Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun, prin prisma cunoasterii lui Hristos. Daca spunem ca Hristos traieste in noi, vom cunoaste lucrurile care merita sa fie cercetate si vom sti sa ne ferim de lucrurile care par sa fie rele 1Tes 5:22
Din pacate cunoasterea lui Dumnezeu, traind in dragostea Lui pentru altii ar trebui sa fie scopul cercetarii noastre. Cercetarea lucrurilor este ceva rezultat in urma caderii, cand ne-am impovarat cu cunoasterea binelui si a raului.
Doar de Karajan mi-ar parea rau … am vazut nu demult o inregistrare video pe cand dirija a saptea de Beethoven – parca a fost compusa pentru el … o nebunie. Ce sa-i faci, maretia si mizeria isi dau mana peste viata fiecaruia dintre noi … ‘s nothing we can do about it.
Mie si de Chomsky mi-a parea rau. Gramatica sa generativa mi se pare o contributie esentiala la intelegerea structurilor si regulilor dupa care functioneaza mintea umana (plus dialogul lui extrem de prolific cu Piaget).
Mai sunt si altii. Imi vin acum in minte vreo cativa savanti exceptionali (unii laureati Nobel pe merit) care au inaltat osanale lui Stalin. Frederic-Joliot Curie e un exemplu. Haldane – altul.
Fara o perspectiva crestina, natura umana este mai greu de inteles decat aparatul matematic al teoriei stringurilor pentru un elev de clasa I…
De acord, cu anumite rezerve: nu intotdeauna aderenta unor astfel de personalitati la curente, miscari politice sau lideri care au adus mult rau omenirii, s-a facut in deplina cunostinta de cauza. Nu este intotdeauna o natura pacatoasa de blamat ci si propaganda mincinoasa si dezinformarea regimurilor naziste / staliniste care stiau sa vanda marfa acolo unde era nevoie. Adesea un geniu muzical sau literar poate dovedi, in opiniile sale politice, o naivitate vecina cu copilaria. Uneori el are sansa sa se trezeasca din aceasta ignoranta – alteori nu … Nu putem sa-i apreciem pe oameni pentru momente ale vietii lor (sau chiar perioade) – cred ca doar la capat de drum, la sfarsitul lor de vietuire, se mai pot trage niste firave concluzii …
Gandeste-te la Beethoven care a vazut la un moment dat in Napoleon un erou al Providentei; a avut sansa insa ca suficient de repede Napoleon sa se dea in stamba pentru ca marele compozitor sa-i retraga dedicatia de pe Eroica …
Napoleon chiar a fost un geniu inovator. O recunosc chiar si dusmanii. Si la 100 de ani de atunci.
Mi-e teama ca la fel se va spune peste inca o suta de ani si despre Hitler …
nu, Dyo, s-a spus deja. S-a spus că Hitler a fost un geniu. nu mai trebui să aştepţi.
Pentru dyo.
Nu cred ca trebuie sa punem un semn de egalitate intre cei doi. este o mare diferenta.
Ei, nu despre egalitati vorbesc eu acum; atat doar ca ambitiile lui Napoleon, care au produs si ele destula suferinta la vremea lor, s-au estompat prin curgerea anilor … Dupa cum vezi asta este o politica teribil de subiectiva; ne mai miram de opiniile politice ale unor oameni care ar fi fost mai bine sa-si vada de literele, notele sau pensulele lor in loc sa-si dea in petec cu fanteziile lor ideologice …
Nu putem sa-i apreciem pe oameni pentru momente ale vietii lor (sau chiar perioade) – cred ca doar la capat de drum, la sfarsitul lor de vietuire, se mai pot trage niste firave concluzii … Aici ai dreptate. doar cand ne vom pierde intr-una din nemuriri cei muritori vor putea spune despre noi, in perceptia lor, am fost sau nu am fost.
Intr-o lume obscura, cand toti vrem sa ascundem cate ceva, adevarul se lasa asa greu de gasit. uneori trecem pe langa el crezand ca e minciuna si spunem minciunii adevar.
Beethowen nu prea a avut acces la dosarele ruse, poloneze, italiene contemporane lui si postcontemporane. Spunea cineva, nu stiun cine, adevarul poate iesi la iveala peste ani sau niciodata.