esarfele lor colorate si vreo doua din ele stind jos turceste si batind niste tobe mici. La inceput n-am stiut ce cinta. Cineva care cunostea mai mult mi-a explicat ca in Pakistan o Biblie te poate pune in inchisoare- de aceea ei invata Biblia pe de rost, cintind-o.
    Mie mi s-a parut cintarea lunga si fara muzicalitate…abia am asteptat sa termine – banuiesc ca era un Psalm mai lung – dar in limba si cultura lor, probabil ca era cel mai frumos grai si cea mai dulce muzica…

    • dorin zice:

      Nu era pentru dumneavoastra sora ci era de la pakistaneze pentru Dumnezeu. Nu intotdeauna accesul la tehnica „face bine”. Va rog sa nu va suparati dumneavoastra nu aveati ce cauta „acolo” decit ca o eventuala constatatoare a diversitatii in care Dumnezeu a ingaduit sa I se inchine lumea (LUI DUMNEZEU, nu noua)

  3. Am avut curiozitatea odată să caut muzică creştină indiană (dot not feather ). Eram curios de sonoritatea ei. E diferită, foarte diferită de sonoritatea muzicii cu care sunt obişnuit. M-am gândit mai apoi că şi pentru ei sonoritatea muzicii lui Bach poate fi la fel de dureroasă precum e cea a muzicii lor pentru mine. Influenţele culturale se simt şi nu se pot anula; se pot estompa se pot diminua, pot căpăta influenţe dar nu cred că pot fi anulate. Nu e un lucru rău să găsim culturi diferite, Dumnezeu ne-a creat diferit.
    Pe de altă parte, sunt surprins de talentul şi spiritul adaptiv al chinezilor şi coreenilor în ceea ce priveşte muzica. Cu toate că au o muzică tradiţională care nu aminteşte deloc de cea cu care suntem obişnuiţi ei fac performanţă în muzica clasică. Aşadar barierele pot fi depăşite, dar rădăcinile se păstrează…

  4. Pe cât de ciudată ni se pare nouă chineza sau japoneza, pe atât de ciudată li s-a părut africanilor muzica europeană.
    Cred că nu le-a plăcut vioara normală. Erau obişnuiţi cu Stradivarius 🙂

    • calin zice:

      mi-am adus aminte de un prieten care e surdo-mut. mai fratilor, pentru el chitara suna ca vioara, rokul ca worshipul , urletul ca soapta. chineza ca pakistaneza. pentru el conteaza fata omului: daca e trista sau daca e bucuroasa.
      ce bine ca putem vorbi sa despicam firul in patru la puterea 4 si iar 4 ….
      e doar o amintire de a mea, nu ca muzica nu e buna

      • Marius David zice:

        există surzi care percep vibrațiile din podea dacă pui boxele pe jos… prin tălpi…așa se bucură de muzică.
        S-au făcut inclusiv astfel de experimente… muzică clasică versus rock.. pentru surzi.
        nu mă întrebați, nu știu rezultatele. N-am terminat de citit cartea.

  5. viorel zice:

    Am fost recent in Egipt…In prima zi muzica mi se parea de nesuportat. Suna foarte diferit de muzica cu care eram eu obisnuit. In urmatoarele zile a inceput sa mi se para interesanta si chiar placut de auzit, in sensul ca era ceva nou care s-a plamadit de mii de ani intr-o cultura diferita de a mea! Merita ,,spalate” urechile din cand in cand si cu ceva diferit! Se mai diversifica si dezvolta si simturile!

    • Marius David zice:

      așa este, ai intuit perfect, îți trebuie foarte multă răbdare să asculți melos din altă parte a globului.
      au fost momente cînd a trebuit să mă leg de scaun aproape la propriu ca să ascult unele bucăți, dar merită. totul este să te concentrezi, să nu ascultți cînd faci altceva, să te concentrezi doar la audiția respecivă.

  6. calin zice:

    muzica clasica ramane muzica clasica. nu este bine s-o vorbesti de rau. e nemuritoare. ea va dainui pana la sfarsit. merita ascultata din frageda pruncie chiar. dar nu poti spune despre ea ca e mantuitoare. sau poate cateodata da …
    dar instrumentele clasice pot canta contemporan. asta e bine. spre exemplu un duet de duduk si vioara

    • Ciprian Simut zice:

      pazea, muzica clasica a fost compusa tot de oameni…multi cu frica de Dumnezeu, dar nu toti au fost sfinti.

      • Dyo zice:

        Ce ne facem cu Ceaikovski, de pilda? Sa-i ascultam concertul de pian sau Patetica? Sau le respingem din cauza mizeriei in care si-a dus viata?

        • Ciprian Simut zice:

          oh nu, nici vorba. ma refeream la ridicarea in slavi a muzicii clasice, ca si cum ar fi ceva pur si etern…si chestii din astea.
          atat.

          • Dyo zice:

            Ce sa-i faci … e culta!
            Cred ca perceptia „puritatii” ei este rodul unei confuzii datorate faptului ca de obicei nu exista un mesaj anume, atasat de autor, melodiei. E „pura” pentru ca nu auzi blasfemii, injuraturi, indecente si alte din astea, mult mai evidente in literatura sau artele vizuale. Ramane inca de discutat cat de „amorala” este muzica clasica …

          • calin zice:

            nu ridic nici eu slavi muzica clasica. dar a stat la baza a tot ceea a ce urmat. si cateva precizari pentru unii care sunt mai fricosi sa asculte mai multe. Dumnezeu a creat muzica si nu cel rau. el doar copiaza. asta trebuie sa cautam originalul si nu copia. solistul de la ACDC a cantat in biserica la incput. dar cand a inceput sa schimbe ritmul a fost dat la o parte. si astfel s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu. de aici si sigla anti christ death christ ACDC spunea un articol printr-o revista. Si inca ceva, muzica lui Dumnezeu poate fi atat de galagioasa incat sa te doara urechile si sa darame zidurile, din Ieriho. Ganditi-va la coarnele acelea de capre in care sufla israelitii …

          • Ciprian Simut zice:

            am inteles.

            ar mai fi o remarca. lumea crestina, in special protestanta, se ia dupa idei ciudate gen: acdc inseamna anti-christ-death-christ sau altele.

            eu unul nu bag mana in foc ca nu e asa, dar ma indoiesc ca baietii s-au gandit la asa ceva. titlul formatiei vine de la curent. pe transformatoare apare sigla ac/dc. din cate stiu eu, de acolo si-au luat numele. in plus, acdc poate insemna si after christ devil comes. deci, sunt o multime de idei pe care le luam de bune fara ca cei acuzati sa se fi gandit la asa ceva.

            aceeasi poveste este valabila si pentru kiss. de multe ori am auzit ca inseamna kings in satan’s service. well, la urma urmei fiecare da socoteala de ce crede.
            🙂

          • Dyo zice:

            Cred ca problema cu ACDC nu este titulatura acestei formatii si posibilele ei interpretari ci mesajul moltora dintre cantecele lor. Mie mi-au placut la vremea lor dar nici macar ateu fiind nu puteam sa „inghit” aluziile sataniste sau batjocoritoare din unele piese.
            Nu cred ca o faceau dintr-o convingere satanica neaparat ci pur si simplu pentru ca, la fel ca si sexualitatea, excentricitatile de genul acesta vand multe discuri si aduc faima multdorita. In acelasi registru se inscrie si Iron maiden care in mod deliberat cantau despre monstri si tot felul de orori, in timp ce, din cate stiu, ei erau agnostici… Strategie de marketing … nu credeti totusi ca exista niste implicatii spirituale in spatele acesteia, indiferent de crezul acestor formatii?

          • Ciprian Simut zice:

            din nou, de acord.

            funny thing, citeam pe net despre satanisti. se pare ca multi dintre cei care se numesc satanisti nu au nimic a face cu credinta in Satan ca fiinta spirituala. Au ales insa pe Satan ca pe simbol al rezvratirii impotriva normelor crestinismului. Nici despre crestinism nu aveau o parare diferita: Dumnezeu nu exista, ergo nici satan. Cu alte cuvinte, ei erau satanisti doar ca titulatori si aderau la o ideologie atee.

            simplu, nu?

          • Dyo zice:

            Probabil se fac frati cu necuratul ca sa treaca puntea … nici un mijloc nu este prea imoral sau inadecvat cand e sa lupti impotriva lui Dumnezeu …

          • Marius David zice:

            da… muzica clasică… direct din capul lui Dumnezeu ca Athena din Capul lui Zeus… Doamne ferește…

        • Citim cărți scrise numai de oameni evlavioși sau cel puțin cu o moralitate înaltă? Un autor spunea cândva: „Citește cartea dacă o consideri folositoare, dar nu te interesa despre viața autorului.” Nu spun că ar trebui să facem asta.
          Problema e că sunetul este subiectiv. Muzica fără versuri poate fi interpretată după bunul plac al fiecăruia.

        • Marius David zice:

          ascultăm! De ce?
          pentru că în viața oricărui păcătos a mai rămas o urmă din chipul lui Dumnezeu după care a fost creat.
          nicio ființă umană nu este desăvîrșit sfîntă,
          așa cum nicio ființă umană nu este desăvîrșit și în mod total compromisă de păcat încît nimic să nu mai iasă din cînd în cînd a iveală din sclipirile creativității și talentului dăruit de Dumnezeu.
          Exemplu: Adrian Păunescu. Ce viață! Cît talent și … din cînd înc înd în versurile lui s-a strecurat adevărul.
          Ori tot adevărul din lume este susbsumat adevărului lui Dumnezeu.

          • Dyo zice:

            Absolut de acord! Cu mentiunea ca, mergand pe linia asta, putem deschide usa si pentru anumite pagini muzicale din rock. A mai ramas ceva din chipul divin in ei, asa ca am putea macar sa apreciem unele solouri sau cantece de dragoste (balade).
            Nu ca m-ar deranja acest lucru … Intrebarea e daca vrem sa facem acest pas sau nu.

      • Marius David zice:

        da, și cu toate astea sînt persoane care dau ochișorii peste cap și se închină nevoie mare citind Biblia pe muzica lui Chopine… pentru că îi liniștește…
        eu zic că îi anesteziază.
        cumva se emite ideea ca nimic TULBURĂTOR nu trebuie să aibe loc în muzichia cîntată de creștini,
        totul trebuie să fie molcom, blînd, verde, pășunos, cald, ciripitor, cam așa ca tablourile chicioase ale lui Thomas Kinkade… auzi aici.. supranumit … pictorul luminii.
        Vecinul meu de la J 1 in Iași și verișorul Polin aveau mai multă forță în pictură decît kinkade și erau niște simpli zugravi.

    • guitarschizofrenic zice:

      @Calin. sigla de la ACDC nu are de aface cu mesajul satanist (cum de fapt nu au nici versurile) si nici cu solistul (fostul sau actualul) trupei. titulatura trupei a fost propusa de sora fratilor young, margaret care a observat pe masina ei de cusut initialele ac/dc adica alternating current/direct current – curent alternativ/curent continu. restul e mit… legenda urbana creata nu de cei care sunt fani AC/DC sau agreaza muzica lor, ci de altii care nu cunosc istoria formatiei.

      • calin zice:

        Era un articol dintr-o revista laica, despre muzica in urma cu vreo 15 ani. l-am citat mai mult pentru faptul ca biserica a reusit sa puna pe liber ceva nou care-i putea fi benefic. Si Hristos a fost ceva nou si l-au tintuit pe cruce. de aceea i-mi place sa spun ca fiecare asculta muzica potrivit starii. Uneori ascult clasic, alteori rok, uneori hip hop etc. dar in toate ma inchin lui Dumnezeu.

    • Marius David zice:

      cam riscante afirmațiile: muzica clasică va rămîne… e nemuritoare…
      muzică clasică indiană ai ascultat. RAvi Shankar? Și aceea este muzică clasică.

  7. Dyo zice:

    Gustul muzical este o chestiune de educatie, de ethos, de gust si de … vointa. Mi-aduc aminte ca atunci cand am ascultat pentru prima oara Fantastica lui Berlioz, pe la vreo 13 ani, nu mi-a placut de loc – in special prima parte mi se parea oribila, hidoasa, diforma. Am ascutat-o inca odata, si inca odata – in cea vreme la moda erau discurile de pick-up. M-am incapatanat sa-i inteleg zbuciumul si curgerea … dupa un an mai tarziu devenise una din simfoniile mele preferate …
    Cred ca in raport cu orice gen de muzica conteaza mult actul nostru constient de vointa, sa doresti sa intelegi, sa prinzi ideea … era Leibniz cel care spunea ca muzica este un exercitiu matematic pe care mintea il rezolva in taina …
    Asta nu inseamna nicidecum ca suntem datori in vreun fel sa ascultam si sa lasam orice fel de muzica sa ne invadeze vietile …

    • Ciprian Simut zice:

      la unii acelasi proces s-a petrecut cu rock-ul.

      • Dyo zice:

        Tocmai de aceea ziceam ca nu ne obliga nimeni sa adoptam anumite genuri muzicale; mai intervine si discernamantul si , cum aminteam la inceput, educatia – nu numai cea muzicala – si mesajul transmis.
        Pentru ca amintesti de rock, iar eu fost la un moment dat metalist, sa stii ca trecerea de la clasica la acest gen nu este chiar atat de grea, pe un anumit plan. Exista destule formatii care au cultivat in muzica lor o anumita ordine a constructiei muzicale; in plus, virtuozitatea solistica a chitaristilor este usor de asociat celei la vioara sau pian … in cazul meu trecerea a fost surprinzator de usoara.

      • Marius David zice:

        draga Dyo și Ciprian, să vorbim mai degrabă nu de stiluri muzicale, ca aici ne înfundăm, ci de sunete tari, sunete moi, sunete aspre, sunete dulci, sunete la volum mare, sunete la volum mic, sunete lungi, sunete scurte,
        daca am analiza muzica pe aceasta paletă de culori sonore, poate ca am face un pas mai departe, precum cei care analizeaza pictura, ce s-ar întîmpla dacă cineva ar spune..mie nu-mi plac cubiștii și gata… fără a studia formele și culorile, adică elementele componente ale întregii creații.

        • dorin zice:

          Ba chiar am putea face un pas mai mare si am asculta ;i relatia dintre sunete, atit pe orizontala (melodia) cit si pe verticala (armonia). Apoi as indrazni sa introduc in ecuatia ascultarii nu numai sunetele ci si tacerile, pauzele. Doar impreuna ele constituie ceva care ar trebui sa produca altceva in sufletul nostru, sau al lui Dumnezeu…..

          • Marius David zice:

            excelent parametru, parametri, trebuie puşi şi aceşti parametrii de analiză.
            chiar şi suprasunetele şi infrasunetele, cele neauzite de urechea umană, nu sînt acestea parte din muzică?

        • Dyo zice:

          Imi pare rau Marius … eu ascult muzica, nu ma pricep la teoretizarea ei. Stiu ca sunt oameni care incearca pe baze teoretice – sunete, volum, ritmuri, tonalitati – sa anatemizeze rock-ul. Pe mine nu m-au convins asa cum, daca ai observat, nu i-au convins nici pe multi dintre tinerii nostri care nu vad nimic periculos in rock.
          De aceea cred ca discutia despre genuri este totusi relevanta … la nivelul fiecarui gen au existat curente care purtau cu ele un mesaj …
          Daca consideri ca nu ai vrut sa ajungi asa departe cu postarea ta e ok sa ne oprim aici.

          • Marius David zice:

            ba nu, Dyo, eu sînt gata să merg chiar mai departe, la analizarea unor bucăţi, există deja istoria unor anumite bucăţi care ne ating contemporanitatea…
            dar cred că fără o discuţie cît de cît tehnică, nu rezolvăm mare lucru.
            şi hipioţii aveau un mesaj, sînt ei un curent muzical… şi un curent muzical, dar nu numai atît.
            Nu?

          • Dyo zice:

            Propuneri? Eu am in „repertoriu”: Doors, Iron Maiden, Deep Purple, Queen, Metallica, Megadeath, Judas Priest, ACDC, Jethro Tull, Pantera, Guns’n Roses, Skid Row, Sex Pistols, Pink Floyd … probabil ca voi fi moderat acum … asa-mi trebuie 🙂

    • E foarte interesant ce spun domniile voastre.
      Am ascultat şi eu rock şi mai ascult uneori şi prin cuvintele pe care le voi rosti nu vreau să aduc o atingere nimănui dar anumite subgenuri de rock le găsesc periculoase. O spun din punctul meu de vedere şi bazat pe experienţe personale. În ce mă priveşte pe mine genurile de rock agresiv mă irită, îmi produc o stare de încordare, de nelinişte şi de furtună interioară stare ce la urmă se poate vedea în exterior prin gesturile sau manifestările mele. Îmi aduc aminte de experienţa prorocului Ilie. Stătea la gura unei peşteri şi un vuiet puternic s-a auzit şi cuvântul Domnului ne spune că Dumnezeu nu era în acel vuiet…apoi s-a manifestat un cutremur şi nici acolo nu era Dumnezeu…mai apoi un foc dar nici acolo prezenta Domnului nu era de găsit…în cele din urmă un susur blând s-a auzit şi Domnul era în acel susur.
      Mântuitorul e caracterizat de blândeţe şi blândeţea lui era cunoscută şi recunoscută.
      La fel e şi în muzică…muzica liniştită relaxează nervii încordaţi dar cea alertă şi cu nuanţe violente nu face altceva decât să excite, excitaţie care mai apoi se va vedea în exterior.
      Spuneam că găsesc periculoase aceste genuri de muzică şi am să încerc să folosesc o pildă: bunăoară, circulând cu maşina şi întâlnind la un moment dat un semn ce indică un potenţial pericol orice şofer e dator pentru binele lui să fie mai prudent; încetineşte uşor viteza şi cască ochii mai bine.
      Un potenţial pericol nu aduce după sine întotdeauna şi o nenorocire dar dacă te joci prea mult cu acel pericol s-ar putea să ai de suferit. Dacă într-un gen de muzică nu-l întâlneşti pe Dumnezeu sigur îl vei întâlni pe dumnezeu.

      • Dyo zice:

        E interesant ce spui … dar:
        Sa stii ca muzica cu „nuante agresive” se gaseste si in genul clasic ( de pilda ultima parte din Simfonia a 7-a de Beethoven ) si in hippie ( in ciuda pretentiilor de „love, not war” ), chiar si in unele populare ( sunt solouri maramuresene de-a dreptul nebune …).
        Ceea ce spui cu relaxarea nervilor trimite spre o functie terapeutica a muzicii, pe care nu o contest, dar care nu este nici pe departe definitorie pentru rostul acestei arte. Rockul? A fost o perioada interesanta din viata mea … acum e istorie.
        PS Cand ma dureau maselele, pe cand eram student, nu mi se potolea durerea decat cu o portie de Metallica … pacataoasa terapie!

        • Marius David zice:

          iarăși discutăm despre formații și tipuri, în loc să discutăm despre natura sunetelor.
          Metallica are, spre exemplu, cîteva balade.. sînt bune, sînt rele? solourile maramureșene… etc.

          • Dyo zice:

            Revin cu ce am zis mai sus: nu ma pricep la „natura sunetelor” si, banuiesc ca nici altii dintre noi, asa ca vorbim si noi din ceea ce am experimentat … vis a vis de subiectul postarii tale care parca mergea tot pe linie eperientiala … poate gresesc.
            Cand intrebi de baladele Metallica o faci din perspectiva morala sau din cea a tehnicii muzicale?
            Unul din cele mai frumoase solouri muzicale rock se gaseste in Master of Puppets – nu este o balada, e drept. Cred ca titlul piesei poate sugera ceva insa despre mesajul ei … E buna, e rea? Cred ca stim asta dar ne place sa mai sondam putin apele …

            • Marius David zice:

              cînd întreb de balade întreb din perspectiva pur subiectivă a auditorului… dacă cineva ar cînta … o astfel de cîntare cu versuri creştine în biserică, nimeni nu ar sesiza diferenţa dintre acestea şi altele pe care le cîntăm. Trist?

          • Dyo zice:

            Daca, sa zicem ca s-ar canta o cantare pe versuri „crestine” in biserica, pe melodia Nothing else matters ( una cu un mesaj ok, de altfel ) a lui Metallica … cu ce este vinovata sora Leana ca intra si ea in aceasta inchinare, din moment ce ea oricum nu stie de unde vine acea melodie?
            Cum se poate „sesiza” diferenta aceea? Sunt niste chestiuni de tehnica muzicala care dau de gol o melodie „straina” sau totul se reduce la discernamantul celor care au propus acea cantare bisericii?
            Pe cand eram inca nepocait, un prieten penticostal mai venea in vizita la mine … odata a intrat tocmai cand incepea o balada cantata de Testament. Nu ai fi ghicit ca apartine unei formatii de heavy metal – mi-a zis ca ii place melodia. Era bietul om vinovat cu ceva, mai ales ca nu stia o boaba de engleza (nu erau versuri neaparat proaste)?

            • Marius David zice:

              am fost la o nuntă de pocăiţi ceva timp în urmă şi, este adevărat bucăţile erau prelucrate pentru pian, sintetizator şi altele ca acestea, dar ni s-a cîntat toată muzica laică a anilor 80-90, inclusiv Celine Dion, Madonna.
              toată lumea era mulţumită de ce muzichie „ziditoare” era.
              Secretul?
              Era dat în surdină, muzică fără cuvinte, oamenii discutau în voie.

              Da, cred că puţini ar pricepe dacă o baladă rock ar căpăta versuri creştine şi ar fi „botezată” în acest fel în biserică. Mi se pare chiar că am auzit o variantă a lui My Way modificată cu versuri creştine. Asta am auzit-o cu urechile mele.

              Inclusiv Imagine a lui John Lenon

              Ce ziceţi de O, Sole Mio, care a făcut carieră deja.

              Yesterday, da, sigur asta am cîntat-o deja la tineret.

              Ai pus o întrebare cheie… cum se poate simţi acel „aer de cer” în melos, nu numai în versuri. Răspuns: nu ştiu. LA asta visez de 25 de ani, la compoziţii care să conţină acel flavor, acel tip de chemistry învecinat cu cerul.

              Da, tind să cred că ar putea exista un tip de melos care să fie din altă lume, să oglindească caracterul istorico-escatologic şi divino-uman al Bisericii.
              Pînă atunci experimentăm.

          • Dyo zice:

            No ofense, dar daca as auzi o adaptare crestineasca pe O sole mio in Biserica, m-as prapadi de ras … Am ras cu pofta cand mi-ai zis. Si cand te gandesti ca o melodie ca Imagine este cat se poate de soft …
            La modul serios, cred ca se simte uneori, tainic si inexplicabil, cand auzi un Bach, un Mesiah al lui Handel, un Haydn … acel melos, chit ca realizat pe acelasi calapod precum, sa zicem un Berlioz, sau Ceaikovsky, chiar si Beetheoven, care imi plac, desi simt ca nu imi ofera aceleasi deschidere spre Cer … Poate te ajuta Domnul sa gasesti secretul desi cred – din nou in chip romantic! – ca nu este chiar atat de departe …

            Nu ma pot abtine … vreo adaptare pocaita a lui „My heart will go on” nu ai auzit? 🙂

            • Marius David zice:

              Nu, dacă voi căuta bine îţi garantez că găsesdc Soarele MEu în variantă încre(ş)tinată

              nu, calapodul Bach-Haendel-Vivaldi-Mozart este un pic difeit de Cea-Berlioz-Beethie-Dvorak,

              a propos, aici este o parte de corn absolut imposibilă..

              ştii că bucata asta este o bucată de Crăciun, o voi cînta, dacă vrei, pe youtube ţi-o arăt… s-a cîntat cu Corul Sion dinIaşi, am făcut şi solo de chitară pe ea.
              Are nişte versuri superbe şi este perfect adaptată… chiar merită să îţi arăt experimentul.

              ştiu de la o cornistă profesionistă.
              Este

    • Marius David zice:

      exact, ceea ce ai făcut atunci a fost AUDIȚIE, nu ți-ai căutat muzica drept anexă la altceva ce ai fi făcut oricum.

      • Dyo zice:

        Ce rar mai facem asta azi! Ascult o muzica buna in drum spre birou, uneori in timp ce lucrez sau ma plimb … altadata ma asezam in fotoliu, nederanjat de nimic, sau la Cluj mergeam la concertele Filamonicii …

        • Marius David zice:

          da, asta este diferenţa dintre audiţie şi ascultare în fugă..

          • Ciprian Simut zice:

            muzica se … simte. prima reactie a organismului la muzica este sentimental. eu ma cutremur literalmente: simt o emotie puternica in piept, simt cum mi incoarda coloana si un fior imi trece prin coloana pana in creier.

            oricat de mult ne chinuim sa definim muzica si sa descoperim organul cu care se poate studia…se pare ca cel mai important element in reactia omului la muzica e sentimentul.

            aici, cred ca e diferenta intre scris: care se interpreteaza, se gusta cu mintea (ca sediu al ratiunii), si muzica: aceasta se interpreteaza, se gusta cu inima (ca sediu al sentimentelor). evident, atat scrisul cat si muzica au nevoie de ambele elemente, ratiune si sentiment, dar in doze diferite.

            ce face o muzica sa te apropie de cer … sincer … nu cred ca exista asa ceva. muzica, in cel mai bun caz, pregateste o stare emotionala pentru receptarea cuvantului.

            eu am avut aceeasi senzatie de emotie puternica atat la rock cat si muzica clasica. altfel imi scriu jurnalul cand aud o muzica emotionanta, decat atunci cand stau pe o banca. starile sunt diferite, reactionez la stimuli diferiti.

            dar, muzica este un instrument prin care cei din biserica pot marturisi la fel, la unison.

            muzica este elementul prin care biserica marturiseste in acelasi timp ceva.

            • Marius David zice:

              da, de acord, muzica se simte fiziologic, de cite ori n-am ascultat din pacate muzica cu ficatul si pancreasul.
              tocmai de asta este important să înţegem ce trebuie să cîntăm şi ce nu, cu ce putem intra în rezonanţă şi cu ce nu, draga Ciprian.

          • dorin zice:

            probabil ca nu intimplator se revenine ciclic la valorarea gestului de „increstinare” a unor lucrari muzicale initial laice. Despre O sole mio va certific faptul ca se asculta in toate bisericile neoprotestante din Arad, caci si pe aici avem tenori buni care doresc sa demonstreze….
            Dar ce ziceti de Oda bucuriei, de Finlandia (Sibelius), sau chiar imnul Germaniei (acelasi cu cel din perioada hitlerista). Pina urma va fi inevitabil de a pune in ecuatie si pe cel care asculta. Se discuta enorm despre cel care cinta, despre ceea ce cinta el si foarte, foarte putin despre cel care asculta. Si atunci cind il observam nu facem adeseori distinctia dintre cel care asculta din postura de auzitor ori de ascultator. Cea mai mare greseala se intimpla insa cind confundam inchinarea muzicala cu un concert, spectacol sau alta manifestare publica destinata oamenilor si avind ca finalitate obtinerea calificativului de succes. Suntem atit de obisnuiti cu situatia de spectacol (live, transmis, ori conservat) incit nici nu ne mai putem imagina o alta situatie care ar exista intre sursa si receptor.

            • Marius David zice:

              da, Oda bucuriei, mare problema. M-am mai gîndit la asta. Care ar fi soluţia? O scoatem? S-a „botezat” deja?

              Ce mîngîiere cînd cuvintele despre spectacol vin de la profesionist…
              IAtă şi o provocare: putem găsi o altă relaţionare între sursă şi receptor decî cea de spectacol, să-i spunem spectacol liturgic?

  8. michael zice:

    gusturile muzicale se pot cizela in timp, e nevoie eventual de nitica indrumare, sau macar un anumit mediu propice in care muzica sa fie descoperita in multitudinea ei de forme sonore care ne fascineaza si ne umple sufletul… facandu`l sa vibreze asemenea unui univers in expansiune…
    pacat ca pentru unii muzica e doar o nuca tare…

    • Marius David zice:

      și de audiție… noi ascultăm muzică în timp ce facem altceva.
      asta nu este audiție,
      audiția înseamnă să te ocupi numai de muzică.

      • Rodica Botan zice:

        Ma intreb daca mai fac vre-un lucru fara sa fac si alt lucru in acelasi timp…”Multy tasking”…ce joc periculos…sintem ca si aruncati in centrifuga vietii sa vedem cit de repede putem stoarce toata energia din noi. Citind ce ai scris despre auditie mai sus m-am dus cu gindul la ultima auditie – cind m-am ocupat numai de muzica…si a fost greu sa-mi amintesc…

        • Marius David zice:

          asta este boala generaţiei noastre, Rodica, sîntem prea … simultani, simultan învăţăcei, simultan la mijlocul vieţii, simultan părinţi şi muribunzi, vorba d-lui Andrei Pleşu şi asta ne dă un program „tumoral”.

          Nu putem să facem lucrurile la rînd.

          Eu aveam o chestie .. cu zilele, ca să marcăm etapele

          Luni şi Marţi sînt pentru formare – pentru tine însuţi, primul cerc, etapa formării, etapa curţii,
          Miercuri şi Joi sînt pentru familie – pentru al doilea cerc plecat dinspre tine şi din tine, etapa trecerii în cealaltă curte, spre propria casă.
          Vineri şi sîmbătă sînt pentru a dărui celorlaţi, pentru activitatea socială, după ce ţi s-a născut primul nepot, sau după 50 de ani. etapa străzii şi a forului, a porţilor cetăţii,
          Duminică te întorci iar la tine, spre odihnă, este etapa pădurii, cînd ieşi din cetate şi devii „păduros” (vorba pleşiană).

          Asta-.i teoria mea,combinată cu teoria domnului Pleşu, care a înseminat-o cu teoria indiană a etapelor.

          http://patratosu.wordpress.com/2007/06/13/de-ce-as-vrea-sa-traiesc-pina-la-72-de-ani/

  9. BenO zice:

    Cred ca pasiunea pentru muzica clasica trebuie educata. Imi aduc aminte de prima mea vizita la filarmonica. Invitat de un coleg cu ocazia zilei sale de nastere. Se canta Simfonia a 3-a in Mib de Beethoven- Eroica. Si pe cat mi se pare de impresionanta acum, atunci am atipit de-a binelea la vreo doua parti. Si cat am stat treaz ma gandeam de ce se agita atat dirijorul ala de transpira tot.
    Dupa ceva timp am mai mers odata, si apoi inca odata pana cand am ajuns sa astept cu nerabdare anumite concerte, anumiti dirijori. Pentru ca am fost educat in directia aceasta de anumiti oameni. Deja e boala si pe unde ajung prin lumea asta intreb unde gasesc o filarmonica. Senzatia pe care o ai in sala de concert nu o gasesti nicaieri altundeva. Sunetul e viu, vibreaza in jurul tau, simti emotie si alte lucruri care o inregistrare nu le poate oferi. Tind sa ii dau dreptate maestrului Celibidache, care a refuzat foarte multa vreme sa fie inregistrat.
    As asculta acum oricand cu placere Eroica si oricare alta lucrare de-a lui Beethoven, care a devenit „prima dragoste” pentru mine.
    CRed ca oricine poate fi educat intr-un anumit gen. Chiar si africanii

    • dorin zice:

      Draga Beni ai perfecta dreptate doar ca ar trebui sa ne indreptam putin atentia catre motivatia care ar trebui sa stea la baza educarii catre un gen de muzica, in cazul de fata catre educarea celor din arii culturale total diferite de cele europene catre cultura europeana. O motivatie ar fi cea a largirii orizontului acestora si accesibilizarea si altor „teritorii” culturale. Ar fi o motivatie generoasa dar nu prioritara pentru misionari. Cind mergi in Africa sau Asia pentru EVANGHELIZARE este putin mai complicat sa le explicitezi si sa familiarizezi ascultatorilor valorile culturale ale societatii din care provii tu, evanghelistul, pentru ca apoi sa apelezi la acestea pentru misiunea pentru care te afli in contact cu el. Ar fi mult mai simplu sa gasesti in cultura populatiei locale acele elemente care sunt rezonante cu valorile crestine si sa le utilizezi pe acelea. De aici si pina la starea destul de conflictuala dintre valorile culturale sud-est europene si cele propuse de unii misionari americani pentru evanghelizarea satelor oltenesti sau moldovenesti nu este mare distanta.

  10. BenO zice:

    Cred ca aveti dreptate. Cultura in care se face evanghelizarea trebuie studiata si cred ca asta se poate face doar locuind acolo, facand parte din cultura respectiva, pentru ca apoi sa iti poti prezenta mesajul intr-un mod in care sa fii inteles. Cred ca si apostolul Pavel ne invata asta. El citeaza poezie greceasca intr-un loc din Faptele Apostolilor. Cred ca asta inseamna sa fii grec cu grecii, roman cu romanii, spaniol cu spaniolii.
    Momentan sunt intr-o Spania in vizita la cineva. Vin dupa o perioada de doua luni petrecute in Germania. Nu pot sa nu observ diferente culturale evidente intre aceste doua tari. Sunt practic doua lumi diferite. Asta dupa doar doua luni petrecute intr-un loc. Nu mai zic de diferenta fata de Romania.
    Despre americani si modul lor de a evangheliza ce sa zic… ma abtin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.