Ani în urmă am întîlnit un evanghelic ”ciudat”. Arăta rău, ca un homeless (aveam să învăț mult mai tîrziu termenul, atunci nu știam că așa se cheamă). Mirosea a transpirație, deși era proaspăt spălat. Hainele i se îmbîcsiseră, pe cînd noi eram obișnuiți cu străini care miroseau frumos. Era îmbrăcat umil și avea niște bocanci foarte milităroși aproape rupți de atîta mers. Era un pelerin. Predicator și învățător itinerant.

Un frate mi-a reamintit de această specie pe cale de dispariție: ”misticii evanghelici”.

Pare oximoronică asocierea între ”evanghelic” și ”misticism”, dar am avut cîteva figuri remarcabile ale istoriei noastre evanghelice, oameni care, fie au trecut prin pușcăriile comuniste și acolo au învățat niște obiceiuri, fie din alte surse au învățat și practicat niște discipline ale spiritului și trupului care, deși biblice, sînt sufocate astăzi de activismul conțopist și de propensiunea noastră spre ”programe”, spectacole, acțiuni.

Marcu Nichifor a fost un astfel de personaj. De asemenea, de-a lungul anilor, mai ales înainte de anii 90, am întîlnit străini care veneau în secret sau sub acoperire în Romania. Ca să nu ne facă probleme, unii dormeau pe sub poduri și se rugau în păduri. Dacă ar fi fost surprinși în casele noastre, ar fi avut probleme și ei, am fi avut probleme și noi.

Un pastor mai în vîrstă ne-a amintit lunile trecute de un astfel de credincios care i-a cerut să îl lase singur o noapte în Catedrala Lui Dumnezeu, adică în pădure, ca să se roage acolo, să Îl laude pe Domnul acolo, să se bucure cu Domnul în mijlocul creației Sale.

Eu însumi practic acest obicei anual, iar în perioadele de criză spirituală, de căutări intense, chiar mai des. L-am văzut pe mentorul și părintele meu spiritual, unchiul Florea, făcînd acest lucru la stupi, în călătoriile lungi cu bicicleta spre localitățile unde existau biserici pe care le păstorea. Singurătatea funcționează precum un arc. Ne întindem în singurătate, pentru a cumula energia de dăruit altora în comuniune. Mizantropilor pesimiști și cinici ca mine le este necesar mai dihai acest soi de exerciții.

Contemplația, rugăciunea, retragerea, pelerinajul, toate acestea au intrat într-un con de umbră în spațiul evanghelic. Găsim tot felul de scuze pentru asta (pericole, urbanizarea, timpul).  Domnul Isus Însuși, Dumnezeu fiind, a simțit nevoia retragerii, solitudinii, în rugăciune în chiar mijlocul creației Sale. Toate prin El au fost făcute și nimic din ce va fi fost făcut n-a fost făcut fără El. El este Stăpîn pentru lucrările Sale și în mijlocul laudelor și lucrărilor Sale îl putem întîlni cu totul altfel.

Să ducem dar comunitatea liturgică ȘI în mijlocul naturii. De ce nu? Să ne gîndim și să ne amintim și apoi să ne rugăm pentru cei persecutați, care încă se ascund și se roagă în păduri, pentru cei care sînt rătăciți în umblarea lor, ca într-o pădure în noaptea spirituală. Ne vom ruga pentru noi, pentru țară, pentru biserici, pentru multe alte subiecte pe care Duhul ni le va da.

Asta vom face mîine seară, 1 iunie, începînd cu orele 22.00, pînă probabil spre orele 2.00-3.00 a.m. împreună cu cei care participă la grupul de ucenicie peripatetică Fabrica de bărbați, dar nu numai. Pentru că și-au exprimat dorința de a participa și alții, care nu sînt parte din acest grup, pot veni, îndeplinind cîteva condiții:

• băieți/bărbați creștini (iertare, facem discriminări cît mai putem! 🙂 va veni și la noi vremea în care vom fi dați în judecată că nu primim femei în … fabrica de bărbați! )
• peste 18 ani (nu îmi pot asuma responsabilitatea față de părinții voștri, dacă se întîmplă ceva)
• starea relativ bună de sănătate, cei care vor veni trebuie să fie capabili să meargă cel puțin 15 km pe jos.

Vom porni la ora 22.00 de la Spitalul Județean de urgență din Oradea, Spitalul ”de sus”, clădirea de după Centrul de Transfuzii, de unde începe Strada Gheorghe Doja. Vom urca pe Gheorghe Doja în sus, vom intra în pădure, vom hălădui în rugăciune, ne vom opri din loc în loc pentru citire din cuvînt, meditație în îngenunchere, apoi vom merge mai departe și vom coborî prin localități, rugîndu-ne pentru ele.

Aici este începutul drumului nostru prin pădure. Suprafața este bună, Pădurea este oarecum destul de accesibilă și populată.

Ce avem nevoie?

• Buletinul! (Dacă se întîmplă ceva, să ne poată identifica pădurarii după ceva!). Glumesc, buletinul ne este necesar să fim legitimați de pădurarii care ne pot suspecta de acțiuni precum furtul stupinelor, sport care se practică în zonă.
• Orice vă este de folos contra țînțarilor și altor gîngănii. Oțet? Dacă vă știți alergici la înțepături de insecte, luați-vă ce vă este necesar. În zonă sînt albine.
• Lanternă. O frontală este cel mai indicat.
• Un briceag, cuțit, orice … așa pentru odihna mentală.
• Îmbrăcăminte de toamnă, chiar dacă este vară. Protecție contra ploii, chiar dacă nu se anunță ploaie.
• Mijloace de hidratare. Apă, camelback et c.
• un Sandwich, în cazul în care nu doriți să postiți sau batoane energizante.
• Rucsac în care să puneți toate acestea.
• Încălțăminte adecvată pentru un marș (marș, nu plimbare) de circa 12-15 km.
• Atitudinea. Bunăvoință, determinare, dorință de disciplinare, supunere față de autoritate. Nu vom negocia regulile și cine nu se supune este liber să cutreiere singur printre albine și mistreți.
• Orice întoarcere la bază va fi făcută sub însoțire, în cazul unei accidentări sau îmbolnăviri. Cei care puteți să veniți cu mașinile veniți pînă în parcarea din fața spitalului județean de urgență.
• Regulile sînt stricte. Se cere ascultarea fără comentarii și idei suplimentare. Cui nu-i place… nu mănîncă!
• Gradul de risc al acțiunii? Pe o scară de la 1 la 10 este cam de nivelul 3, adică foarte puțin riscant, dar niciodată nu se știe!

Aici ne vom opri pentru sesiunea cea mai lungă de rugăciune. De asemenea, ne vom opri într-unul dintre locurile despre care se spune în zonă că este ”bîntuit” de stafii. 🙂

Cam acesta va fi traseul. Nu atît de lung, numai o parte va fi parcurs. Circa 12-15 km.

Vă aștept cu drag!

P.S.

Ca să nu uit: spuneți-le totuși iubitelor, mamelor, soțiilor … că le-ați iubit mult! 🙂