În urmă cu vreo două săptămîni m-am întîlnit cu un priten bun, dintr-un oraș mare, dintr-o biserică mare. Am discutat una alta și prietenul meu și-a vărsat oful:
Avem trei păstori, dar niciunul dintre ei nu face pastorală. Niciunul nu ne vizitează. Au tot felul de programe, conferințe, simpozioane, adunări, călătorii, fac masterate, doctorate, iar cînd sînt acasă sînt de negăsit. Duc dorul pastorilor din generația veche, care mergeau în fiecare zi in vizite pastorale. Nu era o familie care să nu fie vizitată cel puțin o dată pe an, așa cum face popa la ortodocși.
Discuția a mai continuat un pic pe tema asta și mi-am dat seama că prietenul meu are dreptate.
Păstorim proiecte, cum spunea cîndva pastorul Vasile Taloș, nu persoane, avem activități și acțiuni, nu lucrare. Oamenii ne duc dorul să ne vadă față către față și gură către gură. Păstorirea nu se poate face nici pe chat, twitter, nici pe blog, nici prin telefon, iar oamenii nu vin la birou în audiență ca la medic. Bisericile de la țară nu se păstoresc cu lap-topul sub braț, nici cu mobilu în căruță.
Eu nu mă consider pastor deplin tocmai din cauza acestui lucru, eu sînt predicator al bisericii din Aleșd. Enoriașii noștri au dreptate, pastorii autentici sînt pe cale de dispariție. Avem tot felul de predicatori plini de savantlîc și de priceperi de care n-are nevoie nimeni. Sîntem gata să predicăm despre tot felul de subiecte care ne încîntă pe noi înșine în timp ce bisericile ne mor în păcate de care ne este frică să ne apropiem. Am devenit niște „meseriași” ai amvoanelor, niște profesioniști ai slubelor religioase, niște masters of ceremonies pentru evenimentele familiale, mici afaceriști, lingușitori cu micii oameni de afaceri din parohiile noastre, mici politicieni, în așteptare înfrigurată după vreun loc de consilier local, în loc să răspundem unei atît de mari chemări de a păstori turma pășunii Lui.
Poate că o soluție la această problemă este să ne întoarcem la cărările vechi ale păstorilor bătrîni: vizita acasă, timpul petrecut cu oamenii, întîlnirile periodice cu bărbații, capii de familie, munca în clacă cu mai multe familii. Poate că sîntem prea mici pentru o chemare atît de mare și trebuie să așteptăm ca Domnul să scoată pe alți lucrători la secerișul Lui.
Marius Cruceru 
Nu mai demult decat cu o săptămână în urmă unul dintre colegi mi-a mărturisit acelaşi lucru, cu amărăciune şi cu temerea că biserica lui se destramă. Mai mult, a stat de vorba cu păstorul, om tânăr şi cu posibilitatea de a face lucrurile diferit şi a fost în zadar… E adevărat, pastorii sunt pe cale de dispariţie. Nu spun predicatorii, nici pastorii buni, ci pastorii.
Îmi aduc aminte că anul trecut am fost la o conferinţă unde mai mulţi păstori îşi prezentau raportul anual, fiecare cum se pricepea mai bine, către cei care sprijineau financiar bisericile unde slujesc. La sfârşit, unul mai in vîrstă, oarecum depăşit tehnic în faţa prezentărilor „ppt” ale tineretului şi nici atât de bine imbrăcat ca cei dinainte, s-a ridicat si a zis simplu:
„Eu consider că un adevărat păstor, trebuie să miroasă a oaie. Cel mai bun lucru care se întâmplă în biserica mea este faptul că păstorul este mereu în mijlocul oamenilor, nu doar duminica la predică. Pot spune despre mine că miros a oaie”.
Am plâns, fără să mă vadă nimeni, şi m-am mirat realizând că ceea ce odinioară era normal, astăzi tinde să devină excepţie. Personal provin dintr-o biserică în care păstorii „miros a oaie” şi asta a contat enorm în formarea mea iniţială, ca şi crestin.
Amin !
unii predicatori au reusit performanta nu numai sa nu fie niste pastori cu grija turmei, dar au pus si un fel de stavila intre ei si ceilalti. nu`i simti deloc aproape….
Michael, ce inseamna sa simti pe un pastor aproape? Ma intereseaza foarte mult acest aspect.
Cum si ce ar trebui si cind ar trebui sa faca un pastor ca cineva din generatia ta sa il simta APROAPE?
consider ca un pastor bun stie sa isi apropie enoriasii in functie de specificul bisericii respective. stie de asemenea sa intercationeze cu acestia, chiar si prin niste predici care raspund unor necesitati spirituale acute. nu se mai poate folosi genul perimat de predica de acum 50 de ani. provocarile post moderniste, impactul lor asupra credinciosului, iata care ar trebui sa fie tematica acestor predici.
ce te faci cu niste pastori mai tot timpul plecati pe nu stiu unde? cum mai este pastorita turma in acest caz?
Constat o tendinta ciudata intre pastorii nostri: dupa ce, adolescenti fiind, au terminat un liceu, de cele mai multe ori unul confesional, proaspat iesitii din adolescenta dau examen la institutul teologic. De cele mai multe ori reusesc din prima, nu ca la alte facultati.
Dupa patru ani (mai nou, dupa trei ani) termina si se ataseaza unei biserici, invitati sau repartizati, nu mai stiu care-s procedurile. Tineri, poate prea tineri pentru lucrul cu oamenii pentru care in cele mai multe cazuri nu au nici un fel de experienta.
Evident, se inscriu la masterat, daca nu peste hotare, atunci undeva in tara. Mai trec doi ani in care ca masteranzi sunt prea putin implicati in pastorala (au de invatat, saracii, spune biserica sau pastorul senior). Mai degraba sunt implicati in maruntisurile slujirii pastorale. Sa mai tina studiul biblic, sa faca o excursie cu tinerii „sa-i tinem aproape”, sa duca/aduca la/de la gara/aeroport musafirii mai cu vaza ai bisericii etc.
Termina si masteratul si se inscriu, fireste, la doctorat. Alti trei ani. Nu ma intrebati de ce o fac. Nu stiu. Poate pentru a le da autoritate in fata turmei, autoritate pe care slujirea nu le-o ofera. Poate pentru ca asa e trendul. Poate amandoua.
Si uite asa, au trecut cinci ani de pastoratie, dar nu de pastorala.
Dupa cinci ani nu mai fac vizite, ci isi deschid cabinet, ca doctorii. Sa vina pacientul. Nu se mai cheama vizite pastorale, ci consiliere spirituala. Au scris si dizertatii pe aceasta tema in timpul scolii. Din carti, ca doar nu din experienta.
Unii sunt implicati si in activitatea didactica pentru care sunt nevoiti sa se pregateasca suplimentar. Si ziua tot 24 de ore tine, si saptamana are tot 7 zile. Si uite-asa am ajuns in situatia pe care o deplangem aici.
Daca scriu prea acrit, va rog sa ma scuzati, dar cam asa arata peisajul pastoral de la noi.
Personal, imi doresc un pastor, educat, dar nu neaparat plin de diplome, cu autoritate, dar una data de adancimea trairii cu Hristos, nu de studii sau carti citite. Nu sunt rele nici ele, dar n-o pot inlocui pe prima.
oh, cita dreptate ai, din pacate, fiind aici in Statele Unite pentru o scurta perioada am intilnit biserici care mi s-au plins ca vin pastori din romania de doua ori pe an prin america, doar de doua ori pe an, dar de fiecare data stau sase luni… ma intreb cind isi mai pastoresc turmele.
de retinut ce fel de pastor iti doresti tu… educat, dar nu cu diplome neaparat…. cu autoritat data de adincimea trairii.. de retinut
Nu zic ca nu ai avea dreptate Mihai, dar doar a lista problemele nu reprezinta o solutie. Pot sa fiu personal si sa te intreb cate minute petreci in rugaciune pentru problema asta? Hai sa facem un parteneriat! Tu imi spui pentru ce sa ma rog pentru pastorul tau si eu iti spun pentru ce sa te rogi pentru mine.
Te prinzi? …
Hai sa-l facem! Uite: as vrea sa vad in el aprinsa flacara pasiunii pentru slujirea bisericii mai mult decat pentru orice alta preocupare ar putea avea.
Tu ce ti-ai dori?
Mihai, dorința ta este imposibilă. N-aș putea fi pastorul tău și nu-l invidiez.
Mai tare mă arde de copiii și flacăra mai tare arde pentru soția mea…
Greu (si cam general) lucru ceri… :)) dar ma voi ruga in fiecare zi de miercuri pentru asta.
Pentru mine poti sa te rogi pentru pasiune in relatia cu Domnul si traire in adevar in fiecare zi.
Peste 60% dintre pastori au salariul minim pe economie, in multe din biserici fratii considerind ca ei trebuie sa faca ceea ce fac … pentru Domnul. Pe de alta parte, ceea ce ‘scoatem’ de pe bancile universitatilor teologice seamana cu ceea ce intilnesc pe acolo. Un frumos parfum occidental, impregnat de aspiratii transfrotaliere, cu accentul pe Vest. Semnatarul blogului imi va raspunde, cred, putin iritat…
Adiel, cred ca un tema asta e de abordat, apropo de salarii si de modul in care intelegem, ca si oameni, ca pastorii nostri au la randu-le nevoi, facturi si guri de hranit acasa… In egala masura ai sa gasesti, din pacate spun, pe foarte multi dintre cei mai putin binecuvantati financiar, facand ceea ce trebuie si pe unii care, slava Domnului, o duc satisfacator sau bine (putini, e drept) dar care nu mai valorizeaza importanta adevaratei chemari pastorale, neavand o lista corecta de prioritati! Oricum tendinta se mentine, parerea mea, indiferent de binecuvantarile financiare.
draga Adiel, eu n-am intilnit pina acum pastor care sa moara de foame. Am vazut pastori saraci, dar cei care si-au facut slujba au fost binecuvintati de Domnul.
Bisericile trebuie sa fie sensibile la slujire,
vrednic este lucratorul de plata lui si el trebuie sa traiasca din Evanghelie.
De asemenea, cel invatat trebuie sa faca parte din bunurile lui si celui ce il invata.
nu, dupa cum vezi nu ti/am raspns deloc iritat 🙂
Ma gindesc la inaintasi nostri cum puteau sa pastoresca mai multe biserici nu una si astazi nu-s de ajuns trei sa-si cunoasca membri si nevoile lor ? Bunicii si parintii nostri mergeau kilometri pe jos prin ploaie si frig cu imbracamite saracacioasa nu cu masini de lux ca astazi .Dar isi cunostea oitele ,mirosaeau ai oaie vorba fratelui .Egoismul face gol in jurul multor pastori.Nu creiaza relati frumose ,nu ridica pe altii .Fiecare cauta folosul lui nu al celuilalt .
Faptul ca 60% dintre pastori au salariul minim pe economie nu spune mare lucru, atata vreme cat si cei pastoriti au in aceeasi proportie salariul minim. Adica cei pastoriti sunt ca pastorul lor ca venituri, nivel de trai etc. Mi se pare ca asa si unii si ceilalti se s-ar putea intelege perfect.
Daca apar dezechilibre din punct de vedere al nivelului de trai, s-ar putea naste probleme. Fie biserica nu este matura sa inteleaga ca pastorul traieste din evanghelie si sa-i asigure cele necesare traiului, fie pastorul nu dovedeste ca munca lui merita a fi sustinuta mai puternic financiar.
Sunt si situatii in care bisericile nu pot mai mult si aici ar trebui ca bisericile sa se intrajutoreze, sa simta unele cu altele, chiar pastorii sa se ajute intre ei. Adica, sa traiasca si sa actioneze ca madulare ale trupului lui Hristos.
Pe de alta parte sunt si situatii in care pastorii au venituri din diferite surse, despre unele biserica neavand poate cunostinta. Ei sunt ispititi sa nu mai manifeste atasamentul si dedicarea pentru biserica, ci mai degraba pentru alte activitati extrabisericesti care pot atrage sustinerea materiala pe care n-o poate da biserica. Unii pastori ar putea, cum se intampla pe vremuri, munci la camp sau la un alt loc de munca pentru obtinerea veniturilor suplimentare, atunci cand biserica nu e in stare sa-le asigure un trai decent.
Felicitari pentru articol! Ati pus degetul pe rana.
Ezechiel 34:1-6
Duminica trecuta a fost cina intr-o biserica de pana la 50 de membrii. Cei 3 pastori ai acestei biserici au fost plecati in 3 tari diferite. Au apelat la un alt pastor de la o alte biserica tot de aceeasi marime, sa mearga sa „dea cina”. Cineva din cea de a doua biserica era foarte mahnit ca au fost „sacrificati” ei in favoarea altei biserici.
Ce frumos suna predicile, ce jalnica e realitatea.
Incredibil!!!!
Asa ziceam si eu…
3 pastori la o biserica de 50 de membri? suna ca un miracol. altii nu isi permit un pastor la cateva sute de membri. sa si`l permit, dar cu un salar atat de mic, incat respectivul pastor lucreaza acum la o firma de constructii, inginer fiind.
Nici unul din cei 3 pastori nu sunt platiti de biserica. Toti au alte slujbe.
Adevarat spus
Buna ziua,
as dori sa spun cate ceva celor care au facut comentarii aici. Sa stiti ca toti stim ce ar trebui sa faca un pastor, in unele biserici enoriasii stiu si ce ar trebui sa predice, si multe alte lucruri de acest fel. Dar ar fi bine daca s-ar stradui tot atat de mult sa isi dea seama ce ar trebui sa faca ei ca enoriasi, cum ar trebui sa se raporteze unii la ceilalti si cum sa pastreze in Biserica o atmosfera de zidire sufleteasca si nu una de critica la adresa pastorului, sau si mai rau, critica unii impotriva celorlalti. Si pentru inceput ar putea sa caute sa faca unele din lucrurile pe care le asteapta de la pastori. Nu se interzice, din cate stiu eu, ca fratii din Biserica sa faca vizite celorlalti frati si sa ii imbarbateze din Cuvantul Domnului. Dar stiu din proprie experienta ca vizitele la bolnavi, de exemplu, sunt tot atat de greu de facut si atunci cand esti un simplu enorias. Recunosc ca si mie mi-e mai usor sa imi dau cu parerea pe acest site decat sa ma gandesc ca saptamana asta trebuie sa merg din nou la o sora bolnava. Sacrificiul e greu pentru oricine!
Apreciez perspectiva ta, Adina, ca te uiti si la ce ar trebui sa faca enoriasii.
Provin dintr-o mare biserica, peste 2500 de membrii care vin!Si am demult aceasta nemultumire fata de conducere, fata de acel pastor, mentor spiritual care lipseste.
Ma rog si imi doresc sa nu mai ajunga si o alta generatie situatia critica de acum.
Eu sper, dar ma tem ca degeaba.Ma tem ca fii mei daca vor exista nu vor tolera mafia neoprotestanta…balciul cu mancari grase si rugaciune, pilele de dragul acordeonului de pe vremuri.Scolind prostii in masa doar pt ca macasa facea prajituri in misiune si la evanghelizari pe vremuri.
E trist, e atat de trist in cat nu imi dau seama cand vin de la alte confesiuni la noi.
Sunt tot mai satul de pastori care nu te lasa sa mergi la Drept sau politica , diplomatie..pentru ca trebuie sa avem pe cineva.
Unde e Dumnezeul din ei de altadata??
Luau securitatea in piept si ziceau : In numele Lui!!
Ada vremuri bune Tata.
„A fi pastor cu-adevarat inseamna a avea Iubire
Si nu dorinta de castig,si nici asprime, ci simtire
Nu… a mana din urma lor pe oi, ci a le atrage
A cerceta durerea lor…`nainte sa te roage”…
Cine nu-si doreste asemenea pastor?…
Dar… cati dentre enoriasi se pleaca in rugaciune sa se roage pentru el?
Ce nu se poate rezolva cu dezbateri publice se „rezolva” in camaruta…
Pastorii sunt oameni ca si noi.
Fiecare biserica are pastor pe masura rugaciunilor ei.
Rugati-va ca Domnul sa-i schimbe ,”sa-i schimbe” sau sa ne schimbe pe noi(dupa Voia Lui).
Laurentiu, Domnul de alta data este Acelasi,ieri azi si in veac…Rugati pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau.
Duminica am fost intr-o biserica mica,de vreo zece persoane…te simti ca acasa…fara sa vrei devii”apropiat” biserica fiind mica acolo unde sunt frati putini si partasia e mare.(valabila si reciproca)
Cand eram copil il tin minte pe fratele Chicin,,mergea cu bicicleta mereu pe la frati,a facut-o si cand nu mai era pastor(din cauza de Secu)pana pe la 86 de ani;venea la noi sa ne mai vada ..
Acum insa nu se mai merge acasa la frati,imi spunea o sora in varsta cu durere ca dupa ce a murit sotul,pastorii care au lipsit din oras atunci,nici macar un cuvant nu i-au spus dupa inmormantare,nu sa o viziteze.De predici nu avem atata nevoie,,gasim si pe Net.. . 🙂
cat de dragoste frateasca . 😦
Dar ce te faci cand multi pastori au pus mana pe amvoane fara chemarea de sus .Multi au mers la teologie pentru ca nu au reusit in alta parte sau ca e o munca mai usoara ,uitati-va la ei nu au vlaga nu au duh .Nu sant in stare sa se educe pe ei si casa lor dar pe altii .Am cunoscut aici pe forumurii persoane care au facut teologia are si doctorat si un vocabular mizerabil si ura in inima .Sant uimita! Eu nu cred ca evlavia consta in ce vorbesti mult de Dumnezeu .Nu.Daca nu vorbeste Duhul lui Dumnezeu prin tine ,pricinuesti si altora vatamare .
Sunt de acord cu ce spun cei mia multi de aici. Este o criza a pastorilor din Romania.
La bisericile mici de tara, pastorul o duce greu, biserica nu-l poate intretine, asa ca mai ia si alte biserici ca sa-si completeze salariul. Cheltuielile de deplasare i se restituie de biserici si uneori primeste cate ceva la evenimentele speciale la care e invitat in alta parte, nunti, botezuri, evanghelizari etc.
Situatia pastorului de la tara nu este de invidiat, insa mi se pare ca el este scos in fata de confratii lui pentru a arata cat de greu este sa fii pastor.
Fara a dori sa jignesc pe cineva, nici pe fratele Marius care e si el pastor, cred ca nu e o munca prea dificila sa fii pastor la tara.
De cele mai multe ori, pastorul de la tara face naveta. Sta la oras si la biserica lui vine la serviciile ei si la evenimente. Cand vine in sat trebuie sa stea undeva, de obicei la una din familii. Nu poate sta prea mult pe capul oamenilor. Asa ca nici pastorala nu poate fi facuta decat pe fuga.
Cand eram mic, pastorul de la biserica mea mai avea patru biserici, asa ca la una nu ajungea o duminica pe luna ca sa dea cina. Cina o dadea un prezbiter local. Care si predica si care intr-un fel pastorea biserica.Cand erau sarbatori la alte biserici pastorul mergea acolo si la biserica noastra ajungea doar dupa cateva luni.
Astazi sunt biserici in care pastorii sunt plecati cateva luni pe ani. Una cu concediul, alta cu strangere de fonduri, vreo doua pentru examenele de studii, mai are cateva evanghelizari, etc. Cand sa faca pastorala. Ca pompieru, da cu apa acolo unde apare focul, dar n-are timp de prevenirea incendiilor.
Indraznesc sa nu fiu total de acord cu Cristi B. Nu putem generaliza, desi uneori poate parea astfel atunci cand privim din afara… Stiu situatii in care slujirea la tara este extrem de grea, chiar dura si de asemenea prost remunerata. Am tot respectul pentru acesti pastori cu atat mai mult cu cat, de cele mai multe ori, ei fac sacrificii enorme pentru a-si face slujba asa cum trebuie.
Daca vorbim de o criza, ea nu e doar a pastorilor din Romania. Este vorba de o „racire” a dragostei celor mai multi, specifica zilelor de pe urma si anticipata de Scriptura, dar care caracterizeaza intreaga crestinatate. Mai mult, fiecare dintre noi trebuie sa fim atenti, pentru ca e boala care se ia, atat de lesne si pe nesimtite…
Desigur, si Adina are dreptate. La viata bisericii trebuie sa participe toti credinciosii. Noi credem in slujirea si preotia universala. Bisericile noastre sunt in teorie congregationaliste. Cine sacrifica mai mult, un credincios care dupa opt-zece ore de serviciu face singur sau insotind pastorul o vizita pastorala, sau participa la repetitiile corului, orchestrei sau pastorul lui care este platit pentru slujirea bisericii?
Credinciosul de rand isi pregateste predica (am auzit multe predici ale unor laici mai bune decat ale pastorilor lor) in timpul lui liber, iar pastorul n-o face uneori nici in timpul pentru care e platit.
Cred ca acest articol e binevenit pentru a mai aduce cu picioarele pe pamant multi pastori de-ai nostri.
Ma intrebam recent cate biznisuri laice dau posibilitatea angajatilor lor sa-si continue la nesfarsit studiile si sa-i mai si plateasca pentru asta. N-am prea vazut pastori care sa-si ia concediu fara plata cand dau examene, asa cum fac colegii mei de serviciu care sunt studenti.
Haideti sa nu-i mai plangem pe pastori si salariile lor, ca toata tara e in criza. Nu stiu daca intre pastori este procentul de someri care este in societate. In mod normal, asa ar trebui sa fie. Cand este chemare de sus, atunci si greutatile trec mai usor, iar Dumnezeu poarta grija slujitorilor dedicati chemarii Lui.
Ce argument biblic aveti pentru vizitele pastorale?
draga Iota, nici pentru fumat n-am prea multe argumente biblice…
pur si simplu o relatie nu se poate consolida fara a da ochi cu ochi si fara a vorbi gura catre gura..
Faptul ca nu se fac vizite pastorale atrage dupa sine un pericol mai mare: instrainarea pastorilor de biserica si de societate.
Traind in lumea lui, in contacte sociale mai ales cu credinciosii, sau la congrese conferinte cu confratii lui, pastorul pierde contactul cu realitatea. Nu foloseste autobuzul, merge cu masina proprie; nu are de-a face cu serviciile publice; nu stie cum e viata credinciosului, cu ce se confrunta la servici, intre vecini.
Daca face naveta, cum bine semnala Cristi, n-are habar de ce se intampla in satul cu biserica, n-are cand si unde sa afle, ca in ziarele centrale sau la tv nu se spune nimic.
Deci apare o ruptura intre el si biserica, intre el si societate.
Spuneam in primul meu comentariu cam ce fel de pastor mi-as dori. As mai adauga acolo si faptul ca mi-as dori un pastor intelept ca o apa adanca, dar nu smecher si alunecos. Pentru ca vad la noii pastori, si chiar la cei mai vechi, nu intelepciune, ci smecherie. Un soi de abilitate de a gestiona situatiile, dar nu cu autoritate si discernamant duhovnicesc, ci cu calcule si smecherii lumesti. Chiar si predicile lor sunt impopotonate cu o anecdotica sugubeata si uneori echivoca, nu cu exemple pilduitoare si ziditoare din experienta proprie.
ca bine zici, Mihai, lipsa vizitelor indeparteaza pastori nu numai de turma, dar si de problemele despre care ar trebui sa predice.
faptul că pastorii nu mai merg in Agora, s-au izolat in propriile cercuri, creeaza autosuficienta si acel tip de mindrie profesionala pe care il condamnam.
Oameni care nu mai concureaza nicaieri pentru a fi invinsi, nu mai au niciun cadru in care sa fie umiliti, dar sint in ficare duminica pe piedestal ascultati de circa 20 pina la 200 de oameni… cum sa nu fie deformati?
Faptul ca toti ne asculta vorbind, dar nu mai ascultam de altii, faptul că avem autoritate, dar nu stam sub autoritae, avem ucenici, dar nu facem ucenicie lanimeni acesta este calea sigura spre distrugere.
Iota, fara a fi teolog, imi permit sa-ti spun ca relatarile biblice privind viata bisericii arata ca slujitorii si credinciosii erau f. mult timp impreuna. Desigur, modul de viata antic permitea acest lucru. Vizitele pastorale ar putea astazi suplini ceea comunicarea si comuniunea de altadata.
As vrea sa-ti dau si un pasaj biblic relevant, dupa parerea mea, din cartea Faptelor Apostolilor:
„cap.9, v.31 Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.
32 Pe când cerceta Petru pe toţi sfinţii, s-a coborât şi la cei ce locuiau în Lida.
33 Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat.
34 „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul.” Şi Enea s-a sculat îndată.
35 Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul.
36 În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
37 În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.
38 Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.”
39 Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.
40 Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.
41 El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie.
42 Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în Domnul.
43 Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar, numit Simon.”
INTERVIU CU O OAIE
Acu, ca tot m-am apucat sa scriu,
O alta oaie vrea sa dea un interviu…
M-am minunat de-asa complexitate…
Stiam ca oile sint fiinte simple,
Fara opinii si personalitate!
Asa am reflectat de unul singur dis de dimineata…
Nu-i prima data cind gresesc in asta viata!!!
…Zicea oita asta un pic cam sifonata,
Ca viata ei de turma a fost dezordonata.
Ca nu stiu ce in felul ei de-a fii,
A rezultat in fapte facute n-ainte de-a gindii…
Si uite-asa din lipsa de intelepciune,
Aproape c-a fost scoasa afara din pasune.
Ca oile cu lina moale si distinse,
S-au departat de ea , sa nu fie atinse…
Si ea, tot mai la margine s-a tras…
Pina de tot in urma turmei a ramas.
Numa` un ciine credincios cu vocea stinsa
Se mai trezea latrind din cind in cind la dinsa…
Cu capul aplecat, incet si fara zor,
Pascind din ce-a ramas in urma tuturor,
Si ascultind la dulce fluier de pastor,
Ea s-a tirit mereu, mereu in urma lor…
OK…acuma trebuie sa recunosc,
Situatia putea sa fie si mai buna
Si mult, chiar mult mai rea decit a fost…
Concluzia? Zicea oita sifonata cu umor…
Concluzia la viata asta e dreptul tuturor!
Pastorul bun ne duce la asa pasune
Ca pina si resturile de la turma-s dulci si bune…
Si multumita-n suflet de asa concluzie,
Oaia pleca si ma lasa-n confuzie!!!
Multumim, Rodica, excelent!!!!
🙂
Fratilor am tot citit multele pareri …..si nu e greu sa dai cu parerea asa cum ai da cu o piatra dar pastorii de la tara sunt de cele mai multe ori injositi.ex ,,,mai iar vine asta pe la noi ….nu are ce maninca de nu ne putem inchide usile de el…ce zici de asta ,apoi faptul ca am deraiat de la biblie avem acum roadele …sa nu uitam ca Biserica apostolica nu e carmuita de un pastor ci de o ceata de prezbiteri conform ep”Timotei…Tit ….Petru
Virgil, din păcate unii își mănîncă roadele propriei lor nevegheri și propriei lor leneviri în lucrarea Domnului. Din păcate!
PĂstorul cel bun isi da viata pentru oi… Altefl spus..uita-te la un pastor cat de preocupat este de fiecare „oita” si de turma si vei vedea cu cine ai de-a face.Avem din ce in ce mai multi predicatori, evanghelisti, invatatori si din ce in ce mai putini pastori mare să ” miroasa a oaie”! Din pacate multi poarta manta de pastor dar n-au nimic in comun cu aceasta slujire. Altii care o fac din inima, cu pasiune,cu dedicare uneori..n-au mantaua…pentru ca nu le-o da ” mai marii”.
sa sti ca ma bucurat raspunsul tau. imi aduc aminte ca acum 2 ani am vrut sa merg in misiune cu OM si aproape nu m-au primit pt ca nu avea recomandare de la nici un pastor. Deoarece nu sunt membru in bisericile evanghelice din motive evidente in aceasta discutie, mi-a fost foarte greu sa merg in misiune in Moldova, dar pana la urma am fost acceptat.
Dupa un timp m-am imprietenit cu cei de la OM si intr-o discutie cu ei, unul spunea ca intradevar liderii bisericilor sunt mai mult farisei moderni decat uncenici contemporani. In acest momemt eu am intrebat cum se face ca ii condamnam pe acesti lideri ca si farisei si apoi nu lasa-ti pe cineva in misiune pt ca nu este stampilat de ei.
M-am identificat cu intrebarea fariseilor care Domnul Isus: Cu ce putere faci aceste minuni si Cine ti-a dat autoritatea sa le faci?
E trist ca oameni din lume ca mine care incearca sa se intoarca la Dumnezeu sunt opriti de biserica. Ieri un prieten care are rasta si e tatuat tot spunea ca nu intelege de ce sunt pocaitiii asa de rai si desi intr0un timp umbla la biserica si erau prieteni cu el, acum nici nu il mai saluta. Spunea ca acestia fiind copiii Domnului intelegi ca asa e si Domnul si atunci de ce sa vrei sa fi un astfel de om? Imi pare asa de rau ca ne-am pierdut puterea de a sara si asta nu mai poate fi recuperata prin diplome!!!
Fara frica Madalin, ca prietenul tau si altii nu vor merge in IAD pentru ca altii sunt intr-o stare de cadere si impietrire asemanatoare fariseilor de acum 2.000 ani.
El si multi altii nu vor cunoaste pe Dumnezeu mai bine, nu vor cunoaste atat de bine incat sa ramana ca membrii intr-o biserica, dar de mantuit tot se vor mantui chiar si fara botezul public, oficial sau institutional cum vreti sa-i mai ziceti.
Sa fim seriosi, scapau oameni nebotezati si in vremea marilor si sfintilor apostoli. Atunci ce sa mai asteptam in aceste si de la aceste vremuri si oameni stersi, tulburi si terminati.
Nu degeaba tot repet, cat de curand, in maxim 5-10 ani va avea loc inceputul unei noi Reforme religioase, fulgeratoare, asa de fulgeratoare pe cat este internetul de fulgerator.
De aceea ii mai instiintez pe cei care au urechi de auzit, sa nu se grabeasca sa intre in cine stie ce lucrari omenesti si fel si fel de alte treburi si combinatii, caci Dumnezeul Bibliei ii va grabi(si le va da puterea si toate cele de trebuinta) la vremea potrivita pe alesii Lui.
Un singur lucru sa-l faca orisicand, la vreme si nelavreme, sa persiste in studierea Scripturilor,si mai apoi pe masura intelegerii lor sa persiste si in aplicarea lor, a faptelor credintei, facute din incredintarea venita de Sus.
Sa o ieie incet, dar sigur, sa fie linistiti, fara stres si Dumnezeu tot timpul cu noi si in noi pe masura ce perseveram. Pe masura ce-l cautam din toata fiinta, din tot duhul nostru.
Caci, din pacate, multi sunt bogati in duhul lor, stiu prea multe despre …, si nu mai au nevoie sa caute sa si-l umple cu Dumnezeu.
As mai zice ca pastorul cel bun isi da viata pentru oi.
Cel rau arunca cat mai multa vinovatie pe oi. Unii chiar vina lor proprie si greul, jugul lor le arunca toate pe oi. Sa se bage sa traga „fra .. …” .
Frate Marius, dupa numarul mare de comentarii de la acest articol, cred ca subiectul acesta este f.important si merita reluat mai des. Poate ca si la scoala de teologie ar fi bine sa fie discutat. Oare studentii dvs citesc comentariile de aici? Ar fi f.bine.
da, studentii mei citesc si unii dintre ei au si comentat sub pseudonim.
A comentat si un fost student. Rautacios. N-am lasat comentariul on line.
Da, sint multe de invatat si … bine este este ca mai putem inca invata.
In biserica in care am copilarit a fost un pastor simplu, de la tara,lucra la CFR, fara studii teologice dar cu inima de pastor.Avea tot o bicicleta cu care vizita pe toti fratii, numai te pomeneai cu el acasa.
Eram la liceu la Oradea si mi-a facut o vizita acolo.
L-am iubit pe omul acela si am plans mult cand l-a chemat Domnul acasa.Se renova biserica , avea tumoare pe creier dar venea sa lucreze la biserica.
In ultimele saptamani, nu mai putea vorbi, dar imi povestea fiica sa ca dorea sa iasa seara sa priveasca cerul si canta…
Si acum il plange biserica…
A murit in 1986.
N-a fost bogat dar a imbogatit pe multi…
Impresionant. Si ireal de frumos.
da un comentariu specific ortodoxoromanesc dupa ce mor fratii ai canonizam ca pina traiesc sa nu care cnmva sa il aprecien ca nu cumva sa cada in mandrie doamne feresta asa ca fr dati pe el ca el e rabdator si dupa ce moare o sa il pomenin ca a fost ok iar pina atunci sa calatoreasca cu bicicleta ca noi satam bine mesci
Slava Domnului pentru asemenea oameni, Vio!
Din pacate material din acela nu se mai face…
Frate Marius, cred ca Dumnezeu pune cate ceva doin mterialul acesta in foarte multi, insa trebuie prelucrat: nu cu studii , masterate si doctorate (desi nici acestea nu sunt rele) ci cu rugaciune, smerenie si pocainta. Imi pare rau ca trebuie sa spun, insa am in jur cateva exemple de tineri „scosi” din fabricile de predicatori americane dar la lectiile despre pastorire au cam lipsit: unul este somnoros, altul are impresii de salar de o mie de dolari (si sotia la fel), etc. Imi pare foarte rau pentru aceste situatii dar, din nefericire, sunt reale si nu sunt unice.
Acum, chiar daca poate ar dori pastorul sa faca o vizita , nu se poate fara a da un telefon.Povestesc unii ca daca-si anunta vizita ii gasesc pe frati cu bibliile deschise, daca merg inopinat, ii gasesc implicati in alte activitati mai putin placute si se simt penibil si unii si altii.
Daca ar veni Domnul ar trebui sa ne anunte sa fim gasiti bine…
Subiectul acesta e inepuizabil.
draga Vio, am facut vizite si asa si asa… poate ca uneori este bine sa fie neanuntata.
Nu oricine termina o scoala teologica este automat si pastor, nu inseamna ca are inima pentru oameni si povara pentru nevoile, starile si nazuintele lor.Mi-a placut mult ce a scris cineva mai inainte: un pastor miroase a oaie…..Din pacate mirosul de oaie este evitat de multi dintre pastorii moderni ca poate e neplacut si nu prea te aplauda nimeni. In fine, nu toti predicatorii sau liderii spirituali din biserici nu sunt pastori…si stiti de ce? poate nu au darul acesta si li s-a parut interesanta meseria asta, sau au fost bruiati de alte diferite lucruri mai putin importante.
Danutina, de acord cu tine, nu oricine termina o scoala teologica este pastor. Am mai spus-o: nici macar cei ordinati nu sint toti pastori.
Sint multi care nu au chemare pentru asta, dar au fost ordinati din diferite pricini.
bisericile ar trebui sa ii identifice si sa le retraga chemarea.
ai intuit bine problema: un lider nu este automat pastor.
Vio: e adevarat! Lucrurile acestea se intampla. Problema, asa cum o resimt eu, ca si fost nou convertit dar si ca unul care vine de multi ani la biserica, este abordarea „pseudo-sfanta” fata de problemele cu care oamenii se confrunta. Multi dispar din Biserica tocmai pentru ca au impresia, mai ales la inceput, ca sunt singurii pacatosi ramasi intr-o adunare de sfinti. Toti arata pe dinafara atat de bine, atat de curat, atat de perfect uneori!…
Marturisesc faptul ca si eu mai momente in care mi-ar fi rusine sa ma trezesc cu pastorul la usa… Fie si pentru ca rabufnesc si ma cert cu sotia, desi, slava Domnului, nu se intampla des si de obicei se termina bine. Dar sunt multe si nu le spun aci (curiosilor 🙂 )dar ma rog ca Dumnezeu sa ma ajute sa cresc in acele domenii.
Schimbarea nu survine intotdeauna instant dar, printr-o abordare gresita, superioara, chiar amenintatoare, ca de la judecator la vinovat, prin asteptari nerealiste si prin presiune, ii obligam pe oameni sa traiasca in minciuna, sa nu caute ajutorul acolo unde ar trebui. Veti fi surprinsi cati de multi ne-ar cere sprijin si ar recunoaste dramele prin care trec, daca oamenii nu s-ar teme de reactii, de barfa, de excludere, de … rautatea specifica rafinatelor porniri carturare / fariseice ale timpurilor noastre.
Ce, nu stiti ce fac tinerii nostri pe internet? Sau cand nu ii vede nimeni in camera lor?… Sau ca unii inca nu au scapat de patima tutunului, chiar daca sunt mai in varsta si vin la Biserica? Nu mai spun de violenta, mai comuna decat ma banui printre crestini… Sau altele, multe si marunte ori mai mari… Important este sa venim cu o abordare practica, sanatoasa, care ofera solutii izvorate din calauzirea zilnica a Duhului Sfant si din aprofundarea Scripturii, sa ne rugam cu ei, sa le aratam compasiune si sa le oferim un exemplu, un sprijin, SA AVEM RABDARE CU EI.
Ceea ce se intampla este ca, la randu-ne, uneori ascundem propriile greseli si pacate, felicitandu-ne ca nu sunt atat de mari ca ale lor, dar nefiind cu nimic mai putin vinovati… Totul din aceleasi motive.
Si inca o data, problema nu se rezuma la o criza pastorilor ci la o criza comuna Bisericii zilelor de pe urma.
Dumnezeu sa ne ajute sa putem fi un real sprijin pentru cei din jur si sa crestem in temere si in ascultare de El!
Martzian, poate ca ai drepate, criza pastorilor trebuie legata de o criza mult mai profunda, o criza a Bisericii, criza care transcede denominatiile.
Cred ca daca am avea si noi la fel ca biserica primara o cultura a marturisirilor in care pastorul nu ar mai afisa o fata de sfant si ar lua in serios si pacatul din viata lui si ar recunoaste pacatele sale de fata cu biserica si apoi s-ar pocai de ele, ar fi un exemplu minunat atat pt a te confrunta in mod real cu pacatul, a spune lucrurilor pe nume, a umbla in lumina, cat si pt a te pocai de pact in mod public. Cred ca multi au uitat ca in a pacatui si a te pocai este un mare bine ascuns, pt ca omul vede ca si tu esti pacatos, la fel ca el, si tu ai nevoie sa te smeresti la fel ca el, si tu te pocaiesti inca azi si te lupti cu pacatul la fel ca el. Si astfel crestinul si necrestinul ar fi invatat si inspirat sa duca o viata de pocaita cum zicea Luther.
Domnul sa ne ajute sa fim exemple de pacatosi pocaiti si nu sfinti ce nu au nevoie de pocainta si care se pun pe un piedestal pe care nimeni nu il poate ajunge. Cum zicea si Pavel: DEci ma voi lauda cu slabiciunile mele pt ca puterea(de iertare as adauga eu) lui Cristos sa se arate in mine.
Dar se pare ca pt multi Harul Sau nu mai este de ajuns si incearca sa isi afiseze o dreptitudine a lor insisi. Domnul sa aiba mila de noi!
Draga Marius
Sunt departe de Rmania si nu stiu ce se intampla in bisericile de acolo. As vrea totusi sa spun cateva lucruri despre acest subiect controversat: pastorii si rolul lor in bisericile crestine de azi.
1. Identificarea metaforei:
In contextul unie societăți agricole, Dumezeu a ales sa foloseasca metafora „turmă – păstor“ pentru a vorbi despre „popor-conducatori“ .
a. Acesasta este valabil in dialogurile despre Israel, unde preoții, profeții și împărații erau încadrați în categoria păstorilor (despre care Dumezeu are de obicei cuvinte de nemulțumire):
Preoţii n’au întrebat: ,Unde este Domnul?` Păzitorii Legii nu M’au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, proorocii au proorocit prin Baal, şi au alergat după cei ce nu sînt de niciun ajutor.` (ieremia 10:2)
Păstorii s’au prostit, n’au căutat pe Domnul; pentru aceea n’au propăşit, şi li se risipesc toate turmele. (Ieremia 10:21)
,,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentrucă oile Mele au ajuns de jaf şi sînt prada tuturor fiarelor cîmpului, din lipsă de păstor, pentrucă păstorii Mei n’au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele` (Ezec. 34:8)
b. Aceasta este la fel de valabil în profețiile despre alte popoare:
„În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, şi viţeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munţi, şi nimeni nu-l mai strînge.“ (Naum 3:18).
2. Perpetuarea metaforei în Noul Testament:
Nu trebuie sa spun decât că terminologia NT este la fel de „metaforică“ și „inclusivă“ ca și în VT. Numirea de „păstor“ este sinonimă cu „presbiteri“ și „episcopi“, incluzând pluralitatea tuturor celor ce se ocupă de îngrijirea, păzirea, călăuzire, învățarea și propășirea celor dintr-o biserică locală.
Tit a fost lăsat în Creta să rânduiască „presbiteri în fiecare cetate“, iar din Milet, Pavel a chemat „pe presbiterii Bisericii din Efes“ (Fapte 20:17).
3. Aplicarea metaforei la discuția de pe blog:
Păstorirea ar trebui înșeleasă și azi ca un effort de echipă. La fel a fost ți în Faptele Apostolilor. Cineva spunea intr-un comentariu ca este membru într-o biserică de peste 2500 de membrii și se plângea că nu are un contact personal cu păstorul. Dacă socotim că un an are numai 365 de zile … și păstorul ar face câte o vizită pe zi …
În Ierusalim s-au convertit câteva mii de oameni în timp relativ scurt. Ei frângeau pâinea „în fiecare zi acasă“ (Fapte 2:41, 46) și erau nelipsiți la Templu. Cei 12 apostoli n-au avut nici o șansă să dea ei înșiși Cina în fiecare familie a Bisericii de atunci! Sunt sigur că nimeni nu le-ar fi cerut (pretins) așa ceva.
In ce priveste asteptarea membrilor „la birou“ …iată experiența mea. Am fost o vreme in mecanismul unei biserici de peste 8.000 de membrii (John MacArthur). Aveau 43 de păstori și 280 de diaconi-responsabili de grupe pe cartier. Cu toate acestea, în fiecare zi de luni, doi sau trei faceau de serviciu la birou pentru cazurile de urgență. Era o rânduială născută din necesitatea obiectivă. Am găsit-o foarte bună și necesară.
In ce privește idealizare păstorilor „de altădată“ din România, eu, ca fiu de păstor, zic să o lăsăm mai moale … Au existat aceleași probleme ca și astăzi.
4. Actualizarea metaforei la realitațile contemporane
În societatea citadină industrializată și post industrială, metafora biblică trebuie contextualizată la nivelul „telefonului“ strict obligatoriu înainte de fiecare vizită, la distanțele dintre locuințele celor din biserica respectivă și la realitațile unui program de lucru de opt ore (uneori 10 și chiar 11 ore).
Știu că metafora a fost instituționalizată la baptiștii români în contextul unui cult și a unei culturi denominaționale (în cadrul unui anumit Statut și a unei anumite grile de salarizare). Totuși, discuțiile vor fi sterile și nedrepte dacă nu ne întoarcem la realitațile și la terminologia VT și NT. Sunt sigur că Dumezeu are (în fiecare biserică locală) mult mai mulți „presbiteri-episcopi-păstori“ decât numărul celor care slujesc în virtutea unei diplome! Toți aceștia slujesc mișcați sub călăuzirea Duhului Sfânt, împlinind alături de slujitorii „oficiali“ tot ce este necesar pentru „îngrijirea, păzirea, călăuzire, învățarea și propășirea celor dintr-o biserică locală“. Nu trebuie să lăsăm totul în seama celor cu salar și nu trebuie să-i lăsăm pe cei cu salar să-i înlocuiască în slujire pe toți cei ce au daruri specifice pentru slujire (Romani 12:6-8).
Păstorul titular nu trebuie să le facă pe toate, ci să-I facă pe toți să le facă pe toate, conform pricipiului „omul potrivit la locul potrivit“.
Cât despre tine, Marius, sunt sigur că ești unul dintre păstorii bisericii tale. Ai chiar un dar foarte evident pentru aceasta.
In speranța că n-am reușit să fac neclar un subiect așa de controversat, iti mulțumesc pentru bunăvoință.
Daniel Branzai
Frate Daniel,
multumesc pentru cuvintele de incurajare si pentru mesajul consistent.
In principiu de acord cu ce spuneti.
nu prea am inteles clar cum vedeti munca in echipa. echipa de pastori? echipa pastori-enoriasi?
echipa pastori-comitet? care este dinamica dintre acestea in opinia dvs.?
Domnul Isus a fost pastor pentru 12 ucenici. Astazi avem pastor peste sute sau chiar mii de enoriasi.
N-ar trebui sa ne plangem ca pastorul nu face slujba unui pastor ci mai degraba pentru ca biserica arata dpdv organizatoric tot mai mult ca si Coca Cola Company. Daca vrem sa gasim un pastor, trebuie sa-l cautam printre oi!
VAsilis, nu seamana nici cu Coca Cola, atunci produsul s-ar vinde cu succes … macar…
Din pacate Vasilis se refera nu la rezultatul activitatii de „marketing” (mama ce ciudat suna, scuze pentru asta…) ci la regulile jocului, la principii. Oricum, mie tinde a-mi semana tot mai mult cu lumea politica, din punct de vedere organizational. Si, da, doare…
Fara indoiala este o criza generalizata a bisericii, dar nu trebuie sa ascundem in ea criza pastorala. „Bate-voi pastorul si oile turmei se vor risipi”.
Incerecam sa scuzam, dum face D.Branzai in explicatii teologice sau in situatia megabisericilor, dar uitam ca in romania sunt o multime de biserici la tara, biserici mici, n-am statistici dar cred ca sunt cel putin jumatate din total. Acolo situatia este asa cum o arata cei mai multi de aici de pe blog. Sa nu ne ametim cu apa rece. Sociatatea citadina industrializata si postindustrializata este o iluzie pentru satele noastre care traiesc aproape in evul mediu. Cred ca ar mai trebui sa vizitam si acele zone unde nu scapi fara noroi pe pantofi si unde bicicleta este vehiculul modern al majoritatii locuitorilor. Am fost undeva in apuseni si am vazut cladiri de biserici inundate de buruieni, de roiuri de muste, cu lacat pe usa.
oh, ce dureros este ca ai dreptate, Cristi B.!
Da, am vazut si eu in Apuseni ce ai vazut si tu.
Acum doi ani pentru prima data o comunitate baptista a trebuit sa inchida o biserica din lipsa de membri.
Chiar Moise a primit un sfat bun de la socrul sau cu privire la judecatile pe care le facea poporului.Oare nu ar trebui aplicat si in zilele noastre in biserica?
Nu cumva suntem mai neintelepti decat cei netaiati imprejur?
Oare societatea in care traim astepta totul de la presedinte sau de la primar?
Daca fiecare ar sluji in randul cetei lui am avea mai multa grija unii de altii, am veghea unii asupra altora multe s-ar schimba in bisericile noastre…
Fratele Vladimir Pustan si altii inaintea lui aveau dreptate.
Urmatoarea reforma va avea loc in Biserica Ortodoxa.
Intre milioanele de ortodocsi cu numele care sunt insetati, ca sa fiu mai clar si sa nu las loc la interpretari.
De ce ?
Pentru ca ei au experientza in ale suferintei, minciunii, in materialism, in idolatrie.
La protestantii din Romania dar si de pretutindeni greul de abia acum incepe. Protestantii sunt fragili, nu sunt caliti in focul luptelor grele, decisive.
Prevad o unire a milioanelor de reformati desprinsi din ortodoxie cu mica dar darza rezitenta Protestanta.
Si ce facem daca fratele Vladimir nu are dreptate?
eu nu cred asta.
si cred ca am destula cunostinta despre anumite aspecte intime din BOR.
nu mai insist, dar informatiile pe care eu le am nu confirma semnele vreunei reforme radicale in vreuna dintre denominatiile din Romania.
Asa ca putem dormi linisititi 😦
despre care protestanti vorbeiti, Moromete, ca nu sint caliti in focul bataliilor grele?
eu am in familie oameni care au platit greu pretul persecutiei, chiar cu ani de puscarie.
Nu ma refer doar la persecutia din perioada relativ scurta a comunismului .
Ca, ce sunt 40 ani sau chiar 100 in Rusia in comparatie cu 1700 din ortodoxie? Exista o forta, o specie latenta care nu se vede, mocneste dar nu se stinge niciodata( momentan imi vine in minte „Tineretea vesnica a Ortodoxiei” ). Lucreaza incet si bine cu o rabdare cuminte, cu o rabdare care ne depaseste pe noi oamenii, dar roadele se vad din cand in cand si se vor vedea tot mai bine.
Dar ce tot zic, vorbesc degeaba. Avem feluri diferite de a cunoaste. Poate nu cunoastem cum trebuieste sa cunoastem. Timpul va hotari si vom trai cunoscand dupa roade.
Moromete, realmente nu înțeleg despre ce vorbești. Cred că e vina mea!
Mi-ar placea sa cred ca „pe acolo” prin Statele Unite lucrurile stau foarte diferit in biserici. Probabil ca problemele sunt doar diferite, nu si mai mici, cel putin din cele auzite. Acum, inca o data, nu putem generaliza, asa cum nu putem sa o facem nici pentru adunarile locale…
Cu un lucru sunt foarte de acord din ceea ce spune fratele Branzai: slujba slujirii in Biserica nu apartine numai pastorului, iar noi ar trebui sa ne intelegem locul, rolul si responsabilitatea pe care o avem ca si madulare in Trupul lui Hristos. Si din pacate, pastorul roman se ocupa de o multime de chestiuni administrative, chiar si de unele pentru care se vede total nepregatit, in plus trebuie sa „raspunda” asteptarilor uneori destul de presante si variate ale intregii congregatii. Nu peste tot el (pastorul) se poate baza pe prezbiteri (apropo si de comitet care uneori functioneaza dupa prietenii si grade de rudenie – trist dar adevarat) si astfel nu ma mai mir ca nu mai are timp nici sa respire, daramite sa mai faca lucrare unu la unu…
Modul organizat si ordonat de intalniri, precum cele de la birou, si vizitele la enoriasi NU ar trebui sa se excluda unul pe celalalt, fiecare avand importanta, in aceeasi masura in care ele NU acopera intreaga arie de responsabilitate.
Cred ca am spus deja prea multe, asa ca as vrea sa va indemn ca, inainte sa aruncati cu piatra, sa va rugati pentru pastorul dumneavoastra (si daca ati facut-o si daca nu) si nu doar acum, ci in mod constant, si mai ales sa raspundem cu totii la intrebarea autoadresata daca ne-am indeplinit propria responsabilitate pe care o avem fata de biserica, inainte de a-l evalua critic pe el.
Sa ne ajute Dumnezeu ca in aceste vremuri gri, Biserica, in ansamblu si prin fiecare dintre noi, sa ofere un model de viata si convietuire si un indicator clar catre cer!
Martzian, prostia si pacatul nu au granita, au pasaport international si vorbesc limba oricarui popor.
nu este nimic diferit in esenta in america.
oricum, ma bucur ca am deschis acest subiect,
am multe de invatat din ce citesc in comentariile voastre.
Frate Marius ati atins un punct sensibil, se vede dupa numarul si diversitatea comentariilor lasate.Asteptam o interventie iluminatoare, datatoare de directie
BenO, la ce fel de interventie te referi? Oare nu stim care este directia?
toti stim ce avem de facut. Absolut toti!
stim si noi, pastorii, ce avem de facut, stiti si voi ce avem noi de facut.
toti stim. Ce lumina mai mare ne trebuie decit sa ne uitam la Marele Pastor, Isus Cristos si la ce a facut El pentru turma.
Ferice de cine face, nu de cine stie sa faca.
Pingback: Cum as vrea sa fie pastorul meu « Danharabula’s Weblog
Dan, mi-a placut articolul tau, vezi ca in prima parte mai incolo in blogul meu am un articol care seamana leit cu prima parte a articolului tau.. ce nu este un pastor… 🙂
E usor sa spui ce ar trebui sa faca altii. (cum au comentat unii) Mi-a placut ce a spus fratele Daniel Branzai ca lucrul in biserica se face in echipa, si daca o biserica nu merge bine, nu e de vina doar pastorul, ci in egala masura si ceilalti membri. De aceea mai bine sa criticam mai putin si sa punem umarul pentru ca imparatia lui Dumnezeu sa propaseasca.
Frate Marius, dumneavoastra ati fost, si sunteti pentru mine un exemplu, desi va cunosc putin. Dumnezeu sa va binecuvinteze!
eu am scris, Rey, despre asta pentru ca sint implicat in lu rare, nu stau pe margine ca sa critic.
Da, cred ca fr. Daniel are dreptate.
Draga Rey, sint un exemplu pentru tine tocmai pentru ca ma cunosti prea putin 🙂
Un alt subiect la fel de interesant ar fi…”oile zilelor noastre”…
Ca daca pastorii s-au schimbat…nici oile nu mai sint cele de pe vremuri.
Ca intotdeauna, Rodica, schimbarea ta de perspectiva este benefica.
Da, nici oile nu mai sint ca pe vremuri…
Aceasta „criza” a pastorilor a fost creata si de „dezertarea” celor mai multi dintre ei cu destinatia SUA. Toti care au plecat si-au gasit scuze, dar foarte putine au fost intemeiate raportat la statutul lor de slujitori. In Romania un pastor slujeste si la 3 sau 4 biserici, iar in SUA gasesti un „pastor pe metru patrat”. Nu vad cum cineva care a fugit de greu ca sa traiasca fara griji si in belsug sa poata sa dea cu parerea despre situatia din Romania. Cei care au ales oile si pasunile mai grase in detrimentul celor slabe si fara hrana nu fac cinste statutului lor de slujitor. Eu sunt din nordul Moldovei. Situatia de aici e de-a dreptul dramatica. Mi-as dori sa-i aduc cu mine pe toti prietnii mei la biserica, dar mi-e frica de ceea ce vor gasi. Nu ai tu o predica mai buna, vin nepregatiti si pe deasupra isi mai si biciuesc „oile” de la amvon. Nu exista la nivel de comunitate un plan in ceea ce priveste revigorarea bisericilor. Cat despre vizite pastorale astea sunt de domeniul trecutului ptr ei. Mi-as dori sa am un pastor care sa ma poate incuraja prin slujirea si atitudinea lui. Dar din pacate simt ca nu e asa.
draga Ionel, cred ca judeata acesta este mult prea mult simplificata.
nici in Statele Unite nu este prea mare bogatie de pastori.
Una este sa avem absolventi de teologie, dar nu toti absolventii de teologie sint pastori.
Alta este sa avem oameni ordinati ca pastori, dar nu toti cei ordinati ca pastori sint si pastori cu adevarat,
si cu totul altceva este sa avem oameni ordinati ca pastori, care au daruri un pic diferite decit cel de pastor, predicator/invatator, spre exemplu si care fac pastorala intr-o masura nemultumitoare, este cazul meu.
in rest ai dreptate in ce spui,
amvoanele sint goale in unele locuri
pastori nepregatiti pentru predici sau superficiali in abordarea unor teme grele,
pastori care nu-si cunosc oile pe nume dupa ani si ani de pastorala…
As fi de acord cu Ionel in sensul ca centrul de comanda, conducerea Bisericii crestine ar trebui sa se mute din nou cum era la inceputuri, adica in Zona Balcanica, Palestina, Israel. Si asa va fi, dar cu cat mai repede cu atat mai bine.
Asta nu semnifica ca in Roma si Italia( Vestul de atunci) nu existau sfinti de marca, ca si Ap. Pavel si altii, dar … dar Bisericile acelea in intregul lor nu erau miezul. Bereea care a fost laudata se afla in Balcani nu in Italia, Spania sau Galia( franta Germania ) . Nicidecum Anglia sau America, dar acestea si-au avut rolul lor pe scena istoriei.
Cu siguranta ca vestul era si pe atunci un centru puternic de finantare si de politica. De acolo putea sa vina banul si papica atata vreme cat o faceau ca pentru Dumnezeu si fara interese in a influentza si prelua ei puterea de la Centru( Balcani, Paelstina, etc).
As propune, mai curand, intregii lumi misionare sa-si concentreze toate elitele, toti eruditii in tari ca Grecia, Turcia, Egipul.
Ionel draga, n-or predica pe placul tau dar cel putin unii is foarte buni povestitori! 🙂 Totusi as avea un pic mai multa grija la generalizari. In ce priveste „biciuirea,” Domnul vorbeste cand intr-un fel, cand in altul. Si apropo, nu e obligatoriu ca ce iti vorbeste Domnul sa iti si placa!
Ionel si Iota, sînt biserici in care biciurirea nu ajunge, trebuie cu parul si buldozerul… 🙂
in altelte ajunge cu pana si boldul ironiei.
depinde.
detalii… detalii…
Un cioban de oi are cu el un fluier si un ciomag. Fluierul e pentru oi iar ciomagul este pentru lupi si ursi. Daca stie sa cante din fluier oile il vor urma. Un cioban bun nu da cu parul in oi si nici nu le biciuieste. Dar unul rau care nu ii pasa de oi le va bate si va arunca cu ciomagul in ele. Daca nu ai abilitati de pastor vei incepe cu ironii, cu parul si Doamne fereste cu buldozerul. Rezultatul se vede. Biserici parasite si descurajate. Pastorul cel bun isi risca viata ptr oaia cea cazuta in prapastie. Nu se duce la cea cazuta si ii mai trage un ciomag. Cand un pastor isi iubeste oile nu e nevoie de par si de buldozer. Parul si buldozerul este ptr pastorul platit.
Draga Iota, cand vorbeste Domnul nu are cum sa nu iti placa. Pentru ca e tatal tau si esti constient ca e spre binele tau. Dar nu e obligatoriu ca intotdeauna iti vorbeste Domnul de la amvon.
Te contrazic si iti dau dreptate. Te contrazic in ce priveste prima afirmatie iti dau dreptate in ce priveste ultima-ti afirmatie.
Predicatorul Natan ii tine o predica unui enorias pe nume David. Acesta din urma asculta predica mai cu nepasare la inceput dar apoi il „prinde” subiectul si incepe sa pregateasca bolovanul petru acel hot de oite… Ionel, stii finalul, nu? A vorbit Dumnezeu prin Natan? Cu siguranta ca da! I-a placut fratelui David predica? Nu prea cred… A fost mai rau decat un bici… A fost sfasaietor de dureros! A rupt, a muscat din David acel „scurt mesaj”! Repet spre intiparire: nu e obligatoriu ca atunci cand iti vorbeste Dumnezeu (de la amvon) sa-ti si placa!!!
Cu parere de rau, recunosc ca la ultima parte a comentariului iti dau dreptate.
Daca sujesti miscat de Duhul Sfant,cum spune fr.Daniel
atunci „te si doare”!
Daca este biserica mare,te doare ca nu-i poti cuprinde pe toti fratii tai si atunci organizezei grupuri de rugaciune pe zone sau afinitati,
iar cand sunt frati cu probleme mai mari,mai acute
te duci personal acolo,pentru ca…. te doare.
Daca lucrezi pentru ca ai un salariu ,ca la orice serviciu si tot ar trebui sa fii mai interesat de mersul fiecaruia pe Cale.Unii schiopatam,cine stie?
unii ne simtim singuri,nu ne aude nimeni!
Unii au nevoie de imbarbatare,altii avem nevoie de mustrare,de ce nu,daca dorim sa mergem drept pe Cale.
Rugaciunea oilor pentru pastor trebuie sa faca parte
din rugaciunea noastra zilnica.Asta e problema de care noi raspundem,insa cum spune Scriptura despre pastori in Ieremia,Ezechiel,Zaharia…mi-e teama ca au o mai mare raspundere,pentru ca noi suntem oile…doar…nu conducem…suntem conduse,,asa zice Domnul.
Imi aduc aminte mereu de ceea ce Pavel spunea ca timp de trei ani i-a invatat cu lacrimi in fiecare zi…oare mie ce mi-ar fi spus?(cred ca o gramada!)
Daca zi de zi timp de trei ani ucenicii lui Histos au avut nevoie de invatatura noi de cate asemenea momente am avut parte?
Domnul sa ne ajute si pe unii si pe altii sa ne intelegem menirea.
Frate Marius nu m-am referit l-a dumneavoastra cand am zis ca doar critica. Eu nu sunt pastor dar sunt implicat in lucrare ca si predicator si am crescut ca fiu de pastor de aceea cunosc putin greul lucrarii. De multe ori vrei sa faci multe si ai vise mari dar practic reusesti sa faci foarte putin. Problemele familiei te apasa si e greu sa tii echilibru intre familie si biserica. Am vazut multi pastori care au avut o lucrare „buna” dar si-au pierdut copii.
Da sunt si pastori rai, corupti, lacomi de bani, nu zic ca nu sunt, dar candva fratele Iosif Ton a zis ca de la unii pastori putem invata cum sa fim iar de la altii cum sa nu fim.
Pe dumneavoastra va apreciezi pentru curajul de a recunoaste greselile si de a aborda teme controversate pe care multi pastori nu sunt gata sa le discute si cand le pui astfel de intrebari se fac rosii la fata.
Mentalitatea multor pastori este ca biserica lor este cea mai buna si ca totul merge ok! macar ca realitatea este alta.
Cred ca ar trebui sa stam mai mult in prezenta Domnului puntru a vedea starea reala a lucrurilor.
Domnul sa ne ajute pe toti sa fim pastori dupa modelul lui Cristos.
da, Rey, aceasta situatie este foarte dureroasa. Pastorii care si-au pierdut copiii…
buna spusa a zis fratele Iosif!
Iaurt, daca era fara rautate si ironie gratuita si batjocoritoare comentariul tau, ajungea on line.
Imi pare rau pentru tonul tau intr-o problema atit de serioasa.
Daca revii cu ginduri mai bune, esti bineprimit. Daca nu, cauta alte bloguri care incurajeaza o astfel de abordare.
numai bine!
Cert este ca s-a cascat o amre prapastie intre oi si pastorul lor.
Cine trebuie sa uneasca in echipa oile si pastorul?
Daca oile au crescut rau sarind parleazul,ajungand aproape capre…cine le mai poate carmui cu toiagul si nuiaua,daca nu au fost atentionate de nuiaua si
toiagul pastorului la vremea potrivita?
Va veni vremea cand Domnul le va smulge din mana acelora care au uitat de ele sau nu le-au carmuit
spre Imparatul.
Cred ca daca aveam un pastor ca de exemplu …fratele Gaina..eram si eu o oaie mai aratoasa
. 🙂
Marius,
sper ca nu te-am plagiat.
Daca am facut-o – fie si involuntar – promit sa-mi pun cenusa in cap si sa-mi sfasii pijamalele in care sunt imbacat la ora asta. Dupa care o sa ma sinucid – blogosferic vorbind.
A doua varianta ar fi ca sunt chestii de bun simt pe care oricine ar trebui sa le vada cam la fel…
Nu, nici gînd, numai că am fost gînd la gînd cu bucurie,
cu totul de acord de la ce aștepți tu de la un pastor,
pe mine ma ajută foarte mult ce ai scris
Marius, tu te faci ca nu sti ca sa priceapa si altii …
Iata ce inteleg eu prin lucrarea in echipaȘ
„Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s’o facă cu bucurie“ (Romani 12:6-8).
Nu există nimeni care să aibă el singur toate aceste daruri! Păstorul titular nu trebuie să le facă pe toate, ci să-I facă pe toți să le facă pe toate, conform pricipiului „omul potrivit la locul potrivit“.
Responsabilitatea prioritară a unui păstor este să instaureze și să întrețină sentimentul „comunitar“, acel „oneanothering“ întâlnit peste tot în NT, în care TOȚI creștinii „veghează unii asupra altora, își poartă sarcinile unii altora, sunt primitori de oaspeți, fără cârtire, simt unii cu alții, ajută pe sfinți când sunt în nevoie, etc.“
Oricât ar pare de simplist, un păstor nu-și „zidește“ biserica. Este Biserica lui Christos și numai El o zidește. Este prerogativul Lui:
„Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui“ (Matei 16:18).
Asta explică de ce mai există încă Biserica pe pământ. Dacă ar fi lăsat zidirea în seama noastră, biserica ar fi încetat de mult să existe!
Christos Își zidește Biserica prin noi, printre noi și nu de puține ori, împotriva noastră …
Liniștea noastrp este ancorată în lucrarea Lui, nu în lucrarea noastră:
„Sînt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos“ (Filip. 1:6).
Vasile Branzei, tatăl meu, obișnuia să spună: „După cum Moise n-a vrut să lase în Egipt nici o unghie (Exod 10:26), nici un singur mântuit din planul lui Dumez nu va rămânea în lumea aceasta“ (stiu că suna cam calvinist).
Lucrarea Lui nu exclude responsabilitatea noastră, dar ne aduce cu picioarele pe pământ când ne evaluăm importamța.
În pra multe locuri, credincioșii l-au înălțat pe păstor pe un postament prea înalt și l-au plătit doar ca să-și scuze și să-și ascundă lipsa lor de activitate, apatia și indiferența. Ei se fac că uită că epitolele NT au fost adresate bisericilor nu păstorilor (cu excepția celor pastorale).
da, într-un fel mă fac că nu pricep, dar nu vreau să cad pradă propriei mele înțelegeri, Blogul l-am făcut din motive egoiste, ca să mă îmbogățesc și să-mi adun comori. De aceea apelez la comorile care sînt în mintea altora 🙂
Apreciez răspunsul cu cele din Scripturi.
Noi sîntem doi pastori în echipă și un presbiter ordinat.
Am un comitet de nota 10 plus. Nu spun asta pentru că ei mă citesc. Majoritatea dintre membri din comitetul de la Alesd sînt oameni care au alte meserii decît cele care le=ar permite vizitarea blogurilor, dar sînt oameni extraordinari. Mă înțeleg, mă ajută, sprijină lucrarea la care m-a chemat Domnul, deși este foarte frustrant să ai un profesor-pastor.
Mulțumim pentru răspunsuri.
Da, și eu cred că imagina pastorului este deformată uneori în sus, așteptările fiind nerealiste, alteori, în jos, disprețul fiind consecința.
efectul este de pendul și unii pastori nu ajută deloc în problemă. Prin modul de comportare numai strică.
Pingback: O problema pastorala « B a r z i l a i – e n – D a n
Daca pastorul trebuie sa-i determine pe ceilalti sa le faca pe toate, nu reprezinta aceasta un prim pas inspre disponibilizarea primului? Pai daca noi facem totul, si-ar spune membrii, de ce sa-l mai platim pe pastor (de ce sa-i crestem salariul, ca oricum 60% din angajatii bisericii au minimum pe economie?)
In al doilea rind, metafora ‘oii mirositoare’ imi aduce a adiere accentuat mioritica. As accepta-o doar daca reversul ar fi la fel de valabil. In ce sens? Pai daca pastorul trebuie sa miroasa a oaie, cum atit de sagalnic sustin multi de mai sus, de ce oile n-ar dori, la rindul lor, sa prinda aer de pastor, referindu-ma si la Pastorul cel Bun? Toti tindem catre cunoasterea unor adevarate modele, dar chiar am dori sa facem ceea ce ne-ar sugera persoanele respective? Am avea timp, am dori sa renuntam la lumea noastra etc?
Ma emotioneaza pornirile acestea ruraliste, prin care modelul pastorului pe bicicleta, o bicicleta ‘Ucraina’, desigur, este statuat la mare inaltime, insa nu ne gindim ca multi dintre tinerii pastori s-au nascut la oras, au crescut in familii si biserici bune, sunt niste oameni educati, si a caror eficienta pastorala s-ar arata mult mai pregnant intr-o comunitate urbana, unde de fapt este atit de mare nevoie de lucratori?
Multi intra in pastorala cu suflet curat, dornici de sacrificiu, neinteresati de aspectul financiar, cel mai evitat de membrii comitetutului, uneori. Au toate recomandarile sufletesti, spirituale si educationale necesare. Dupa ceva timp unii din ei devin acri, neincrezatori, dornici de servicii colaterale, avind sentimentul ratarii inscris pe chip. Ce s-a intimplat, cine-i de vina? Imi veti raspunde ca n-a avut chemare…
draga Adiel P.
este foarte simplist pusa problema… daca asa stau lucurile de ce sa-l mai platim pe pastor. pe pastor nu-l platesti pentru ca face ceva, acest tip de relatie nu este unul de tip contractual identic cu cel dintr-o intreprindre…
foarte interesant pui problema cu mirosul de Pastorul cel Bun, mai ales ca noi credem in preotia universala, cel putin teoretic, cum bine spune Mihai.
Despre modele. modelele de care se vorbeste aici nu erau model pentru ca aveau bicicleta ukraina, ci din cu totul alte motive.
Sigur, acum sint pastori crescuti la jungla de beton, educati, etc, atunci sa faca treaba in jungla de beton si cu oameni educati, cine ii opreste?
problema este ca unii dintre ei, neavind unde sa se duca, se duc de la oras la tara si nici in oras nu lucreaza, nu staiu, ca nu mai au locuri, sint ocupate toate, nici la tara nu fac treaba, pentru ca nu stiu, nu cunosc mentalitatea rurala, vin din fuga masinii si dau cina sau arunca cite o predica de la amvon si fug cit ii tin cauciucurile, nu pentru ca sint prea ocupati, ci pentru ca sint prea speriati, sarmanii, de propria turma.
Oh, de cite ori n/am simtit si eu nevoia sa fug pentru ca eram prea speriat de problemele care ma asteptau.
Referitor la ultimele tale rinduri… trebuie sa ne intrebam ce se intimpla in seminariile noastre, ma refer aici si la Bucuresti si la Oradea, de se intimplace spui tu. Tineri care vin cu entuziasm si cu inima curata sfirsesc in acreala si smecherie.
Ce anume ii strica? Cine ii strica? Cum se intimpla transformarea lor din oameni chemati in niste jalnici mercenari, care vestesc Evanghelia dupa Sponsor?
Marius, m-a luat cu rece pe sira spinarii expresia asta – „Evanghelia dupa Sponsor” -, poate tocmai pentru ca am realizat ca face referire, intr-un mod plastic, la o realitate ce se extinde ca o molima.
Martzian, expresia Evanghelia dupa sponsor nu imi apartine, este a unui frate care a trecut la Domnul, dar .. cit adevar..
Poate ce spun eu este de asemenea o privire simplista, dar cred ca surprinde doar o parte din adevar. Desi nu e adevarul total, este totusi o parte de adevar. La nici un an de la convertire, deoarece am avut experiente numai cu secte si nu eram membru in nici o biserica si nu traiam sub autoritate si nici nu aveam nici un mentor, m-am dus la biserica baptista din oras. Era o intalnire de tineret si erau si o parte din biserica prezenta inclusiv liderii si am cerut voie sa spun si eu cateva cuvinte.
Am spus ca Domnul Isus a spus sa facem ucenici nu converititi si mi-am descris situatia si am intrebat daca vrea cineva sa investeasca in mine, sa fie mentorul meu, pt ca eu nu prea stiu cu ce se mananca crestinismul.
Din linistea din biserica, pt ca nu se mai auzea nici un sunet, am asteptat sa se ridice cineva si sa se ofere. Dupa cateva momente in care am vazut ca nimeni nu este dispus sa investeasca intr-un om venit din lume am spus: sunteti o biserica moarta, la revedere! Si au trecut cativa ani pana am mai intrat acolo. Si acum depland starea bisericilor din zona mea. Cred ca nu este nimeni care sa nege cadere bisericii evanghelice si nu inteleg de ce atat de multi pastori se poarta ca si cand nimic nu s-a schimbat.
Cel mai uimitor lucru pt mine este ca oamenii inca se duc in aceste bisericii, dar nu ma uimeste deloc starea in care ajung dupa cativa ani de „pocainta”.
Cu durere spun ca as vrea mai bine sa nu existe biserici din aceste in orasul meu decat sa spuna lumea ca uraste pocaitii pt ingamfarea, aroganta si ipocriza lor.
Domnul sa ne ajute sa ne pocaim pt ca din pricina noastra este hulit numele lui Dumnezeu printre neamuri.
Acum despre Oradea si Bucuresti sunt curios cati profesori investesc cu adevarat in studentii lor, cati se roaga cu ei, sau pt ei, pe nume nu asa in general pt studentii lor de anul 1. Cati dintre studenti invata de la profesori cum sa isi iubeasca turma din exemplu personal si cati sunt invatati sa planga pt turma lor.
Am vrut sa merg la un institut de acest gen si din marturiile celor ce erau deja studenti acolo am decis sa fac mai bine o facultate seculara unde macar profesorii nu pretind ca imi sunt frati.
Frate Cruceru am auzit lucruri bune de la studentii de la oradea despre dumneavoastra si asta ma bucura. Dar am fost intrstat sa aud ca sunteti singurul care investeste cu adevarat in ei. Daca lucrurile raman asa nu stiu unde vor ajunge si nici cat timp veti ramane profesor acolo pana ce ceilalti profesori va vor atentiona ca va luati slujba prea in serios si ii faceti pe ei sa para ca nu le pasa de studenti. Domnul sa va ajute sa fabricati cati mai multi barbati ai lui Dumnezeu nu doar baieti cu bibli sub brat.
Va respect si credeti-ma ca nu arnc cu cuvinte, pt ca nu pot spune asta despre prea multi romani si am cunoscut destui.
Doamne ajuta!
Madaline, sa mai scri pe acest blog. Sa mai ai interventii, si de acelea in care sa-l combati constructiv, dar realmente si cu ceva verificabil pe Marius Cruceru.
E spre bine vostru, alfel sunt unii care pot crede ca sunteti vorbiti si intelesi dinainte. Nu ma refer la refer la manipulare ci la o lipsa de transparenta, lipsa de fair play fatza de alti comentatori sa-i zicem.
Multumesc moromete, nu stiu exact la ce te referi in a doua afirmatie, dar pot spune ca imi place blogul asta, si desi intru mai rar pe el, voi incerca sa comentez si eu acolo unde pot. Ma bucur daca te-a ajutat cu ceva ce am scris eu, da-I Domnului Gloria, eu sunt doar un pumn de tarana. Cu drag madalin
Mădălin, eşti bine primit aici! Iată că o vorbă bună şi înţeleaptă de ici, alta de colo… fac o înţelepciune mai mare…
Adiel, cine a spus aici ca „pastorul trebuie sa ii determine pe ceilalti sa le faca pe toate”? Crezi ca madularele trupului nu pot face altceva decat ce face unul, cel aflat putin mai … sus (sau mai jos daca ne gandim ca cel mai mare dintre noi e slujitorul tuturor)?
Iei totul mult prea usor si imi dai impresia ca citesti printre randuri, in ideea ca ai si vrut sa comunici ceva.
Mi se pare oarecum comic ca am parte de cel putin doua ori pe an de vizita preotului din parohia ortodoxa care acopera zona unde locuiesc… In schimb, in ultimii 12 ani nu am primit vizita niciunui prezbiter din biserica pe care o frecventam (nu intamplator folosesc un timp trecut…). Ma viziteaza frecvent misionari mormoni sa ma intrebe de sanatate (ii primesc pentru ca mi se pare a fi o ocazie sa le pot spune ceva acestor tinerei simpatici si politicosi, aproape analfabeti in ale Scripturii). Ma mai viziteaza Martorii lui Iehova (nu-i primesc pentru ca nu au execitiul dialogului).
Deci, dupa cum se vede nu ma viziteaza liderii mei religiosi…
Dar am o sotie „made in Heaven”, cativa prieteni extraordinari, descopar mereu carti bune si inspiratoare (ca de exemplu, „Intoarcerea din Oglinda”), pot sa ascult muzica si, nu in ultimul rand, pot citi acest blog…
Poate ca ar trebui sa ne uitam mai mult la ce avem decat la ce nu avem… Avem in minte imaginea pastorului ideal si uitam ca crestinismul nu e matematica, ci carne, sange si, nu in ultimul rand, mult har. Ne uitam la pastori ca la niste supermani. Am vrea sa deschidem des usa pastorului si cat mai rar punga (de parca pastorii se hranesc cu prana, ca yoghinii).
Sunt pastori si pastori, asa cum sunt enoriasi si enoriasi… Poate ca dilema pleaca de la dihotomia asta, creata de mintile noastre comode: pe de o parte pastorul, pe de alta parte turma.
In privinta raportului predica/vizite eu vad lucrurile altfel: de vreme ce Scriptura este o expunere in cuvinte a unor invataturi sfinte, deduc de aici ca si predica isi are rolul ei, cel putin la fel de important ca vizita. Am intalnit si pastori cu „miros de oaie” incapabili sa prezinte un subiect coerent… Nu-mi place nici acest „pasunism” crestin in care „vizitele” se transforma intr-o fel de vanturare a apei de ploaie. Pastorul ideal, dupa parerea mea, inseamna predicator excelent + relatii excelente cu membrii bisericii. Si vom avea parte de un pastor ideal cand vom fi enoriasi ideali…
Draga Adrian, trist, trist, trist!
Multumesc totusi pentru cuvintele de apreciere.
Da, buna ideea sa ne uitam la ce avem in loc sa ne plingem de ce nu avem.
Si Dan a observat aceeasi problema, dihotomia pastor-turma, elimindu-l pe pastor din turma, este neproductiva.
referitor la pastoricu miros de oaie care nu stiu sa predice, ai dreptate, am intilnit si eu din acestia, oameni cu o inima extraordinara pentru relatii, pentru pastorala practica, dar incapabili sa articuleze doua vorbe cu inteles.
de asta eu cred ca sint doua subcategorii in categoria pe care generic o numim PASTORi, scris cu A cele două categorii sînt: păstori, scris cu ă, și predicatori.
unii pricepuți la pastorala, nu sînt în stare sa predice, ceilalți, pricepuți la predicare, nu mai au timp pentru pastorală.
Îl vezi pe Don Carson păstorind? Nu, dar ce ne-am face fără darurile lui.
Îl vezi pe Billy Graham facînd slujba lui Don?
Există daruri diferite pe care noi le-am îngrămădit sub acceeași umbrelă – PASTOR.
poate că ar trebui să diversificăm etichetele.
Adrian, subscriu si eu la cele afirmate de tine in partea finala a comentariului. Dau o cafea cand ne intalnim! 😉
Sa nu faci discriminare. Mai bine mai pui cateva cani de apa in filtru si ne dai la toti! 😛
Marius, felicitari pentru harul de a avea astfel de colaboratori alaturi de tine in biserica d ela voi.
Intr-un sens istoric, discutia aceasta sta intre doua afirmatii de eclesiologie:
Prima: „Biserica in episcop sta“
A doua: „Biserica locala, ca oglindire a Bisericii vesnice, are in sine tot ce-i trebuie pentru a functiona“
Amandoua sunt doctrine … ortodoxe. Neoprotstantii au negat-o pe prima si au pastrat-o pe cea de a doua, desi pe alocuri unii se mai comporta ca „sefi de unitate“.
Practic, pe teren, aceasta inseamna ca oriunde exista o biserica locala, Duhul Sfant DA TOT CE ESTE NECESAR PRIN DARURILE SALE pentri o functionare buna.
Si mai practic, oriunde exista o biserica locala trebuie sa predice si altii decat pastorul, trebuie ca si altii sa se ocupe de desfasurarea programului de inchinare, trebuie sa fie altcineva care sa se ocupe de evanghelizare, trebuie sa fie unul sau doi „gospodari“ care sa se ocupe de diaconeia materiala, trebuie sa fie si altii care sa se ocupe de noii veniti, si altii care sa faca vizite, etc.
Si eu ma bucur de prezenta unor oameni minunati in biserica de aici. Fara ei, as fi ciung, orb si schiop.
Confruntand aceleasi probleme, Daniel Branzai
Frate Daniel,
este de inteles ca nu sint de acord cu prima afirmatie, biserica nu sta in Episcop, ci isi capata identiatea din pricina Capului ei, Cristos.
Orice eclesiologie consistenta trebuie sa porneasca de la Cristologie si Pneumatologie, nu de la om, fie acesta si episcop, nu de la Biserica Victorioasa, adica tot de la o alta comunitate umana, fie aceasta rascumparata si eliberata de pacat.
Trebuie sa pornim de la Dumnezeu, de la Sfinta Treime,
o eclesiologie coerenta, consistenta si consecventa se poate obtine numai pornind de la baze Trinitare.
Trinitatea este comunitatea pe care o modelam in comunitatea Crestina.
A doua Persoana din Trinitate este Capul Bisericii, Mirele Ei,
a treia Persoana lucreaza in Biserica acum, Duhul Sfint dat Bisericii,
Prima Persoana a initiat aceasta taina tinuta ascunsa inca de la intemeierea lumii
Intr-adevar e foarte dureros acest lucru. Un pastor ar trebui sa aibe grija de turma pe care o pastoreste. Unde sunt pastorii care isi cunosc enoriasii?
Unde sunt pastorii care cunosc problemele enoriasilor, lucrurile cu care se confrunta enoriasii?
Unde se mai gaseste un Liviu Olah care sa predice exact ceea ce are nevoie biserica sa auda ca sa isi revina si sa se intoarca la Domnul?
Citeam azi din cartea lui Leonard Ravenhill, „De ce intarzie trezirea?”, iar acolo dadea un exemplu al unui pastor foarte renumit in America(pastor cu prestigiu, al unei biserici mari de oras) care a fost invitat sa predice la o alta biserica. Iar el a refuzat pentru ca i s-au oferit doar 500$… DUREROS!!!Apoi a continuat spunand: Este adevarat ca astfel de pastori plang dupa sufletele oamenilor… daca pretul este bun.
Suntem chemati la consacrare. Daca ai primit chemarea din partea Domnului in slujba aceasta de pastor, ba mai mult, daca chiar esti pastor, atunci trebuie cu adevarat sa faci tot ce iti sta in putinta in a cunoaste problemele bisericii pe care o pastoresti, iar vizita pastorala nu este deloc exclusa, ba dimpotriva, ea ar trebui sa ocupe un loc mai inalt decat multe altele.
Doresc ca Dumnezeu sa binecuvinteze toti pastorii cu o viata de consacrare deplina!
Fiti binecuvantati!
Fratele Liviu Olah a fost printre putinii pastori din USA care facea pastorala. Vizitele dinsului erau neanuntate si nu trebuia sa ai neaparat o problema in familie ca sa fi vizitat. Vizita dinsului consta intr-un scurt dialog cu membrii familiei, ca mai apoi vizita sa se termine cu rugaciune. Vizita era de obicei scurta (40-45 de minute)pentru ca in aceasi zi fr. Liviu mergea sa mai vada si alte familii.
Astazi, asfel de exemple sunt rare, cel putin aici in State. Fratii pastori considera ca pastorala nu mai este atit de importanta…
Poate ca Eliza are dreptate, dar ce face pentru a micsora aceasta prapastie, sau ce face biserica? cat se roaga si posteste pentru a schimba aceasta situatie fiecare dintre cei ce acum iau „biciul” in mana fara sa se gandeasca ce spune Domnul prin profetul Zaharia:”Iata ce trebuie sa faceti:Fiecare sa spuna aproapelui sau adevarul; judecati in portile voastre dupa adevar si in vederea pacii; niciunul sa nu gandeasca in inima lui rau impotriva aproapelui sau…(Zah.8:16-17) Daca toti suntem in acelasi Trup, nu toti ar trebui sa avem si slujiri in Trup ? Duhul a dat daruri fiecaruia dintre noi (cel putin unul).
Acest aspect al vizitelor pastorului nu mi se pare nou, ci doar a ajuns acum pe tapet. Faptul ca membrii unei Biserici vor sa fie cu pastorul lor, sa fie vizitati de el, le lipseste cand nu e acasa, este un semn bun. Eu am intalnit frati care au spus: nu a fost pastorul acasa si a fost mai bine. Cert este ca fara un imbold care vine de la Dumnezeu pentru oameni, frati, membri nu se face slujirea doar taraind. Un pastor are nevoie de o inima care sa arda pentru Dumnezeu si pentru fiecare suflet in parte. Eu zic, sa ne rugam mai mult pentru fiecare pastor si sa ii sprijinim ca sa poata sluji si in modul acesta, petrecand timp cu fiecare oaie in parte. Dumnezeu sa va binecuvinteze.
Am impresia ca punem problema gresit. Mi se pare ca cei carora le e dor de „pastorii care miros a oi” inteleg gresit rolul pastorului. Pe de-o parte ei doresc prezenta pastorului intre ei, ca un fel de dadaca, sau parinte care sa-i supravegheze si sa le coordoneze vietile. Pe de alta parte se pare ca ei tanjesc dupa un lider, un om cu autoritate care sa ia asupra lui responsabilitatea pentru viata lor sprituala. Ei vor ca pastorul sa fie un soi de ubermensch, care nu numai sa le predice, insa sa le fie si exemplu pe care sa-l urmeze neincetat. Il privesc pe pastor ca pe un cap al bisericii. Incercand sa-si lege ranile cauzate de pacat si sa-si jutifice caderile, arata cu degetul spre absenta pastorului (parinte supermen) din viata lor. Mi se pare mie, insa ca altceva lipseste din viata acestor oameni, si anume cel care cu adevarat le poate fi exemplu demn de urmat, si anume Fiul lui Dumnezeu. Pastorul, oricat de smerit, scolit, si iubit ar fi el nu poate sa ia locul Domnului in viata oamenilor. Isus este capul bisericii.
Eu sunt binecuvantat sa traiesc intr-o biserica in care pastorul nu este in nici un caz deasupra fratilor si surorilor din biserica in nici un fel. Dimpotriva, in biserica noastra pastorul este prieten cu enoriasii. De multe ori te trezesti cu el la lucru, cand te-astepti mai putin, insa nu in calitate de pastor, ci de prieten care-ti face o vizita. De multe ori ma suna la telefon sa ma intrebe cat port la pantofi pentru ca a gasit o pereche de pantofi noi la un magazin de vechituri si s-a gandit ca mi s-ar potrivi.
Pe de alta parte casa pastorului este intotdeauna deschisa pentru orice frate sau sora din biserica care ar dori sa-l viziteze pe pastor, sa sa o faca din nou in calitate de prieten.
Vizitele pastorale sunt bune insa trebuie facute nu ca obiective de lucru ale pastorului, ca obligatii ale meseriei, ci ca un lucru normal, parte din viata comunitatii de prieteni. (Imi dau seama ca in multe biserici romanesti termenul „prieten” denota un om neintors la Dumnezeu, un ne-frate. Poate si de-aici se trage lipsa de comunitate) Si impreuna ca prieteni, fratii si pastorul, sa urmeze exemplul si sfaturile Domnului, ale adevaratului cap al bisericii.
Deci ma gandesc ca problema nu este lipsa pastorului din viata fratilor si surorilor ci o abordare gresita a ceea ce inseamna viata in biserica. Ce ziceti?
Val, ce inseamna pentru tine acest cuvant „pastor” ?
Daca inseamna o slujba oarecare si nu o persoana care are niste obligatii de ai hranii si grijii oile la care s-a angajat de bunavoie si nesilit de nimeni ai perfecta dreptate, pastorul nu este dadaca ci este si el un angajat la o socoetate unde nu are nici o raspundere in fata nici unui muritor de rand.
Sanyi, pentru mine cuvantul „pastor” in contextul acesta inseamna intr-adevar „lider spiritual”. Cu toate astea, dorinta unora dintre credinciosi este ca acest lider spiritual sa joace un rol mult mai important in viata lor, un rol similar cu cel al preotilor ortodocsi, de pilda. Vizitele pastorale, in care pastorul merge in inspectie acasa la enoriasi, sunt pe-atat pline de ipocrizie pe cat sunt de nenecesare pentru cresterea spirituala. E bine ca pastorul sa-si cunoasca enoriasii din situatii naturale ce reies din viata traita impreuna si nu din vizite anuntate si pregatite cu mult efort de credincios. In aceeasi masura e bine si ca fratii si surorile din biserica sa se cunoasca in aceeasi masura, ca sa existe partasie adevarata. In conceptia mea, pastorul este un copil al lui Dumnezeu cu o chemare deosebita pentru lucrare, insa nu un lider absolut al credinciosilor. Vizitele pastorale nu sunt decat „popisme”, influente ale bisericii nationale ce descurajeaza preotia universala la care sunt chemati toti copiii lui Dumnezeu.
Val, bine zis, ti se pare. 🙂
„Unii” dintre cei la care faci referire se refera viata traita impreuna, nu doar la o apartenenta la o organizatie condusa de cel din fata, la pastorire spirituala intr-un mod cat se poate de practic si de aplicat, nu la dadace si sefi. Nu ca ar strica si sa ne aducem aminte ca cel putin noii convertiti au nevoie de un pic de „cocolosire”, ca si nou nascuti in credinta lor…
Oricum, ma mira ca din ceea ce se spune alegi sa intelegi extremele si nu mesajul, unul cu referire la un echilibru. Apropo, daca am vrea altceva, ne-am angaja un director executiv si nu ne-am ruga pentru un pastor…Exagerez putin, dar tocmai pentru a scoate in evidenta usuratatea din abordare..
N-am abordat problema cu usuratate draga Martian. Eu consider ca in Biserica Rascumparata de Domnul Isus nu este loc de popisme ci numai de o traire autentica cu Domnul. Pastor ne este El, iar noi, in masura in care traim cu El, suntem pastori la randul nostru. Bineinteles ca prin natura noastra avem nevoie de un lider insa trebuie sa intelegem ca el nu este in nici un caz un om superior, capabil sa poarte raspunderea noastra pentru pacat. Numai Domnul Isus a facut acest lucru, o data pentru totdeauna si pentru toata lumea.
Val, interesant ce spui tu.
Si aceasta este o problema reala, unii asteapta ca pastorul sa le aleaga parternul de viata, sa le schimbe pampersiila copii etc.
Acest fel de oameni nu au, la rindul lor, o relatie personala cu Domnul si au iesit de pe drumul maturizarii crestine.
Esti binecuvintat ca traiesti intr-o biserica in care pastorul si-a inteles rolul.
Si aceasta este adevarat, pastorul si familia lui trebuie safie cu usile casei deschise, oricind gata sa fie vizitati de cine are nevoie.
S-ar putea pune problema si in felul acesta: de ce nu m-as simti confortabil sa imi deranjez pastorul. Pare prea ocupat? Sint sigur ca nu il gasesc acasa?
Oricum apreciez ce spui, foarte interesanta perspectiva.
Sunt total de acord. Si eu cred ca multi oameni isi fac un idol din pastor si cred ca sunt multi pastori care iubesc sa fie idoli. Cred ca de aici pleaca multe probleme pt ca nu se intelege ca pastorul e un frate ca si tine care are aceleasi greutati si pacate, are un dar de la Dumnezeu, dar nu e darul lui ci al bisericii, cum lui Domnul i-a dat un dar si tie ti-a dat unul si daca nu e folosit e spre osanda celui ce il are nu spre glria lui Dumnezeu.
As vrea ca fratii mei sa ma vada ca pe un prieten nu ca pe un inspector. As vrea sa poata sa imi spuna prin ce trec si sa pot sa le spun si eu lor. As vrea sa ii zidesc si sa ma zideasca si ei pe mine cand trec prin incercari. As vrea sa fim prieteni, asa cum eram cu prietenii mei din lume, chiar mai mult. E trist faptul ca, calitatea realtilor in biserica e mai slaba ca si in lume. As vrea sa fiu iubit, inteles, si incurajat si sa fac la fel la randul meu, fara ca nimeni sa se gandeasca ca sunt PASTOR. Desi nu ma consider pastor si nu pretind sa fiu, as vrea daca o sa ajung unul sa nu isi dea nimeni seama. Sa nu o vada ca pe o slujba ci ca pe ceva natural, ceva ce si ei pot si trebuie sa faca, ceva ce nu imi este rezervat mie, ci ceva absolut normal la orice crestin.
P.S. cred ca trebuie facuta delimitarea intre alte daruri si cel de pastor. Un predicator nu e pastor, poate fi dar nu merg neaprat impreuna aceste daruri.
Sunt uimit sa vad ca subliniem faptul ca un pastor sau predicator este necesar sa fie si un model de urmat nu numai unul care le vorbeste.
Eu am avut un pastor care a spus asa;Calcati pe urmele mele pentru ca eu calc pe urmele Domnului Isus.
…si asa a fost!
Daca aveti ceva unul impotriva altuia,decat sa-l jigniti sau sa-l loviti,mai bine sa dati in mine.
Iar cand a plecat de la noi,ultimul sau mesaj a avut titlul sau subiectul;Caci am primit de la Domnul ce v-am invatat.
Si chiar asa a fost.
Intr-o biserica mare din oras,un pastor venit de la tara…preaiubitul nostru frate Chiu Pavel.
Sfintirea incepe cu pastorul.
„Sanctification starts with the pastor. His responsibility is to feed and protect his flock. As a pastor, I’m not called to be a stand-up comedian, a self-help guru, or a sex therapist. My job is to teach the Bible, thoroughly and accurately. I’m responsible to encourage and catalyze the spiritual growth of God’s people. Anything else is a distraction.
Too many pastors today neglect the priority of sanctification for their congregations. Instead of helping God’s people feast on the riches of His Word, they throw their efforts into attracting nonbelievers. Shrouding their teaching in pop-culture references and comedy routines designed to appeal to unbelievers, they withhold the only true source of spiritual nourishment from the Christians there who are hungry. Often the people in the pews don’t even realize what they’re missing, content instead to be entertained into spiritual starvation.
It’s my prayer that you’re in a church that does stress the importance of holiness – where your sanctification is encouraged and stimulated, and where you’re fed throughout the week on the riches of God’s Word. If you are, let me urge you to thank your pastor and church leaders for being faithful to their calling and in the example they set for your congregation. Let them know you’re thankful for their commitment to God’s Word, and that you’re praying for the Lord to bless and sustain them.” – John MacArthur
draga alex;scrie-ne si tu romaneste ca sa intelgem toti,bine?ok,mulutmesc ch.
draga alex;scrie-ne si tu in romaneasca noastra sa intelegem toti,ca eu cred ca scrii bine,ok?multumesc.ch
Problema ridicata initial este una de inima si viata; iar in aceste domenii stim cu toti nu exista solutii simple; putem analiza, putem explica, putem conferentia despre “cum” si “ce” ar fi cel mai bine, la final ramane tot alegerea/decizia fiecaruia din ei chemati la slujirea acesta, de a pune “foloasele” lor pe locul al doilea, treilea, zecelea… Am spus chemati pentru ca m-am gandit la un material scris ceva vreme in urma despre „cel chemat” si „cel care are dorinta de a face ceva”; dar nu pun asta in fata dvs. acum pentru ca poate deturna discutia. Accentele de celebritate, vedetism – via Hollywood – care au impregnat mintea si inima evaghelismului present, dauneaza si celor din banca si celui de la amvon. Eu aici vad un pericol pe care il putem evita in procesul formarii slujitorilor de maine. Pentru cei “din fata” tentatia de a fi cineva declaseaza nevoia de a sluji ca un nimeni. Si cine vrea sa fie un nimeni?
Artzar, foarte bine subliniat, da, problema este de inima si viata si de obicei la acest fel de probleme solutiile nu sint simple si nici usor de implementat, mai ales ca vorbm de un intreg sistem care se perpetueaza.
dar putem incepe in dreptul nostru, nu-i asa?
In cateva cuvinte vreau sa va spun si parerea mea sau ceea ce simt de foarte multa vreme in sufletul meu.
Sunt membru intr-o biserica numeroasa de multi ani, sunt cunoscut destul destul de bine nu numai de fostul pastor dar sunt cunoscut si de actualii pastori, cand ne intalnim intamplator la intrare in biserica dam mana si atat, tot ma framanta un lucru, de ce nu vine macar o data in vizita acasa la noi unul dintre pastorii nostri? Oare asteapta invitatii speciale? As avea si eu niste ofuri sau dureri sufletesti pe care as vrea sa le impartasesc cu unul dintre „pastorii” mei. Spunea Adina mai sus ca si noi avem niste datorii ca si madulare ai bisericii, asa este, nu m-am ascuns sau sa dau inapoi de la problemele bisericii dar din ceea ce am constatat si o spun cu durere si chiar printre lacrimi ca pastorilor nu le pasa de oile din turma, ei vin si ne invata lucrurile pe care ei nu le inplinesc.
Isi fac „meseria” de pastor ca este fara raspundere dar ma intreb, oare cum vor raspunde ei in fata Judecatorului ceresc?
Eu ma rog ca Domnul sa scoata lucratori la seceris, nevoia este mare, sunt framantari si dureri parca mai multe decat au fost pe vremuri de mult apuse, mi-e dor sa mai vad un „PASTOR” care in miezi de iarna sa mearga pe jos prin zapada sa-si vada ce mai fac oile lui pe care le pastoresc, totodata ma rog pentru pastorii mei ca Domnul sa le trezeasca din somnul pe care o dorm.
Domnul sa ne ajute si sa va ajute ca sa fiti buni lucratori in „via” Lui.
draga Sanyi, poate ca da, asta trebuie sa faci, sa ii faci pastoruliu o invitatie speciala sa vina la tine acasa. Asta i-as incuraja pe toti. Pastorul nu poate intui toate durerile tale sufletesti.
Sa stiti ca nici asta nu functioneaza, din pacate, mereu… Invitatia mea „speciala” este amanata mereu, de mai bine de un an. La mutarea intr-o alta biserica, una dintre primele dorinte a fost sa ma integrez cat mai bine prin cunoasterea directa si in afara spatiului formal al programelor adunarii cu cei doi pastori dar si cu ceilalti membri ai congregatiei. Am primit multe vizite, dar niciuna de la pastorul la care ma refer…
Nu imi vine sa cred ca „pastorul modern”, cel cu multe scoli si laptop, cum a fost prezentat aici, este atat de ocupat incat sa nu poata onora o invitatie, timp de un an, la unul dintre membrii care se face ca este si cel mai nou in congregatie (nou in sensul de mutat de curand). Realitatea este ca am primit mereu acelasi raspuns: „sunt ocupat, sunt foarte ocupat… nu pot!”, pana m-am simtit jenat de propria-mi insistenta. Am ajuns pana acolo incat l-am intrebat: „Dar dumneavoastra nu mancati niciodata? Macar cina, ati putea-o servi in alta parte…”
Si asa ajungem pe un teritoriu unde nici macar la initiativa altora nu se mai intampla ca pastorul sa ajunga pe la enoriasi.
Imi cer scuze daca tot dau exemple din viata mea, cineva mi-a reprosat-o deja, dar experientele personale sunt cele mai elocvente, dupa parerea mea.
DRaga Martzian, eu zic sa revii cu invitatia.
Mai invita-l, cel putin la Adunarea Generala cind vei vota iimptriva lui, va sti exact de ce ai facut-o.
Draga Marius, nu stiu daca e cea mai buna solutie… Ma refer la votul impotriva pastorului. A, daca as avea certitudinea unui candidat mai potrivit si care sa aspire la pozitia cu pricina, mai zicem. Dar, nu numai ca am rabdare cu el, dar tin la pastorul asta imperfect si il respect, acordandu-i tot sprijunul meu, pentru simplul motiv ca eu sunt mai imperfect decat el si ca Dumnezeu ne iubeste pe amandoi asa cum suntem si are rabdare cu noi. Stiu ca El l-a ingaduit acolo cu un scop si decat prefer sa il ajut mai degraba. Crestem impreuna si asta inseamna a fi parte a unui trup.
Da, voi continua sa lansez invitatia, pana o va accepta, si cred ca pana atunci Dana, sotia mea, va trece de la a gati foarte bine la excelenta culinara; astfel se va fi meritat asteptarea, cel putin pentru domnia sa… 🙂 Asta ca sa vedeti cum pot lucra toate lucrurile spre binele nostru, a celor ce il iubim pe Dumnezeu… 😛
Mie mi se pare, ca tot ai deschis subiectul, extrem de delicat si controversat, subiectul asta legat de modul in care se iau deciziile in Adunarea Generala a Bisericii. La vot cu totii au dreptul sa ridice mana si sa ia parte la decizii uneori cruciale pentru viitorul unei adunari. Ma refer la faptul ca indiferent cat de matur esti in credinta, sau cat de mult traiesti sau nu cu Dumnezeu, te poti regasi cu drepturi depline in procesul de luare a deciziilor. Ar fi interesant de discutat pe viitor, pe aceasta tema, urmarind argumentele si contraargumentele pentru sistemul la care facem referinta.
Sa nu fiu inteles gresit. Nu vin ca cineva de mai sus, sa cer, cu ironie, bascalie si aroganta, argumentele biblice pentru acest mod de a-i implica pe toti in mod egal la luarea deciziilor, ci pur si simplu inca nu imi este clar si nu am reusit sa-mi definitivez punctul de vedere.
Trist mi se pare faptul (si asta e doar o observatie personala, nu indrept nici un deget spre cineva anume) ca uneori pastorii iau deciziile cele mai nefericite tocmai pe fondul acesta al presiunii puse de iminenta unui vot impotriva, daca nu se supun asteptarilor unuia sau a altuia. Asa cum se intampla de cele mai multe ori pe aici, se poate intampla sa acesta sa fie prieten sau ruda cu trei sferturi din congregatie. Astfel pot aparea compromisuri nesesizate nici macar de autor, si pe care le pot intelege dpv uman, desi unii se vor ridica si vor fi foarte duri, facand apel la principii, coloana vertebrala, importanta de a fi placut lui Dumnezeu si nu oamenilor, etc.
Ce parere aveti?
draga Martzian, vine o generatie in biericile nostre care este mult mai pretentioasa, mult mai directa, cu mai putine apucaturi politice. Bine ar fi ca pastorii sa inteleaga acest lucru cit de repede si sa nu se mai mire ca isi pierd slujbele.
Generatia aceasta este occidentalizata in ce priveste etica muncii intr/un sens bun.
Multi dintre voi lucereaza in companii mari unde au invatat ce este acela un job description si stiu sa angjajeze ca patroni, stiu sa dea afara, sa ceara socoteala, mai ales ca pastorul este slujitorul vostru, nu boss-ul.
voi sunteti angajatorii, patronii, ca sa ma exprim intre ghilimele…
poate fi abordata si asa problema, daca nu intelegem termenni ca vocatie, chemarea etc.
Sincer, Marius, de asta ma tem cel mai mult… Lapusneanu spunea… „prosti, da multi”. Noi nu avem multi prosti, dar avem oameni care s-au departat de Dumnezeu si care participa la deciziile importante ale Bisericii. Si pot, multi cum sunt, in virtutea acestui lucru, sa actioneze ca un patron atunci cand pastorul ia decizii nepopulare…
Inca o data imi manifest neincrederea fata de acest sistem de a lua decizii (de fapt cine sunt eu sa il contest, dupa ce ani de zile a functionat, doar ca nu imi convinge minimumul de materie cenusie si de experienta pe care le detin, cu atat mai mult cu cat generatia asta are porniri capitaliste) care uneori pune presiune pe liderul spiritual aflat in frunte. Sa nu asistam la transformarea slujitorului in marioneta, Doamne fereste… Pentru ca Domnul Isus a fost slujitor, si ce slujitor, dar a avut un caracter puternic si nu a permis nimanui, in nici o circumstanta, sa il determine sa isi schimbe principiile sanatoase, manifestand o autoritate „in umilinta” care ma uimeste zilnic si pe care rar o poti intalni la un lider actual.
In vremurile de pe urma dragostea celor mai multi se raceste si asistam cu o bucurie injumatatita la aceasta: ne bucuram ca vine sfarsitul si toata nebunia va inceta, dar asistam la dezastrul unora dintre cei care ne sunt atat de dragi, dar care fara mantuire sunt pierduti. Si avem nevoie disperata de oameni care sa duca mai departe stindardul, setand modele vrednice de urmat, pentru ca au ales sa calce zilnic pe urmele lui Hristos!
Eu nu sint pentru democratia ateniana inbiserica, mai degraba pentru un sistem complex de vot cenzitar. Citeste un pic din Omul Recent al lui PAtapievici pe tema asta. Cred ca acolo este.
in biblie nu descoperim o astfel de modalitate de alegere, dimpotriva, Pavel decidea unde se duce Timotei sau Tit,
noi nu sintem Pavel,de aceea cred ca putem imagina un sistem dialogic intre un sfat al presbiterilor locali si un sfat al episcolpilor, care privegheaza peste biserici la nivel regional.
Cum nu voi ajunge presedinte al Uniunii niciodata… nu cred ca voi putea implementa un astfel de sistem 🙂
Niciodată să nu spui niciodată! 🙂
Ba da, sînt situaţii în care poţi să spui… NICIODATĂ!
Am spus … la jurămîntul căsătoriei… şi crede-mă că doresc să rămînă aşa.
Există situaţii în care niciodată rămîne niciodată. la fel cum ÎNTOTDEAUNA trebuie să rămînă ÎNTOTDEAUNA
PS: nu pastrez resentimente, nu (mai) am nici dureri sufletesti adanci, dar ma gandesc la faptul ca in alte situatii, mai ales pentru cei care trec prin momente grele sau pentru noii convertiti, conteaza enorm…
Nici nu am pretentia ca pastorul meu mi-ar putea rezolva macar una din durerile sau nevoile sufletului mei, pentru aceasta rezolvare am un apt Pastor cu „P” mare, insa mi-ar placea ca macar odata la 10 ani sa-m vina si mie randul sa fiu onarat de vizita pastorului mei sau unul din pastorii mei. Oare sa nu fie ei pastorii mei numai in mintea mea este ca ei sunt pastorii mei?
Se poate si aceasta, numai eu cred acest lucru dar ei nici nu se gandesc la asa ceva.
Este dureros ceea ce va spun dar este o realitate.
Repet, Sanyi, cere-i pastorului tau sa te viziteze. Duminica asta mergi la el si spune-i asta. Invita/l.
Va veni sigur!
Dihotomia radicala pastor/turma, mi se pare una din cauzele bolii. Pastorul este la randul lui, oaie. In calitate de oaie va sta, impreuna cu restul turmei, in fata Marelui Pastor.
Modelul pastorului „stie tot, face tot si decide de unul singur” este, deopotriva, simptom si cauza a bolii.
Foarte buna observatia, Dan, dihotomia care ne scoate pe pastori din turma este neproductiva.
Chiar m-am gindit ieri la asta. Este pagubos sa gindim in acest fel,
de fapt chiar termeul de ordinare lucreaza in aceasta directie.
este un termen cu totul nepotrivit si nebiblic.
vine din mediul catolic, in care preotul trece prin ordinatio, adica trecerea dintr-un ordo in altul.
asta inseamna ca sint ordine diferite, ceea ce presupune o distinctie ontologica intre cel ordinat si cel neordinat pina la urma.
De acolo cred ca trebuie sa o luam, de fapt cred ca asta sugera si Alterema, dar nu cred ca a fost destul de limpede.
In organizarea traditionala romaneasca a unei stane de oi existau (in unele zone inca mai exista) trei ranguri: „golan” (termenul peiorativ modern de aici se trage!), „cioban” si „baci”. „Golanul” era un simplu pazitor de oi, de multe ori angajat temporar, cineva care nu cunoastea oile, avand doar rolul de paznic (nu foarte diferit de al cainilor). „Cioban” putea deveni doar acela care ajungea la stadiul in care era capabil sa isi dea seama ca o oaie lipseste din turma doar dintr-o singura privire aruncata peste turma, fara sa faca o numaratoare. Iar „baci” nu ajungea decat cel care era capabil sa recunoasca o oaie doar dupa behait, fara sa o vada. Reciproc, baci era ales doar ciobanul care ajungea sa fie recunoscut de oi doar dupa glas, dupa zgomotul pasilor si dupa alte gesturi nevizualizabile.
In copilarie familia noastra detinea vreo 3 oite. Imi aduc aminte ca oitele il recunoasteau pe tatal meu doar auzindu-i pasii, deci criteriile astea nu sunt mitologie. Relatia speciala oaie-pastor nu tine numai de basemele populare sau de Miorita. Probabil ca aceste 3 ranguri ale stanei traditionale romanesti se pot aplica si in cazul pastorilor moderni. Sa faca Domnul sa avem parte de cat mai multi „BACI” si „CIOBANI” si de cat mai putini „GOLANI” (nici o legatura cu sensul peiorativ modern)! Iar noi, oitele, sa fim asemeni oaiei nazdravane din Miorita!
Adrian, faorte interesanta provenienta termenului golan, m-ar itneresa si etimologia.
Foarte interesant ce ne spui. Foarte interesant.
Ma voi gindi la trecerea GOLAN-CIOBAN-BACI.
Cel mai probabil provine din slavona si are sensul de „om sarac, zdrentaros, descult”. Cei care erau alesi pentru aceasta sarcina erau, de obicei, baieti amarati, din familii foarte sarace. Termenul „gol”, cu sensul de „fara haine” este prezent in multe limbi slave moderne (am verificat in rusa, ceha, polona si sarba).
Alexandru,
Chiar daca pastorul „da tonul” la sfintire,cati ii vor lua exemplul?
Eu n-am auzit inca(asta nu inseamna ca nu sunt cazuri),daca pastorul vine la ora 9 la biserica, sau miercuri la rugaciune…, sa spuna enoriasii, mergem sa ne rugam sau sa fim punctuali pentru pastorul e acolo si vine de la mai multi km distanta decat mine ca merg 500 m ?
Daca face o gafa, fie cat de mica, eu imi permit sa fac una mare de tot…pentruca a facut-o pastorul.
Am cunoscut personal si cazuri in care facea vizite pastorale cu o biblie mare sub brat ca un atotcunoscator, care are toate raspunsurile, intra in casa intreba „aveti probleme?”, dupa care multumeste Domnului ca nu sunt probleme si pleaca mai departe…(Cu acest frate am colaborat in tinerete, ne intalneam in grupuri de tineri si eram destul de apropiati, marturisesc ca am suferit un soc,acum era asa departe…)
Acest lucru s-a intamplat in urma cu cca.10-12 ani si fratele respectiv nu mai e la aceeasi biserica(mentionez ca nu s-a intamplat la Alesd)
E o amintire amara…
Nu stiu de ce mi-a ramas imaginea asta,pentru ca nu putea fi acuzat de altceva, si avea predici foarte bine puse la punct…
e clar ca in momentul de fatza avem o problema de eclesiologie. ma rog, si de chemare in cazul unor slujitori, dar pe o curba a lui Gauss la capete ar fi pAstorii praf, respectiv cei dedicati, iar la mijloc…ceilalti.
dar n-ar fi drept sa dam doar in persoane/caracter, fara sa supunem analizei oficiul de „pAstor”. Asta ca tot compara prietenul fr. Marius pastorul cu popa (vezi citatul).
in fond, „pAstor” e termen imprumutat in limba romana. noi avem „pastor (nu am diacritice la lucru, sorry), cioban, baci, pacurar”, iar ca slujitor spiritual avem de muuult „parinte, preot, popa”. Ce-i aia „pAstor”?
Inainte sa mai biciuim pAstorii carora nu le pasa de oi si sa buhuhu-izam poate ar trebui sa mai revizuim (cuvant drag de la UEO :P) si eclesiologia. Desi avea si Caragiale niste metode de revizuire…
cam pretentios spus, Alterema, ca avem o problema de eclesiologie….
nu inteleg ce vrei sa spui cu asta.
Propui un alt termen, un alt model de leadership?
ok. iata cateva intrebari pt dvoastra nascute dintr-un „gand bun”:
Sunt slujitorii nostri(care au varsta intre 38-55)modele spirituale sau DOAR modele intelectuale? Sunt „oameni intRe oameni” sau „mici dzei intre oameni” care se plimba cu tora in mana DOAR DRAGUL LOR , nu de dragul oamenilor care au nevoie de ea? Ce sunt cei care slujesc, pastori de profesie sau pastori in urma chemarii divine?
Eu cred ca unii slujitori s-au imbolnavit de „la bella vita” si asta i-a indepartat de oameni.
Iaurt, apreciez ca te-ai mai smintinit putin de răutate si ai trecut la un alt ton 🙂
Ce intelegi prin model spiritual?
Care este distinctia din perspectiva ta intre chmare divina si pastorirea ca profesie?
nu inteleg ce vrei sa spui ca unii s-au imbolnavit de la bella vita…
Din experiente mai vechi spun ca cele mai dornice persoane a vizitelor pastorale sun celibatarii.
Am prieteni(membrii ai altor biserici), care spun ca pe pastori nu-i intereseaza soarta lor.
In randul tinerilor nu mai pot fi pusi,familistii ii ignora,pastorilor nu le pasa…
Daca se intampla sa-si gaseasca un partener, de regula e divortat(a)…daca nu atunci nu e crestin si asta e tot o mare problema.
S-ar putea face ceva pentru ei?
Singurattea e groaznica.
draga Vio, din pacate sau din fericire, pastorulnu poate umple singuratatea nimanui..
lucrul depsre care vorbesti… disperarea care ii impinge pe unii spre decizii pacatoase nu este numai datorita lipsei pastorului din case.
Sitatia cu celibatarii este una mult mai complexa si care trebuie discutata separat.
“Pastorului meu nu-i pasă de biserică!” asta a fost subiectul. Pentru acest motiv se pierd din turma multe oite .Vad ca s-a pornit o contrazicere intre oite si pastor . Fiecare se apara cum poate ,dar Dumnezeu cunoste munca fiecaruia si il va trage la raspundere pe fiecare si pe pastor si pe oita care nu ascultat de glasul pastorului .Sunt multi pastori care se implica in crestrea bisericii si Dumnezeu sa-i binecuvinterze dar sint multi care nu le pasa nu-i intreseaza si asta nu numai in Romania .Biserica unde nu este activitate este moarta .Sa ne rugam ,ca profetul Habacuc ;”Insufleteste-ti lucrarea ,Doamne! Fa-te cunoscut in trecerea anilor! Habacuc 3;2 .Sa lucram si sa ne rugam staruitori cu cei care sant sinceri fata de Dumnezeu Sa admitem totusi ca sugestiile mentionate pina aici nu par suficiente ca sa previna deznodamantul urget care este apatia ,lipsa de interes .Dumnezeu sa binecuvinteze pe toti lucratori voiosi!.
Bun subiect…. mai ales ca de data aceasta a fost pus pe masa mai putin „patratos” decat altadata, desi a fost „aruncat” cam in fata a trei pastori „dintr-un oras mare, dintr-o biserica mare”. 🙂
Oare cate biserici mari sunt in orase mari din Romania si au 3 pastori? 🙂
e bine totusi ca autorul articolului e si el pastor si se identifica cu problema.
ce inseamna biserica mare? 500, 600, 700, 1000, 2000 de membri?
cat s-ar schimba situatia daca 3 oameni ar face vizite pastorale in astfel de biserici? oare aici e cheia problemei?
eu as zice ca e in alta parte si am gasit-o presarata prin multele comentarii.
fratele Daniel Branzei a spus:
„Nu există nimeni care să aibă el singur toate aceste daruri! Păstorul titular nu trebuie să le facă pe toate, ci să-I facă pe toți să le facă pe toate, conform pricipiului „omul potrivit la locul potrivit“.
Responsabilitatea prioritară a unui păstor este să instaureze și să întrețină sentimentul „comunitar“, acel „oneanothering“ întâlnit peste tot în NT, în care TOȚI creștinii „veghează unii asupra altora, își poartă sarcinile unii altora, sunt primitori de oaspeți, fără cârtire, simt unii cu alții, ajută pe sfinți când sunt în nevoie, etc.“”
Despre asta este vorba….. cati din pastorii din Romania inteleg ce inseamna asta? In care din cele doua scoli teologice fanion ale baptistilor din Romania sunt invatati acest lucru cei care trec pe acolo si ucenicizati sa slujeasca in felul acesta?
Care este solutia pentru a se schimba ceva?
a dat-o chiar autorul articolului, care nu intamplator este Decanul uneia dintre aceste scoli teologice baptiste, ca raspuns la un comentariu.
„Referitor la ultimele tale rinduri… trebuie sa ne intrebam ce se intimpla in seminariile noastre, ma refer aici si la Bucuresti si la Oradea, de se intimplace spui tu. Tineri care vin cu entuziasm si cu inima curata sfirsesc in acreala si smecherie.
Ce anume ii strica? Cine ii strica? Cum se intimpla transformarea lor din oameni chemati in niste jalnici mercenari, care vestesc Evanghelia dupa Sponsor?”
Oare nu cumva cei care trec prin aceste scoli ies „dupa chipul si asemanarea…….”?
Marius, de ce nu ai lansa o dezbatere legat de ce fel de pastor „fabrica” scoala teologica baptista? tu chiar ai avea caderea si interesul sa lansezi un astfel de subiect.
Abia astept ziua cand tu Marius nu o sa mai fii pastor al unei biserici ci doar profesor-invatator/predicator, daca in aceasta directie ai inteles ca esti inzestrat si chemat.
Ma bucur ca sunt membru intr-o biserica mica cu un singur pastor, chiar daca locuiesc „intr-un oras mare”. 🙂
La noi se fac si vizite patorale chiar daca nu le face doar pastorul ci mai multi chemati sa slujeasca. Eu gasesc ca e mai biblic asa. 🙂
Draga Mircea, crede-ma ca stiu despre ce vorbesc. Da, ma identific cu problema.
te intrebi de ce nu lansez o dezbatere despre ce fel de pastori scoatem.
Da, este o idee buna, deja am invatat o multime de lucruri din aceste comentari.
Eu nu astept ziua aceea cind nu o sa mai fiu pastorul unei biserici. Asta este dilema mea: cum sa pastoresti o biserica, dca esti chemat la catedră. Asta este o parte a dilemei, Cealalta: cum sa inveti pe altii sa fie pastori, daca tu nu ai habar de ce inseamna acest lucru.
acesta este motivul pntru care mai tin legatura cu biserica si gust din pastorala atita cit pot, ca sa stiu espre ce vorbesc cu studentii.
Nu-i asa? tocmai tu spui, daca nu as fi fost pastor, ar fi avut vreo cadere articolul meu? Nu.
Dar vorbele lui Daniel Branzei? Nu.
Putem vorbi despre asta pentru ca sintem in problema, incercam sa facem exercitiul obiectivarii, car este foarte greu, dar cred ca se poate cu ajutorul vostru.
Fr, Marius, putini oameni cunosc pe care sa le intereseze probleme oilor pe care le pastoresc.
Eu sunt sigur ca pe d-voastra va intereseaza personal relatia oi-pastor.
Este un lucru de remarcat ca acest subiect este destul de taios si totus va implicati in a face ceva in privinta aceasta. Sper si sunt sigur ca va fi mult dezbatut acest subiect si in fata studentilor d-voastra.
Domnul sa va tina in carul Lui de biruinta si sa va foloseasca pentru a trezi pe cei care trebuie in primul rand si chiar pe noi care mai dormitam in bancile comode din bisericile noastre.
DA, am dezbatut si cu studentii si unii au invatat lectia … unii usor, altii the hard way.
Am stat si am citit fiecare mesaj postat aici… si ma doare sa vad ca nici un mesaj nu vorbeste despre pastorul cu „miros de oaie” la prezent.
As vrea eu sa va vorbesc despre un astfel de pastor: un om cu chemare de la Domnul, pastorul care pleca iarna la 6 dimineata de acasa ca sa faca focul in soba bisericii, pastorul care mergea sa faca curatenie la biserica pentru ca pentru o perioada de timp nimeni nu s-a simtit „chemat” sa faca asta; pastorul care a lucrat 2 ani de zile fara nici un gram de renumeratie de la biserica pe care a slujit-o sau din alta parte, dar care nu s-a plans niciodata de greutatile prin care a trecut; pastorul care taie lemnele pentru ca biserica iarna sa aibe caldura; pastorul care face vizite pastorale la fiecare familie din cele 2 biserici pe care le slujeste. Da, ne e greu sa vorbim despre astfel de oameni… de cele mai multe ori ii catalogam ca „idioti”, „incapabili” sa delege pe altii care sa faca slujbele in biserica; poate in ascuns ii apreciem, dar nu suntem niciodata gata sa vorbim despre ei… pentru ca atunci am fi nevoiti sa vorbim despre noi si despre cat de mult sau de putin facem noi pentru imparatia lui Dumnezeu.
Eu ma rog doar ca fiecare pastor, fie ca e la tara sau la oras, sa fie pastorul pe care Dumnezeu sa il foloseasca pentru largirea imparatiei Lui! Sa fie omul de pus in spartura! Sa fie omul gata sa slujeasca pe fiecare din casa Domnului!
Iar noi membri sa fim intotdeauna gata sa dam o mana de ajutor pastorilor bisericii noastre.
draga Diana, bine ai venit aici. M-am uitat la forumul tau. Pefetita noastra o cheama Neriah.
Ma bucur sa aud de voi.
Da, ai dreptate, inca mai exista pastori cu miros de oaie. Sergiu este unul dintre ei.
Apreciem lucrarea voastra acolo unde v-a chemat Dumnezeu.
Si am inca citeva istorii foarte frumoase cu tineri care au terminat seminarul si s-au injugat la lucrari pe care altii le-au dispretuit, dar Dumnezeu le-a dat har.
Diana, si eu am cunoscut si mai cunosc „pastori” la care le pasa de oile lor pe care le pastoreau.
Pot spune cu siguranta va acele pastori erau chemati de catre Pastorul Sef cel ceresc ca sa pastoreasca oile. Pe acele vremuri nu se facea pastor or si cine, nu se ducea la seminar pentru ca nu a intrat la o alta facultate mai cu pretentii. Crede-ma ca in zilele noastre cei mai mult se fac pastori pentru slujba si nu pentru ca sunt chemati ca si pastori.
Ceea ce se vede de fata este rezultatul ceea ce dam noi ca biserica.
Nu sunt tinerii de vina ca ravnesc dupa un servici de pastor. Intresul lor este slujba, banii, libertatea, pentru cei din romania este dorul dupa vizite in strainatate pe banii bisericii sau din sponsorizari, ei stiu ca altfel sansele lor sa viziteze lume sunt reduse aproape la zero.
Problema pentru care multe biserici au ajuns in situatii ca nu sunt nici reci si nici si nici in clocot, este rezultatul nostru, celor mai in varsta.
Ceea ce am semanat acea seceram acum.
nici cu asta nu sint de acord, nu vin la seminar oameni care nu ar fi putut sa faca altceva.
am nenumarate exemple de tineri care ar fi putut face cu succes orice altceva, dar Domnul i-a chemat la asta.
ratatii sint ratati pretutindeni,
fie ca termina o facultate de stat sau un seminar teologic, ratarea se vede in viata acestora imediat dupa ce termina studiile, daca apuca sa le termine.
uneori eu ma ingrijesc ca ratarea sa se vada mult mai devreme,
limba greaca nu este un test de cunostinte si abilitati academice, este un test al caracterului in primul rind
De ani multi incoace am avut tot felul de (PASTORI).De pilda pe timpul lui ceausescu uniifaceau vizite la comanda.La TIMISOARA i trif viziteaza o familie intoarsa la domnul de trei ani. Intra in casa si zice pace!!!!sta cit sta si zice imi dati voie sa ma uit si in camera din fata si se uita.Dupa un timp zice masina de scris aveti?Fratii zic nu avem.Dupa cam zece minute intreaba partasie la rugaciune aveti? Cu I Moldovan awveti?Mentionez ca acest frate cu un an inainte de a murii a fost invitat in biserica mea la programul batrinilor ca exemplu.Pe mine ma tulburat unitatea care domneste peste cei de atunci cu cei de azi!!!!!!!!Acuma nu te mai viziteaza nimeni.Am adus cu ani in urma un al doilea pastor Un timp a stat linistit a facut multe evanghelizari multi sau predat L aevaghelizari au fost chemati numai prieteni de ai lui. SI ei il chemau la rindul lor.Unii au zis ca ar mai trebuii chemati si altii D-lui azis ca nu se poate. Convoaca o adunare generala si zice eu cu fratii mai batrini nu pot lucra!Fratii aveau peste cinzeci de ani.Fratii s-au retras din conducere. SI au fost alesi altii.mai tinerei.Pe majoritatea ia facut presbiteri si diaconi.Biserica a inceput sa se goleasca si d-lui mai gireaza o biserica in strainatate.Acum lea spus fratilor ca d-lui nu mai vrea sa fie pastor principal.Vrea sa ramina evanghelist si sa vina mai rar.Unii predicatori au dorit sa se faca politiceni i-am va zut la anumite televiziuni cum se certau cu alte partide acolo si-au schimbat predica si au devenit agresivi sa vada seful de partid cine sint ei.!!!Ce legatura exista intre stat si biserica!!!?Un predicator spunea ca intre stat si biserica exista o prapastie peste care este pusa crucea luiISUS CRISTOS.In prvinta aceasta fratele MARIUS CRUCERU ar putea sa faca lumina Ar fi multe de spus .!!!!!!!!
Petru Anghel,nupot sa fac eu lumina in aceasta problema. Există deja lumină! Înțeleg nemulțmirile dvs., dar calea de rezolvare este tot de la biserica locală spre păstor.
V-aș încuraja să discutați direct, frontal,bărbătește cu pastorul dvs.
cine știe, poate se lipește pînă la urmă ceva de dînsul, mai ales dacă mergeți apoi însoțit de alți doi sau trei frați maturi în Cristos.
Si eu cred ca se idealizeaza „pastorul cu miros de oaie”. Se idealizeaza pastorul care si centreaza, si da cu capul, scuzati-mi gluma.
Cristi are dreptate prin evocarea starii deplorabile a unor biserici de tara, atmosfera de ev mediu, dar acolo nu cred ca pastorii sunt de vina, ci comunitatea de credinciosi in general. Hristos nu stinge mucul care fumega, nici trestia franta n-o taie. Vorbim de misiune, mai ales de misiune externa, in ppt-uri cu care se tapeteaza peretii serviciilor divine, dar bisericile mor langa noi.
Ce proiecte are comunitatea pentru salvarea acestor biserici, ce programe au scolile teologice ca raspuns acestor situatii? – iata intrebari care asteapta raspuns.
Subiectul acum este calitatea pastoratiei. Pe de o parte avem pastorul-functionar, prestator de servicii religioase generale si ocazionale, pe de alta avem pastorul-CEO dupa modelul corporatiilor, structuri de tip CocaCola Company, cum frumos spunea cineva aici.
Trebuie sa admitem ca avem si pastori dedicati, n-or fi ei multi, majoritari, dar exista. Si-i multumim lui Dumnezeu pentru acestia. Si am vrea ca exemplul lor sa fie molipsitor, chiar daca realitatea pare sa ne contrazica asteptarile. Mi se pare ca in lumea materiala, molipsitoare sunt doar bolile, pandemiile, nu si sanatatea.
Poate ca n-ar trebui neaparat sa aiba miros de oaie, dar cred ca ar trebui obligatoriu sa aiba miros de cer. Mireasma lui Hristos, cum scrie Pavel corintenilor, de la viata spre viata. Oameni integri, dintr-o bucata (si aia de calitate), dedicati total lui Hristos, plin de Duh Sfant, gata de sacrificiu.
Fiti convinsi ca in spatele unor astfel de oameni se vor grupa si credinciosii.
Nu exista pastor perfect! Cu exceptia lui Isus din Nazaret! Nici chiar cei care umblau pe bicicleta (sau pe jos) cu mamaliga si ceapa in traista nu au fost perfecti! Chiar deificati de noi, ei tot au avut hibele lor.Probabil asta e o meteahna de-a noastra… apreciem slujitorii dupa ce nu mai sunt printre noi. Ironic sau nu, ma tem ca generatiile viitoare ii vor venera pe slujitorii zilelor noastre! Cine stie? Ma intreb insa daca nu cumva ochiul enoriasului de odinioara nu era mai ingaduitor, mai cautator de lucruri bune, mai fara tepi, mai fara venin… Imi place un lucru: pastorii s-au schimbat in rau dar enoriasii au pasit spre perfectiunea spirituala.
Personal nu stiu ce as prefera: un pastor cu mamaliga in traistuta, care dormea prin stoguri de fan sau unul cu laptop ce frecventeaza cele mai selecte scoli si care e „in stare sa invete pe altii.”
In ce priveste vizitele pastorale, ma tem ca batem intr-un cal mort. Multe din comentarii dau de inteles ca pastorul e angajat doar pentru a face vizite enoriasilor. De asemeni, vizitele pastorale par sa fie cheia succesului si a relansarii bisericilor evanghelice. Apropo, poate cineva sa faca o „fisa a postului” pentru pastor? Mai stie cineva ce se mai cere inafara vizitelor pastorale?
Hai sa spunem un „Tatal nostru” pentru cei ce slujesc la amvoanele bisericilor noastre, sa tinem o zi de post pentru ei si sa cautam sa identificam macar un lucru bun la ei. Poate se indura Domnul si de ei pacatosii!
Nici nu are cineva pretentia ca pastorul sa fie perfect, nu este nimeni drept numai Dumnezeu, insa trebuie sa observam un lucru, cei care aveau in straista mamaliga si vesteau evanghelia harului, nu stiu de ce mi se pare mie dar era o alta evanghelie.
De unde stiu aceasta? Va spun imediat.
Rezultatul evangheliei se vede in bisericile noastre, nu suntem departe ca ajungem din urma pe cei din lume.
Am spus multora acest lucru, daca s-ar scula bunicul din mormant si ar intra intr-o biserica baptista de la oras in zilele noastre, s-ar intreba, dragii mei, aceasta este o parte din iad? Cand vezi muzica, cantarile, imbracaminte, comportamentul celor di biserica, nu poti face difenta intre o sala de spectacol si biserica baptista de la oras.
Dar dacă ar fi intrat însuşi Pavel în biserica bunicului dumneavoastră, ce s-ar fi întrebat oare (dacă nu cumva s-ar fi uitat la cu totul alte lucruri decât cele menţionate de dvs.)? Mai rezultă, parcă, şi că, dacă toată România s-ar converti acum la baptism după o evanghelizare făcută cu forţe locale, ar fi o jumătate de pas înainte, dar nu ar fi chiar ceva foarte bun din punctul dumneavoastră de vedere. Aşa o fi, dar dacă cu o generaţie înainte se predica bine, cum s-a ajuns „aici”? Dacă facem calculul înapoi mai multe generaţii, unde ajungem cu aprecierea prezentului? Sau poate, dacă facem ca la patinaj şi eliminăm extremele şi amănuntele (tunsoarea, îmbrăcămintea, muzica, arhitectura, obiceiurile), căutând să vedem doar sufletele oamenilor, pur şi simplu am rămas pe loc?
Sunt sigur ca nu cunosteti pocainta de altadata sau mai corect spus, pocaitii din trecut.
Pentru a va documenta mai precis, intrebati-va parintii, bunicii despre cum traiau pocaitii si cum traiesc cei din zilele noastre.
Mi-ati amintit de Pavel, ia ce spunea Pavel despre pocaitii de astazi (cu siguranta sunt si exceptii)
2 Timotei 3:1. Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele.
2. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultamitori, fara evlavie,
3. fara dragoste fireasca, neanduplecati, clevetitori, neanfranati, neamblanziti, neiubitori de bine,
4. vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu;
draga Sanyi, ba da, unii chiar au făcut efortul de a-și întreba părinții și bunicii.
Vestea bună este că sînt și astăzi oameni din generațiile tinere care îl caută pe Dumnezeu din toată inimă.
Generalizarea poate funcționa uneori didactic, dar trebuie să fim atenți.
Nu toți pocăiții de astăzi sînt ca cei descriși în citat.
Agnusstick, bună întrebarea cu Apostolul…
cred ca și prezentul ne oferă destule motive de bucurie, nu peste tot… este adevărat..
de asemenea, atrag atenția ca putem cădea în idealizarea trecutului.
așa cum spunea Daniel Brînzei, și atunci au fost probleme și nu puține.
SAnyi, din nou atrag atentia ca sintem ispititi cu totii sa idelizam trecutul.
Dumnezeu mi-a dat ghinionul sau harul sa citesc arhivele unor biserici
nu a fost o priveliste prea frumoasa, crede-ma.
Nu am spus cu nici un cuvant ca in trecut nu erau probleme in biserica, ba da, erau, erau si in timpul lui Pavel, insa libertatea religioasa prost inteleasa aduce o mare defavoare bisericilor si implicit pocaitilor.
Liberalizmul aceasta ca nu mai avem obloane ca la cei batrani, sa stiti ca nu duce la sfintenie.
Chiar astazi am ascultat un tanar predicator, este bine scolat, are dar si are si har, depinde ogorul cum este ea pregatita pentru samanta care a fost semanata de acest tanar.
In cele mai multe ori depinde de noi ce face samanta semanata.
Iota,
iei cam in ras un lucru atat de serios…ori e cel cu bicicleta si mamamliga ,ori cel cu laptopul…
Fratele Chicin care umbla cu bicibleta avea seminarul teologic,desi acum ar fi avut 96 de ani,
pe vremea aceea putini aveau studii,
locuia in orasul Caransebes,nu era pastorul de tara de care vrei sa razi punand ci cuvantul mamaliga pe langa bicicleta( si chiar daca ar fi fost asa).
..Alegi extremele,Domnul nu asta vrea de la noi!
Devenim si batjocoritori.Oare cele mai inalte scoli si laptopul sunt criteriile invataturi
cu putere,sau DUHUL lui Dumnezeu?
Daca nu avem dragoste NIMIC nu avem,degeaba disecam
cu dispret lucrurile bune facute de inaintasii nostrii,de parca nu vedem ca traim intr-o lume atat de putreda in care nimic nu straluceste,nici macar noi,care zicem ca suntem credinciosi!
Stimata Elisa,
nu iau in ras slujitorii ci folosesc ici colo ironia (nu batjocora) si hiperbola pentru a contura anumite trasaturi vrednice a fi puse pe sevalet. Va rog recititi comment-ul. L-am recitit si eu.
Nu contest vrednicia slujitorului mentionat de dumneavoastra nici a celor din vremurile de mult apuse dar cred din toata inima ca si in zilele noastre Dumnezeu are slujitori de care se foloseste. Credeti-ma ca am intalnit astfel de oameni! Abordarea tine foarte mult de optica noastra! Se prea poate ca „ochiul nostru sa fie rau” sau sa fim prea nostalgigi!
Iubesc extremele! Poate nu credeti… Il respect imens pe pastorul cu bicicleta la purtator, misionar, gata sa mearga prin ploaie,noroi, vant, ger dintr-un sat in altul, dintr-un oras in altul de dragul lui Cristos si de dragul enoriasilor. Il respect enorm pe pastorul care stie greaca, ebraica, latina, care stie sa te aduca la „original”… Il iubesc si pe Petru dar si pe Pavel!! Il iubesc si pe cel ce miroase a peste (a se citi „oaie”) dar si pe cel ce miroase a carte, a calimara, a condei!
Dumnezeu sa fie laudat pentru slujitorii bisericilor noastre!!! Ma intreb daca nu cumva Tatal da bisericii slujitorul pe care il merita!?
Sa fiti binecuvantata! Multumesc pentru raspuns.
Pingback: Ocupaţia distruge relaţia « Hunedoara Evanghelică
Eu am facut cursul de Pastorala cu fr Ilie Tundrea. El a pus mare accent pe vizitare , erau o mare placere cursurile lui izvorate din practica pastorala . Si eu am ramas cu principiul acesta : ,, O VIZITA FACE MAI MULT DECAT ZECE PREDICI ” . Un pastor fara a face vizite este ca o moneda careia ii lipseste o fateta !
Ai dreptate, Wes, dar una este ca studentii sa invete ceva la cursuri, alta este daca vor pune in aplicare…
uneori se imprietenesc pe teren cu tot felul de oamenicare ii invata alte lucruri
Ma intreb daca noi mai avem respect de „pozitia” sau de „slujba” care se face in biserica …Buna mea, cu multi ani in urma facea curatenie la biserica. Spunea ea, ca atunci cind ajungea cu peria de frecat sa spele podelele la amvon, o facea cu grija si de la distanta.
Ma ingrijorez pentru mine si nicidecum pentru voi. Am purtat discutia de aici in gind si am avut multe argumente si intr-un fel si in altul; suficient de tari si de indreptatite…si n-am ajuns inca la o alta concluzie decit aia ca asta este businessul Lui Dumnezeu si ca El stie exact si ce face pastorul, stie cit lapte si cita brinza risipeste si stie si oile care se ocupa cu orice in afara de a da productie de lapte…
Nici atunci si nici astazi n-au slujit oameni perfecti…ca nu exista asa ceva. N-ar trebui sa fac o diferenta intre slujba si slujbas? M-am gindit ca atit cei care au toiagul in mina cit si cei care se uita la toiag sa-si caute directia ar trebui sa aiba o alta atitudine fata de „toiag”… Ca pe undeva …nici pastorul si nici oile n-ar avea succes fara toiag…
Rodica, ceea ce spui tu despre bunica ta am auzit-o de la o sora mai in vasta. Mai in vremurile trecute aveam in biserica un amvon care nu mai este, sora respectiva vruia sa recite o poezie si a fost invitata la microfonul de la amvon pentru ca microfonul de unde se recita de obicei era intr-un loc de unde cei din balcon nu aveau vedere.
Sora respectiva a spus aceste cuvinte care mi-au ramas in memoria mea pana in ziua de azi „fratilor, mi-e frica sa calc aici, locul aceasta este un loc sfant.” Locul acela nu mai este sfant de multa vreme, a devenit un fel de scena pentru artistii care trec pe acolo, multi dintre ei imbracati ca si „golanii”.
Rodica, distinctia asta este importanta si s-a facut in perioada patristica, slujba si slujbas.
este esentiala pentru discutai nostra.
Am citit aproape toate comentariile. Ma bucur asa de mult sa pot întalni pe internet un grup asa de mare de oameni seriosi preocupati de lucruri sfinte. Domnul sa va binecuvinteze pe toti!
Mi-au placut în mod special comentariile lui Mihai şi al lui Adrian.
Mai întâi aş dori sa fac o remarcă referitoare la dihotomia despre care s-a vorbit aici, păstor-turmă. Cred ca putem armoniza cel mai bine lucrurile dacă ne gândim că avem nevoie de un păstor cu atitudine de oaie şi de enoriaşi cu atitudini de oi. Ideea de miros de oaie, nu stiu daca ne ajuta prea mult.
Şi încă ceva, ce vreau sa spun din experienţă personală, Dumnezeu îngăduie uneori să trecem fiecare din noi prin perioade grele din punct de vedere spiritual. Unii suferă de boli grele, unii suferă de depresii, alţii sunt chinuiţi de îndoieli şi de întrebări fără răspuns. Dragii mei, asta este un lucru normal, şi cred că trebuie să învăţăm să rezistăm. În perioadele mele grele nimeni nu a putut sa imi dea raspunsul la problemele cu care ma confruntam, desi am rudenii apropiate frati pastori care s-au straduit sa mă consilieze.
Până la urmă Păstorul cel Bun ne sprijineşte pe toţi.
Mulțumim de cuvintele bune, Cuvinte albastre
Cărturari şi farisei
stau pe scaunul lui Moise.
Ascultaţi-i, voi iudei,
dar nu faceţi ce fac ei.
Căci sunt oameni după veac,
una zic şi alta fac.
Căci ei leagă sarcini grele
cum se leagă un samar,
dar ei nu se-ating de ele
nici cu degetul măcar.
Căci ei strâng argint în pungi,
dar îşi leagă peste coate
filacterii cât mai late
peste ciucuri cât mai lungi.
În biserici şi la mese
îşi aleg un loc în faţă
şi le place când le iese
în răspântii şi în piaţă
gloata lumii cea lipsită
de-a învăţăturii zestre,
zicând: Doctore, maestre!
Voi să fiţi doar ucenici.
Când se strânge tot poporul
ca să-nveţe cu folos,
unul e Învăţătorul:
E Cristos!
Iar toţi ceilalţi, mari şi mici,
robi şi preoţi şi-mpăraţi,
nu sunt alta decât fraţi.
Deci pe nimeni de-azi-nainte
voi să nu-l numiţi părinte.
Unu-i Tatăl Creator,
Cel ce v-a vorbit pe munte.
Cine vrea să fie-n frunte,
să vă fie slujitor.
Vai de tine, vai de tine,
fariseu cu suflet greu,
care-aveţi în mână cheia
către patria promisă,
care ştiţi că nu-i departe
însă ţineţi uşa-nchisă –
şi o ţineţi pân-la moarte,
cu o ură furibundă,
ca nici voi să n-aveţi parte,
şi nici alţii să pătrundă.
Vai de voi, vai de voi
scribi cu inimile sloi!
Căci voi jefuiţi pe-ascuns
văduvele şi orfanii,
prigoniţi pe robi şi slugi,
dar vă ţineţi în litanii
şi în nesfârşite rugi.
Vai de tine, vai de tine
fariseu cu suflet greu
care-nconjori tot pământul
ca să faci un prozelit,
dar îl faci mai împietrit
şi de două ori mai rău
decât însuşi duhul tău!
Vai şi-amar, vai şi-amar,
suflet gol de cărturar!
Căci tu dai a zecea parte
chiar din chimen şi mărar,
însă laşi cât mai departe
crezul, dragostea şi mila.
Scoţi din blidul tău ţânţarul
şi nu vezi că-nghiţi cămila.
Speli pe faţa lui paharul,
însă nu te prinde sila
de lăturile din el.
Doctori, călăuze oarbe,
lupi flămânzi cu chip de miel!
Căci voi sunteţi mai degrabă
ca mormintele spoite,
smălţuite-n flori de Rai,
pe deasupra cu podoabe
şi-nlăuntru putregai.
Căci zidiţi acum, şireţi,
toate sfintele morminte
ale marilor profeţi,
şi strigaţi în lumea largă,
printre lacrime fierbinţi,
că de-aţi fi trăit în vremea
adormiţilor părinţi
n-aţi fi stat cu ei alături
în acel vrăjmaş sobor.
Dar mărturisiţi cu-aceasta
că sunteţi copiii lor.
Căci voi omorâţi pe sfinţi,
dar aţi împlinit măsura
ucigaşilor părinţi.
Pui de şerpi cu inimi reci,
cine vă va scoate oare
din jăratecul de veci?
Iată, vă voi mai trimite
încă soli pe la răscruci.
Voi să-i fugăriţi cu gloate,
din cetate în cetate,
şi să-i ţintuiţi pe cruci,
ca să vie-asupra voastră
tot şuvoiul revărsat
de la sângele lui Abel
pân-la sângele curat
care-a curs din Zaharia,
când a fost lovit cu-amar
între tindă şi altar.
Vai, Ierusalim al Vieţii,
munte binecuvântat,
care ţi-ai ucis profeţii
şi pe soli i-ai lapidat.
O, de câte ori cu milă
v-am chemat să fiţi ai Mei,
să vă mântui din furtună,
să fim veşnic împreună,
să vă scap de anii grei,
cum o pasăre-şi adună
puii sub aripile ei.
Şi n-aţi vrut.
De-acuma, iată,
Templul slăvilor străbune,
Casa neasemănată,
vă va rămâne pustie
pân-la vremea când veţi spune:
Binecuvântat să fie
Cel ce vine…
Cel ce vine în Sion
să-Şi zidească Cetăţuia!
Binecuvântat să fie!
Aleluia!
Doru, cine este autorul acestor versuri?
Costache Ioanide
A incerca sa mai spui ceva dupa atatea comentarii constitue un pericol de a ,,dilua ‘’ce s-a spus frumos..
1]*un fost cioban ..ajunge sa pastoreasaca turma lui Cristos.
Acesta carte este si tradusa in lb Ro.
A Shepherd Looks at Psalm 23
by W. Phillip Keller.
[S-a facut referire la indeletnicirea oieritului in tara noastra .Obiceiurile sunt diferite de la o zona la alta .]
Sunt cativa ani de cand privesc in trecere oile risipite si am pus intrebari ciobanilor in special in perioada mieilor .
–Am o observatie personala .
Exista un proprietar al oilor .El nu este tot timpul cu oile ..dar stie tot ce se intampla la stana lui .El este interesat sa aiba in prejma lui oameni priceputi –destoinici .si loiali.
Unul dintre cei mai importanti oameni ai lui [poate nu singurul ] este cel care va sta de veghe cand oile dorm in tarc .Are un modest adapost amplasat in imediata apropiere a oilor
.El nu poate lipsi …fara ca oile sa fie in pericol .[de fapt regula este ca acest om nu lipseste]
Mai sunt si alti angajati –priceputi la a duce oile la pascut –la a le face tratamentele periodice –la mulgerea si procesarea laptelui –tunsul etc…
Cand vorbim despre PASTOR –Sigur Acestuia ii pasa de oi.
Exista un aspect al pastoririi care nu poate fi delegate nimanui .
El –si-a dat viata
El cunoaste si cheama oile pe nume
El promite ca nimeni nu le va smulge din mana Sa si din mainile Celui care I le-a dat .
El este cel care ;A dat pe unii ;
,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
–El va rasplati ;
,, Şi cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.’’
******
-Cand vorbim depre pastori….lucrurile se schimba …in mare masura .
Cineva care a avansat in acesta slujba de pe pozitia unui madular santos in trupul lui Cristos si nu a ajuns acolo dupa metoda lui Absalom …intelege bine slujba .
,,Se scula disdedimineaţă, şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi oridecîteori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: „Din ce cetate eşti?” După ce-i răspundea: „Sînt din cutare seminţie a lui Israel,”
Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.”
Absalom zicea: „De m’ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată, ar veni la mine, şi i-aş face dreptate.”
Şi cînd se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mîna, îl apuca, şi-l săruta.
Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel cari se duceau la împărat să ceară dreptate. Şi Absalom cîştiga inima oamenilor lui Israel.’’
-Desi teoretic vorbind -dupa cum orice soldat are in rucsacul sau bastonul de maresal –si orice ucenic poate ajunge pastor –nu toti au aceasta chemare .
–si este la fel de adevarat si ca nu toti care au fost sau sunt in aceasta slujba –au avut sau au chemare de SUS.
***
Un leac sigur de a scapa de criticile [justificate sau nu la adresa pastorilor de azi] este sa …,,.ravnesti ‘’sa fii pastor …
Nu cred ca vor fi multi pastori care n-ar fi de accord cu aceatsa propunere ;
-Sa faca schimb ,timp de un an cu cel mai critic dintre criticii lui.
Acum pun si eu commentul meu, fara sa comentez la alte raspunsuri.
M-am bucurat sa vad ce tema ati abordat. M-am bucurat sa vad ca multi au intrat in aceasta discutie, desi au fost si cativa care degeaba au facut-o.
Eu acum in calatoria mea am ajuns sa cunosc niste frati prezbiterieni si pot spune ca sunt uimit de felul lor de a fi. Am sa dau cateva detalii aici si sper sa va ganditi serios cum am facut si eu dupa ce am meditat la ele. O biserica cu 11 membri(inclusi pastorul si sotia ) au o adunare micuta care din bani lor platesc tot, curent, apa, etc(adunarea este lipita de casa pastorului, si factura este una comuna). Prima impresie pe care am avut-o cand i-am vizitat cu sotia a fost ca am trecut 200 de ani in timp si ei erau puritanii.
Modesti, cumpatati, cu totul cumparat la reducere de cel putin 50% si atat de primitori. Pastorul viziteaza membri biserici in fiecare luna, lucreaza cam 9-10 ore pe zi, 7 zile, viziteaza membri dintr-o adunare pe care o porneste in alt oras apropiat si alti oameni interesati de biserica. Merge sa manance la ei, intr-un timp avea program cu unde sa manance in fiecare zi(pana s-a casatorit). Adunarea il iubeste si il respecta. Majoritatea sunt mai batrani si el se duce si ii i-a cu masina de acasa si ii aduce la biserica. Adunarea e calda si primitoare si desi nu suntem membri acolo ne simtim ca acasa de fiecare data, nu doar din cauza pastorului ci si din cauza membrilor.
Acum am sa va spun partea tare: salarul lui lunar cu 2 nounascuti este de 480 de lei din care traiesc 4 persoane. Biserica stie nevoia lui si pt ca il iubesc ii ajuta si se simt iubiti de un om care nu vrea sa ii jecmaneasca. Au un caiet cu toti banii care intra sau ies in biserica si oricine se poate uita in el. Si eu m-am uitat si am vazut ca pastorul a dat zeciuiala 50 de lei din cei 480 de lei, deci a ramas cu 430 de lei lunar. Interesant e ca nu duc lipsa si sunt fericiti.
Acum eu sunt intr-o calatori de aproape 5 ani in a ma supune autoritatii cuiva care o merita. Suntem un grupulet mic care din motivele discutate pana acum nu am intrat in vreo confesiune. Si ma intreb ce altceva as astepta de la o biserica si pastorul ei?
Domnul sa va tina tari!
Madalin, bun revenit!
Ma bucur pentru ce ne istorisesti!
Iata ca si prezentul are povestile lui bune!
Personal cred că slujirea pastorală trebuie să fie adaptată vremii în care este făcută. Mi se pare ciudat să văd nostalgia cu care se vorbeşte despre păstorii de altădată fiind elogiaţi mai ales pentru vizitele pastorale pe care le făceau.
În vremea de acum mă întreb cât de mult ajută aceste vizite pastorale în condiţiile în care foarte mulţi dintre enoriaşi au tendinţa de a le privi ca pe nişte inspecţii pastorale la domiciliu. Cunosc păstorul unei biserici destul de mari (peste 400 de membri) care într-o adunare generală a bisericii a spus credincioşilor că ar vrea să facă lucrarea cât se poate de bine, dar nu ar vrea ca cineva să se simtă stânjenit de vizitele sale la domiciliu. A exprimat disponibilitate de a face vizite şi le-a cerut credincioşilor care doresc să fie vizitaţi să comunice acest lucru păstorului. Ciudat însă, doar doi celibatari dornici de a-şi umple singurătatea prin discuţii cu păstorul s-au înscris spre a fi vizitaţi.
Cred că s-au dus vremurile în care slujitorul bisericii se urca pe bicicletă luând satul de la un capăt la altul şi întrecându-se în sfătoşenii cu cei pe care îi întâlnea, poposind în casele credincioşilor şi reuşind astfel să adauge un plus de cunoaştere a turmei. Oamenii, şi prin asta înţeleg enoriaşii, sunt prea ocupaţi ca să vină tam nesam el, păstorul peste ei spre a-şi face el planul de vizite.
Eu cred că oaia behăie atunci când are nevoie de o atenţie specială şi atunci păstorul trebuie să se apropie de ea spre a-i cunoaşte nevoia şi spre a ajuta la împlinirea ei. Sigur că am convingerea că păstorul care nu intervine acolo unde sunt nevoi speciale, fie prin întâlniri personale, fie prin vizite la domiciliu şi-a ratat chemarea. Cred că păstorul trebuie să exceleze la amvon acolo de unde este hrănită turma şi pentru aceasta trebuie să se pregătească atât în studiu cât şi în rugăciune.
draga Ioan Grosanu, nu cred ca acele vremuri au trecut, vremurile in care se facea pastorala sistematic, dar ai si tu dreptate, sint cazuri in care vizitele trebuie solicitate.
Atrag atentia ca ne-am departat de subiect intr-o singura directie: vizitele.
vizitele nu sint singurul aspect al pastoralei.
Tinta articolului meu este o anumita atitudine pe care o putem vedea la unii pastori, nepăsarea față de lucrare și interesul petru cu totul alte chestinu care sint paralele cu lucrarea la care au fost chemati.
Iota,
multumesc si eu pentru raspuns .Da asa mai merge.
Nu sunt nostalgica,cu toate ca totul este mult mai urat
ca acum cativa zeci de ani si in lume,dar si in biserica.
Numai dragostea lui Dumnezeu ne mai poate strange(cu laptopul e care il am nu pot sa si iubesc . 🙂
Si eu prefer pastor cu dragoste pe care nu ma supar daca are si laptop,daca are….. dragoste. 🙂
Nu ştiu dacă e binevenit, dar poate nu ar strica să aruncaţi o privire din afară, din altă perspectivă, asupra acestei discuţii. Este destul de descurajantă şi pentru alte biserici, care nu prea au de ce să jubileze citind aici… Dacă baptiştii, congregaţionalişti, crezând în preoţia universală şi în naşterea din nou au asemenea plângeri, ce să mai zică alţii, mult mai centralizaţi, mai birocratici, mai idolatri şi mai materialişti? Ce şanse au chiar bisericile de familie, dacă şi acolo – ca într-o familie (post)modernă – fiecare caută sprijin în om, aşteaptă cu năduf sfaturi şi păreri în loc de har, versete auzite în loc de versete căutate cu înfrigurare, înţelesuri pe tavă în loc de nopţi nedormite, şi fiecare se gândeşte la ce are de primit şi nu la ce are de dat? Ce să facă cei care nu mai pot vedea în biserică decât un loc de închinare, un spaţiu sacru de care au nevoie pentru solemnitatea unui ritual care să fie mai mult decât o rugă, iar modul în care se face închinarea începe să-i deranjeze? Prezbiteri, pastori, preoţi, dascăli şi diaconi, instituţii şi organisme, fast, imagine goală, formalism şi distanţă rece, pătarea sfinţeniei şi a demnităţii prin contaminare mundană, nepăsare, poate chiar cinism, mecanisme lumeşti uneori chiar josnice – cât este totul de supărător, dacă aşteptările sunt prea înalte pentru ceea ce poate face o alcătuire omenească la care aderăm fără a încerca permanent să-i depăşim limitele! O biserică dată ca un postulat şi primită fără comentarii, încremenită şi prizonieră a propriilor legi omeneşti, tinde să nu mai fie nici măcar o comunitate, iar comuniunea este chiar un miracol. Adică aşa cum ar trebui de fapt să fie, căci cum ne putem iubi în lipsa harului, dacă suntem de fapt nemulţumiţi de ceea ce avem şi de ceea ce primim de la alţii?
Şi ne mai mirăm de ce au succes blogurile creştine şi comunităţile virtuale…
Altarul era şi este un spaţiu sfânt pentru unii, pentru alţii a devenit amvonul, dar când se pierde acest privilegiu al locului sacru rămâne închinarea în duh şi adevăr, care ne poate lumina din nou ochii, deşi totul părea atât de jalnic. Nu reuşim prea multe, aşteptăm mereu altceva mai bun sau ni se pare că totul merge definitiv spre dezastru – dar dacă fiecare generaţie nu e convinsă că e de fapt ultima, şi dacă fiecare credincios nu trece prin propria-i vreme a sfârşitului, eschatonul şi parousia vor fi mereu pentru alţii, cei deosebiţi de la capătul timpului. Dar asta se uită repede, avem de trăit şi avem destule necazuri.
Rar da omul de tine da’ si cand da…:)
Welcome in da hood. Imi cereai pe vremuri sa-ti fac o descriere a unei biserici neo din interior: eh, cam ce citesti aici, auzi si pe-acolo. Oameni suntem si noi.
Nu trebuie sa iei prea in serios tot ce se spune la subiectul asta. Titlul postului e un fel de capcana. Fiind o intrebare-provocare ascunsa sub forma unei afirmatii-exclamatii cei mai multi nici nu s-au mai intrebat daca reflecta realitatea din mediul lor ci au picat in plasa si au inceput sa sape dupa dovezi privind presupusa nepasare a shefului lor.
Asta nu inseamna ca nu exista nemultumiri ci doar au fost amplificate de dorinta lor de a fi de acord cu ceea ce au presupus ca ar fi si parerea lui Marius despre pastori
Eşti incorigibil! Pentru binele tău, sper că ai plecat deja spre vestiare…
Eu am citit foarte mult din ce ati scris d-voastra.Si m-am zidit sant bucuros ca mai exista oameni ca d-voastra Eu nu doresc sa faceti lumina in biserica noastra ca nu puteti.EU m-am exprimat gresit.Am va zut ca in ultimul timp unii predicatori doresc sa devina parlamentari.Unii zic ca e bine sa avem si noi pe cineva acolo. Nu stiu cit e de bine.Eu in ultimii ani nu am mai auzit vreo predica despre biserica si stat.Eu as vrea sa stiu mai bine ce spune biblia despre acest lucru. Cu stima.
Apreciez initiativa!
Este un subiect Adevarat, dureros si pana acum incurabil.
Frate Marius va cer permisiunea de a publica acest articol in revista bisericii noastre.Este atat de actual si cu scuzele de rigoare v………..CENZURAT DE AAUTORUL BLOGULUI utat si sunt situatii diferite dar au aceleasi subiect comun SLUJIREA .
Mult har in activitatile D-stra!
SE POATE, dar am cenzurat ceea ce spuneai depsre altcineva
este mai bine asa.
Este deja formata gresit in mintea majoritatii ideea ca un pastor trebuie sa predice si sa mearga la evanghelizari,aceasta fiind de fapt slujba evanghelistului.Efeseni cap. 4:11
Ocupat cu pregatirea predicilor, evanghelizarile si treburile administrative pastorii se plang de lipsa de timp pentru vizite pastorale, chiar daca adunarile nu au multi membrii.Vizite care constituie marea parte din slujba pastorului.In aceste vizite pastorale poti cunoaste oile, problemele lor,abilitatile lor,cei nemantuiti din case apreciaza mult prezenta pastorului si este o ocazie de adevarata evanghelizare .
Pastorul poate castiga timp lasand evanghelistul sa predice si sa evanghelizeze, invatatorul sa invete ,nu doar duminica dimineata ci in zile speciale pentru asta sau/si in grupuri de casa.Chiar daca pastorul nu va mai fi la vedere (amvon),oile il vor cunoaste mai bine din discutiile fata in fata, si nu trebuie sa se teama ca ii va scadea prestigiul, dimpotriva. Ne este frica sa nu pierdem scaunul daca lucram in echipa si ne alegem lucratorii pe criteriul competentei(in termeni scripturali).
Nu vreau sa fiu prea lung, sunt multe de spus si de schimbat….
Domnul sa ne ajute !
din pacate, Tudor, se pare ca analiza unora dintre voi se reduce doar la vizitare.
Cred ca cineva ar putea sa devina un foate bun activitst vizitator, dar daca i-ai simti inima nepasatoare.
Am cunoscut astfel de meseriasi, care isi bifeaza in carnetel vizitele facute, dar nu simt nici cit tablia biroului meu cu oameni.
Inima de pastor este problema aici
tudor tudor, ceri prea mult, mai ales in acest an 2009.
Auzisem sau aflasem de pe undeva ca anul 2009 sta sub semnul sobolanului, anul cand oamenii se ascund cel mai tare si au cele mai multe si bine pazite secrete.
Poate asa o fi, si mare parte din pastori sunt afectati, au ce ascunde, si de aceea evita apropierea.
Doar o observatie:
Cineva mi-a spus ca pastorii de biserici se impart in doua categorii, unii care viziteaza, dar sunt mai slabi la predicare si altii care se pregatesc mult si predica bine, dar nu prea viziteaza. Oare asa sa fie?
Frate Daniel,
tind sa va dau dreptate. Faza strange e ca unii nici vizite nu fac si nici nu prea se vede ca au muncit pentru o predica dar au alt „dar”: au strans fonduri pentru constructia bisericii. 🙂
Sa fiti binecuvantat!
sau nici atit… Iota…
din pacate am auzit intre tinerii nostri ironica spusa… unii oameni muncesc, iar altii sint … pastori..
pacat.
aceasta imagine de mic boiernas, parazitar, sponsorizat, pe bani nemunciti… a facut mult rau Evangheliei si apoi vestitorilor Acesteia.
Barzilaiendan, acum e rindul meu: te faci ca nu intelegi ca sa inteleaga altii 🙂
stim cu totii ca nu este asa de simplu…
sint pastori care viziteaza si predica bine
altii care nu viziteaza, dar predica,
altii care viziteaza, dar nu predica,
altii care nu fac bine nici asta nici cealalta,
altii care sint credinciosi si in cele mari si in cele mici,
altii … care sint necrediosi, niste lupi in piele de oaie….
niste impostori ai spiritului ar spune un patratos 🙂
Pai nu doar inima este baiul , ci si faptul ca nu se pastoreste.Ideal ar fi sa se faca totul ca pentru Domnul.Am incercat sa fiu cat mai scurt , iaca , cu bun simt.Mai sunt foarte multe alte lucruri care functioneaza doar prin Harul si Mila Domnului.Cert este ca avem o traditie impamantenita , anume ca pastorul predica si …asta e .Cand vom intelege cu adevarat cu ce se mananca pastoritul …nu se vor mai inghesui la aceasta slujba….
Cei ce o vor face probabil ca vor fi cu inima acolo.Sper.
Tudor, pai se pastoreste daca exista inima de pastor, nu crezi?
Eu nu cred ca este chiar asa de greu de gasit o fisa de post pentru pastor.
problema este cu unele asteptari nerealiste…
care va sa zica ai luat decizia definitiv si irevocabil. 🙂
pot sta linistitii viitri aspiranti la „fotoliul prezidential”:)
Da, trebuie sa mi se intimple o minune ca sa fie altfel…
„Niciodata sa nu spui niciodata…”(smile)
Ba da, sint situatii in care voi spune never, never, never… niciodata nu imi voi ucide copilul, spre exemplu, niciodata nu imi voi trada sotia cu o alta. niciodata!
Ar trebui scris o data despre aceste formule inc are ne incurcam citodata, formule, spuse, zicale, care cuprind o seama de realitate, dar nu pe toata.
Nu cred ca democratia rezolva problema ci Teocratia.
Cat despre sistem …este ca bumerangul nu sti cum sa scapi de el.Adunarile ar trebui sa fie „organism” nu sistem.
Tudor, sa nu fim naivi, teocratia nu mai functioneaza nicaieri acum.
Se pare ca apostolul Pavel era foarte constient de asta si nu milieteaza pentru o restaurarea a teocratiei in felul poporului Israel, de asta spune sa ne supunem stapinirilor etc.
teocratia in ceea ce priveste statul..
teocratia in Biserica… oh…. greu subiect.
pare asa de simplu la prima vedere, dar formele de guvernare in Biserica sint un subiect care trebuie tratat departe de discutia noatra acum, pentru ca nu as vrea sa il fugarim aiurea
Pavel stia exact ce vrea Domnul…ce minunat..nu?
De ce pe vremea lui nu exista aceasta Uniune..?
De ce nu avem episcopi?doar este biblic.
Daca Dumnezeu a lasat pe unii pastori,pe altii
invatatori etc.de ce unele biserici neoprotestante
(Cr.dupa Ev.)nu accepta ca sa existe pastor
pentru turma?
Ei zic ca numai Domnul Isus este Pastorul.
Fr Marius m-am referit numai la Presedentia uniunii.
Chestia cu „niciodata ” si „totdeauna”, ar fi un subiect …
da, dar deocamdată …
Apostazie
Ne credem toti,apostolii din urma
Trimisi de Preainaltul pe pamant
Pastori peste o nou formata turma
Evanghelisti al altui legamant
Si cand ovatii zgomotoase suna
Si maini,frenetic se ridica-n sus
Ne-nchipuim ca si in Cer rasuna
Aplauze spre slava lui Isus .
Dar,vai! in slava unde El domneste
Nu urca bucuriile trupesti
Ci doar o inima ce se zdrobeste
Si-un duh ce nu se-mbata cu povesti.
Acesta-i legea cat va fi pamantul
Sant binecuvintati acei ce pling
Si rasplatiti de Dumnezeu Preasfintul
Cei care-n ruga inimile-si fring
Cei care fac din trupul lor altarul
Pe care singuri ,jertfa se aduc
Cei care urca zi de zi altarul
Si la nimic fiinta isi reduc .
Cei care si-au lasat pe vesnicie
Si holde,si feciori,si avutii…
Ei vor primi eterna bucurie
De-a fi cu Dumnezeu, in veci de vecii.
T.T.
Este diabolica democratia in biserica sau in familie.
Citesc Biblia si cred in Dumnezeu. Iubesc Biserica si fac paret din ea.
Isus vorbeste foarte clar. Pastorul isi da viata pentru oile lui.
Daca asta nu se simte, ce urmeaza?
Un pastor trebuie sa aiba chemare clara de la Dumnezeu. Isus a fost trimis de Tatal.
Aud foarte des comentarii referitoare la fii de pastori: pastor il face taica sau!
CENZURAT DE AUTORUL BLOGULUI
Renuntati la scolile oficiale si intrati in scoala Lui. Daca mai aveti nevoie , mai treceti si pe la seminar.
ohoho, GEorgel, despre ce fel de democrație vorbești… Democrația de tip egalistarist, comunist, cea ateniană, cea americană… sînt mai multe tipuri și abordări ale democrației…
Lucrurile nu sînt așa de simple. detaliaza puțin
Acest tip de radicalism nu este sanatos.
Am editat ce ai spus despre seminarul din Bucuresti.
Am citit acest text (pe care nu stiu cum sa il numesc, articol, eseu, etc) dar nu am avut inca timp (si rabdare) sa citesc comentariile asa ca imi cer scuze daca voi scrie ceva ce s-a mai scris sau nu mai are relevanta. De aceea rindurile mele se vor referi exclusiv la text.
In text exista discutia cu respectivul prieten si „oful” acestuia. In legatura cu nemultumirea lui cred ca am rezerve cum ca altadata lucrurile ar fi fost mai bune. Cred ca exista un fel de iluzie romantata cu privire la „vremurile de demult”. Si un fel de negativism cu privire la prezent. In sensul acesta cred ca lucrurile nu sint foarte diferite de vreme ce natura umana nu s-a schimbat ci doar contextul in care se manifesta. Altfel spus, cred ca intotdeauna au existat si exista oameni cu si fara caracter, cu si fara dragoste de Dumnezeu sau fata de oameni. Nu cred ca exista o generatie care sa aiba monopolul stricaciunii sau al trezirii spirituale. Desi exista nuante si momente remarcabile in istorie. Dar trebuie (cred eu) sa ne ferim sa cadem in capcana unui anumit gen de „fatalism istoric”. Iar noi romanii, care sintem destul de emotionali, avem aceasta tendinta oarecum mai mult decit altii si ar fi bine sa fim constienti de ea. Si atunci cind ne extaziem, dar si atunci cind cochetam cu depresiile. De aceea expresia „pastorii autentici sînt pe cale de dispariție” mi se pare undeva intre patetismul mioritic si generalizarile care nu mai spun nimic. Si ca tot am mentionat expresia, am si eu o intrebare: ce este aceea „pastor autentic”? Asta ca sa nu ne trezim ca vorbim discutii? In plus expresia suna relativ ofensator. Pe linga faptul ca suna si cam ilogic. La fel cum C.S. Lewis defineste notiunea de crestin (in Mere Christianity) cred ca la fel ar trebui sa o folosim corect si pe cea de pastor. Nu inteleg ce inseamna pastor autentic in acceptiunea autorului. Ce inseamna pastor… ne-autentic, sau mai putin autentic? Iar daca exista cumva un anumit proces de autentificare, care este acela? Si sper ca nu se stabileste tot asa… pe strada. Expresia „pastorii autentici sînt pe cale de dispariție” mai prezinta si o alta problema care ar trebui sa fie evidenta si de care ar trebui sa ne ferim. O astfel de expresie „militanta” promoveaza „tabere” si „elitisme”. In functie de cine da aceste presupuse „certificate de autenticitate” avem deja perspectiva unui grup de oameni care sint „pastori autentici” in comparatie cu altii care nu sint „pastori autentici”. Iar cind ne gindim ca ni se spune ca „cei autentici sint pe cale de disparitie” (asemeni unei specii) incepem inevitabil sa ne gindim la „valoarea lor nepretuita”. Nu cred ca o astfel de perspectiva are menirea sa cultive prea multa smerenie crestina.
Cred ca un om este pastor sau nu este. Si atit. S-ar putea sa nu isi faca treaba pentru care a fost chemat sau s-a angajat dar asta este altceva. Adevarul este ca am auzit aceasta expresie si acum 30 de ani, si acum 20 de ani, si acum 10 ani. Acelasi refren al ideii cum ca unii ar fi mai „autentici” decit altii doar pentru ca dupa o vreme sa descoperim ca si astia „autenticii” au bubele lor si ca avem nevoie de altii si mai „autentici”. Nu stiu de ce chestia asta ma duce cu gindul la toate computerele pe care le-am avut in timpul vietii si la legea lui Moore. Cam dupa jumatate de an incepeam sa ma uit cu jind in magazine sau pe net dupa o varianta „mai noua si mai revolutionara” care mi se parea mai atragatoare. Asta ca sa nu mentionez ca in momentele mele de nostalgie imi amintesc cu tandrete de primul meu 286, care era… „autentic” (?).
Am sa trec peste comparatia cu „popa de la ortodocsi”, comparatie care mi se pare cel putin amuzanta pentru ca daca dupa o stropire cu agiazma si busuioc o data pe an tinjeste prietenul in cauza, atunci insemana ca nu a inteles prea mult din crestinism si nici din diferenta dintre crestinimul traditional si cel reformat. Asta ca sa nu mai spun ca o astfel de generalizare nu are prea mare utilitate in a oferi un argument ci poate doar antagonizeaza oamenii care se vor simti etichetati pe nedrept. In orice caz o astfel de perspectiva nu are sanse prea mari sa inteleaga ideea de „pastorala”.
Am sa trec si peste folosirea unor terminologii care pot fi foarte inselatoare – de exemplu pot paria ca exista pastori care vor afirma cit se poate de senin ca a participa la „proiecte, activitati, actiuni, programe, conferinte, simpozioane, adunari, etc” face cu siguranta parte din „lucrare”. Cel putin eu am intilnit astfel de oameni. Iar altii vor spune cu mina pe inima ca a obtine „masterate si doctorate” reprezinta de fapt a se pregati pentru „lucrare”. Astfel ca o asemenea controversa poate deveni chiar aberanta atunci cind oamenii folosesc cuvintele fie foarte emotional, fie foarte „subcultural”.
Am sa trec si peste faptul ca mi se pare relativ incorect sa lasi o anumita nuanta de blam peste ideea de masterat sau doctorat atita timp cit le ai si tu, si mai ales atita timp cit figuri proeminente de pastori si predicatori baptisti romani le-au promovat sau s-au laudat cu ele multa vreme de la amvoane, in carti sau in reviste. E ca si cum ai spune ca pentru unii e muma iar pentru altii e ciuma. Pur si simplu coincidental, (si tin sa precizez ca am o deosebita consideratie fata de pastorul Vasile Talos, fata de care ma leaga o relativa amicitie) dar stiu ca era cindva prin US cu scopul unui masterat sau doctorat parca (nu imi mai aduc bine aminte). Asa ca nu prea cred ca functioneaza prea corect folosirea dumnealui in argumentatia data. Asta in cazul in care acolo nu exista cumva o ironie ascunsa si nu m-am prins eu.
Nu am inteles expresia „Bisericile de la țară nu se păstoresc cu lap-topul sub braț, nici cu mobilu în căruță.” Mi se pare de un „poetism bizar”. Nu inteleg de ce se infiereaza aici un biet laptop sau un amarit de telefon celular. Legatura dintre promovarea primitivismului si pastorala crestina ramine o enigma pentru mine. Banuiesc ca nu se urmareste aici promovarea unei… culturi Amish ci a credintei crestine.
Si am sa mai trec peste altceva. Am sa trec si peste usurinta (periculoasa zic eu) de a acorda enoriasilor dreptul de a oferi „certificate de autenticitate” pentru pastori. Este un criteriu foarte gresit cred eu. Desi este populist si va incinta pe unii din multime. Mai jos am sa explic de ce cred asta dar mai inainte as vrea sa ma mai adresez unui lucru. Tot in fraza respectiva mai exista si exprimarea „predicatori plini de savantlîc și de priceperi de care n-are nevoie nimeni”. Desi nu cred ca inteleg foarte clar ce vrea sa spuna exact aici autorul, totusi voi spune ca senzatia pe care mi-o lasa mie este aceea de anti-intelectualism populist. Daca gresesc imi cer iertare. Dar asa se vede de la mine. Si ambele sint periculoase. Despre populism voi scrie putin mai jos. Anti-intelectualismul insa are o cariera venerabila intre evanghelici (ca de altfel si in marea masa a crestinilor). Iar acest lucru este foarte regretabil. La fel cum este de gresit. Si poate ca subiectul ar merita o abordare separata si exclusiva. Dar, nu voi spune decit ca o astfel de sugestie este nebiblica, descurajata de apostolul Pavel si in plus este extrem de paguboasa pentru crestinism. Faptul ca niste oameni nespirituali, fara caracter si fara teama de Dumnezeu s-au cocotat la amvoane si au capturat titlul de pastor si folosesc mintea pentru a rationaliza faptele lor sau folosesc intelectul sau cunostintele stiintifice pentru a-si masca impostura nu inseamna ca a fi un intelectual crestin sau a-ti folosi intelectul cind predici sau pastoresti este o greseala. Dimpotriva. Dar, asa cum spuneam, subiectul merita un alt loc si un alt timp.
Ce vreau sa spun insa sint doua lucruri.
Primul este ca inainte de a face afirmatii sau a emite sentinte este important sa definim clar termenii pe care ii folosim. Si sa fim atenti la contextul in care ii folosim. In sensul acesta cred ca exista un context oficial, intitutional precum si unul „spiritual”. De aceea cred ca „prietenul in cauza” (precum si restul bisericii locale de acolo) poate consulta statului si contractul pe baza caruia functioneaza pastorii respectivi si inainte de a avea sau nu „ofuri” cred ca ar trebui sa isi clarifice daca ele sint sau nu legitime. Si bineinteles sa ia masurile (regulametare) pe care le au la dispozitie. Nu cred ca lamentarea sau (si mai grav) birfirea de acest gen sint demersuri productive. Asta in cazul in care isi doreste un rezultat concret si nu doar o supapa mioritica pentru nemultumiri personale.
Evident insa ca exista si sensul „spiritual” al problemei. Iar asta ma duce la cel de-al doilea lucru pe care am vrut sa il spun. Mi-am exprimat deja dezacordul fata de „pornirile populiste” de tip „mob” unde enoriasii emit „certificate de autenticitate”. Asa ceva nu este corect. Biserica lui Hristos nu este o democratie (nici macar reprezentativa). Oamenii (inclusiv pastorii) in biserica trebuie judecati (sau evaluati) de catre Scriptura – sau mai corect, in lumina exclusiva a Scripturii. Trebuie sa existe in sensul acesta o cunoastere corecta si cit mai completa a Scripturii, o interpretare corecta si cu bun simt (atit intelectual cit si spiritual) si o loialitate (fata de litera in spirit) a Scripturii, loialitate care sa nu scoata dar nici sa nu adauge nimic la ceea ce a vrut sa spuna Scriptura. Dincolo de aceeasta (sau pe linga aceasta) exista contractul omenesc pe care l-am mentionat in primul punct, si care ofera un cadru suficient, legal si decent pentru rezolvarea oricarei nemultumiri (sau asteptari nesatisfacute).
Odata ce oamenii au definit clar ce inseamna pastorala sau responsabilitatea pastorului si pot purta o discutie decenta cu acesta cred ca orice lucru se poate rezolva intr-un fel sau altul. De aceea cred ca un proces de evaluare regulata a pastorilor de catre biserica in lumina corecta a Scripturii reprezinta nu doar o alternativa, ci solutia biblica a acestei probleme iar lamentarile, nemultumirile pe la colturi, etichetarile, elitismele si patetismele nu au nici o utilitate in ultima instanta. Evident, fiind romani, s-ar putea ca o astfel de supapa emotionala sa ne faca placere dar nu cred ca ea reprezinta un comportament biblic.
Vreau sa inchei spunind ca nu contest ca motivele (sau cauzele) acestui text ar fi reale, sau ca sentimentele nu ar fi autentice. Cred ca cei despre care este vorba aici au experiente si probleme reale. Cred insa ca solutiile se afla in primul rind in folosirea discernamintului si a Scripturii, si mai putin a emotionalismelor, generalizarii si cautarii de oameni care sa fie de acord cu tine in obtinerea unei „majoritaritati” care fie sa te sustina fie sa rastoarne oponenti.
Despre pastorii (de acum) – desi folosirea termenului in forma institutionalizata de astazi mi se pare relativ diferita de ceea ce a vrut sa spuna Scriptura -, cred ca sint niste oameni care in primul rind au (sau ar trebui sa aiba) o chemare personala pentru o astfel de vocatie iar in al doilea rind ar trebui sa fie niste oameni onorabili care respecta contractul de munca cu care s-au angajat. Asa cum o face orice om care munceste si este angajat de cineva. Pina si CEO’s se supun (mai mult sau mai putin) acestor rigori. Nu cred ca un pastor ar trebui sa fie exclus de la asa ceva. Dar pentru ca exista primul aspect (cel al chemarii, al vocatiei de pastor) cred ca al doilea punct nici nu ar trebui sa se mai puna. Pentru ca daca primul punct exista cu adevarat atunci pastorii ar trebui sa fie cei mai fericiti oameni de pe pamint tocmai pentru ca ei fac lucrul pentru care sint chemati, pentru care au vocatie.
Ce fericire mai mare este decit sa faci ceea ce iti place si sa mai fii si platit pentru asta! Un astfel de om poate in plus sa treaca mult mai usor peste dificultatile sau neplacerile slujbei sale decit o face sa zicem un inginer sau un avocat.
Dar daca de fapt cineva nu are o astfel de chemare si nu recunoaste asta, atunci se cheama ca este un mincinos si un impostor iar nefericirea si pedeapsa unui astfel de om este si va fi asa de mare incit nu e nevoie sa ii mai doresti nici un alt rau. Daca insa din punct de vedere institutional (legal) el ar trebui concediat, cred ca exista instrumentele legale necesare astfel incit sa se usureze si viata lui dar si a bisericii respective. Iar daca nu stie sa faca nici o alta meserie atunci este regretabil iar asta reprezinta o vina a bisericii care l-a angajat. Cu mai mult de un secol in urma C.H. Spurgeon scria ca daca un om nu stie sa faca o alta meserie, nu stie sa munceasca ca zugrav, timplar, macelar sau croitor atunci sub nici o forma nu ar trebui sa mearga la seminar si nu ar trebui sa fie ordinat ca pastor. Probabil ca a asculta de acest remarcabil sfat al lui Spurgeon ar scuti multe biserici de astazi de multa suferinta si bataie de cap.
As vrea sa sune pozitiv ceea ce am scris aici. De aceea cred ca exista solutii, sint la indemina oricui, in Scriptura, in experienta Bisericii si in bunul simt, daca sintem gata sa ne folosi de ele sub calauzirea Duhului lui Dumnezeu.
Virgil, bun revenit în ceea ce prietenii noștri comuni numesc haita, secta… etc. :). Se pare că este un preț de plătit, un preț al jignirilor, epitetelor și adjectivelor fără rațiune și control ca să inserezi vreun comentariu aici.
Dar asta este… fiecare cu strategia lui publică.
Lung comentariu, dar l-am citit rînd cu rînd.
De acord… nici eu nu sînt pentru înainte era mai bine.
Foarte bună observația cu privire la felul în care folosim noțiunea de pastor…
foarte interesanta si hazlie comparația cu computerele…
unii au același sindrom și față de soții… nu la întîmplare în slujba de la ortodocși hirotonirea este asemănată cu o căsătorie.
Nici cel mai mic gînd de a lăsa blam asupra masteratului sau doctoratului. Critica mea ar fi în direcția celor care nu sînt chemați la academie, dar țin cu tot dinadinsul să îți cocoațe pe cartea de vizită Dr.. Unii sînt chemați la o altfel de muncă și cred că este dovadă de maturitate să ne înțelegem direcția, dar tentațiile sînt așa de mari.. nu-i așa?
Cu priceperi de care n-are nevoie nimeni mă refeream tocmai la acel gen de programe, conferințe în care sîntem implicați, dar care nu au legătură cu bunul mers al bisericii.
Seminarii despre creșterea bisericii modelate după teologii seeker-sensitive care au avut succes (?) în anumitezone din statele unite.
Mă refeream la acel gen de programe în care se trezește cîte cineva care crede că are soluția la toate problemele bisericii est-europene și ne servește soluții cu pretenție de răspunsuri finale, soluții care se dovedesc rapid inutile.
Era o modă cu seminarii de leadership pe cartea Neemia. Într-un an la Universitatea Emanuel am primit vreo 4 propuneri diferite de la patru pretinși profesori ca să îi învețe pe studenții noștri cum stă treaba cu leadershipul așa cum este în cartea Neemia. După prima serie m-am lămuri imediat că sărmanii studenți sînt conduși în bălării și am respins celelalte propuneri de neemia maxellizata.
Absolut de acord cu soluția oferită de tine, reevaluarea periodică, scoaterea din mintea pastorilor a ideii că sînt aleși pe viață. Eu și colegul meu ne supunem la vot la fiecare patru ani. Obligatoriu. Eu, anul viitor, el peste trei ani, ca biserica să nu rămînă fără pastor, dacă ne amendează prin vot pe amîndoi.
Cred că este sănătos să avem stress/ul că Biserica ne evaluează și ne poate respinge slujirea, dacă nu se mai simte slujită.
Da, este o problemă cînd cei din jur nu recunosc chemarea, cînd și cel în cauză ajunge la concluzia că nu este chemat la slujire, dar se ține de pastorală ca scaiul de oaie… atunci se nasc triste scenarii.
Foarte înțelept sfatul lui Spurgeon.
Mulțumesc pentru contribuția ta pozitivă, Virgil, și pentru încercarea de a ne îndrepta spre soluții realiste.
Virgil, diferenta dintre pastorul autentic si imitatia de pastor este similara celei dintre pantofii sport Adidas si imitatiile acestora, numite Adibas, fabricate pe un vapor, undeva in apele internationale, de o gramada de chinezi flamanzi. Diferenta rezida in materialul din care sunt facuti ambii (pantofii sport, ambii numiti impropriu adidasi) si in chemare, vocatie, devotament (in cazul dintai).
Da, interesanta comparatia… de meditat!
Mihai, plastic raspunsul tau dar nu prea stiu cum sa ii gasesc o corespondenta in realitatea problemei. Adica e la fel de plastic ca si celebra expresie romaneasca cu a fi facut “la apelul bocancilor”. Deci, in principiu tu sugerezi ca procesul de “facere” a pastorilor are presupune defecte mai mult sau mai putin grave, si poate ar trebui revizuit in mod fundamental. Well, poate ai dreptate, nu contest ca ar fi asa (desi nu stiu in ce consta el) dar din cite stiu eu nici alta data nu era cu mult mai bun si poate de aceea nastea si atunci tot felul de erori (pe care unele le descopera bisericile abia acum.
Marius, multumesc pentru urare. Desi nu stiu cum sa iau ideea de revenire de vreme ce nu stiu sa fi fost undeva de unde am plecat si nici nu stiu sa mai fi postat sau comentat aici. Nu imi amintesc nici sa mai fi interactionat (noi doi) vreodata. Dar e posibil ca memoria sa imi joace feste, viata e plina de evenimente iar Dumnezeu ne-a mai inzestrat (din fericire sau nefericire) si cu mirabilul dar al uitarii. Daca am mai interactionat vreodata iar eu am uitat atunci imi cer in mod sincer iertare. Dar pur si simplu nu imi aduc aminte si de aceea nu inteleg ideea revenirii.
In ce priveste „prietenii nostri comuni” banuiesc ca este o ironie, si da, cred ca exista o categorie de oameni care au un anumit gen de sentimente mai interesante fata de mine (ca sa folosesc un eufemism american) dar e ok, din punctul meu de vedere, cunoscindu-le caracterul, ma onoreaza. As fi chiar ingrijorat daca anumiti oameni ar avea sentimente realmente amicale fata de mine. Din motive lesne de inteles. In ce priveste ideea de „haita, secta, etc..” nu stiu ce sa spun. Decit ca am o oroare profunda pentru etichetari si generalizari -„Hate generalizes but love is particular.”-. In orice caz pentru mine nu cred ca este „un pret de plătit, un pret al jignirilor, epitetelor si adjectivelor fără ratiune si control ca să inserez[i] vreun comentariu aici.” Nu cred ca in afara de Dumnezeu imi este frica de cineva si cum eu nu sint o persoana prea publica (cel putin atit cit imi dau eu seama), nici nu am nici o „strategie publica”. Adica nu am nici un fel de interes sau scop public si nici nu prea am nimic de pierdut sau de cistigat. De fapt, stiind cum sint privit de catre anumiti indivizi, cred ca mai degraba asocierea cu persoana mea este intr-un anumit fel nerecomandabila si poate sa implice neplaceri. But, whatever. Nu am mai comentat (din cite stiu eu) niciodata aici nu pentru ca m-as feri sa fac asa ceva ci pentru ca pina acum citeva zile nici nu am stiut de existenta acestui website. Sotia mea mi-a atras atentia asupra lui si asupra acestui text si mi-a sugerat discret ca e posibil sa am si eu o parere. Eu nu am prea mai interactionat in mediile evanghelice romanesti in ultimul deceniu dintr-un amestec de dezgust si dezamagire. Au fost unele exceptii dar si ele mi-au reconfirmat cele mai triste asteptari. Exista o vreme cind e intelept sa taci. Cam asta este explicatia.
Imi cer iertare pentru lungimea comentariului. Defectele mele analitice.
In ce priveste ideea cu „academismul” cred ca totusi vorbim despre doua lucruri diferite. Este adevarat ca ar fi cuminte si intelept sa li se explice tinerilor aspiranti la pastorie ca exista doua cariere distincte inaintea lor, catedra si amvonul cu pastorala (sau ma rog, ce combinatii se gasesc de cuviinta), dar ideea mea era alta. Era vorba de imaginea, de „promovarea” (ca sa vorbesc in temeni de marketing) care s-a impamintenit, care s-a facut ani de zile de catre foarte multi si influenti pastori romani, astfel incit acum este oarecum aiurea sa te astepti ca bietii seminaristi sa faca „nu ce face popa, ci ce spune popa”. Sper ca mi-ai inteles ideea. De fapt as merge chiar mai departe. Sint inclinat sa cred ca la ora actuala (si asta de cel putin doua decenii incoace) slujba de pastor baptist (evanghelic, etc) nu (mai) este PRIN EA INSASI privita cu onorabilitate si/sau cu o anumita aura de frumusete si vocatie pe care sa iti fie drag sa o imbratisezi. S-ar putea sa gresesc dar aceasta este impresia mea. Daca nu ar fi asa atunci de ce ar (mai) simti (asa cum spui chiar tu in text, si cum mentioneaza atitia aici), de ce ar (mai) simti proaspetii pastori ordinati nevoia asta furibunda sa mai aiba si masterate sau doctorate, de ce ar simti nevoia sa plece in America de vreme ce au devenit pastori in Romania (adica au realizat vocatia pentru care SE CONSIDERA chemati)? De ce ar mai simti nevoia sa intre in politica? Sa devina consilieri sau primari, etc? De ce ar mai simti nevoia sa devina jurnalisti? Si, la urma urmei de ce s-ar mai bate pentru posturi la Uniune, Comunitati, etc? Oare nu tradeaza toate astea un „mindset” in care ideea simpla, nuda, de pastor nu mai este ceva extraordinar de frumos? I guess, this is the main point. As putea sa spun si ceva din experienta mea personala in privinta acestui lucru dar ma abtin.
Cred ca, fie a existat cindva o noblete, o valoare incomensurabila in chemarea de pastor si somehow lucrul acesta s-a distrus (terfelit, bagatelizat, etc), fie aceasta impresie a existat doar in mintea mea naiva si atunci cu siguranta trebuie “inventat”. Fiindca exista o lege fundamentala a naturii si aceasta este legea dragostei. Daca nu iubesti cu pasiune, la nebunie, ceva, daca nu crezi ca este singurul lucrul pentru care esti facut si caruia simti nevoia organica sa I te daruiesti atunci CU SIGURANTA ca te va cumpara orice altceva. In ce priveste subiectul discutiei de fata, acel lucru, cariera de pastor nu va fi decit UN MIJLOC catre UN SCOP si sub nici o forma UN SCOP IN SINE. Persoal cred ca aici sint rotitele fundamentale la care trebuie umblat.
Exista in raspunsul ta si un fel de intrebare aluziva pe care nu stiu daca am inteles-o bine. Tu spui “Unii sînt chemați la o altfel de muncă și cred că este dovadă de maturitate să ne înțelegem direcția, dar tentațiile sînt așa de mari.. nu-i așa?” Nu inteleg la ce “asa” faci aluzie. Eu nu am fost pastor niciodata, nu am fost la seminar niciodata, nu am masterat sau doctorat si nici nu am aplicat vreodata pentru asa ceva. Deci nu inteleg la ce faci aluzie sau daca asta este o aluzie. Poate imi clarifici.
In ce priveste “seminarii de leadership” si alte abureli din astea nici nu cred ca mi-as pierde timpul cu asa ceva daca as avea o responsabilitate in biserica. Sentimentul meu este ca biserica lui Hristos tinjeste dupa doua lucruri, dupa adevarati patriarhi si dupa oameni care sa fie imibibati pina la paroxism in Cuvintul lui Dumnezeu. Restul este pleava.
Si as vrea sa mai precizez ceva. Eu am spus evaluare, tu ai spus vot. Si ai mai spus si stress. Crede-ma nu am nici o inclinatie sadica si nu gasesc ca e normal ca cineva sa stea sub stress asa cum nu imi place mie sa stau sub stress-ul de a fi laid-off la serviciul meu. Dar ideea nu era nici de vot, desi se practica, am impresia, pe ici pe colo – desi in anumite situatii unii pastori apeleaza la masinatiuni care imita din pacate momentele de alegeri politice (nu fac aluzie la nimeni). Ideea de evaluare (la care ma refer eu) este mai asemanatoare cu ce se intimpla in orice intreprindere care angajeaza pe cineva. Si in cadrul acestei evaluari accentul cadea pe elementele de referinta care ar trebui sa fie Scriptura si viziunea bisericii respective. In plus nu cred ca ar trebui sa aibe dimensiunea plebiscitara a unui vot public ci mai degraba atmosfera decenta a unei analize intelepte si “prayerful” in fata unui sfat al prezbiterilor. Scopul ei nu ar trebui sa fie umilirea, manipularea sau inspaimintarea unui pastor ci dimpotriva, consolidarea, autentificarea si re-incredintarea relatiei dintre acel om si biserica. Umila mea parere este ca o astfel de practica, facuta in smerenie si frica de Dumnezeu ar duce la prevenirea multor neplaceri si la remedierea multor greseli in decizii.
Acum vreo zece-unspe ani in urma scriam despre asa ceva pe o lista de discutii si unii pastori mai belicosi mi-au sarit la jugulara, probabil sub indemnul firii pamintesti. De atunci am ales sa tac.
problema este cu inima pastorilor care ,din pacate este modelata astazi de catre cei de la Cult,fara de aprobarea carora nu ar avea nici o sansa sa ajunga pastori in cadrul cultului.Toate aceste probleme vor incete cand Domnul va fi cel ce va modela si forma inima pastorilor biserici LUI.(p.s. cred ca totusi exista o bisrica unde pastorii au inima dupa voia lui Dumnezeu. Ea nu apartine nici unei denominatiuni.Credeti-ma ,eu fac parte dintr-o astfel de adunare.
Avem o credinta biblica (trinitara)
si o viziune biblica Romani 12:1-8; Lumea de astazi este guvernata de un anumit sistem organizatoric unde o mana de oameni iau decizii in numele celor multi…asa sa fie oare si pt biserica Domnului?
Va las pe voi sa tragti concluzia…
Nicu, tu crezi ca iesirea dintr/o denominatie-cult reprezinta iesirea din problema? Ma tem ca este eronata ideea ta.
IAta ca am tras deja concluzia!
Fratilor vreau sa va dau un exemplu de pastorire.Din nefericire ,pentru noi,el vine de la rabinul Timisoarei care prin 1991 a fost intrebat intr-o emisiune tv. cati evrei mai sunt in urbe.
A spus exact nu doar numarul lor, dar si ce nevoi specifice are fiecare, si ce face el in acest sens…
Eu nu stiu daca predica sau nu,chiar nu mai conteaza.
Harul ne-a facut lenesi.Cel mai greu invata un elev pe care profesorul l-a asigurat la inceputul anului scolar ca va trece oricum clasa…
Tudor, multummim pentru exemplu… sa ne fie de invatatura.
martzian, esenta este cea semnalata de tine: autoritatea pastorului ar trebui sa derive din adancimea lui duhovniceasca, din trairea lui cu Dumnezeu, din daruirea slujirii lui pentru turma, din vocea chemarii interioare care nu se stinge in timp, ci se amplifica. Cata vreme autoritatea este doar cea data de reglementari, statute, legi, ea e slaba, e doar formala.
Marius, de ce crezi ca doar daca ai fi presedintele Uniunii ai putea schimba ceva in sistem? Poti sa schimbi si ca decan 🙂
Draga Mihai,
cerintele tale pentru pastor sint foarte inalte, cine oare ti-ar putea fi tie pastor, cine-i si adinc, si daruit, si cu voce interioara clara si cu autoritate…
Hmm, despre schimbarile ca Decan…. lucram, lucram!
O fi gluma, o fi lucru serios, nu stiu. Dar Suceava Evanghelica recomanda cartea
http://suceavaevanghelica.wordpress.com/2009/08/18/ciobanescul-romanesc-de-bucovina/
Sa fie oare nevoie de astfel de ajutoare pentru pastoratie :-0?
Nu cred ca e crestineste sa dam cu pietre unii in altii;Adevarul este ca sint pe cale de disparitie crestinii care-si doresc un pastor real,care sa vina sa-l intrebe cum este relatia dintre el si Dumnezeu,sau cu ce-l ispiteste pe el „carnea”cel mai des,sau cit de des pica in ispita minciunii.
Uitati-va in jurul vostru ,in adunarea voastra,si-o sa vedeti oameni care se pling de pastori ,dar oameni care daca sint intrebati ce inseamna pentru ei partasia zilnica cu Dumnezeu,vor da raspunsuri la fel de banale ca si vizitele pastorale,facute asa..”hai.. ,o cintare,o rugaciune” rapida,si..Dumnezeu cu mila.Suntem generatia „INSTANT” si nu mai gasim timp nici pantru vizite dar nici timp,si DESCHIDERE pentru a fi sinceri unii cu altii.
Ne simtim vulnerabili daca-i spunem pastorului,care sint acele „vulpi mici care ne strica viile mari”.
Citi dintre noi am spune pastorului,”Stii,frate pastor,eu ma rog,de trei ori pe zi,si cred ca o fac bine,dar,am impresia ca de multe ori Dumnezeu nu ma aude ,sau parca nu-i curios de ce spun eu.”?
Oricit a-ti nega,sint convins ca sint crestini care au probleme de acest gen,in relatia lor cu Dumnezeu,dar cred ca aici este un cerc vicios;Si pastorii dar,si laicii nu vor discutii care sa-i tulbure,sa-i trezeasca.
Unde este de fapt prblema?!
P.S. Nu-s pastor.
Draga Gelu B.. Bine ai venit!
ai dreptate, oamenii care se pling cel maimult de pastori uneori sint cei care au cel mai putin contact cu ei… pentru simplul fapt ca sint dintre cei mai rari pe la biserica.
Ca leprosii, vin la templu ultimii si pleaca primii.
Problema, GElu, este si launii si la altii,
aici nu avem de-a face cu un singur vinovat,
si noi, pastorii, avem partea noastra de vina si ma rog ca Dumnezeu sa ne cerceteze si sa ne dea inimi de carne, inimi de pastori,
si voi, enoriasii…
Gelu, cred ca ai foarte mare dreptate. Si cred ca exista acest “cerc vicios”, care privit spatial este de fapt o spirala descendenta. Solutia mi se pare evindenta. Si aceasta este un “cerc virtuos”, cu corespondenta lui, spirala ascendenta.
Da, in timp pastori neglijenti si firesti au lasat sa patrunda in biserica lui Hristos oameni care nu au fost strapunsi si zdrobiti la cruce. In timp oamenii acestia au ajuns sa se inmulteasca si sa influenteze hotaririle, strategia si viziunea bisericilor. Aceste biserici au ajuns sa isi aleaga si eventual sa tolereze pastori care nu stau sub autoritatea Scripturii. Acesti pastori au acceptat… Si ciclul a mers mai departe. A mers asa de departe incit astazi s-a ajuns la cochetarea cu “dinastii” de pastori care isi impart pozitiile “in familie” sau cu alte implicatii pe care nu am nici o placere sa le pomenesc aici. Ideea insa se poate rezuma, asa cum ai zis la “un cerc vicios”. Aceasta expresie ma inspaiminta. Ce este insa si mai greu este ca sa apara acea scinteie care sa “jump-start” procesul invers al “cercului virtuos”. In istorie, din cite imi aduc eu aminte, asa ceva s-a numit trezire spirituala si Il are intotdeauna ca autor numai pe Duhul lui Dumnezeu. De cele mai multe ori El a produs scinteia in “enoriasi”, intre laici. Si apoi ea a produs ciclul ascendent. Exemplul profetilor Vechiului Testament (care au fost in marea lor majoritate laici) este evident in acest sens. Dar exista si exemple in care si pastori sau predicatori ordinati au fost aprinsi de Duhul lui Dumnezeu. Nu cred ca are prea mare importanta de la cine incepe aceasta atit cit este de important ca daca simti ca scinteia se aprinde in tine sa nu o stingi cu orice pret. Iar uneori pretul este foarte greu de platit.
Vigi,(i-ti spun asa pentru ca avem ceva comun;orasul Galati), ma bucur ca ai acelasi „spirit”ca acum 20 de ani.
Apreciez solutia ta cu evaluarea regulata a pastorilor de catre biserica,in lumina scripturilor,si cred ca ar fi ideala,dar,..mai sunt biserici in care oamenii sa fie”imbibati”(faina idee),de Cuvintul Lui Dumnezeu,asa incit sa poata evalua pe cineva,in lumina Cuvintului? Se mai iau hotariri de genul,”s-a parut nimerit Duhului Sfint si noua”?
Cum sa ne mai trzeasca Duhul Sfint cind baptistii”nu stiu cu ce se minca”,iar penticostalii zic ca nu-l avem?
Este strigator la cer unde am ajuns.
Avem biserici(cladiri) mari,si frumoase dar in interior se pare ca am pierdut esentialul.
Stim cine-a fost Avram,Isac si Iacov,dar habar-n-avem cine mai suntem noi,raportati la Dumnezeu.
De ce,ne este atit de greu sa platim pretul? Si unii,si altii.
La ce pret te referi, Gelu B.?
Banuiesc ca se refera la expresia mea „Nu cred ca are prea mare importanta de la cine incepe aceasta atit cit este de important ca daca simti ca scinteia se aprinde in tine sa nu o stingi cu orice pret. Iar uneori pretul este foarte greu de platit.”
Marius,ma-am referit la pretul,de care vorbea Virgil,in al II lea comentariu.
„Sîntem gata să predicăm despre tot felul de subiecte care ne încîntă pe noi înșine în timp ce bisericile ne mor în păcate de care ne este frică să ne apropiem”,spuneai tu la inceput
,dar, am doua intrebari,pentru toti;
1.cum i-ti dai seama ca biserica moare
2.de ce apare frica apropierii de oameni ,in spta cei „pacatosi”?
Multumesc.
Draga Gelu B, este foarte simplu să îți dai seama că biserica moare…
Vrei cîteva semne vizibile?
ai putea să începi să enumeri cîteva, sînt sigur că știi și tu..
De ce apare frica de oameni? Din mîndrie, este frica de respingere…
Draga Marius,am sa-ti dau un semn vizibil de boala spirituala,pe care l-am intilnit in adunarea noastra,si care cred ca exista ,din pacate,si in alte biserici;
Recent ne-am intilnit cu grupa de familii din care facem parte,si am fost socat sa vad ca oamenii au mari probleme cu asa zisa”minciuna alba”.Ar pute fi si asta un „semn”de „moarte”?
Cum comentezi asta raportat la Romani 8v13?
Multumesc.
spune-mi, Gelu B, mai clar la ce te referi cu minciuna albă…
Concret;putem minti dar depinde de scop,vezi cazul Rahav s.a.
Asta este parerea unor oameni ce au facut sau fac parte din comitet.
Ce parere ai de un comitet administrativ si unul „spiritusl’?
draga Gelu B. de cîte ori sîntem puşi în situaţia de a minţi pentru a salva viaţa cuiva? Ne ascndem în spatele acestui caz…
şi să nu uităm că Rahav era încă curvă la vremea cînd a minţit… o minciunică era frişca pe tort…
i-aş întreba acelaşi lucru şi pe cei care au o asemenea etică circumstanţială… la ce mai adaugă păcatul minciunii?
Este foarte interesant cum Apocalipsa este atît de fermă cu această chestiune… vezi ultimele capitole. Mincinoşii au un loc de… comitet în iad 🙂
Draga Gelu,
nu stiu exact, exact cu cine am onoarea dar daca tu zici ca ne cunoastem atunci e bine. Si da, acela era diminutivul sub care eram cunoscut pe vremea aceea in Galati. In ce priveste „spiritul”, ce pot sa spun decit ca nu e al meu ci al Domnului asa ca El merita aprecierea.
In ce priveste intrebarea ta (cu „daca mai sint in biserici oameni…”), ea este de fapt o reiterare a aceluias cerc vicios. Probabil ca mai sint. Probabil ca mai sint putini asa cum probabil ca mai sint putin pastori „autentici” (cum se spunea pe aici). Cu toate acestea, asa cum am spus, as avea grija cu afirmatiile astea care pot naste mintenas elitisme si fariseisme. Crestinilor le este suficient sa le spui ca sint mai buni si mai alesi ca altii si repede se umfla in pene sau produc inchizitii. Asa ca smerenia e o chestiune foarte necesara cind discutam despre asta. In acelasi timp am mai spus ca am oroare fata de etichetari si ma cam apuca o „minie sfinta” cind le aud. Asa ca nu as avea curajul sa arunc verdicte asa de cuprinzatoare de genul „baptistii nu stiu cu ce se maninca iar penticostalii zic ca nu-l avem.” Parerea mea umila este ca Dumnezeu si-a pastrat intotdeauna oameni „care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal” chiar daca noi nu ii vedem neaparat. Dar, asa cum scriam mai sus, cred ca daca se va aprinde o scinteie ea se va aprinde intre enoriasi, intre laici si nu intre pastori. Sorry guys, dar vorba aceea, oameni sintem si realmente vorbind este foarte greu sa vezi un pastor ca este gata „sa dea cu calciiul inapoi intr-un tepus”, sa provoace la duel establishment-ul caruia ii apartine. Nu spun ca e imposibil, la urma urmei Luther e un contra-exemplu dar este si una din putinele exceptii care mai degraba confirma regula. As vrea insa sa subliniez altceva. Exista categoric astazi un alt context social. Sa nu uitam ca marea masa a crestinlor baptisti a aparut cam dupa primul razboi mondial. Au urmat cam zece-douazeci de ani de societate relativ democratica (constitutie, libertati cetatenesti, etc), dar oamenii erau inca simpli, fara multa educatie, poate fara sa stie prea mult sa citeasca, lucrurile erau la inceput, etc. Nu contest ca s-au facut multe si impresionante progrese in acei ani (mai ales privite prin perspectiva istorica), dar dupa aceea au urmat dictaturile, regala, legionara, antonesciana si comunista. Marea majoritate dintre noi care eram adulti in 1989 cunoscusem crestinismul evangehelic, baptist, etc in contextul unei societati concentrationare, in contextul comunismului. Cu toate implicatiile si monstruozitatile pe care le-a generat inclusiv in biserici. Totul, dar absolut totul era anormal, aberant, kafkian. Nici parintii nostrii nu au apucat un crestinism intr-o societate normala. Anul acesta implinim douazeci de ani de cind de bine de rau romanii traiesc intr-o atfel de societate. O deosebire semnificativa este faptul ca in contextul comunist sistemul penetrase cu rigiditatea, apucaturile si absurditatile lui inclusiv biserica. Astazi este insa altfel. Daca inainte de ’89 ideea de a incepe o biserica noua era aproape sinucigasa astazi este aproape o banalitate. De fapt e poate chiar un pericol. Ce vreau insa sa spun este ca daca astazi 10 sau 20 de familii decid ca nu mai vor sa traiasca o viata de biserica pe apucate si la cheremul unui pastor sau al unor pastori care nu se tin de treaba, aceste 10 – 20 de familii (pot fi si 5-10 familii) se pot hotari sa inceapa o biserica, iar dupa ce isi identifica in rugaciune si post viziunea isi pot invita un pastor care sa slujeasca si care sa le fie o binecuvintare. Chiar si financiar chestia asta face sens de vreme ce daca 10 familii dau zeciuiala ele pot in mod matematic sa puna la un loc salariul unui pastor care sa fie media aritmetica a salariului acelei comunitati. Ceea ce vreau sa spun nu este ca urmaresc „sa dau idei” cuiva ci doar vreau sa atrag atentia ca asa ceva era de neimaginat acum 20 de ani. Deci astazi, de vreme ce se poate asa ceva in Romania, inseamna ca generatia voastra are o mai mare responsabilitate inaintea lui Dumnezeu pentru ca practic poate in mod liber sa faca lucruri pe care crestinii de acum 20 de ani nici nu le visau sau pentru care ar fi trebuit sa isi riste crunt pielea. Asa ca eu nu cred ca tine la Dumnezeu sa ne vaicarim prea mult astazi fiindca crestinii de rind de astazi din Romania au la dispozitie posibilitati logistice, politice, materiale, etc, de zeci de ori mai mari ca acum 20 de ani.
Pretul insa este de multe ori cel al curajului de a inota impotriva curentului, impotriva inertiei, a comoditatii, a lasitatii, a compromisului, a fricii, a materialismului, a loialitatilor impartite, etc. Dar Duhul lui Dumnezeu este intotdeauna gata sa insufleteasca si sa aprinda pe oricine se lasa cu totdinadinsul vulnerabil inaintea lui Dumnezeu. Simplul fapt ca iti pui astfel de intrebari vorbeste ca nu esti departe de cercetarea Domnului.
Gelu si Virgil,
Domnul sa va binecuvanteze pentru ceea ce a pus El in inima voastra,pentru ca m-am zidit.Cand Domnul vorbeste nu poate sa nu fie bun pentru toti.
Mai speram ca va da Dommnul pastori autentici cu inima mare si calda,cum spunea cineva ca este fratele Marius,slava Domnului pentru asta,deci daca Domnul a dat la Alesd..si cine stie pe unde or mai fi asemenea pastor, Domnul sa ne dea acum un pastor dupa voia Sa,la Caransebes,daca fratele Danut si-a anuntat plecarea.
Sa fie unul numai si numai de la Domnul plecat inspre noi cu inima mare si calda.
Si noua dragoste si sete de ascultare de adevar.
„Si noua dragoste si sete de ascultare de adevar”
Cred,si eu, ca avem mare nevoie de ele.
„Ve-ti cunoaste adevarul,si adevarul va va face liberi” spunea Domnul Isus.
Multumesc.
Avem nevoie de predici care sa ne stimuleze inima si sufletul,asa cum o facea pastorul A.W.Tozer,
„Duhul Sfant plutea in biserica,Il puteai simti cand intrai” spune un fost ascultator.Se canta o muzica deosebita,el avand o apreciere profunda pentru calitatea imnurilor care se cantau,desi nu era muzician.
Fratii il lasau pe el sa se ocupe de partea spirituala a bisericii…cata nevoie avem de asta,,..
ca pastorul sa fie un ganditor profund,care sa aiba o relatie stransa cu Domnul,care sa ne provoace la o inchinare in reverenta si adorare inaintea lui Dumnezeu.
Tozer a fost un pastor de la care toti avem ce invata,care nu si-a compromis niciodata convingerile.
Editura Perla Suferintei Suceava a editat acum viata acestui pastor.dupa multe alte carti.
„cumparati toate cartile si digeratile”spune Leonard Ravenhill
Draga Marius,am sa-ti dau un semn vizibil de boala spirituala,pe care l-am intilnit in adunarea noastra,si care cred ca exista ,din pacate,si in alte biserici;
Ieri ne-am intilnit cu grupa de familii din care facem parte si am fost socat sa vad ca oamenii au mari probleme cu asa zisa”minciuna alba”.Cum comentezi asta raportat la Romani 8v13?
Multumesc.
Sunt bucuros frate Cruceru sa va citesc blogul. Am auzit de multa vreme despre el.Si foarte importanta tema ati ales. Am sa scriu si cateva ganduri pe aceasta tema.
Eu cred ca un pastor adevarat trebuie sa se ocupe in primul rand de problema pastoralei, ca doar asa ii este numele. ATi observat ca nimeni nu se prezinta cu numele de predicator X sau predicator Y ci cu numele de pastor X sau pastor Y? De ce oare ne alegem pastorii dupa felul in care predica? Generalizez un pic, dar cam asa se face.
Eu cred insa ca problema s-ar rezolva simplu daca pastorii ar fi plini de Hristos. Deci daca ar avea plinatatea lui Hristos in ei. Cand Hristos traieste in cineva aceasta persoana simte automat pasiunea lui Hristos pentru oameni. SI prezenta lui Hristos rezolva aceasta problema pastorala.
Problema este insa ca si pastorii, ca si oile lor, s-au umplut tot mai mult de principii lumesti. Cu ce adoarme lumea pe slujitorii Domnului? De multe ori cu bani, putere, pozitie, influenta etc.
Cum am citit mai sus, confirm si eu ca astazi sunt mai importante diplomele decat oamenii. Mai importanta este impresia lasata asupra oamenilor decat oamenii in sine.
Realitatea vietii de zi cu zi ii copleseste sau fascineaza de multe ori pe pastori si asta ii indeparteaza de oameni. Si nu stiu de ce dar de multe ori am impresia ca suntem priviti de conducatorii de cult si de biserici ca niste……….contribuabili. Asa cum ne priveste statul de fapt.
Deci secretul pasiunii pentru pastorala sta in umplerea cu Hristos. Sau imbracarea cu Hristos cum o numeste Pavel. Daca te imbraci cu Hristos ai pasiune pentru oameni. Daca te imbraci cu lumea atunci ai pasiune pentru influenta, putere, diplome, pozitie, filozofie etc.
draga Crestinule, multumesc pentru apreciere…
De asemenea, multumesc pentru sugestii si incercarea de a gasi solutii… crezi ca poti fi mai concret?
CUM???? Preach, brother!!!
De ce sa predic? Avem destui predicatori, nu ducem lipsa de ei. Este simplu: Ne umplem de fire pamanteasca sau de Hristos. Firea pamanteasca este cea care ne indeamna mereu sa ne satisfacem pornirile egoiste. Adica pofta de bani, sex, mandria, dorinta de putere, de influenta, de a fi admirati, etc. Si pastorii sunt supusi firii pamantesti, si cand se lasa condusi de ea este normal sa nu mai fie pasionati de oameni, adica de cei care le-au fost incredintati.
Alternativa este imbracarea cu Hristos, practic cunoasterea LUI cat mai apropiata. Daca asta se realizeaza si ne apropiem de EL cat mai mult atunci ne plac lucrurile care ii plac si LUI. Si porunca lui din NT stim care este: Sa iubim pe DUmnezeu si pe aproapele nostru. Daca pastorul se umple de Hristos automat vine si dragostea de oameni.
Nu e nevoie de multa predica si de complicare a lucrurilor, de o filozofie a lucrurilor. Daca vom complica mereu mesajele, spunand noi cu emfaza-dezvoltandu-le-,riscam sa pierdem esentialul crestinesc care este extrem de simplu teoretic. In schimb este foarte greu practic lepadarea firii pamantesti.
SI pentru ca e foarte greu practic o tot nuantam teoretic. Si o tot nuantam pana se pierde uneori de continut si pana ajungem sa spunem ceva de genul: Nu e chiar asa cum a spus Domnul Isus sau cum spune Biblia, nuanta e alta, contextul e altul etc.
Nu vi se pare frate Cruceru ca noi, baptistii, prin pasiunea pentru intelectualizare si teoretizare, am pierdut multe lucruri specifice Bisericii Primare si dragostei dintai?
Ehehe, Creştin, dacă ar fi aşa de simplu! Eşti de-a dreptul dulce! Absolut simpatic!
Îmi place foarte mult ce spui, dar Dumnezeu va lucra şi experinţa şi maturizare în viaţa ta.
Nu, nu mi se pare că noi baptiştii avem prea mare pasiune pentru intelectualizare şi teoretizare. Dimpotrivă.
Apostolul Pavel avea pasiunea asta. DAcă n-ai descoperit asta înseamnă că n-ai citit Noul TEstament.
Slavă Domnului că am pierdut unele lucruri specifice Bisericii primare… slavă Lui, slavă Lui că am pierdut cazuri precum curvarul din Corint, confuzia dogmatică, încrîncenarea cu filozofiile greceşti, iudaizatorii (care mai există şi acum, dar în forme penibilissime) etc.
Dacă îţi doreşti viaţa bisericii primre înseamnă că încă mai trebuie să treci serios prin Noul Testmament.
PEntrucă eşti încă tînăr ai tot timpul înainte! Succes şi spor!
Iar pe noi să ne ajute Dumnezeu să lăsăm lucrurile complicate acolo unde sînt complicate, simple, acolo unde sînt simple şi să facem diferenţa dintre ele…
Şi să ne ajute să filozofăm mai mult… cel puţin la jumătate cît Apostolul Pavel.
Amin şi Aleluia!
Cum nu toate deciziile care se iau intr-o biserica sunt de importanta egala, cred ca unele ar trebui luate in plenul bisericii, altele de catre batrinii bisericii/prezbiteri/”comitet” si altele de catre pastori.
Oricum, un pastor (si in primul rind nu ar trebui sa fie un singur pastor, mai ales intr-o biserica mare) nu trebuie sa ia decizii singur-singurel. E o povara prea grea pentru un om.
Absolut de acord!
Ce este acel „batran ai bisericii”?
Auzeam nu de mult ca un tanar a fost facut batran al bisericii. Eu credeam ca „batran” este un om intors de mult la Domnul si cu multa experienta in viata de credinta.
Dar cred ca nu stiam corect ce este un batran al bisericii.
Ai dreptate! Sanyi
Am dreptate, dar in ce am dreptate ca nu stiam adevarul? )):
Tatal minciunii fiind Satana,il ajutam pe fratele nostru cu Tatal minciunii?Categoric :NU!
Rahav nu avea Duhul lui Dumnezeu!
Asa-mi zicea fiul meu ortodox”pai daca vine cineva sa te omoare,eu sa spun unde esti?”Daca Domnul crede ca atunci trebuie sa mor-mor!
dar tu nu trebuie sa-l ajuti pe Dumnezeu cu tatal minciunii ca sa ma scapi!
Am citit o povestioara,cand intrase securitatea la niste frati,intreband de X unde este,acestia nu au vrut sa minta si au spus adevarul:sub masa! la care securistii au plecat zicand:iti bati joc de noi!nici nu s-au uitat sub masa.
Domnul ne va da cuvintele care trebuie in orice situatie,mai ales cand stie ca ne incredem in El,nu ne va face de rusine.
OHHHHH…cata dreptate aveti Frate Marius prin acest articol pe subiectul acesta…Ati spus adevarul. Din pacate asa este.
Vreau sa afirm ca situatia la penticostalii este mult mai grea. Deoarece in tara suntem cei mai multi dintre evanghelici, si un pastor are multe biserici de pastorit la una ajungand probabil la 2-3 luni. Si asta nu e datorita faptului ca pastorii penticostali sunt neglijenti cu turma lor, ci problema e ca nu exista slujitori care sa slujeasca ca pastori. Sunt din ce in ce mai putini, iar greul cade pe pastorii care sunt in functie, ce sunt nevoiti sa ia bisericile care nu au pastor si sa le pastoreasca. Tatal meu este pastor iar intr-un timp a avut multe biserici de pastorit.
La fratii baptisti treaba nu e asa de grea, desi sunt si aici anumiti pastori care au si ei multe biserici. Dar nu e ca la penticostalii. E mai bine din punctul asta de vedere.
Ce sa mai vorbesc de situatia mondiala…De curand am citit intr-o statistica ca in lume sunt cam 450-500 de milioane de penticostalii: aici impartindu-se pe mai multe categorii/ penticostali chinezi, penticostali-charismatici, penticostali- traditionalisti, etc.. Cati slujitorii sunt la aceste milioane de oamenii??? Cred ca in multe locuri multi pastorii au poate cateva mii de oi, ca turma pastorala…si e clar ca nu se poate face de toate: evanghelizare, mijlocire, vizite pastorale la fiecare familie, ajutoare, etc. Problema e lipsa slujitorilor. Doamne scoate slujitorii la seceris…Dar nu orice fel de slujitori, ci slujitori autentici.
Draga Esential, peste tot lucrarea este grea… nu de asta se roagă Domnul pentru seceriș și lucrători la seceriș…
A trecut ceva timp da cand s-a stins interesul pentru acest subiect , din nefericire…
Felicitari pentru ca ai avut curajul sa-l abordezi.
Uite un text care ,spun eu , ne arata importanta pe care Dumnezeu o acorda lucrarilor noastre:
Ieremia 29:
34. Gemeţi, păstori, şi strigaţi! Tăvăliţi-vă în cenuşă, povăţuitori ai turmelor! Căci au venit zilele înjunghierii voastre. Vă voi zdrobi, şi veţi cădea la pământ ca un vas de preţ.
35. Nu mai este niciun loc de adăpost pentru păstori! Nu mai este nicio scăpare pentru povăţuitorii turmelor!
36. Se aud strigătele păstorilor şi gemetele povăţuitorilor turmelor, căci Domnul le pustieşte locul de păşune,
37. şi colibele cele liniştite sunt nimicite de mânia aprinsă a Domnului.
da, știu textul, ar trebui recitat la fiecare conferință cu păstorii,
sper ca la următorul consiliu al uniunii, de marțea viitoare, să îl putem citi.
Sunt tare curios.Ai citit textul la consiliul uniunii?
da!
Nu cred ca gresesc spunind ca daca pastorii mei ar citi macar odata pe sapatmina textele care ii priveste direct, ar mai avea somn noaptea. 🙂
Grozav articol! Eu abia acum l-am descoperit. Poate il reluati domnule Cruceru, cand considerati potrivit. Problema continua sa fie de actualitate.
de ce să-l reiau? Este aici, cine vrea să îl citească… are dureri de cap 🙂
inca mai este har la cruce! asa ca precum a zis DOMNUL …DACA VREA CINEVA SA VINA…….
Cata durere e si acu imi dau seama ca cea ce am observat in ultimi ani multi au observat referitor la ce i ce au dat din coate din dorinte arzatoare de a fi pu s in frunte cum se mai zice sufere de amvonita
Deschid un subiect si acesta e care sant principile fundamentale de a fi pastor plus calitati? astept raspuns
primul principiul fundamental este să scrie și să vorbească corect limba maternă.
Bun articol. Corect. Totusi in mintea mea se naste o intrebare: De ce nu a-ti scris acest articol pe cand erati Pastor?
Atunci este scris.
Corectură: ”dece nu AȚI SCRIS… ”
Frate Cruceru vi se pare corect ca cei iesiti in pensie( de pastori e vorba) sa mai pastoreasca in continuarie biserica? Deci sa aiba si pensie si salariu. Sunt atatia pastori tineri, absolventi de scoli teologice care nu au locuri pentru ca locurile sunt ocupate de acesti pensionari nesatui de bani?
Stimată Eliza, indiferent de ce mi se pare mie bine sau nu, aici biserica locală hotărăște. Dacă vrea să îi mai dea o jumătate de normă pensionarului și îl alege în continuare, toată această chestiune este perfect legală, este legitimă spiritual și nu are nimic incorect nici moral, nici legal.
Fiecare biserică este liberă să își aleagă pastorul pe care îl dorește. Dacă vor să formeze între timp un tînăr, poate că în unele cazuri este bine să prelungească contractul unui pensionar pentru o vreme de tranziție.
În rest.. Adunarea generală poate fi convocată și pastorul poate fi supus la vot.
Cade? cade! Rămîne? Rămîne!