Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Exista imagini triste, chiar sfasietoare cu copii bolnavi pshihic si locomotor datorita unor afectiuni ale creierului. Unii dintre ei se stimuleaza sexual aproape instinctiv si necontrolat. Nu pot fi dezvatati. Astfel de copii sfarsesc pana la urma. Prezentarea imaginii lor (sau chiar o vizita la spitalul respectiv) ar avea impactul dorit, si copilul ar fi constient de efectele abuzului. Este in dezvoltare, si orice experienta sezuala are impacte negative asupra dezvoltarii creierului (nivelul IQ, procesul de asimilare cunostinte, etc.). Trebuie constientizat ca este vital sa astepte, sa aiba rabdare, sa faca sport si in general, sa aiba o activitate care sa necesite ridicarea din pat, sa mearga la plimbare sau sa dea o tura cu bicicleta. O pasiune tehnica poate l-ar ajuta. Este o masura extrema? Pai am inteles ca situatia este urgenta.
Indiferent de varsta copilului, NU MINŢI COPILUL.
Am încercat şi aseară dar se pare că n-aţi primit.
Vă pun aici în format pdf „Ghidul educatiei sexuale pentru parintii care au copii intre 3 – 18 ani”
Dă clic pentru a accesa suntparinte.ro_ghidul_educatiei_sexuale.pdf
iar aici pun separat link-ul site-ului de pe care am descărcat ghidul pentru că este un site bun pentru părinţi.
http://www.suntparinte.ro/
Succes 🙂
Mulțumim!
Eu, din păcate, nu pot veni cu un răspuns pentru că nu știu. Chiar aș vrea să aflu și eu răspunsuri la această întrebare. Dar, fiind cadru didactic (învățător), vin și eu cu o altă întrebare (sper să nu fie o sarcină în plus): ce ar trebui să facă un învățător (sau profesor) creștin dacă se va impune în mod obligatoriu predarea educației sexuale în școli? Cum ar trebui să abordeze problema? Încurcată dilemă…
da, am primit deja cîteva sugestii, sper să revin cu mai multe amănunte.
Ok, aștept cu interes.
Exact la homeschooling m-am gândit și eu. Copiii sunt curioși încă de mici. Pun întrebări foarte directe și foarte multe. Al meu pune niște întrebări care uneori necesită un răspuns elaborat, dar pe înțelesul lui și are doar cinci ani. Întrebări de genul: cine m-a făcut pe mine, cine m-a pus în burtica ta, cum m-a pus Dumnezeu în burtica ta, cum m-am hrănit acolo….mi-au fost puse chiar înainte de patru ani. Încă de atunci am încercat să fim cât mai sinceri și clar cu puiul. I-am zis că el este creat de Dumnezeu și că El l-a plantat în burta mamei, într-un ou numit uter, și a fost hrănit prin cordonul ombilical. Din păcate însă am văzut cărți pentru copii care vorbesc despre sexualitate și arată niște imagini care m-au îngrozit! Înțeleg că pruncii trebuie să știe la un moment dat cum ajung ei pe lume, dar toate își au timpul și vârsta lor! Clar că un copil de grădi sau școală generală nu trebuie expus la cele mai intime curiozități sexuale.
Dar cum spuneți că deja pruncul deja a aflat tot ce se poate afla în domeniul educației sexuale, este clar că deja a fost expus la prea mult pentru vârsta lui. Iar copiii nu uită! Cel puțin nu uită ușor, iar aceste informații clar nu le va uita și în general devine și mai curios.
Un prim pas este micșorarea curiozității. Părinții trebuie să-i explice cum a apărut el pe lume într-un mod delicat, plăcut, prin care să simtă că a fost dorit și creat cu dragoste pentru un scop măreț! Un copil la vârsta lui poate înțelege psalmul 139 care vorbește oarecum despre viața din uterul mamei.
Apoi următorul pas este învăluirea în mister a actului sexual în sine. Copilului trebuie să i se explice că sexualitate ține de o căsătorie normală între un bărbat și o femeie, și că înafara ei ea nu trebuie dezvoltată și nici hrănită prin imaginație. Că există oameni și copii care nu respectă aceste reguli. Este destul de greu, mai ales la băieți! Ei pun întrebări și vor să știe care este diferența între ei și fete (și cred că și la fete este la fel). Este foarte utilă aici o enciclopedie frumos ilustrată și lipsită de obscenitate (destul de greu de ales) De exemplu băiețelului nostru i-am prezentat când a fost curios organul său genital prin prisma cunoașterii corpului uman (fără a prezenta latura sexuală a lui), și asta pentru că vroia să știe numaidecât care este diferența între fetițe și băieți.
Nu este totul pierdut, deși știe deja mult. O viziune sexuală corectă poate fi construită și de acum încolo în timp, prin diferite ocazii din viața de zi cu zi. Vorbesc aici din postura de mamă și de asistent social!
Mulțumim de gînduri. Cu voia unui tată vă voi împărtăși cîteva gînduri într-un update la articol
Reblogged this on pastor ciprian barsan .
Daca imi dati o adresa de email va trimit eu resurse. Ma pot contacta si parintii daca vor.
Anda, mulțumim pentru resurse. Să îmi spui cum facem cu ele, cum pot ajunge la părinții interesați.
Am gasit, e ok:)
Mă frământă chestiunea. Există o abordare, deși nu e creștină, dar e destul de cu bun-simț în multe privințe, la Francoise Dolto – Când apare copilul (cartea e disponibilă în librării). E drept că doamna-i psihanalistă, dar nu face caz de freudism și alte bazaconii din astea. Cu prudență, cum ziceam, poate fi folosită măcar ca bază de pornire.
Dolto insistă, de pildă, pe ideea de a spune adevărul acordat la vârsta copilului, tocmai pentru a nu stimula un erotism precoce, dar nici o mitologie ce transformă subiectul într-un tabu care se prăbușete cu daune pentru copil.
Foarte important mi se pare ce știe deja copilul și cum au dus părinții discuțiile de acest gen (care deja au existat chiar și dacă au fost evitat – e tot o formă de discuție și eschiva sau interdicția) până în acest punct. Poate că o idee ar fi și să nu facă foarte mare caz de treaba asta, fiindcă cu cât vor fi ei mai catastrofali, cu atât va percepe și copilul incidentul ca fiind mai grav.
Mulțumim, TEofil, tocmai mi-au mai scris cîteva persoane pe privat. Sper să fac o listă cu tipul.
da, panica în domeniul acesta face mult rău. Înțelepciune și cumpătare!