Pocăința ca Recunoaștere – Partea a II-a (Psalmul 51)

Photo by Jon Tyson on Unsplash

Să notăm indicația de lectură. Este către mai marele cîntăreților, scris atunci cînd Natan l-a confruntat pe David cu privire la Batșeba. Știți istoria, știți contextul. Și acest psalm nu este singurul psalm al pocăinței. Ce scene trebuie să fi fost! Cu împăratul vinovat de față se cîntau psalmi ai pocăinței cu recunoașterea în detaliu a tuturor faptelor, cu autoacuzare, cu penitență exact descrisă.

1 Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta!
După îndurarea Ta cea mare, şterge
fărădelegile mele!
2 Spală-măcu desăvârşire de nelegiuirea meaşi curăţă-mă de păcatul meu!6 Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adânculinimii:fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!

David și-a recunoscut faptele, contabilicește, juridic, precis. Cu adevărat și în tot adevărul, exact, fără să fie tras de limbă, fără să încerce vreo îndulcire prin sinonime. A curvit, n-a alunecat; a furat, n-a împrumutat; a ucis, a vărsat sînge nevinovat, n-a trimis un erou la moarte indirect.

David nu generalizează, nu încearcă să se ascundă în noroiul vinii comune: ”noi sîntem la fel… știți, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place, toți mai alunecăm, mai greșim, sîntem carne păcătoasă…”. David nu spune la un plural inclusivist: ”Doamne, miluiește-ne!”, ci ”Doamne, miluește-mă!”. Își atribuie totul, nu este inclusiv, ci exclusiv! Nu ”toți furăm, toată lumea copie, toți sîntem la fel de răi, toți mai greșim!”, ci ”eu am curvit, eu am ucis!”

David nu folosește eufemisme, un limbaj de ospătar: o ciorbică, o pîinică, mititei... totul fiind micșorat cu intenție manipulatorie. Oh, fraza mea preferată: ”Doamne, dacă CUMVA ți-am greșit…”. David folosește termeni grei: fărădelege, nelegiure, păcat. El este și se numește pe sine nelegiuit, păcătos, ticălos!

Recunoaște public cui a făcut, ce a făcut, scrie El, împăratul, către mai marele cîntăreților ca să se cînte public păcatele împăratului. Se face de rîs cu intenție, nu reorganizează narațiunea, nu încearcă să găsească contextul favorizant și să dea vina pe genetică, pe Batșeba, care făcea baie într-un loc nepotrivit. Nu face precum Saul, să încerce să salveze aparențele, să dea bine la imagine.

Verbul a mărturisi în 1 Ioan 1:9 este homologeo, a omologa, a admite că ceea ce spune Dumnezeu despre acel lucru este ceea ce se aplică și ție. Ceea ce numește Dumnezeu păcat este păcatul săvîrșit de tine, cu echivalări exacte, precise, fără îndulciri, fără minimalizări, fără scuze ieftine.

David nu face lui Natan ca Saul cu Samuel: ”haide să acoperim cumva, să dăm o conferință de presă împreună și să reparăm imaginea!”. El scrie acest psalm și devine cu totul vulnerabil. Cîntarea să fie cîntată în templu, cu el de față. Este public și cu el de față.

Continuă să citești întreg articolul AICI pe Edictum Dei

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Pocăința ca Recunoaștere – Partea a II-a (Psalmul 51)

  1. Pingback: Pocăința ca Recunoaștere – Partea a II-a (Psalmul 51) | Ciprian I. Bârsan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.