Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Dupa ce am ascultat acest instructiv interviu, am cumparat cartea lui Eugeniu Coseriu aparuta recent la Humanitas: „Istoria filozofiei limbajului de la începuturi până la Rousseau”. Este o carte exceptionala! Oricine se ocupa cu prelucrarea simbolica (traduceri automate, web semantic s.a.) ar trebui sa o citeasca. Unii oamenii de stiinta cauta zebre fara dungi in Antarctica pentru ca refuza sa creada ca filosofii si teologii folosesc un creier asemanator cu al lor. Tehnostiinta actuala o ia razna si pentru ca cei ce o fac nu mai au lecturi „umaniste”. Vrem sa ajungem in tinutul tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte folosind GPS-ul.
bine ai făcut! Acum o citesc şi eu. Coşeriu a fost un creier. Explică-mi, te rog, cum a putut fi atît de legionar încît aproape să sară la bătaie cînd era student?
Asta mi-este greu să înţeleg.
da, l-a bruscat verbal pe Calinescu cand acesta, la un curs, a vrut sa rosteasca cateva cuvinte de apreciere despre Iorga (dupa atentat).
La 20 de ani, cei mai multi dintre noi am sarit pentru un motiv sau altul la bataie. Macar pentru o fata! 🙂 Daca eu am avut dreptul la portia mea de nazbatii, de ce nu si o minte stralucita ca Eugeniu Coseriu?!
Este de neinteles. Natura umana, pur si simplu. La care se adauga si spiritul vremurilor. Ca si in cazul lui Eliade, este un mare castig pentru stiinta de carte ca Eugeniu Coseriu nu a fost zdrobit de roata istoriei. Sigur, e si meritul lor ca, invatand din greselile tineretii, s-au tinut de implinirea adevaratei lor vocatii care, iata!, se vede ca nu avea nimic de-a face cu sfera politichiei.
era o personalitate zdrobitoare. Maestrul meu, domnul Munteanu, l-a adus la Iaşi. L-am văzut pe viu. Copleşitor. Mare fizic, se năpustea asupra ta. Mai ales că eu aveam doar 56 de kg atunci.
Şi-a ţinut discursul din memorie.
A fost împreună cu ucenicii săi. Practica ucenicia peripatetică. Ne-am adus aminte la simpozion acum la Iaşi de acel moment.
Va explic eu, dar mai intai trebuie spus ca, in episodul respectiv, nu a fost vorba despre Calinescu (pe care Coseriu l-a admirat enorm, fiind mandru ca i-a fost student; de altfel, Calinescu l-a publicat pe Coseriu in „Jurnalul literar” inca de cand acesta era… licean), ci de Octav Botez, caruia Coseriu i-a cerut sa vorbeasca in acele zile nu despre Iorga, ci despre materia cursului (conform programei). Pe Calinescu nu il intrerupsese cand, cu o zi inainte, tinuse un curs special numai despre Iorga. Adevarata agitatie au produs-o atunci alti tineri legionari. Detaliile le gasiti (alaturi de reproducerea unor documente ale epocii, declaratii etc.) in cartea de interviuri Iorgu Iordan – Valeriu Mangu.
Izbucnirea lui Coseriu trebuie interpretata prin prisma nationalismului sau. Cand si-a dat seama de exagerarile legionarilor, el s-a disociat de aceasta miscare (si, de altminteri, a plecat apoi din tara, inca din 1940, in Italia, apoi in Uruguay, dupa alti 11 ani) si si-a vazut de treaba, dedicandu-se stiintei. Coseriu face o distinctie tripartita in cazul nationalismului, intr-o carte de interviuri (in germana) din 1997. Va ofer citatul in cauza si va fac trimitere si la sursa acestuia: „Primul tip este reprezentat de un naţionalism naiv şi nereflexiv, în cadrul căruia se afirmă interesele, drepturile, valorile şi cultura unei anumite naţiuni şi se neglijează cele ale altor naţiuni, în special ale popoarelor vecine, se neagă cultura altora fără ca aceasta să fie cunoscută. Al doilea tip este un naţionalism reflexiv, tactic, în cadrul căruia primează încă valorile şi preferinţele unei anumite naţiuni, dar în acelaşi timp sînt acceptate şi percepute interesele şi valorile altora, în consecinţă, se pledează pentru coexistenţa armonioasă a diferitelor tradiţii, obiceiuri şi culturi (…). Al treilea tip îl constituie un naţionalism critic, dinamic, în cadrul căruia şi preferinţele propriei naţiuni sînt privite sceptic şi critic.” ( http://www.contrafort.md/old/2003/108-109/622.html ).
Mulţumim pentru explicaţie şi dezvoltare.
Excelent citatul!!!