De ce facem homeschooling? – Istoria

În urmă cu vreo cîteva zile a început din nou vînătoarea de vrăjitoare. Un articol prost informat sau scris cu multă rea voință atacă comunitatea din ce în ce mai consistentă a homeschoolerilor din România.

Nu este prima dată cînd se întîmplă acest fel de lucruri. Pandemia a mai domolit entuziasmul contestatarilor acestui sistem de învățămînt, pentru că în ultimii doi ani, pentru diferite perioade de timp, mulți părinți s-au trezit fără să vrea homeschooleri.

foto Natalia Achim

Ba, mai mult, unii dintre părinți, asistînd la unele scene penibile care au avut loc în timpul orelor on-line, văzînd ce materii se predau și în ce hal, de către cine și cu ce competențe, s-au speriat și au început să se gîndească tot mai serios la asumarea responsabilității în ce privește educația copiilor lor.

Sînt profesor de peste 30 de ani. Mi-am predat prima lecție de latină în fața elevilor de liceu în București în anul 1991. Sînt tată și bunic. Împreună cu Natalia avem doi copii căsătoriți.

Pentru noi aventura homeschoolingului a început în urmă cu vreo 12 ani. Primii noștri copii erau în gimnaziu. Atunci am cunoscut echipa lui Scott Brown. Au venit în Romania, tați și fii, vreo 12 persoane, pentru a susține o serie de conferințe legate de familie, creșterea copiilor.

Am călătorit alături de dînșii pentru aproximativ trei săptămîni. Realmente acei copii nu trăiau adolescența ca fenomen, cu toate implicațiile negative. Un băiat de 12 ani mi-a recitat cele 10 porunci în ebraică, altul, de 10 ani, mi-a recitat Tatăl nostru și Fericirile în greaca veche, știind că sînt profesor de greaca antică.

Cu toții, tați și fii, în timp ce eu conduceam microbuzul, au recitat psalmul 78. Am fost atît de impresionat de maturitatea copiilor, de cunoștințele lor, de modul de relaționare la adulți, de sociabilitatea lor, încît am fost tentat să îmi scot copiii din școală.

N-am făcut-o și am regretat mai apoi. Am ezitat un an și în următorul an și, pe cînd mi-am făcut curaj, copiii, deși încîntați la început, n-au mai dorit să mai iasă din sistemul în care se obișnuiseră deja. A fost comoditate, pe de o parte, lipsă de curaj și informații clare, pe de altă parte.

Dar am început să mergem la conferințe legate de homeschooling. La una dintre ele am spus în glumă, avînd deja copii mari, ”Dacă Dumnezeu ne-ar mai da un copil, atunci am face homeschooling cu el!”.

Au trecut anii și, cum Dumnezeu are simțul umorului, atunci cînd eram deja ”empty-nest-eri”, la vîrsta de 45 de ani soția mea a rămas însărcinată cu … gemeni. A supraviețuit doar Noah.

Am știut atunci că viața noastră se va ”complica” extrem de mult, tocmai în momentul în care credeam că pot zbura liber în carieră, că putem călători, că putem împlini proiecte mult visate în tinerețe. Au trecut repede 6 ani și acum aveam deja mai multă informație, mai multe cunoștințe, mai mult curaj, un grup de suport. Astfel că din septembrie anul trecut am devenit oficial homeschooleri.

Nu este ușor, chiar dacă eu am experiență didactică, sînt zile mai bune și zile mai rele, dar n-aș mai schimba acum acest drum, cînd văd evoluția excelentă a lui Noah. Este ca atunci cînd îi croiești o haină pe măsura copilului tău, ca atunci cînd torni cu răbdare din paharul cunoașterii într-o sticluță cu gît îngust.

Ce șanse sînt să umpli 20 de sticle aruncînd cu găleata peste ele? Ce șanse sînt să formezi copii, care sînt atît de deosebiți în dotări, daruri, talente, utilizînd aceleași metode pentru fiecare dintre ei?

Există învățători extraordinari, există profesori care au vocație și chemare, dar nu toți, iar pentru unii, din pricina modului în care copiii noștri au fost expuși la tehnologie, șansa de a controla o clasă de copii dependenți de telefoanele mobile a devenit aproape o sarcină imposibilă.

Ce șanse are o domnișoară sau o doamnă, oricît de bine intenționată ar fi, oricîte cursuri de calificare ar avea (unele dintre acestea nici măcar n-au trecut prin experiența maternitățiii ele însele), petrecînd patru ore cu al tău copil, să îi dea atenția necesară pentru ca acesta să evolueze corect? Ah, da, nesfîrșitele teme de după … pînă la 9 sau 11 noaptea, nu??? Mulțumesc, nu!!!

Va urma

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în homeschooling. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De ce facem homeschooling? – Istoria

  1. Pingback: De ce facem homeschooling? – argumente pro HS | Marius Cruceru

  2. Pingback: De ce facem Homeschooling? – mituri despre HS | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.