Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Daca ati avea posibilitatea de a alege intre a emigra cu familia in momentul inceperii unui razboi in tara natala si a ramane sa luptati alaturi de restul lumii ce ati alege? Putem extinde ideea de familie pana la un anumit grad de rudenie? Putem include si prietenii? Putem negocia precum Lot ? Putem folosi aceeasi minte sa luptam impotriva razboiului inainte de a „promite” sa montam AKM-ul in 3 secunde? Putem fi consecventi cu noi insine si sa refuzam violenta in absolut toate cazurile si sa recunoastem infrangerea cand nu reusim, din cauza naturii umane, sa punem in practica pacifismul?
Draga Blogobaltă, prin natură sînt un tip violent. A refuza violența pentru mine nu este o mișcare naturală. Firea pămîntească mă îndeamnă să răspund adesea violent. Pacifismele roz-bombon, confudandabile mai degrabă cu nuanțe budiste sau yoga nu mă prind.
Dacă aș fi pus în fața unei asemenea alegeri în mod natural lupta mi-ar fi prima opțiune. Dacă mi s-ar oferi posibilitatea de a-mi pune familia la adăpost întîî, atunci ar fi și mai bine. Retragerea de genul: Isus nu a purtat armă și altele ca acestea …. mi se par demne de o discuție mult mai amplă.
Unde si cand putem avea o asemenea discutie (pe net)? Ma intereseaza foarte mult subiectul. Incerc cu toata puterea sa-L iubesc pe Dumnezeu traind in ascultare de El. Vreau sa stiu cum/cand este permisa lovirea altui om si cum/cand este permisa minciuna. Am avut discutii foarte interesante cu pastorul nostru, dar engleza mea ma impiedica sa inteleg cum putem face aceste lucruri dar in acelasi timp sa fim in voia Domnului, nu pentru ca nu as intelege engleza, ci pentru ca eu nu pot exprima in engleza multe cuvinte romanesti. Va atasez articolul pastorului nostru, iar jos aveti comentariul meu si raspunsul inteleptului nostru pastor. Nu scriu ironic, chiar il consider foarte binecuvantat de Domnul cu intelepciune.
http://www.gbcstockport.org.uk/manse/when-is-a-lie-a-lie
Va multumesc!
am avut o asemenea discuție despre mincină pe acest blog. Veți găsi în arhive.
Am citit cat am gasit, dar sunt la fel de nelamurit. Nu vorbesc despre definitia minciunii, e clar ca unele vorbe se transforma in minciuna fara voia noastra. Copiilor nostrii de cand au auzit de afara de mos Craciun, le-am spus imediat ca nu exista ci ca este un personaj inventat. La fel ca si zanele, sirenele si altele asemenea. Pe mine ma intereseaza minciuna gandita ca mijloc de scapare. Minciuna premeditata. Minciuna fara de care pastorul nostru spune ca nu se poate intr-un razboi. Minciuna prin care adevarul este ascuns. Cand putem, daca putem, sa ascundem adevarul printr-o minciuna si care versete din Biblie ne indreptateste sa folosim minciuna? Mintind nu ne incredem in noi ca putem face sau indrepta un lucru? Dumnezeu nu ne cere sa traim in adevar, sa spunem adevarul si sa-L lasam pe El sa se ingrijeasca de noi dupa ce spunem adevarul?
Curva Rahav a fost curvă. O minciună în plus nu era mare socoteală pentru ea, nu-i așa? Și totuși nu s-a apucat să spună adevărul despre cele două iscoade?
ce s-ar fi întîmplat dacă spunea adevărul?
Dumnezeu ne cere să trăim în adevăr. Tot timpul.
Dacă am evrei ascunși în beci și vin să îi caute naziștii sau cei de la Isis, cam ce credeți că trebuie făcut?
Daca stiam nu va mai intrebam… 😦
Incerc doar sa inteleg de ce mi-ar permite Dumnezeu sa mint si cand anume.
Logica mea este așa: fiecare dintre noi am scăpat neadevăruri în situații diverse. Dacă este ca miză viața unui om, minciuna rămîne tot păcat, nu este scuzabil. În niciun caz. Dar avem uneori de ales între un păcat de această natură și o crimă, ferească Dumnezeu să fim puși în situații de acest gen. Aș considera că spunerea adevărului în o atare situație este complicitate la crimă, DACĂ nu este o altă ieșire.
Sper să nu fiu pus într-o asemenea situație.
Nu sînt adeptul eticii circumstanțiale.
Ok, sunt de acord cu ce spuneti. Ramane faptul ca minciuna noastra poate sa nu salveze acea viata chiar daca noi credem asta. Daca Dumnezeu ingaduie ingerului mortii sa ia o viata intr-un anume moment, cum va impiedica minciuna mea acest lucru? Eu chiar cred ce spune Dumnezeu.
„Sa stiti, dar, ca Eu sunt Dumnezeu si ca nu este alt dumnezeu afara de Mine; Eu dau viata si Eu omor, Eu ranesc si Eu tamaduiesc, si nimeni nu poate scoate pe cineva din mana Mea.” (Deut.32:39)
Cred ca nici o viata nu poate fi luata daca El nu ingaduie acest lucru. Si vorbesc si din propie experienta. In ’94 aveam totul pregatit pentru a ma sinucide si planificasem de mult momentul, nici acum nu am nici o explicatie de ce n-am facut-o. In ultima clipa a disparut acest gand din mintea mea…
da, este adevăra, minciuna noastră poate să nu salveze sau poate să salveze o viață. Însăși ascunderea unor evrei într-o casă împotriva hotărîrilor guvernamentale ca nesupunere civiciă este o decizie neetică privită dintr-o anumită perspectivă, nu? Este o primă minciună. Vă felicit că nu v-ați sinucis. În 1985 primăvara eram în aceeași situație. În 1985, pe 1 septembrie am primit botezul nou-testamental. Scripturile mi-au salvat viața. Mai precis Psalmul 119, dacă privesc doar la cîrlig. La capătul firului era Marele Pescar, Domnul Însuși!
Va multumesc, dar eu in starea in care eram cred ca imi puteam face numai rau. Binele il primim in dar. Ma bucur mult ca suntem amandoi in viata si ca putem purta aceasta discutie. Cred ca si pentru asta am fost salvati atunci :). Chiar daca in ’94 nu cunosteam Scriptura, as putea spune ca mi-a salvat si mie viata. Cred ca m-a salvat de tentativele viitoare… Plus cea mai mare salvare pe care o avem datorita Scripturii este ca ne face cunoscuta jertfa mantuitoare a Domnului Isus.
Ca si dvs si eu am fost antrenat in armata sa manuiesc arma. Am tras in jur de 5000 de cartuse cu AKM-ul in armata. Printre altele am tintit un tub de spray „Farmec 16” la 150m si o farfurie la 350m :). Atunci am realizat ca nu poti alerga printre gloante ca in filme. Dar ca sa pot merge acum la razboi incerc sa vad cum si unde Dumnezeu ne permite acest lucru. Nu ca nu as vrea, mi-as apara cu drag familia, tara, continentul, chiar si planeta, dar la fel ca si in cazul minciunii, avem porunca „sa nu”.
Stiu ca Dumnezeu dupa ce a dat aceasta porunca a trimis poporul evreu sa ucida alte popoare. N-am o problema cu asta, Dumnezeu este suveran si stie mai bine ce si de ce face. Are toata aprobarea mea pentru tot ce face. Dar printre regulile stabilite de Domnul Isus nu regasesc uciderea oamenilor ca urmare a unor conditii speciale cum ar fi razboiul. Nu cred ca pot ucide un om si sa spun ca-l iubesc fara sa-i fi vestit Evanghelia mai intai. Descoperirea Adevarului cred ca face parte din iubirea pe care trebuie sa o purtam oamenilor.
Privesc la Domnul Isus, privesc la apostoli si privesc la primii ucenici despre viata carora Dumnezeu ne-a lasat scris. Nu vad ca unul singur sa fi folosit arma ca sa-si apere viata, sau familia, sau biserica, sau tara. Ei sunt exemplele mele in viata. Cum pot sa cred ca lor nu le-a poruncit Dumnezeu sa nu fie idioti, dar mie mi-a poruncit?
Intradevar avem indemnul Domnului dat ucenicilor de a lua sabia, dar se pare ca ei nu au inteles ceea ce intelegem noi astazi din acest indemn. Si erau in razboi atunci. Nu citim despre ucenici ca au luptat cu romanii la asedierea Ierusalimului. Nici n-am avea cum. Domnul Isus le daduse indicatii exact ce trebuie sa faca in caz de razboi, in caz de asediere a Ierusalimului.
Asadar, dupa cum spunea cineva: „Maybe I’m just too old… but I remember when Baptists were criticized for sticking with the Bible. I was not raised a Baptist, but I can remember hearing relatives saying, „Oh you know the Baptists. They have to have chapter and verse for everything.”, tare mult as dori sa inteleg conform caror versete din Noul Testament putem sa mergem la razboi si sa luptam cu arma in mana? Conform caror versete din Noul Testament putem mintii in anumite conditii sau putem ucide in anumite conditii.
Aveti toata aprecierea mea pentru toata inteligenta si intelepciunea cu care v-a binecuvantat Dumnezeu. Nu vreau sa par ca-mi permit prea multe intrebari si comentarii prea lungi, dar chiar vreau sa stiu voia lui Dumnezeu in ce priveste modul nostru de a trai aici pe pamant.
Frumos scris, așa cum spuneți, da, ce bine este că sîntem în viață și sîntem LA VIAȚĂ.
Eu cred că am tras mai mult decît ați tras dvs., Am tras ca la nuntă. Era la Revoluție.
Vă înțeleg argumentele și mă rog Domnului să nu fiu pus în situații extreme.
Eu am înțeles în armată, situație de război fiind, că pot ucide un om. Fiecare dintre noi sîntem în stare de lucruri inimaginabile în situații inimaginabile. Să ne ferească Dumnezeu.
ESte un act de smerenie să spunem NU ȘTIU CE AȘ FACE!
De asemenea, este un act de smerenie să credem că EL VA FI CU GURA NOASTRĂ și ne va da chiar în ceasul acela ceea ce terbuie să spunem, iar Duhul Său este Duhul Adevărului.
Deci ceea ce spun este SĂ NE FEREASCĂ DUMNEZEU,
iar dacă Domnul va îngădui, MĂ ROG ca Domnul să îmi dea înțelepciunea să spun ceea ce este de spus și puterea de a face ceea ce este de făcut, inclusiv, dacă trebuie, să pun mîna pe o armă precum David.
Se pare că numele mă predestinează spre violență 🙂
De celelealte păcate ale lui David am scăpat deocamdată prin harul Lui 🙂
Cat despre „o prima minciuna”, aveti dreptate. Ar trebui sa facem numai fapte care nu ne vor pune in situatia sa mintim. Acum mai ramane sa imbinam faptele bune la care suntem chemati cu faptele care nu ne vor pune in situatia sa mintim. Dumnezeu sa ne ajute sa implinim voia Lui.
Har si pace!
Nu-mi spuneti, caci pe cel mic tot David il cheama… 🙂
Chiar vrem sa-l ducem la un curs de arte martiale, ca sa invete sa-si stapaneasca pornirile violente.
Bine faceți!
Prin faptul ca ati tras multe cartuse la revolutie, mie Dumnezeu imi arata ca este gresit sa luptam cu arma.
Cate din acele cartuse puteau rani sau omora colegi soldati sau chiar civili? Cand avem arma in mana de unde stim ca o folosim corect? De unde stim ca cel in care tragem este sigur cel de care ne aparam, familia, prietenii, tara? De unde stim ca nu omoram oameni nevinovati sau, ca si in cazul revolutiei, pe cei din tabara noastra? Sa ne incredem in cei care ne ordona cand si in cine sa tragem? Cati din acei oameni de care trebuie sa ascultam il cunosc pe Dumnezeu, cati dintre ei cauta sa faca voia Lui?
Dumnezeu sa ne ajute sa nu facem dupa mintea noastra si numai dupa voia Lui!
Am văzut gîndul acesta undeva: pînă și Dumnezeu a înțeles că nu poți birui pe cel rău cu îngăduința, dragostea, larghețea la inimă, de aceea le-a dat îngerilor arme și s-au luptat îngerii lui Dumenezeu cu oștirile celui rău și bănuiesc că nu s-au bătut cu perne cu puf.
Există cazuri în care răul nu poate fi învins cu zîmbete, toleranță și obrazul celălalt.
Există cazuri și ne-cazuri în care arma este încredințată chiar de Dumnezeu. Romani 13.
Apreciez efortul de a raspunde comentariului. Cred ca merit sa mi se raspunda cu clisee la sarcasm. Poate altadata.
Ca unul care sint adesea sarcastic pina la cinismul crud, recunosc usor sarcasmul. Nu cred ca am recunoscut sarcasm in ce s-a scris mai sus, asa cum refuz acuzația de clișeită in cazul meu.