Sînt multe încercări și întristări în munca de capelan la Hospice. Miercurea dimineața la capelă aflu de obicei ce pacienți noi avem și văd uneori pînă la alte trei nume pe tabla pe care apar decesele. Aflu, de asemenea, că lista de așteptare este tot mai lungă și că avem pacienți noi. Din ce în ce mai tineri! Toată această povară apasă greu asupra fiecăruia dintre noi.

Dar avem și bucurii! Din cînd în cînd, cum s-a întîmplat luna trecută, o pacientă, doamna C., o femeie extrem de inteligentă, foarte prezentă în discuții în ciuda suferinței ei, s-a hotărît să Îl urmeze pe Cristos. Mi-a spus că nu este supărată pe Dumnezeu pentru boala cumplită și este gata să treacă pragul veșniciei. Apoi, în urma unei discuții unice, a cerut botezul, care a fost administrat de colegii mei, pastori penticostali. Acum este în comă profundă, gata să Își întîlnească Mirele.

Astăzi am avut un alt botez.

Pacientul I. M., după o viață plină de încercări, a dezvoltat o boală terminală extrem de agresivă. A fost luat în îngrijire de familie și, copleșit de dragostea acestora, de grija și modul de îngrijire arătate de personalul Hospice, dar mai ales după ce a înțeles dragostea lui Dumnezeu pentru el, a acceptat botezul.

Le mulțumesc rudeniilor, venite tocmai din Anglia, pentru a fi parte la această sărbătoare, pastorului Adrian Carey Jones pentru sacrificiile făcute ca să poată participa la această slujire.

Vă spun aceste lucruri pentru a-i încuraja pe cei care sînt gata să sprijine lucrarea pe care o facem. Are rost! Vă împărtășim adesea suferințele, dorim să aveți parte și de bucuriile noastre.

Nu vă pot oferi fotografii cu pacientul. Legea are prevederi foarte clare referitoare la aceste aspecte, reglementînd intimitatea celui în suferință, dar ne-au rămas cîntările, amintirile, bucuria imensă și … lacrimile!