De ce facem homeschooling? – argumente pro HS

Urmare de AICI

Homeschoolingul nu este modalitatea ideală de a face școală. Homeschoolingul nu este pentru oricine. Este o modalitate elitistă de a face școală, este pentru oameni care sînt disciplinați, perseverenți, consecvenți, care sînt gata să își sacrifice (cel puțin unul dintre părinți) carierele. Mulți cred că pot face homeschooling, dar nu înțeleg nici principiile, nici practica.

Sînt profesor de peste 30 de ani și totuși mi-a trebuit curaj, determinare, disciplină și perseverență ca să ne putem începe această extraordinară aventură. Am ales un sistem, temîndu-mă de propriile mele păcate, în care sîntem testați și noi părinții, sistem în care am intrat după ce am fost examinat și am obținut un atestat de educator, deși aveam atîta experiență didactică.

Ca să nu lungesc vorba, De ce facem totuși HS, dacă avem împrejur atîtea oportunități, chiar școli creștine?

1. Pentru că am descoperit că fiecare copil este UNIC. Este dăruit de Dumnezeu cu daruri diferite, talente deosebite de ale altora, cu nivel de înțelegere, inteligență, percepție diferite de ale altor copii. În școlile slabe cei mai buni copii sînt sacrificați în favoarea celor mai slabi. În școlile ”de top” copiii cei mai slabi sînt siliți să urmărească performanțele celor mai dotați. Majoritatea este sacrificată pe altarul mediocrității. Cred că al nostru copil merită croiala hainelor cunoștinței pe măsura lui, să meargă în ritmul lui, să învețe în stilul propriu. Am descoperit printr-o întîmplare că la vîrsta de 5 ani și jumătate Noah ne citea din spatele nostru mesajele de pe telefoanele mobile. Vara trecută a citit singur, nesilit de nimeni, toată seria Narnia, la vîrsta de 6 ani. Pînă acum, într-un an de zile, a citit peste 50 de cărți, toate peste 100 de pagini. Puneți-l acum să facă bastonașe și bețișoare.

2. Pentru că vrem să petrecem cît mai mult TIMP cu fiul nostru. Avem alți doi copii care s-au căsătorit deja. Ne pare atît de rău că le-am irosit copilăria și ne-am irosit clipele cele mai frumoase din timpul pe care Dumnezeu ni l-a făcut cadou. Trezit copiii în miez de noapte iarna, scos în frig, în mașina rece, dîrdîind toți … O oră pe drumuri, 6 ore de școală, apoi teme, teme, teme pînă la 11 noaptea și copiii adesea adormeau plîngînd, sughițînd în frustrare. Acum. în 4 ore maxim terminăm totul și Noah are copilărie. Poate să facă harpă, desen, activități fizice, electronică, șah cu mare maestru, este pasionat de astronomie. Poate citi ce vrea și să se și bucure de asta. Face compuneri simple, fără să i se dicteze comentariil literare idioate, pe care să le ”vomite” apoi la ”lucrările de control”. Copiii noștri își merită copilăria cu toate bunătățile ei.

3. Pentru că vrem să învețe ȘI ALTE OBIECTE pe care școala publică le-a sacrificat. Școlaritatea nu constă doar în obiectele care se vor da la ”capacitate” (ce glumă!) și la ”bacalaureat” (ce batjocură de examen!), copiii trebuie să învețe și istorie serios și geografie, nu numai istoria și geografia României, ci și latină, retorică, să învețe și lucruri practice: cum să economisească bani, cum să negocieze, cum să construiască o cușcă de păsări, de cîini, cum să bată cuie, cum să monteze prize, și alte învățături de bun simț (avem un obiect care se intitulează social studies, unde copilul învață cum să se raporteze corect din punct de vedere social). Există o lume mult mai frumoasă și mai largă decît ”obiectele esențiale”, română și matematică la care se dă ”incapacitatea”, alt examen tîmp conceput.

4. Pentru că dorim să transmitem copiilor noștri PROPRIA CONCEPȚIE despre lume și viață. Am mai multă încredere în ce știu și ce cred eu decît am încredere ”în sistem” și ale sale ”dogme” adesea expirate științific, predate de unii profesori (nu doresc să generalizez și să arunc umbră asupra tuturor) care ei înșiși sînt sub umbra îndoielii în privința lucrurilor pe care le predau. Prefer să îi predau eu cu entuziasm ceea ce eu însumi îmi readuc aminte (lunile trecute ne-am readus aminte Teorema lui Pitagora și am reînvățat-o cu Noah pentru că trebuia să construim ceva), decît să învețe de la unii profesori, care își predau materia în sictir, profesori care ei înșiși apelează la jigniri, ei înșiși se pretează la bullying față de copiii mai slabi și mai sensibili. Am pățit-o și noi la rîndul nostru, au pățit-o și copiii noștri. Da, bullying și din partea profesorilor. ”Băi, tîmpit de copil, te-a făcut taică-tău la băutură?”, asta în fața clasei. ”Fetelor, singurul lucru care vă funcționează sînt plămînii … creierul, nu!” Et c. Vă pot da exemple nenumărate culese de consiliul elevilor dintr-o școală de oraș mic la inițiativa directorului școlii.

5. Pentru că Scriptura ne spune că ”NEBUNIA este lipită de inima copilului” și nu văd cum 20 de nebunii adunate la un loc într-o sală de clasă ar rezulta într-o minimă înțelepciune. Abia ne luptăm noi cu un singur copil. Știu ce înseamnă provocarea pe care orice învățător sau profesor o are acum, în aceste vremuri ale depedenței de mobil-tabletă cu acești copii, care nu se mai pot concentra, copii care sînt expuși unor programe de televiziune violente, copii care se batjocoresc și se ironizează acid între ei. Prefer să îmi protejez copilul de acești ”stimuli” și de o astfel de socializare. Prefer să nu meargă la WC-ul unde cei de clasa a V-a deja fumează în toaletă și unde una dintre fete era să fie violată de băieții de clasa a VIII-a cu complicitatea colegelor ei.

6. Pentru că vrem să ne asumăm MANDATUL formării copilului nostru în conformitate cu Psalmul 78, care ne spune că transmiterea principiilor, valorilor, priorităților, regulilor și obiceiurilor de viață se face transgenerațional, din tată în fiu. Acest mandat nu este încredințat nici statului, nici măcar Biserici și grupelor de școală duminicală.

7. Pentru că știu SISTEMUL din interior, pentru că văd involuția sistemului de învățămînt românesc de-a lungul acestor ultimi 30 de ani și nimic nu mă face să am încredere în faptul că această mașină de tocat creieri va face vreun bine copilului meu. Îl va învăța împotriva oricărei logici filologice că trebuie să scrie cu â, să folosească grafeme diferite pentru același fonem, pentru că ”așa trebuie”. Prefer să îi explic eu cum s-a ajuns aici. Prefer să îi explic aplicat de ce trebuie să învețe sinus și cosinus, de ce trebuie să facă șiruri și integrale, de ce trebuie să învețe rezistența materialelor, construind în paralel ceva împreună. Prefer să învățăm geografia și istoria peripatetic, pe drumuri, în mașină, oprindu-ne și urcînd pe jos Bucegii. Sigur nu le va uita înălțimile, dacă îi va fi urcat la pas, pe jos.

Și vă mai pot oferi motive pînă la numărul 70 …

Va urma

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în homeschooling. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la De ce facem homeschooling? – argumente pro HS

  1. Pingback: De ce facem Homeschooling? – mituri despre HS | Marius Cruceru

  2. Ardelean Ruth zice:

    Pace, ati putea sa ne oferiti detalii despre institutia sub umbrela careia faceti homeschooling, despre curricula si costuri? va multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.