Da, tatăl meu a fost …

Tocmai am primit o aşa numită „avertizare” (sic!) din partea domnului Dănuţ Mănăstireanu. Este important şi este într-o linie de comportament pe care eu o numesc cavalerească.

Domnul Mănăstireanu va continua să publice pe blogul său, începînd cu data de 10 iunie, alte documente din dosarul său de urmărit din arhivele fostei Securităţi.

În unele dintre aceste documente apar şi note informative date de tatăl meu, Radu Cruceru, fost pastor la Iaşi în acea perioadă.

Sînt cîteva chestiuni pe care vreau să le precizez înainte de a se stîrni unele personaje spre batjocură sau chicoteli de genul: „ai văzut, bre, fiu de securist… ” sau „ce porcărie, bine că i-au luat gîtu… ” şi altele ca acestea care mi s-au spus în faţă sau le-am auzit transmise de răspîndaci.

1. Da, tatăl meu, ca orice om a avut momente bune şi momente proaste, calităţi şi defecte, vîrfuri şi căderi cumplite. Aceste note arată o faţă hidoasă a unui om care a trăit o perioadă de compromis şi duplicitate.

2. Da, tatăl meu era iliterat. A făcut cîteva clase în satul natal. A făcut şcoala de ucenici tăbăcari, apoi s-a dus la seminarul baptist unde a învăţat să citească şi altceva decît ziarul. Citea tot ce-i prindea în mînă şi cu nesaţ. Ajunsese să se exprime verbal destul de bine, dar niciodată n-a învăţat să scrie cum trebuie. Unii îşi aduc aminte de predicile lui de la Iaşi ca fiind destul de bine informate, avea un mare talent de povestitor şi citea de la Capitalul lui Marx, Biblia Ateistului pînă la Don Quijote de la Mancha. Am moştenit o bibliotecă de aproape 1000 de volume după moartea lui, toate citite din scoaţă în scoarţă şi însemnate cu pixul. Din notele cu pricina reiese că se exprima defectuos şi cu greu în scris, dar avea o tendinţă de a epata, de a crea expresii care să-i ascundă lipsa de cultură, chestiune care poate crea efecte comice.

3. Da, tatăl meu a dat note informative şi uneori cu entuziasm mai mare decît ar fi trebuit. A spus şi a făcut lucruri de care oricui trebuie să îi fie ruşine. Modul în care a vorbit despre enoriaşi în faţa autorităţilor şi faptul că şi-a depăşit atribuţiile şi calificările, dînd chiar sugestii securiştilor despre felul în care trebuie să procedeze cu unii dintre membrii bisericii pe care o păstorea, nu-i face cinste deloc. Nu există niciun fel de scuză, chiar dacă unii ar încerca să găseasă circumstanţe atenuante în situaţia din vremea respectivă.

4. Nu am încercat şi nu voi încerca nicio clipă să opresc acest proces de deconspirare, chiar dacă mă afectează direct pe mine personal, familia mea, mama, care trăieşte ca văduvă de la 27 de ani, după execuţia tatălui meu, sora şi alţi apropiaţi, enoriaşi ai bisericii din Scînteia, care îl consideră încă un martir.
Da, acest fel de documente nu sînt comode, dar sînt atît de necesare, mai ales acum cînd vorbim de legea lustraţiei.

5. Zilele acestea m-am gîndit la felul în care moartea rezolvă lucrurile. M-am bucurat realmente că tatăl meu nu este în viaţă acum. Ce tragic ar fi fost dacă nu s-ar fi pocăit de faptele lui, acum la descoperirea acestor lucruri! Ce relaţie am fi putut avea? Moartea sa şi cele făcute înainte de moarte i-au rezolvat posteritatea într-un mod pe care nu l-am înţeles mulţi ani de zile, pînă la aflarea detaliilor despre care pomenesc în articolul pe care îl voi indica. Uneori aflăm răspunsuri mult mult mai tîrziu. Dumnezeu ştie ce face întotdeauna.

6. Poziţia mea faţă de aceste evenimente este în continuare exprimată AICI.
Deocamdată nu am nimic de adăugat acestor declaraţii.

7. Sînt ruşinat şi aş fi dorit să fiu mai mîndru de tatăl meu, dar prefer adevărul crud autoamăgirii cu falşi eroi. Nu sînt gelos pe cei care au rămas „acoperiţi” pînă acum şi nici nu cred că sînt de invidiat. Mama mi-a dezvăluit o parte din chinurile duplicităţii pe care le-a trăit tatăl meu cu puţin înainte de moarte, înainte de mărturisire şi cu puţin înainte de moarte. Era alt om, nu putea dormi, era tot timpul apăsat şi întristat, irascibil şi „dus cu gîndul”. Între 74 şi 75 s-a schimbat ceva radical. Nu-i invidiez pe cei care au trăit asta şi trăiesc încă acest coşmar pînă în ziua de azi şi nici pe copiii lor şi nepoţii lor, Dumnezeu să le dea sănătate!

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Biserica Baptista, Dezbatere, dulce Românie, Fabrica de barbati, lacrima din colțul ochiului, Oameni, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

112 răspunsuri la Da, tatăl meu a fost …

  1. napoleonus zice:

    Nu scuz ce a facut tatal dvs, dar consider ca a fost un moment de slabiciune al dansului….. oricum, ce a fost a fost…. multi chiar si din conducere au facut asta…. macar daca s-a pocait inainte de moarte, a avut de castigat in cele din urma…. Toti gresim, in fel si chip…din frica sau mai stiu eu ce motive.,…. dar prea mare talmes balmes se mai face acum dupa atata amar de timp…si unori de oameni care nu sunt cu nimic mai presus decat cel desconspirat….

    • Marius David zice:

      n-a fost un moment, au fost ani de zile. După dosar de urmărit a avut dosar de informator.
      Unii dintre cei pe care îi aminteşti mai trăiesc şi azi, au timp să se pocăiască. Nu vor mai putea!

    • naomi zice:

      Inca ceva, imi pare rau, sincer pentru tatal d-voastra, dar nu trebuie sa va bantuie trecutul. Prezentul este prea tare ca sa va lasati influientat.
      Multe binecuvantari!

      • Pomisor zice:

        Ce bine ar fi daca ar fi si posibil!… trecutul induce prezentul care in functie si de deciziile noastre, decide viitorul… 😦 …

        Cu urarea sunt de acord si eu!

      • naomi zice:

        Nu v-ati gandit niciodata ca poate si-a protejat familia, ca poate a avut un moment de slabiciune? Eu zic ca totusi a fost un om integru care a trait intr-un veac nebun. Nu pot sa cred ca va poate afecta „gura lumii”! Uitati cate a-ti realizat in viata … toate acestea va da clasa si nimeni nu va putea zice asa tata asa fiu.Vor fi intotdeauna invidiosi care vor ataca intimitatea noastra, dar sa nu ne lasam. Durerea este mare, dar care nu avem umbre in trecutul nostru? Ca nu recunoastem, este alceva!

        • Marius David zice:

          Draga Naomi, povestea este extrem de tristă.
          Tatăl meu rămăsese văduv după o căsătorie fericită. Văduv cu trei copii, murea de foame.
          Cu ceva timp înainte şi în perioda văduviei a fost ispitit cu o parohie mai mare, cu posibilitatea de a-şi întreţine familia, cu un salariu în plus, cu o maşină, călătorii în străinătate, funcţii pe linie cultică (preşedinte de comunitate) etc.
          S-a căsătorit cu mama mea, cu mult mai tînără ca el, o femeie extrem de frumoasă. https://mariuscruceru.ro/2010/03/05/o-dragoste-nu-esti-obosita-inca-p/
          A avut alţi doi copii la 40 de ani. Dintr-o dată şi-a dat seama ca are foarte multe de pierdut.
          O parohie mare de oraş universitar, Iaşi.
          Funcţie – preşedinte de comunitate,
          Toate îi mergeau din plin, succes ca predicator,
          Călătorii în Elveţia, Suedia etc.
          Toate promsiunile securităţii se împliniseră.
          În momentul în care a încercat primele jocuri la dublu, spunîndu-le unor fraţi ce a făcut şi ce s-a întîmplat… au început ameninţările şi coşamrul s-a adîncit.
          N-a fost un om integru, a încercat să se salveze în ultimele momente.
          Ce am realizat eu în viaţă nu mi se datorează. n-am realizat mare lucru. Cea mai mare realizare a mea personală, că mîntuirea nu se pune, este că am ajuns soţul unei femei absolut minunate.
          A meritat tot efortul.

          • emsal zice:

            Sunteți extraordinar de deschis în a aborda aspectele neplăcute din viața tatălui dvs. Tot respectul! Încă nu cunosc pe altcineva atât de dispus să facă asta!

            • Marius David zice:

              Da, este EXTRAORDINAR de greu, dar nu este încotro. Am făcut un jurămînt cîndva în trecut legat de acest fel de lucruri.
              Sper să mă pot ţine de acea promisiune făcută Domnului.
              Soţia mea mă ajută cel mai mult şi veghează asupra mea să ţin drumul drept.
              Cea mai mare realizare din viaţa mea este că am ajuns… soţul ei.

          • naomi zice:

            Ce nu inteleg eu: de ce trebuie sa se scormoneasca iar trecutul?
            Folosesc oare metoda lui Nero, cand le-a dat oamenilor, circ si paine, ca sa le atraga atentia de la dezastru pe care l-a produs, dand foc Romei!?
            Sa fie oare aplicata aceasi metoda sa ne distraga atentia de la alte ticalosii? Mi se pare josnic!

          • naomi zice:

            fr. Marius
            Ce este gresit si cine poate cantari gresala cuiva?

            Daca persoana respectiva nu mai este in viata, ce rost mai are sa i se bucine faptele? Oricum nu va mai putea fi trasa la raspundere?
            Si nu-mi spuneti ca sa nu repetam gresala, pentru ca nu tine. Ba o repetam, daca nu in ceeasi termeni, in altii, dar tot repetam greselile trecutului; si aceasta o spune istoria nu eu!!!

      • Marius David zice:

        Ce-ar fi prezentul fără trecut şi viitorul fără ce va fi fost trecut atunci?

        • napoleonus zice:

          dar s-a pocait pana la urma tatal dvs? sincer?!

          • Marius David zice:

            draga Napoleonus, ti-am mai spus eu ceva despre punerea întrebărilor…
            Ultima dată a fost sub trei bîte, într-o groapă… a fost găsit cu gura umplută cu pămînt, cu coastele rupte din lovituri de bocanci, craniul spart cu o rangă de i-a intrat o bucată în creier, dar a stat în picioare să se lupte pînă cînd sîngele de la cap i-a curs prin cămaşă, izmene şi i s-a strecurat în pantofi, care erau plini de sînge.

            https://mariuscruceru.ro/2009/12/17/1712-1730-1975/

            Nu am apucat să îl întreb în starea asta, iar ultima dată, la deshumare

            https://mariuscruceru.ro/2009/08/29/slujba-de-deshumare-si-reinhumare-a-tatalui-meu/

            i-am mai găsit un femur, o bucată din craniu, cu ceva păr, cîteva bucăţi din costum… material bun, nu se mai face aşa ceva acum… şi exact partea din coloană care era în dreptul laringelui. Nici pe acelea n-am apucat să le întreb.

            https://mariuscruceru.ro/2009/09/05/duminica-6-septembrie-la-ploie%c8%99ti/

            Deci… Dumnezeu ştie cel mai bine!

          • napoleonus zice:

            e groaznica aceasta experienta!…
            si oricum nu am vrut sa dau cu bata in balta…doar ca nu intelesesem….
            stiti de ce am intrebar? ptr ca intr-o predica a dvs din 2009 despre fecioarele intelepte si in articolul dvs „de-a v-ati ascunselea cu Esau…”, ati spus ca se poate trece dincolo de posibilitatea de a te mai pocai! E groaznic aceste gand! Uneori si eu ma intreb daca mai am harul pocaintei, cand vad atatea esecuri, si parca nimic nu se schimba….

  2. Un preot batran mi-a spus ca parintii sunt ca niste icoane inramate in sufletul nostru. Ne inchinam la ele pentru ca ne-au dat viata, ne-au crescut si ne-au oferit bucuriile si necazurile ce ne-au format. Va multumesc, mama si tata, pentru faptul ca exist!!!

    • naomi zice:

      Un raspuns potrivit pentru fratele ….. he he he

    • naomi zice:

      Alexandru si eu am o icoana cu Bunul pastor cusuta chiar de mine (sub presiunea bunucii bineinteles)

      • Draga Naomi(o sa fiu putin offtopic), citeste-mi postarile de pe blog(da click pe numele meu) cu privire la teologie si la generale. Vreau sa iti faci o parere clara despre mine, sa vezi cine sunt, cum sunt si cum vreau sa fiu.

        Ontopic: intr-a-ntaia invatatoarea ma punea sa cos si sa crosetez. Inca stiu si ma mai ajuta, chiar daca nu sunt de sex feminin. Insa niciodata nu am avut puterea si credinta sa pictez sau sa cos pe o matrice o icoana. Sunt prea pacatos. Insa port in mine 3 icoane: icoana lui Dumnezeu trinitar , icoana parintilor si icoana trecutului meu. Cea de-a treia imi readuce aminte de unde am plecat mereu, cum am fost si cum sunt, cum as vrea sa fiu ca sa imi pastrez puritatea celei de-a treia icoane din sufletul meu!

      • naomi zice:

        Pa, Alex draga plec … iti doresc numai bine … si sa te pocaiesti 🙂

    • Marius David zice:

      da, mă pot alătura şi eu acestor gînduri!

  3. Pomisor zice:

    De ce ziceti ca nu a fost un erou? Pentru ca a cazut? Eu zic ca a fost totusi un erou pentru ca s-a ridicat de acolo si nu a ramas in noroi, ba inca a dovedit aceasta ridicare platind pentru ea un pret enorm!…

    {Nu cunosc oameni care sa nu fi avut momente de slabiciune… Chiar Domnul Isus in Ghetimani a avut nevoie de sprijin angelic… Dar a te ridica din cadere este sublim! desi de cele mai multe ori costa… 😦 }

    • Marius David zice:

      draga Pomişor, despre eroism altă dată. Nu acum.
      Problema este că anumiţi oameni au suferit din pricina acestor note.
      Pentru aceasta se cuvine cerere de iertare şi recuperare, în măsura în care se poate.

      • Ciprian Simut zice:

        Da, asa e … dar nu duceti o dubla povara: tatal ramas in greselile lui si cei ce au suferit de pe urma notelor.

      • Pomisor zice:

        Dumneavoastra aveti dreptate. Eu ridic in slavi intoarcerea tatalui dumneavoastra pentru a putea condamna, prin contrast, lipsa de curaj a celor care raman in noroi… si nu doar ca raman acolo dar continua sa faca rele… 😦 Offf daca ar avea toti curajul tatalui dumneavoastra!!!

        V-am citit si articolul. Si el este foarte corect. Da, doar cei pagubiti pot reabilita pe cel care a pagubit {totusi dupa Lege de regula plata este „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” de aceea este util ca nici cel pagubit sa nu prea intreaca masura astfel incat sa ajunga si el vinovat, recomandare personala…}. Eu in toata aceasta afacere momentan sunt independent. Si din aceasta perspectiva imi spun opinia mea pur personala.

      • J Daniel zice:

        Prea alesule frate,
        trec fiori sfinti prin mine cind citesc rindurile tale, parte din sfirsitul tatalui tau; dar ma bucur de adevarul salasluit in tine. Desigur biblia e plina de descrierea unor personaje care includ si fapte negative, unul chiar dupa inima lui Dumnezeu, insa nu multi inteleg cum e Dumnezeu, sfint sfint sfint.
        I-mi place sa cant (incercind sa traiesc) cantari scrise de oameni ca N Moldoveanu s.a, viata acestor intemnitati, martiri pentru Cristos.
        Domnul sa ne ajute sa intelegem adevarata lepadare de sine, de propriul nostru eu; atunci nu ne va fi atat de greu sa ne recunoastem trecutul.
        Doamne ajuta

  4. Ciprian Simut zice:

    Oricine poate fi inselat. Comunistii erau, din cate stiu, experti in minciuna si inselaciune. Unii faceau lucruri gresite dar care erau atat de bine imbracate in fapte de patriotism incat nu iti dadeai seama ca esti inselat sau ca faci un lucru rau.

    Am citit despre tatal Dumneavoastra. Faptul ca a inteles ca facea ceva gresit si s-a oprit este un gest demn de admirat si de cinstit. De ce sa nu ne mandrim cu cei care au inteles faptele grele? Cu atat mai mult cu cat sunt parintii nostri. A fost dispus sa se retraga din serviciul lor si sa nu fuga peste hotare. Poate si0a asumat responsabilitatea faptelor prin simplul fapt de a ramane in tara. A platit pe deplin scurta sa ratacire cu viata. Nu ne putem separa complet de influenta pe care o are viata parintelui asupra noastra. Prin viata sa ati devenit un om darz, cu minte clara si credinta statornicita in Dumnezeu. Prin faptele sale, prin bunele si relele sale, viata tatalui Dumneavoastra v-a sculptat in cel care este azi Marius Cruceru, sotul Nataliei, tatal lui Neriah si Naum Lucas. Eu unul ma bucur pentru baietelul devenit barbat.

    • Marius David zice:

      draga Ciprian, acesata istorie merită un istoric.
      Sper ca oameni calificaţi şi obiectivi cum eşti tu şi fratele tău să vă puteţi apleca într-o bună zi asupra acestui fel de istorii şi să faceţi lumină. Eu voi tinde întotdeauana să îmbunătăţesc puţin lucrurile prea triste.
      Din păcate rătăcirea n-a fost scurtă, dar pocăinţa i-a fost scurtată. Stiu că avea de gînd să o spună în biserică şi să mai dea în gît pe cîţiva care erau informatori. Acest lucru din urmă i-a adus moartea.
      Multumesc de cuvintele bune.

  5. Pingback: O poveste despre curaj și demnitate « Însemnări

  6. Florin zice:

    Sa fiu eu sanatos cate ”fete bisericesti” au dat cu batu la securitate, iar acum pozeaza in ADEVARATI SFINTI.. prea-fericiti, prea-luminati.. PREA PREA PREA.

    E prea de tot..

    • Marius David zice:

      da şi SEcuiritatea a dat cu băţu în ei… unii au fost mai slabi.
      Unchiul meu, fratele tatălui meu a stat cu pistolul la cap 9 ore şi tot nu s-a frînt.
      sînt din aceeasi familie, dar au actionat diferit

  7. DanutM zice:

    Draga Marius,
    Mai intii, asa cum poti vedea pe blog, am reinceput acum citeva zile publicarea unui nou grup de documente din primul meu dosar de urmarire de la Securitate. Pe 10 iunie va aparea primul dintr-o serie de trei care poarta semnatura tatalui tau. Din pacate nu stiu daca mai sunt, pentruca transcrierea merge greu. Depind de cineva care este foarte ocupat, dar face o treaba foarte buna in descifrarea, uneori dificila, a scrisului de mina pe documente xerografiate destul de prost la CNSAS.
    Apoi, cred ca putini din cei care citesc curent pe blogul tau, sau pe al meu, il stiu mai bine ca mine pe tatal tau. Cred ca nici tu nu-l stii mai bine, chiar daca esti ‘carne din carnea lui’, caci nu aveai nici 5 ani atunci cind cursul vietii i-a fost curmat brusc de un ucigas naimit de Securitate.
    Destinul lui este neobisnuit si ar putea fi subiectul unui roman ori a unui film de succes. Inca sper ca cineva va avea cindva curajul si talentul de a pune in forma literara aceasta istorie exemplara. Ea ar putea fi mult mai folositoare in cunoasterea trecutului si in evitarea repetarii greselilor lui, decit orice deconspirare schioapa, din cele care se practica pe la noi. Desi in curind vom descoperi ca sunt posibile in acest sens si modele mai decente, mai obiective si mai putin patimase (revin curind cu detalii).
    Desi stiam de la inceput, sau mai bine zis intuiam ceva despre colaborarea pastorului meu cu Securitatea, relatia dintre noi a fost de cele mai multe ori dintre cele mai cordiale. Desi, din pricina mentionata mai sus, nu aveam incredere sa-i spun chiar totul, ca lider al tinerilor in biserica pe care o pastorea, ne intilneam saptaminal si aveam adesea discutii dintre cele mai serioase si mai profunde. Tocmai pe asta se baza Securitatea atunci cind il chestiona cu privire la mine, cac, sunt aproape sigur, initiativa in aceasta privinta nu a fost a tatalui tau.
    Intr-adevar, cea mai mare surpriza (neplacuta) din dosarul meu se afla intr-o nota a lui, care, daca era luata in seama (nici acum nu stiu cum de s-a intimplat asta si ii multumesc Domnului ori de cite ori imi aduc aminte), as fi sfirsit probabil, ca si matusa mea, Lidia Ababei, intr-o puscarie psihiatrica si nu as mai scrie acum pe blog, ci as hrani probabil porumbeii de-a proasta si in nestire in vreo piata publica. Cu toate acestea, nici atunci, nici dupa ce a murit si nici macar dupa ce am citit nota aceea n-am avut in inima mea nici un fel de resentiment fata de tatal tau, ci mai degraba simpatie.
    M-a impresionat intotdeauna la el dorinta de cunoastere (insotita, e drept, de dorinta de epatare, asa cum bine zici – snobismul este pacatul minor al tuturor celor din clasele de jos care acced subit la cultura – crede-ma, sunt specialist in asta). Am fost de-a dreptul fascinat de acel simt al spectacolului, care il caracteriza si pe care tu l-ai mostenit din plin si l-ai dus mai departe. Am admirat insa mai ales dedicarea lui fata de oameni, cu alte cuvinte inima lui de pastor. Pe tine nu te stiu prea bine in aceasta postura, dar imi vine greu ca cred ca il intreci la acest capitol. Asa fiind, n-am fost deloc surprins atunci cind, dupa moartea lui, un numar semnificativ de oameni care se aflau pina atunci oarecum la periferia comunitatii baptiste au decis sa-l urmeze pe Cristos.
    Asa fiind, daca as fi in locul tau (dar nu sunt) nu mi-ar fi rusine ca Radu Cruceru este tatal meu. Colaborationismul lui (ca si al tuturor celor ca el) este condamnabil, la fiecare dupa gradul sau de vinovatie, cu toate explicatiile circumstantiale care ni se pot oferi (si merita, cred eu, sa fie luate in seama). El insa a luat decizia riscanta, si rarisima, de a incerca desprinderea din lanturile tradarii si a platit cu viata pentru asta.
    Istoria fiecaruia dintre noi are luminile si umbrele ei. Unii dintre noi sunt mai abili ca altii in a si le ascunde (ma refer la umbre) ori a pretinde ceea ce nu este (ma refer la lumini). Dumnezeu insa le vede si le cintareste pe toate. Unii dintre noi (si tu in special, ca om de ‘scena’) care suntem mereu, intr-un fel sau altul, sub lumina reflectoarelor, avem nevoie de un ‘tepus in carne’, ca sa nu ne luam prea in serios. Slavit sa fie Dumnezeu pentru ‘tepusele’ noastre. Uneori insa, in ciuda acestora, totusi ne-o ‘luam in cap’ sau facem lucrurile ‘dupa capul nostru’ si pe aceasta n-o putem reprosa nicicum tatilor nostri, caci este, vorba ceia, ‘lucru manual’. Abia atunci avem motiv sa ne fie rusine. Si fie ca rusinea aceasta inspirata de Duhul, si restaurarea pe care el o aduce dupa aceea, sa na tina linga inima lui Cristos.
    Cu sincera si dureroasa prietenie,
    Danut

    • Marius David zice:

      Draga Danuţ,

      îţi mulţumesc pentru acest comentariu. Face cumva povara mai uşor de purtat.
      Într-un fel ne-am răzbunat pe securişti, nu-i aşa?
      despre film sau roman… hmmm, m-am gîndit, dar altcineva trebuie să o facă.

      da, aşa cum spui, pentru el cultura a fost un mijloc de refugiere din mizeria colaborării. Ţin minte puţine lucruri, dar ţin foarte bine minte două.
      Felu în care cînta la acordeon şi caval şi faptul că citea ca un nebun. Am primit o singură dată bătaie de la el, cînd, jucîndu-mă cu sora mea, l-am deranjat de la citit. I-am făcut nu ştiu ce sorei şi a ţipat ca din gură de şarpe. În rest am amintiri frumoase, a încercat să fie un soţ şi un tată bun.

      Mai tîrziu, cînd mi-am amintit că avea maşină de scris, cînd mi-am amintit holul securiţăţii. Într-o luni m-a dus cu el, că nu avea cu cine să mă lase. L-am revăzut mai tîrziu acest hol, ca un deja-vu. Atunci am înţeles totul. L-am întrebat pe unchiul meu şi mi-a confirmat totul. Maşina de scris, holul cu fotoliile verzi pe care am aşteptat pînă el a dat cu subsemnatul, amintire de la vîrsta de cinci ani… .toate astea m-au rămas puternic în minte.
      tot timpul avea o carte în mînă şi se apucase de engleză cu meditator. Apoi de franceză.

      Da, avea un simţ al spectacolului şi o retorică naturală. Cînd era în Oastea Domnului făceau scenete duminica după slujbă. Probabil ar fi fost un bun actor şi aceleaşi calităţi l-au „ajutat” să se ascundă bine o vreme.

      Nu mi-e ruşine că este tatăl meu, dar mi-a fost ruşine tot timpul de ce a făcut, mai ales de notele acelea de care povesteşti în care făcea recomandări.
      Îmi aduce aminte de o notă descoperită de cineva în dosarul lui, notă care suna aşa „respectivul X mi s-a confesat în calitate de coleg pastor ca are slabiciune la femei.. recomand plasarea unei femei frumose în jurul lui pentru a-l corupe”. Precizez că este vorba de un pastor care dadea cu subsemnatul asupra altui pastor. Erau prieteni. Asta înţeleg foarte greu.

    • George zice:

      Care pacat este mai mare Curvia sau vinzarea??? Si totusi d-l Isus a spus prostituatei Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Deci daca d-l da iertarea in urma marturisirii de ce sa nu o dam si noi???

  8. adrian zice:

    Ma intreb de ca ii deconspiram numai pe cei care au cedat presiunilor de tot felul din trecut si uitam de „securistii” de azi, cei care sunt acum pe statele de plata ale origanizatiei X, Y sau Z?! Doar pentru ca cei de azi isi „slujesc patria” si „apara valorile democratiei”?! Ne retragem meditativi in arhive ca sa uitam (sau sa camuflam) jungla din jur…
    Prea multe discutii despre ce a fost si prea putin (sau deloc) despre ceea ce este. Vrem sa facem noi acum ceea ce va fi facut cu adevarat profesional de catre istoricii de peste 100 de ani.
    Scormonitul asta prin namolul baltii dupa pestii cei mici are darul de a ne face sa uitam de rechinii de la suprafata care isi infuleca inca, cu nesmitire voioasa, prada. Iar prada suntem noi.
    Aceasta focalizare pe faptele unor oameni prinsi in vertijul istoriei, care au mai si platit cu varf si indesat pentru greselile lor, are darul de a compensa incapacitatea noastra de a identifica sacalii contemporani.
    Marius, romantismul tau principial de dreapta, te face sa fii hiperobiectiv cu tatal tau. Poate ca, in afara de presiunile cu care se confrunta, tatal tau a suferit de propriile lui romantisme stangiste… Mi se pare ca subliniezi prea mult trecutul tatalui tau care, totusi, nu a fost gardian la Gherla si nici comisar in padurea Katyn…
    Mi se pare culmea ca tu sa te justifici periodic in fata unor colectionari de potcoave de cai morti in timp ce fiii si nepotii tortionarilor se zbenguie in Mercedesuri si ne invata liberalismul sau social-democratia… Jumatate in gluma, trei sferturi in serios: cred ca ti-ai mai vindeca hiperaciditatea de dreapta, recitind unele din pasajele subliniate de tatal tau in „Capitalul”. Nu de alta, dar prea seamana „liberalii” nostri cu „burghezia” anatemizata de Marx.
    Marius, nu esti fiul lui Himmler sau Eichmann, nici macar al lui Draghici.
    Si daca ai fi fost, tot as fi vrut sa fii prietenul meu.

    • adrian zice:

      erata: „de ce ii deconspiram”, „organizatiei X, Y” – imi cer scuze.

    • Pomisor zice:

      Draga Adrian, … toate au un inceput……

    • Marius David zice:

      draga Adrian, întrebarea aceea rămîne…. dar să facem fiecare în dreptul nostru ce se poate.
      îţi mulţumesc şi ţie şi lui Dănuţ pnetur prietenie,
      cu voia voastră am moderat comentariile care nu duceau nicăieri.
      Le-am observat prea tîrziu.

      • adrian zice:

        Ai haz cand spui „cu voia voastra”.
        M-am lecuit de bloguire pentru o buna bucata de vreme.
        Daca domnu’ DM iti este prieten, atunci termenul trebuie redefinit. Sa te fereasca Domnul de asa prieteni!

        Mai vin pe-aici cand mai apare DeA.
        Cu el se pare ca sunt demn de dialog si nu pot fi acuzat de „perversitate”.

        • Marius David zice:

          draga Adrian,
          exact asta voiam să evit.
          Dracu nu stă degeaba şi aşa cum îi spune şi numele „diabolos”, cu etimonul de la dia – ballw… a despărţi, a arunca în două părţi, nu vine decît să rupă, să sfîrtece şi să prăpădească.

  9. DanutM zice:

    Domnule Adrian,
    Inteleg, cred, demersul dvs., si sunt, in principiu de acord cu necasitatea discernamintului cu privre la rechinii de azi. Dar ‘cine uita (sau neglijeaza, as spune eu) trecutul, risca sa-l repete’.
    Oamenii intelepti invata din istorie. Prostii o repeta.

    • adrian zice:

      Domnule DanutM,
      Sa nu credeti ca m-am gandit la dvs cand am pomenit de „colectionarii de potcoave de cai morti”. Nici prin cap nu mi-a trecut si imi cer scuze daca s-ar fi putut intelege asa ceva. Gandul meu era la unii „hoti care striga hotii”. Intelegeti, desigur, la ce ma refer. Consideratiile mele se refera la prea plinul prezentului.

      Daca tot vrem obiectivitate, de ce nu rascolim prin arhive ca sa vedem si cine a colaborat cu Siguranta lui Carol II sau a lui Antonescu? Doar pentru ca asta nu ar mai deranja astazi pe nimeni?!

      Cunosteam proverbul amintit de dvs. Ceea ce nu cunosc (inca) este macar un intelept care a invatat ceva din istorie (in afara de Cel care a venit in istorie tocmai pentru ca era dincolo de istorie). Cineva spunea (Hegel?) ca singurul lucru care ne invata istoria este acela ca oamenii nu invata nimic din istorie. Ca sa ne convingem de acest fapt, este de ajuns sa deschidem un manual de istorie. Numai noua ni se pare ca, de data asta, chiar vom invata ceva…
      Sa nu confundam discutia „despre istorie” cu „a face istorie”. Istoria se va repeta pana cand Cineva o va face ca un sul si o va arde.

      • DanutM zice:

        Fiti linistit, nu sunt bolnav de suspiciune. Nici nu mi-a trecut prin cap ca va referifi la mine. Abia acum intru la banuieli 🙂
        Este de folos sa cunoastel toata istoria, dinainte de 40, dinainte de 89 si de dupa.
        In sfirsit, nu va faceti griji. Nu am avut niciodata pretentia ca ‘fac istorie’. Sunt prea mic si neinsemnat pentru asta. Abia reusesc sa fac propria mea istorie. Cu mila Domnului.

        • Marius David zice:

          Draga DAnut, te rog sa imi permiti sa intrerup acest dialog neproductiv.
          Iată unul dintre neajunsurile internetului. Nevăzîndu-ne, necunoscîndu-ne personal, putem să ne interpretăm greşit unele vorbe.
          Sper că nu vă este cu supărare că am tăiat acel fir al discuţiei. Este păcat să abatem atenţia şi să stricăm ceva care poate fi util, chiar dacă nu este frumos: descoperirea adevărului şi recuperarea istoriei, cu toate subiectivismele de care sîntem ispitiţi.

      • Marius David zice:

        draga Adrian, am moderat unul dintre comentariile tale în care cred că discuţia a luat-o într-o direcţie nefericită.
        Cel rău nu stă degeaba. Să nu stricăm lucrurile bune prin anumite presupuneri.
        Mulţumesc de înţelegere.

  10. Si ceea ce este destul de grav , este ca si astazi dupa atatia ani , presupun ca multi dintre fostii colaboratori (informatori) ai vechii securitati , pt ca avem parte si de una noua , sunt in functii de conducere, atat in conducerea unor culte evanghelice ,cat si in conducerea unor biserici . In ce priveste problema trecutului tatalui tau , tu nu esti vinovat cu nimic ,in afara de faptul ca te numesti Cruceru , pt. ca numele acesta are o istorie urata in spate. Tu nu esti vinovat de actiunile ticaloase ale tatalui tau din trecut, si ceea ce a fost in trecut nu mai poti schimba . Timpul le va sterge pe toate. In ce priveste legea lustratiei nu cred ca vom avea sansa sa o si vedem aplicata , pt. ca cei din PSD au si boicotat-o deja .
    Mult har …

    • Marius David zice:

      draga Paul, acest nume nu are numai o istorie urita, are si una frumoasa. Florea Cruceru, fratele tatalui meu a rezistat Securităţii, a stat 9 ore cu pistolul la cap, a făcut puşcărie pentru credinţă şi apoi a trăit o viaţă exemplară.
      Într-un fel pe el l-am considerat tatăl meu în anumite privinţe.

  11. Pot să mă întreb: Doamne, de ce din nou?

    Spunea dl. Mănăstireanu ceva despre un roman sau scenariu de film: păi ceea ce citesc aici este exact asta, literatură.
    Încerc să-l înţeleg pe dl. Mănăstireanu: teama care-i paraliza trupul cînd aştepta să fie săltat de acasă de securitate, curajul încăpăţînat de a continua lupta; apoi, Marius, traumatizat cum nu se poate imagina, un copil de cinci ani, zdrobit de imaginea unui tată mutilat, aruncat în drum, ca leşul unui cîine, cu o mamă disperată, zbătîndu-se să-l crească, să-l vindece.
    Amîndoi au trăit drame imposibil de povestit, şi dl. Mănăstireanu, şi Marius Cruceru.
    Nu cazul pastorului Radu Cruceru mă frămîntă pe mine, ci ceea ce se petrece aici şi acum între cei doi.
    Citeam, cîndva, tot pe blogul lui Marius Cruceru, că dl. Dănuţ Mănăstireanu a fost ca un tată pentru el, că parte din ceea ce este acum, îi datorează acestuia. Cărţile pe care i le-a pus în mînă, pasiunea pentru Cristos, grija de tată spiritual.
    Au urmat, tot pe blogurile celor doi, însemnări şi reproşuri, despre evoluţia ulterioară a fiecăruia dintre ei, despre drumurile care păreau să se împletească şi care, ulterior, s-au despărţit.
    Cred- şi spun asta ca să completez admirabilul comentariu al dlui. Adrian- că trecutul se împleteşte cu prezentul într-un mod dureros, pentru fiecare din cei doi, oferind tabloul- ca să nu spun spectacol, pentru că sună frivol- unei epoci care nu mai este, dar care refuză să moară cu totul. Amîndoi refuză să intre în Canaan.
    Deşi mult timp am fost declarat împotriva dlui. Mănăstireanu, am ajuns să-i compătimesc pe fiecare dintre ei, în egală măsură. Cred că ar trebui să le mulţumim pentru că ne lasă să vedem şi să înţelegem, nu numai trecutul, ci şi reflexul acestuia în prezent.
    Nimic nu se întîmplă fără voia Domnului şi asta e o certitudine liniştitoare pentru toţi cei ce se încred îl El.

    • michael zice:

      nu de compatimirea noastra au ei nevoie acum. dar ce bine ar fi sa le de`a Domnul la amandoi ochi sa vada niste realitati de care sunt inconjurati acum si pe care se pare ca nu le accepta (ma refer in mod special la marius)

      • Compătimire am spus-o în sens de „compasiune”. Nu ştiu de ce au ei nevoie. Am spus ce simt eu după ce am citit.

      • Marius David zice:

        ar fi bine să ne rugăm ca Dumnezeu să le dea harul pocăinţei… este un mare dar.
        unii, din păcate, nu-l vor mai primi niciodată.

        • George zice:

          Este adevarat dar tilharul de pe cruce a avut sansa si a folosit-o, in ultimul moment D-l i-a spus „Astazi vei fi cu mine in rai” In ultima clipa dar este sus si asteapta ca si altii sa foloseasca sansa de-a se pocai.

    • Marius David zice:

      draga Rasvan,
      De ce din nou? Poate că trebuie să ne reamintim trecutul mai des ca să nu repetăm greşelile de atunci. Să nu uităm uşor.
      Istoria ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic de la istorie, spunea cineva.
      Ce se petrece între mine şi Dănuţ are alte dimensiuni şi nu cred că poate fi analizat pe bloguri.
      Unele lucruri le-ai rezumat bine. Poate că cineva învaţă din aceste istorii, aşa cum spui.

  12. DanutM zice:

    Desi sunt teribil de ispitit sa comentez, prefer sa ma abtin.
    Oricum, multumesc pentru mile. Fiecare da ce are.

  13. elisa zice:

    Pocainta–-asta a fost in cazul de fata;asta conteaza!
    Nepocainta––atator crestini baptisti , pastori si nu numai.
    Dumnezeu asteapta pocainta celor care au colaborat.
    Sunt foarte putini la numar.Adica…CE ESTE DE FACUT?
    ca sa se elibereze terenul de minciuna,ipocrizie si inselaciune.

  14. sam zice:

    Cum spunea Danut oricare din noi suntem capabili de fapte pe care le condamnam cu usurinta la altii. Important e ceea ce se invata prin dezgolirea unora din ele.
    Prima intrebare care mi-a venit in minte dupa lectura a fost: cum a fost posibil ca intr-o lume atat de bine organizata, avand la baza doctrina crestina a iubirii aproapelui, investita cu sarcina educarii maselor de credinciosi, sa existe o lume paralela, aproape in totala opozitie cu prima, cea a indiferentei si compromisului moral?
    Nu vorbesc doar de oameni, cazuri izolate, ci de sistem. Oamenii acestia au n-au trait intr-un clopot de sticla ci au avut ca asistenta tacerea si inactiunea noastra complice.

    Sa fiu clar, vorbesc in general fara referire la cazul de fata.
    Cat despre Marius nu pot spune decat ca ceea ce face el pentru lumea evanghelica este dovada suficienta ca tatal lui a primit iertarea

    • Marius David zice:

      draga Sam,

      primul pas este răul, al doilea pas este ce facem cu răul. putem face mai rău, ascunzînd răul, dar putem să anulăm răul prin mărturisire. Răul s-a făcut. Să încercăm un pas înapoi. Asta a fost propunerea mea.
      Cum a fost posibil?
      Ai citit omul din subterană de Dostoievsky? Mi se pare cea mai bună explicaţie.
      multumesc pentru un cuvînt bun.

  15. Doru Radu zice:

    Nu-s batrin dar estul de virstnic ca sa prind perioada comunista din plin. Si sunt furios pe informatori, mai ales pe pastori. Totusi nu este asta singurul pacat. Traind in emigratie am vazut frati, chiar pastori, reclamind la autoritati; aici nu-i pacat! Si frati dindu-se-n judecata unii pe altii cu marturii mincinoase sub semnatura. Am vazut si multe altele. Am vazut pacate sexuale ascunse prin minciuna si cestini/pastori chinuindu-se din cauza vietii duplicirare. Am vazut multe excrocherii financiare. Tatal meu a fost demn vs. comunisti si a suferit pt asta (si noi dupa el) si a fost un om moral si respectat la job. Ma pot mindri cu el. Dar in plan spiritual a fost „rece” fata de Domnul si lucrarea Sa, pina spre batrinete cind „s-a incalzit”. Nu-s informatorii singurii pacatosi. R. Cruceru s-a pocait, slava Domnului. S-o facem si noi pt orice pacat, inclusiv pt starea de caldicel…. daca alt pacat n-avem.

  16. rodica botan zice:

    Banuiesc ca si de data asta versetul…”Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce se incred in Dumnezeu” este valabil…chiar daca nu intelegem cum ar putea iesi ceva bun din toate astea…Sau poate nici nu trebuie inteles…ci trebuie doar crezut…

    • R. zice:

      Acesta e unul din versetele care nu imi plac, din cauza ca nu de putine ori, ca si in cazul de fata, este folosit gresit. Inteleg informatorii c-au fost siliti si ca nu voiau sa renunte la confortul lor, dar pe „recomandori” nu-i mai pot intelege. Mai ales daca erau si „pastori”.

    • Marius David zice:

      asta înţelegi după 30 de ani…uneori

  17. michael zice:

    trista istoria tatalui tau, marius, in vremuri de restriste. multi din cei care azi arata cu un deget acuzator spre cei care au vietuit in acel trecut nu ar fi facut fata acelor vremuri.

    compromisul face parte din natura noastra umana. toti avem parte de el, intr`o masura mai mica sau mai mare. unii prin compromisul lor aduc acum atingere demnitatii altora sau a unei anumite comunitati. suntem tentati sa fim extrem de critici cu ei, dar oare cati dintre noi prin compromisul nostru de azi, in vremuri mai bune, producem o paguba infinit mai mare in imparatia lui Dumnezeu? pentru cati suntem niste „pietre de poticnire” si ar fi cazul sa cautam o piatra de moara si o apa adanca?

  18. Georgeta Ulici zice:

    Wow! I had no idea that I would actually find people to share this in common with. This story does hit home for me. I have no clear picture about what my father was involved in, I will probably find out as the stories begin to unravel, but so far, the accounts are way too close. I lost my father this March, and I have the same attitude towards the kind of life he led, as you. I wish I had a different father, but I didn’t. It would probably take years for me to get over that, or a few months…. who knows? I understand your father did have a change of heart, no? I don’t know if mine ever met Jesus on a personal level. I am, however, very curious why all these people bought into the double standard. Perhaps we will never really find out, perhaps they were cowards and didn’t want to be heroes…. at least not at that moment. Perhaps they bought into a false hope of feeding their families better, perhaps they were buying time of some sort… or maybe it didn’t seem harmful, and might have seemed like some kind of an adventure at first…. Perhaps they were never really, truly saved, and never had a real relationship with the infinite God, but thought they were… Either way, I do believe that even in this life, still, they have paid the price that comes with this duplicity.
    I find it very sad that my people are still rummaging through dirt, not exactly to find the truth, but to accentuate the drama, sometimes. I do want to be sensible here. But sometimes it looks to me like we really are good at being the victims and project our own shortcomings on others, quite deterministic, if I may say so.
    However, the damage was done. They couldn’t have done more to the Church than it’s been already done so much more than that – to Jesus. He’s the one that can actually forgive and save even a former Securist – informer. He has known the ultimate betrayal, and still loved Judas to the end.
    I don’t want to oversimplify the issue, yet I have to say, at least, that some things should be left in the past. I have come to know that we as a people in general (Romanians), do hold onto grudges for generations sometimes. In the light of eternity this seems not only futile, but totally unnecessary. Doesn’t it?
    I live under the same „stigma” as you, even though my lack of popularity does protect me somehow from too many who would love to spit their guts in my face…. but the people who know me, know me as the daughter of that man they learned to despise, (to spare the details….) or resent.
    It brought shame to the whole family, but somehow I can’t feel ashamed for him. The only shame I could feel would be for my own life’s decisions. The same blood that washed us from sin, does wash our shame and guilt away too. It’s hard sometimes to understand God as my heavenly father, when the very word „father” troubles me to the core… I prefer him as a friend. Nevertheless, though, he is also my Father. If we just keep our eyes on Jesus, who knew the ultimate persecution and the ultimate shame, our troubles seem rather silly… Jesus, who knows us at our worst, still loves us at his best. I mean, let’s part with out little pet grudges, and live the life abundant! I have also noticed that the people who don’t know God sometimes are more understanding and more ready to forgive. Are we going to live like we are the slaves of our objects of despise/or hatred?
    Live and let live. It’s what I meant to say. If you can do better, do it. More power to you, as they say… My grandma who was a pastor’s wife did have a great saying: „Cine ce face, pe-a lui seama-si face.” It’s up to the individual, it is I who will be held responsible for my own deeds, and not my father, or my mother, nor my neighbor, sister, or brother…. I will give an account of my works. So, then… why sweat other people’s sins? We’re not going to accomplish anything as a group as far as any kind of acquittal for the mob… or hang or deeds in balance before the throne of Judgement, are we? We’re not going to change the world by digging through more dirt, or throwing more dirt in people’s faces.. It seems silly to me that the sons and daughters of those who wronged someone would have to pay for their parent’s deeds. Excuse me, but isn’t it a bit cowardly of those who demand it? When someone dies, their debt is paid too. Let’s try that with any bank. They can’t hold the children for the parent’s debt, can they? Not that they wouldn’t like to… Hmm… We are only going to change by cleaning our own dirt from under us. I am sure that if we were the mob with the stones ready to cast and kill these men and women involved in these betrayals, and Jesus showed up writing in the sand, we would drop our stones at once, and we would have the introspective of our lives. I think they were and are being punished enough. A good Christian shows compassion, and models Christ. Now that’s big shoes to fill, isn’t it?
    So can we actually go about the Kingdom’s business and leave the garbage to the pros?
    I am just asking.
    May God have mercy on the families of the despised. What God can do, it’s nothing short of a miracle. He can raise servants of His from amongst the most despised. Who is going to put limits on God, and who is going to re-direct his mercy? If God wants to show mercy to one of his worst enemies, he will, can anyone stop Him? My dear people, we aren’t the ones telling God whom to redeem. If these people are still alive, is so that we get a chance to show them love, and forgiveness. It’s God’s love we need to practice, the other stuff comes way to natural to us. . He can actually turn the history around, for his beloved. Are we going to miss that chance? Are we going to hold on to our pet grudges and take them to the grave?
    I admit that it’s easier said than done. But one of my good friends used to say to me: If you don’t know how to love these people, let Jesus love them through you. I admit, it’s not easy, in fact it’s very hard for me to do that. I resent my father for what he was, but I can’t change one iota of his history. I can only change my future.
    So…., can we give Jesus a chance? I mean we sing songs and recite poetry for this Jesus, yet we’re growing farther and farther apart from him, because we would not let go of some of our ambitions. Isn’t that just a big waste? It would not benefit me to keep on singing if I don’t do what He wants me to do.
    We will probably never know in detail the price they had to pay. Let’s not be too proud, for many of us would forget about values when our lives or the lives of our loved ones were in jeopardy. Let’s not assume for a moment that we might have done better. Let’s just thank God for what he accomplished in our lives. This is not a soccer game where the people in the bleachers know better than the players. This is real life, and we each got one shot at our lives to make it good. There’s no do-overs. This is the time to get it right. Later, we can’t really count on it. The sarcasm and the belittling does not profit anyone. Not even the source of these attitudes.
    God Bless!

    • R. zice:

      De ce ai scris in engleza? Daca ai uitat romana, inteleg. Altfel e incorect fata de ceilalti care citesc si scriu aici si care nu cunosc engleza.

      • Georgeta Ulici zice:

        Ma exprim mai bine in Engleza. In momentul de fata, nu am confidenta sa scriu in Romaneste, ca sun ca o oala sparta. 🙂 N-as vrea sa nu fiu luata in serios din cauza ca am ramas in urma cu Romana… :))

        • Ioana zice:

          Ce e curios este ca engleza suna ca romana, in timp ce romana suna ca engleza la dvs. Poate daca faceti un efort va amintiti limba materna ca e mai frumoasa :).

          • Marius David zice:

            draga Ioana, şi limba engleză este foarte frumoasă. Nu o descurajaţi pe Georgeta, mai ales că a spus lucruri atît de grele…
            uitaţi-vă la conţinut.
            Este o mărturisire emoţionantă.

        • R. zice:

          Nu mi se pare ca te exprimi mai bine in engleza decat in romaneste. Dar de cati ani esti in Americi de ai ajuns sa te exprimi mai bine in engleza? Inca nu am auzit pe nimeni spunand ca se poate exprima mai bine intr-o alta limba decat in cea materna.
          As lua sfatul Ioanei in considerare. : )

          • Georgeta Ulici zice:

            Ioana: Nice!! Nu trebuie sa cititi ce am scris. Maybe I am the missing link between the two languages?? Serves me right, I am trying to stay current with the ro language, so I read in Romanian too. Thanks for the observation.
            R.: Vorbesc eng. de la 5 ani. Sint in Americi de 20. Am facut scoala aici, nu merg la bis. romana. Nu vorbesc romana acasa, nu sint mai buna ca ocricine daca scriu in engleza sau daca scriu in romana. Gindurile care le-am scris, sint sincere, si erau pentru fr. Marius. Imi pare rau ca nu am curaj sa scriu in „limba materna” Whatever that means… dar romanii sint foarte destepti si ambitiosi, si cumva tot dezleaga ei ce citesc. Plus, Fr. Cruceru este un intelectual si foarte intelept, sint sigura ca a inteles mesajul. Asta e tot ce voi spune, nu raspund la provocari.

            • Marius David zice:

              draga Georgeta, nu are rost să continuaţi discuţia despre limbă.
              Am făcut o parte din doctorat studiind fenomenul bilingvismulu, contactului dintre limbi, fenomenele care au loc în comunităţile bilingvilor şi biculturalilor.
              TE înţeleg perfect, ma ales că am lucrat 12 ani cu diaspora românească. Stai liniştită.
              Mulţumesc încă o dată pentru mărturia ta.

        • Georgeta Ulici zice:

          O mie de scuze. L-as sterge daca as putea.

      • Marius David zice:

        draga R. nu este o problema asta.
        Uneori, cînd ai sufletul greu scrii în limba cea mai comodă.
        ESte bine şi aşa.

        • Ioana zice:

          @Georgeta,
          Imi cer scuze daca am ofensat cu ceva. Nu am dorit sa va provoc in niciun fel. Scrieti foarte bine si in limba romana si cred ca ar trebui sa continuati a o exersa :). Va spun asta deoarece si fiul meu se „lupta” (mai mult fortat, ce-i drept) sa nu piarda fluenta in limba romana in conditiile in care a inceput scoala in alta limba. Dar chiar sa nu mai lungim acest subiect ca nu are nicio legatura cu postarea de mai sus. Inca o data, scuze.
          @Marius
          Si engleza e frumoasa, dar romana e mai frumoasa :). Aceasta e parerea mea, nu pretind ca toata lumea trebuie sa fie de acord.

    • Pomisor zice:

      Cateva precizari-raspunsuri:
      – minciuna din interior face priza la cea din exterior;
      – inconsecventa in lucrurile mici duce la inconsecventa in lucruri mari;
      – daca imi aduc bine aminte exact la finalul discutiei de iertare dintre Domnul Isus si Petru, Domnul Isus i-a spus si consecintele faptei lui: moarte de martir…
      – la intamplarea cu aruncatul pietrei mai exista si alte variante… unele logice si legale… ca de exemplu punerea pietrei in mana lui Isus… 🙂
      – daca Dumnezeu va arata mila fata de cineva, atunci vom vedea si noi acest lucru… va fi ceva public nu secret… si fiecare isi poate da seama dupa ce anume vom vedea acest lucru…
      – din cate am observat (din experienta mea) o iertare data pe gratis si neceruta este si foarte putin apreciata si persoana aceea continua in faptele ei rele; o iertare se da in ideea restabilirii relatiei dintre cele doua persoane, relatie care nu poate fi unilaterala…

    • Marius David zice:

      draga Georgeta,
      am citit de mai multe ori mărturia ta. îţi mulţumesc pentru transparenţă şi pentru tot ce ai spus aici.
      Te-ai expus foarte mult, dar cred că acesta este calea.
      Comentariul tău merită citi ca o postare separată.
      Nu mă deranjează că ai scris în engleză şi consider că discuţia despre „impoliteţea” de a vorbi această limbă nu-şi are rostul aici.
      Exprimă-te cum îţi este mai comod.

      • Georgeta Ulici zice:

        Multumesc Marius. You are very kind! Am simtit o conectie speciala cu articolul fratelui Cruceru. Parca mi-a citit jurnalul meu. Am avut atitea framintari de cind am invatat de fapt cine a fost tatal meu. Credinta mea initiala, am crezut ca am primit-o de la el. Cind am aflat despre duplicitatea vietii lui, mi s-a zdruncinat toata casa… doar fundatia a ramas intacta… vorbesc figurativ. Mi-a fost scriba de mine! Stiu ca este ultra-dramatic acest termen, insa asa am simtit! Bine ca fost Isus piatra din coltul cladirii!!!
        Drept sa spun, am fost mult mai introverta in Romania. De aceea nu m-am exprimat prea mult si nu in scris, ceea ce e sigur. M-am obisnuit ca de fiecare data cind imi spuneam parerea, cineva se juca „whack-a mole” game (un joc in care lovesti in cap cu un ciocanel pe cel care iese la suprafata) cu mine. Pentru mine limba romana este prea „confining” si daca mi-ar veni mai repede in minte cuvintele in Romaneste nu as ezita, si cu nici un chip nu as vrea sa inconveniez (?) pe cineva. Ceea ce s-a scris si am facut un efort intentionat sa citesc aproape toate posturile, m-au atins in mod personal, si fiind intr-o perioada de cercetare cu privire la acelasi subiect, am gasit de cuviinta sa scriu. Imi aduc aminte cu drag de unii lideri ca si Danut Manastireanu, de exemplu, pe care-l ascultam cu nesat in anii mei abia adolescenti invatind pe tineri sa isi traiasca viata in curatie, si mesajul lui pe care nu-l voi uita poate toata viata m-a marcat atunci in mod deosebit fiindca a accentuat un verset foarte crucial pentru mine: „Nimeni sa nu-ti siapretuiasca tineretea, ci fii o pilda…..” Acest gind m-a urmarit de atunci pe unde am mers. Cu atit mai mult cu cit aceste mesaje erau foarte triate pe atunci, fiindca zona noastra era ceea ce se cunostea in cercurile crestine ca si „Nord-vestul Salbatic” sau cam asa ceva. Aveam oameni in conducere care erau mina in mina cu securitatea. Escapadele acestea pe la intruniri de tineret au fost frisca doar care normal ar fi trebuit sa fie pe prajitura, insa noi ne-am multumit si doar cu frisca…
        Sint de acord ca nu au loc discutiile despre care limba e mai frumoasa. Am invatat din fiecare cultura cite ceva. Am predat limba Engleza, si IN Engleza. Nu pot sa ma ascund ca nu mi-ar place. 🙂 Insa motivul care m-a indrumat sa scriu a fost cu totul altfel. A fost si un fel de closure pentru mine, sau cel putin un atempt, insa si o adinca consernare(sp?) fiindca nu a fost prima data cind am citit astfel de accounts si stiu ca poporul meu a fost ranit mult si multa vreme, si de aceea multi am devenit cynical and bitter and sarcastic. Asa ceva nu trece decit cu cit mai multa dragoste si practica a ei. Toti am trecut prin oarecare batalie. Toti sintem raniti to the core. Iata ca fac o limba noua din doua. LOL
        Inainte de cei trei copii ai mei eram mai versatila(sp?)… Traduceam back and forth, cu multa usurinta. Nu ma voi lasa. Insa imi cere mult mai mult timp si curaj sa scriu in romana, deocamdata.
        As vrea ca toti sa inteleaga ca ceea ce am invatat privindu-i pe altii nu neaparat ne absolva de responsabilitatea noastra personala. Daca cei dinaintea noastra au gresit enorm, totusi credinta adevarata este mai valoroasa decit deceptia pe care am invatat-o. Hotarirea unora de a se poticni, in cele ce vor fi dezvaluite ii va urmari pe ei insisi, si e pacat sa iti pierzi o viata intreaga – holding a grudge. There I go again! Mintuirea pe care o primim prin har, este doar inceputul acestei extraordinare relatii unice pe pamint a unui om ingust (marginit?) cu Dumnezeul infinit – nu gasesc alt superlativ pe moment. Nu sintem capabili nici sa numaram cu exactitate stelele din universul pe care-l putem noi detecta, insa El cunoaste aceste stele pe nume. Am subliniat aceasta ca sa vedem cint de obvious este ticalosenia existentei noastre. Toate realizarile tuturor oamenilor de pe intreg pamintul si din istoria omenirii, nu sint decit un abur aproape invizibil pe linga maretia Lui! O viata pierduta in finger pointing, and grudge holding is indeed a waste. Pierdem nespus de mult vremea cu mizerii in loc sa fim destepti si sa invatam din ceea ce au gresit altii ca sa o apucam noi pe alt drum. Bunicul meu, predica asta si la noi nepotii, si la bisericile lui. Eu nu am dorit sa diminuez cu nici un chip gravitatea tradarilor si vinzarilor, insa daca ne uitam la tot tabloul, Dumnezeu are un fel de-a intoarce foaia, daca vreti. Ia ce a ramas din pagina trecuta si-i face eroi principali. Asta a fost intentia mea, atit. Pentru mine a fost intotdeauna o greutate sa accept pe un tradator, insa Isus ii iubeste enorm. Nu pot sa fiu egoista si sa nu admit asta. E posibil ca Dumnezeu mi-a dat un astfel de tata ca sa ma invete sa ii iubesc si pe aceia. Am fost urmarita de stigma „aschia nu sare departe de copac” prea multa vreme. Ma temeam sa nu ajung ca el. Insa Dumnezeu a subliniat ca cine traieste in frica, nu cunoaste dragostea lui. Daca am trait in frica o zi, am trait in frica prea mult.
        Adevarul este ca tatal nostru este Dumnezeu. Tatii nostri pamintesti sint doar un vehicol de a-l gasi pe El. Fie buni sau rai. Nici faptul ca ei n-au trait cum trebuie nu ne absolva de responsabilitatea personala. Adevar.

        In ceea ce ma priveste, apreciez intotdeauna criticismul constructiv. Multumesc de sansa de a ma explica.
        Cu drag….
        neinsemnata vs. sora…

  19. vali zice:

    Am citit undeva in comentariile de mai sus ca pastorul R. Cruceru s-a pocait inaintea mortii. Mi-e teama ca aceasta formulare ar putea fi gresit inteleasa. E o diferenta de la pamant la cer intre cei care, pe patul de moarte si nemaiavand nimic de pierdut (din punct de vedere al acestei lumi) hotaresc, intr-un moment de panica ultima, sa-si salveze sufletul…, si cel care, prin pocainta sa si-a ales singur moartea…In cazul celor dintai moartea era inevitabila…in cazul celui de-al doilea, a fost decisa, intr-un anumit sens de buna voie. Dincolo de pacatele lui, R. Cruceru si-a sfarsit viata cu curaj, si, cred, mantuit…ceilalti si-au incheiat-o doar mantuiti…

  20. Iustin zice:

    Va multumesc pt. aceasta postare, si multumesc si domnului Danut M pt. postarile de pe blogul dansului! Desi uneori simt amaraciunea, totusi aflarea adevarului mi-a facut intotdeauna bine… Adevarul ne face liberi…
    Dumnezeu sa va binecuvanteze pe amandoi!

    • @ Adevarul ne face liberi…

      Dacă nu ştiaţi despre Radu Cruceru vă simţeaţi mai puţin liber, domule Iustin? E foarte ciudat, pentru că eu simt o apăsare de cîte ori mai adaugă Marius ceva la istoria sa, spre deliciul multor casă gură, iar dl. Dănuţ Mănăstireanu îi arată că ceva din ADN-ul părintelui se transmite fiului- vezi talentul scenic şi altele-.

    • Marius David zice:

      Aşa să fie, Iustin.

  21. adrian zice:

    Fratele Nicolae Moldoveanu spunea ca noi cunoastem despre caderea cuiva dar, de multe ori, nu-i cunoastem pocainta.
    Se pare ca e si mai rau: chiar daca ii cunoastem pocainta, tot despre caderea lui ne face placere sa vorbim… Semanam cu niste muste, ne atrag mai mult gunoaiele… ”
    Adevarul” din gunoaie nu ne elibereaza. Adevarul care ne face liberi este o Persoana, domnule Iustin, nu o suma de propozitii dintr-un dosar.
    Ce-ar fi sa vorbim mai mult despre pastorul Radu Cruceru care s-a pocait de pacatele sale si care a platit cu viata pocainta sa?!

    Ce spune domnul Rasvan mi se pare corect.
    Inteleg si aprob multe din cele scrise de Marius, dar aceasta autoflagelare cu trecutul tatalui sau nu o inteleg.
    Asta se intampla intr-o tara in care fostii tortionari si securisti, impreuna cu copii lor, „construiesc democratia” votand legile ca-n somn (la propriu) si „promoveaza valorile economiei de piata” prin afaceri cu statul. O tara in care fosti securisti povestesc la OTV cum le smulgeau aripioarele gâzelor din celula… O tara in care baietii cu ochi albastri lucreaza la turatie maxima, bine ascunsi sub rochia de gala a democraturii originale pe care tot ei au tesut-o…
    Care acum stau si rad vazandu-l pe Marius impovarat cu un trecut care nu-i apartine…
    Si-au atins scopul cu varf si indesat. 😦

  22. Dani zice:

    „Cand ai un elefant in camera, prezinta’l.” Si eu as prefera probabil intr’un caz de genul asta sa evit vorbirile in soapta si barfele din colturile bisericilor despre un subiect delicat in care sa’mi fie implicat parintele. E un mod barbatesc de a discuta deschis, cu sangele din rana care se inchide asa de greu picurand, cu riscul de a mai primi cateva bice printre cuvinte de incurajare.
    Este genul de subiect care te poate devora daca nu’i dai drumul afara.

  23. vioricaO zice:

    Doua puncte vrea sa subliniez:
    – nu-i corect ca un copil sa se simta responsabil de faptele parintelui sau. Nici un copil nu-si alege parintii si nici un copil nu trebuie sa fie pus in situatia sa se rusineze de actiunile parintelui sau.
    – nu cred ca acum cunoastem toate amanuntele actiunilor tatalui si nu stim toate motivele pentru care un pastor a informat securitatea despre enoriasii sai; cine a trait in acele vremuri stie la ce presiuni au fost expusi pastorii ca sa poata predica din Biblie.
    Daca n-o facea pastorul ( si presupun ca relatarile lui nu erau prea periculoase) o facea altcineva din biserica, mai plin de zel si cu asteptari de rasplata de la stapanire mai mari. Am auzit despre un profesor universitar din acele vremuri, care preda filozofia marxist -ateista studentilor sai; motivatia lui a fost ca materia trebuia predata si daca n-o facea el, erau multi altii care abia asteptau sa preia catedra, sa indobitocesca tinerii cu ateism, pe cand acest profesor, prin explicatiile lui, ii faceau pe studenti sa se apropie de Dumnezeu, sa-si puna intrebari, nu sa-i indoctrineze cu ateism.
    Asa ca necunoscand toate detaliile si motivatiile despre un om nu cred ca-i bine sa judecam; intr-o zi, cu Harul Domnului, vom cunoaste toate secretele acestei lumi, si vom primi raspunsuri la toate nelamuririle, daca ne va folosi la ceva:)

  24. Rodica Botan zice:

    Citeam despre tatal lui Marius…si articolul mi-a stat in minte de cind l-a postat. M-am gindit cum in dreptatea lui Dumnezeu, mincinosul si ucigasul sint exact in aceeasi situatie. Noua oamenilor ni se par mai mari pacatele pe care nu le practicam noi. Si slabiciunile noastre sint totdeauna explicabile…si scuzabile – in timp ce ale altora sint insuportabile…strigatoare la cer.

    Pe la 20 de ani, ca orice copil crescut in biserica, cu notiuni stricte,biblice, aveam si eu parerile mele precise despre viata…Daca cineva mi-ar fi povestit mie, pe vremea aia, povestea vietii mele, si m-ar fi intrebat sa-mi dau cu parerea…oh…cit de dur m-as fi judecat. A fost o vreme cind mi-am judecat si parintii (cel putin in mintea mea) si am fost sigura ca n-am sa fac niciodata greselile care le-au facut ei…

    Intrebarea mea este…cu toate straduintele pe care le faceti, chiar crede cineva ca va lasa in urma o istorie perfecta? Sintem facuti din pamint…dar lutul unuia este mai fin ca a celuilalt…unii am stat in cuptor mai mult sau mai putin…unii rezistam mai mult sau mai putin la forte exterioare.

    Cu putinul de intelepciune pe care l-am acumulat, ii multumesc Domnului ca nu m-am nascut intr-o familie de musulmani. Cum sint de apriga citeodata si de tifnoasa, daca as fi crezut timpeniile lor as fi putut sa-mi croiesc si eu vreo vesta…cine mai stie?

    Si ii multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns sa-L cunosc; ca daca nu …cine stie ce minunatii mai faceam, ca am o imaginatie destul de bogata. Ii multumesc lui Dumnezeu ca n-am fost ispitita peste puterile mele in multe privinte. Biblia spune ca e blestemat omul care se increde in om…si banuiesc ca si in el insusi…pentruca nu stii cit si la ce rezisti sau nu…sau cind ai un moment de slabiciune si nu te razemi de EL…si apoi chiar daca regreti…esti prins deja in menghina…

    Mai degraba sa ne para rau si sa nutrim speranta ca cei pe umerii carora au fost puse greutati si au cazut sub ele, au avut timp sa-si primeasca iertarea de la Dumnezeu…si ar trebui sa le-o dam si noi…chiar daca nu au cerut-o…

    • naomi zice:

      Foarte frumos comentariul !!!!

    • J Daniel zice:

      @ Rodica Botan
      este interesant cum lui Dumnezeu nu-i e rusine sa ne lase in biblie si parte din viata negativa a unor oameni, ba chiar asa ne formeaza tot mai mult dupa caracterul Sau. Istoria unora, ma ajuta la o alipire mai tare de adevar cu orice pret, avis la vremurile care vor veni. Cineva v-a semna cu anticristul, sa nu fiu eu si tu.
      GBU

  25. Pingback: Da, tatăl meu a fost … (via Marius Cruceru) « G4G3T's P3Rs0n@L BL0g!

  26. elisa zice:

    Cred ca fratele Marius vrea sa-i ajute pe cei care inca tac si au obligatia fata de cei pe care ii pastoresc de a spune adevarului pe nume.
    Daca este grea pocainta, nu inteleg pe cei in cauza, care inca mai cred ca raman ca un CRIN ALB daca nu vorbesc.
    Adevarul astazi este dispretuit, de cei care invata pe altii despre pocainta si mantuirea sufletului..dar ei oare nu mu il mai au?
    Ori mai au suflet, dar „nu mai au harul pocaintei”?
    Trist !

  27. DanutM zice:

    Multumesc, Marius. decizie absolut corecta.
    Te rog sa accepti aici si avertizarea de mai jos, copie a unui comentariu pus acum pe blogul meu, care are de-a face cu ce s-a intimplat mai sus:

    ANTENTIE!
    Un ‘binevoitor’ din Ploiesti a copiat acum doua zile pe blogul Persona un comentariu apartinind atcuiva si facut pe blogul domnului Marius Cruceru, dindu-se, in mod mincinos, drept autor al comentariului si folosind in mod mirsav de emailul acestuia.
    Acel comentariu a fost sters de domnul Cruceru, considerind ca este nepotrivit. Probabil potlogarul evanghelic a socotiti ca in felul acesta poata tine zavistia in vata. Lucrul dracului, cu alte cuvinte.
    Aceasta magarie a fost descoparita de autorul comentariului (prin identificarea IP-ului, care l-a condus la autor – sfatul meu ar fi sa-l faca public, pentru ca acest nesimtit sa fie facut cunoscut. ma indoiesc insa ca ii va fi rusine, Astfel de secaturi nu au constiinta.
    Autorul comentariului a crezut initial ca eu am pus pe blogul meu comnetariul sau. Lucrurile sunt clare acum intre noi, dar vreau sa-i avertizez pe ceilalti colegi din blogosfera evanghelica de faptul ca suntem expusi unor practici neetice, din partea unor oameni anumati de patimi dracesti. Sa fim, deci, cu bagare de seama si fie ca Dumnezeu sa-i mustre pe acesti nesimtitit cu toata asprimea.

    • Marius David zice:

      Da, am văzut și am mai pățit din astea.
      Din păcate sau … din fericire… nu știu ce să spun… cel care a mai atacat de la același IP este bolnav. cu acte in regula.
      Am mai pățit de astea,
      eu mă îngrijorez de cei sănătoși.
      Am scris un text… ce-aș face pe bloguri dacă aș fi securist.
      pînă și mie mi se pare interesant 🙂

  28. marius zice:

    Eu am ajuns sa va „cunosc” si sa va respect, citind istoria tatalui dumneavoastra.

  29. Ghita zice:

    Georgeta Ulici scrie (putin mai sus):
    ” si stiu ca poporul meu a fost ranit mult si multa vreme, si de aceea multi am devenit cynical and bitter and sarcastic. Asa ceva nu trece decit cu cit mai multa dragoste si practica a ei. ”
    Expresia asta ultima, am simtit ca trebuie s-o subliniez…

    Am citit si eu aproape tot ce-i scris mai sus…
    Unor curiosi despre adevarul din viata altora: doar recunoasterea adevarului despre pacatele tale te duce la eliberarea ta! Este un mare har sa ajungi in acest punct! A fi pasionat de adevarul din viata altuia , de caderile lui, asta e … altceva si pe tine nu te va elibera.

    Revin la aceasta scurta expresie, care cred eu poate aduce o adevarata vindecare:
    o dragoste aplicata, si nu putina!
    Da, vestea buna e ca E Cineva care a turnat! nu doar cu picatura…prin Duhul Sfant.

    Sa nu facem jocul fostei-actualei securitati- cineva zicea ca aceasta este bomba cu efect intarziat in bisericile noastre…
    Domnul , Medicul suprem sa toarne, vindecare, peste rani, si balsamul Sau binefacator.
    Asa cum El stie!

  30. Pingback: “DA TATAL MEU A FOST”…Informator « Daniel Lucescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.