Din nou nevoia de solitudine …

Ieri m-am ambiționat, deși nu sînt în cea mai bună formă fizică și am căutat să fac o tură simbolică. 77,7 km. Aș fi vrut să fie cu viteză mai mare, dar dealurile m-au omorît. De la ultima căzătură am probabil degetul mare de la piciorul stîng foarte bine tasat, umflat, vînăt.

Dar nu acesta este scopul? Mă port aspru cu trupul meu, spune Apostolul. Aveam nevoie de reîntoarcerea la disciplina spirituală despre care am predicat.

Am încercat noul drum spre Sîrbi. Perfect! La vale! Suprafață excelentă! Puține mașini, pentru că nu s-a aflat încă de el. Căptușit cu maci!

Am mai văzut o ispravă! În Botean bisericii ortodoxe din lemn căptușit cu lut i s-a pus Aer Condiționat. Arată jalnic! Într-o asemenea construcție nu trebuie aer condiționat vara, nu trebuie prea multă încălzire iarna …

Dar cel mai interesant a fost să discut cu un meșter de pivnițe din Șișterea.

Mi-a povestit despre tehnica de construire a acestor pivnițe-cramă, locuri de ascuns, depozitare …

Cea mai lungă din Șișterea avea 25 de metri. Era a unui chiabur. A fost confiscată de președintele CAP-ului din vremea aceea, care, isteț foc, l-a pus pe chiabur să semneze că o cedează în schimbul unui car cu crengi. Așa s-a și întîmplat. Bogătașul a fost obligat să ”doneze” pivnița beneficiarului comunist.

Au încercat recent să o recupereze urmașii primului proprietar, cel nedreptățit. Credeți că au reușit? Nu! Pentru că aveau … acte la mînă ceilalți …

He, he …. vorba doamnei prim, cîte nu afli pe astfel de drumuri …

M-am bucurat de căldură, de natură, dar cel mai mult m-am bucurat de epuizare. Epuizarea fizică este atît de plăcută atunci cînd ai terminat partea de efort și gîndurile încep să se adune, frămîntările să se risipească, mintea să se clarifice, trupul să se domesticească.

Aveam nevoie de aceste aproape 4 ore petrecute departe de orice contact cu realitatea zilnică. Satele Bihorului încă își duc viața molcom și aproape senin. Părăsite de tineret, cu multe case pe care scrie DE VÎNZARE, cu puține case noi, în construcție, cu multe terenuri nelucrate, cu păduri despădurite … Cîțiva copii vin de la școlile din sat și încă mai salută cu respect, chiar dacă văd o ciudățenie pe două roți. Aceasta este țara de ieri, țara de azi și tot mai puțin țara de mîine …

 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Biciclete, cugetări de pe bicicletă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Din nou nevoia de solitudine …

  1. Stelian C zice:

    Altii pescuiesc 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.