Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
e transmisa live pe internet?
nu cred, sper să nu!
De ce la Bucuresti? 😦 Va exista o inregistrare, macar, daca nu transmisie live?
nu, nu va exista, dar va fi oricum plictisitor, draga strongindependentwoman 🙂
va fi o chestiune destul de tehnică şi alambicată.
Da, tocmai de aceea imi pare rau ca pierd evenimentul. 🙂
Succes si salutari pr. Lucian!
mulţumesc, ţine-mi pumnii,
sigur voi transmite!
Felicitări! Am urmărit pe Net şi conferinţa lui Andrei Pleşu, ţinută în acelaşi loc. După părerea mea de amátor, domnule profesor, duhovniceşte sunteţi cu vreo şapte-opt ceruri deasupra, iar academic mai aveţi de recuperat doar câteva pogoane de lecturi filozofice în germană. E normal, dânsul nu e nici preot, nici pastor (cel puţin până apar şi restul de dosare în presă). Fiindcă aţi vorbit destul de mult pe lângă tema principală, speram să atingeţi şi subiectul influenţei lui Augustin în protestantism. Poate data viitoare?
draga Agnusstick, ai fost în sală? Acum am eu o bănuială, încerc să asociez numele cu faţa 🙂
1. nu, nu sînt cu cerurile,
2. nu mă interesează filozofia germană, las pentru Rai chestia asta.
3. da,am vorbit pe lîngă temă, pentru că oricum mi s-a reproşat că sînt prea tehnic, acolo erau şi persoane care aveau „evlavie la sf. Augustin”, imi pare rău că le-am dezamăgit cu tehnicitatea.
4. am rămas dator cu ceva, cu o traducere mai exactă la pasajul din De Trinitate, luat fiind prin surprindere la un pasaj aşa de greu… nu se avînţi cu traducere la prima vista. Dar asta este.
Bine că nu a fost pe tembeliziunea naţională, că mă făceam de rîs.
Da, subiectul propus este interesant, dar epuizat.
s-a scris mult pe chestiunea influenţei lui Augustin asupra protestantismului.
Aş scurma în tone de hîrtie
Nu era un reproş, nici pe departe, chestiunea cu divagaţia! A fost chiar o reală plăcere… Cât despre subiectul cel epuizat, nu mă interesa decât o părere personală cât mai neacademică, de genul unor evaluări emise de Harnack – tranşante şi subiective, generalizatoare fără scrupul ştiinţific, implicate afectiv etc.
P.S. Numai să nu mergi cumva pe modelul plete, barbă, togă, sandale şi toiag, privire care te sfredeleşte etc.!
Mă bucur că ţi-a slujit. Acesta a fost scopul.
Despre Augustin asupra protestantismului? Influenţa este dramatică.
Să nu uităm că Luther a fost un foarte bun cunoscător al lui Augustin, fost călugăr augustinian de fapt.
Să nu uităm că şi Calvin cunoaştea extrem de bine literatura patristică şi că l-a citit pe Augustin în latineşte. Zwingli, Menno, cu toţi erau acomodaţi cu literatura latină mai degrabă decît cu cea grecească şi toţi erau buni cunoscători de latină mai degrabă decît de limbă greacă.
şi dintre latini? Cine era cel mai citit şi citat?
Augustin.
Ne mirăm că soteriologia ne este influenţată de Augustin? şi nu numai …
Mulţam! Ai zis mai demult că latina are un sistem pronomial devastator, pentru că nu există articol. Dacă ai vreodată timp de joacă, poate faci un calc umoristic, că nu-mi dau seama cum poate suna aşa ceva. Şi nu-mi dau seama cam de cât timp ar avea nevoie un om normal (recte obişnuit, format în sistemul educaţional mioritic) ca să simtă o limbă moartă atât de bine încât să poată citi Augustine în original. Şi nu doar să-l citească, ar fi bine să şi priceapă subtilităţile, ca să se poată certa cu alţii asupra lor… Dar cu privire la vorbirea cea potrivită cu Dumnezeu despre Dumnezeu, crezi că există deosebiri esenţiale între greacă, latină, engleză şi română? (Aş fi pus şi slavona pe listă, din pricina lui Cornilescu, care mi se pare că a folosit un registru stilistic cu mare impact.) Ar fi oare anumite domenii sau laturi mai bine exprimabile într-o anumită limbă faţă de restul? Şi crezi că, în ceea ce priveşte VT, fără ebraică şi greacă, la nivel mult peste cel de lexicon, rămânem departe de esenţe? Ori de nuanţe importante care schimbă totul? Sau doar de savoare?
Uită întrebările, visam şi eu…
da, aşa este. Chiar şi azi m-am chinuit cu un text imposibil din cartea a V-a din De civitate Dei despre predestinare. Cumplit meşteşug de întortochere a minţii.
De cît timp?
uite …. studiez latina de 23 de ani serios şi încă mă chinui cu un text ca De Civitate. M-am apucat de tradus De TRinitate şi aproape că mă simt în stare… să abandonez proiectul. Prefer greaca.
Da, există deosebiri esenţiale între cele limbi, între orice două limbi puse împreună.
Slavona este un alt caz interesant, care merită analizat separat.
Uneori nuanţele au importanţă crucială. Poate că zilele astea scoatem ceva de la naftalină ca să ne distrăm împreună.
Pingback: A apărut cartea lui Lucian Dîncă “Le Christ et la Trinité chez Athanase d’Alexandrie” | Marius Cruceru