Mîine este ziua în care Biserica a hotărît să sărbătorească Înomenirea lui Dumnezeu. Cuvîntul s-a făcut carne! Fiul Dumnezeului Celui Viu a căpătat trup!

Și a mai primit două nume, după cum aflăm din Evanghelia după Matei, două nume pentru noi pămîntenii, nume între care se adună prezentul și viitorul.

În urmă cu 7 ani, chiar în această perioadă, am primit una dintre întrebările cele mai dificile. Sora mea m-a întrebat: de ce, Marius, de ce? 

Tocmai se născuse Sofia (Înțelepciune, ce ironie dulce! Se referă la sofia tou Theou, înțelepciunea lui Dumnezeu, care nu greșește niciodată!), o fetiță despre care sora mea știa deja că va avea sindromul Down din pîntece, dar a refuzat, în ciuda sfatului medicilor, să îi ia viața. Sofia a suferit complicații. Sindromul West, apoi, o supradoză de tratament i-a compromis dezvoltarea normală chiar pentru un copil cu sindrom down.

Sofia nu va avea aceeași evoluție ca oricare dintre ceilalți copii cu sindrom Down. Cînd cînt la chitară își lipește limbuța de suprața de rezonanță și gustă sunetele, cînd cineva cîntă la pian, gustă clapele, primește mîncarea de la Radu, tatăl ei, direct în gură, un fel de climax al zilei, sărbătoare în fiecare seară pentru ea.

sursa Crina Frunza

De atunci încoace, după ce în ultimii trei ani, am văzut 10 sicrie ale oamenilor dragi, prieteni, apropiați, morți neașteptate, întrebarea aceasta mi s-a înroșit în minte.

Apoi a urmat începutul colaborării cu Hospice, unde am văzut iarăși și iarăși suferință după suferință, deces după deces, copii diagnosticați cu boli terminale.

De ce?

De ce? Sînt multe explicații standard și multe lozinci, pe care le-am putea extrage din predici și manualele de dogmatică. Da, omul este păcătos, lumea este căzută, Dumnezeu este suveran, toate astea se știu și sună a chimval zăngănitor în fața celor care suferă.

Am recitit începutul Evangheliei.

Mîngîierea și răspunsul pentru mine nu au venit din analize retrospective sau din investigații logico-teologico-filozofice, ci din altă direcție, din viitor, din nădejdea escatologică și din promisiunile Domnului, care deschid și închid Evanghelia după Matei. În început ni se spune Dumnezeu este cu noi, la final, în marea trimitenere ni se spune: toată puterea îmi este dată în cer și pe pămînt și voi fi cu voi pînă la sfîrșitul veacurilor!

Cînd Isus s-a născut a primit două nume:

8 Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s’a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt. 19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s’o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi -a pus de gînd s’o lase pe ascuns. 20 Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s’a arătat în vis un înger al Domnului, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt. 21 Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus (iehova mîntuie n.m.), pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.„ 22 Toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: 23 ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil„, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi„. 24 Cînd s’a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. 25 Dar n’a cunoscut -o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i -a pus numele Isus.

sursa 

Numele Isus, Iosua (Iehova mîntuie) transliterat pentru greci, arată spre lumea în care Sofia va vorbi, va rîde împreună cu noi, va cînta la pian, va sta la masa pregătită de Mirele Ceresc mîncînd singură, fără complicații, cu tot creierașul ei recuperat, restaurat complet, fără urmele de substanțe care o afectează acum, într-o ființă cu totul nouă, așa cum ne arată 1 Corinteni 15.

A mîntui înseamnă deopotrivă nu numai eliberare de robie, scăpare de blestem, ștergere de păcate, îndreptățire, justificare, ci și îndreptare restaurare, reparație, recreare.

Aceasta este nădejdea! Dumnezeu ne va repara ca pe niște jucării stricate.

Dar pînă atunci? Pînă atunci ce facem? Pînă este încă cancer pentru Ianko și Jasmina? Pînă Onisim și Filip și Cristi pleacă dintre noi prea timpuriu? Pînă cînd ne sînt străpunse inimile de durere, cînd ne pleacă mamele, tații, soațele, copiii și devenim gropari pentru cei care ar fi trebuit să ne îngroape ei?

Pînă atunci: DUMNEZEU ESTE CU NOI!

Stați în picioare de acest Crăciun și strigați tare asta!

Sora mea mi-a spus că ar fi înnebunit, dacă nu l-ar fi avut pe Dumnezeu și dacă n-ar fi fost soțul ei în toate lîngă ea, dacă n-ar fi avut comunitatea, Biserica, Trupul lui Cristos, prin care Dumnezeu ne comunică iar și iar că este prezent, este aici!

Este aici, a venit în trup să fie cu noi!

Ah, veți spune! Ce știe Isus? Îi convine! A plecat la ceruri convenabil, la 33 de ani, înainte de decadența trupului! Nu a fost căsătorit! Nu știe ce înseamnă să ții necaz pe o nevastă! Nu știe ce înseamnă să crești copii! Să fi avut grijă de părinți cu Altzheimer? Ce convenabil! Un Mîntuitor burlac, tînăr și ferice!

Eh, da, a fost răstignit, dar sînt și morți mai cumplite și suferințe mai mari decît suferința unei simple crucificări!

Nu! Isus a știut toate acestea, a simțit cancerul, toate mizeriile, toate scîrbele, toată mizeria ființei umane, absolut totul a simțit în povara de pe umerii săi pe cruce, la Golgota!

Pentru aceasta a venit! Cristos a simțit în acele ore toată povara păcatelor, decăderii, putreziciunii, toată uriașa apăsare a condiției fizice, biologice, povara sarx-ului, a condiției somatice.  Absolut tot, de la păcatul neascultării lui Adam pînă la ultimul păcat care se va petrece înainte de încheierea istoriei, păcate prezente, trecute și viitoare. Momentele de pe cruce nu vor fi fost doar agonia grozavă a unui muritor oarecare, ci clipele în care s-a adunat toată povara de păcate a istoriei întregi, chiar și generațiilor nenăscute încă, a timpurilor neîntîmplate încă.

Iată ce ne spune Isaia 53:

1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr’un pămînt uscat. N’avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n’avea nimic care să ne placă.

3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

4 Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

sursa 

Gloria Bisericii, a creștinilor, slava lui Dumnezeu între oameni despre care au cîntat îngerii stă în felul în care aceștia, în mijlocul necazurilor, scîrbelor, pierderilor, împotrivirilor, bolilor, merg prin lume proclamînd DUMNEZEU ESTE CU NOI!

Slava lui Dumnezeu se arată în necazuri. Ne-a spus-o Mîntuitorul: în lume veți avea necazuri.

Nu ne lăsăm mințiți de Evanghelia prosperității, cum că aici ne va fi bine, vom fi sănătoși și cu buzunarele pline. Cristos n-a venit să ne vindece de coșuri, furuncule și să ne scape de dentist! Cristos a venit să fie cu noi, în mizerie fiind, să facă mizeria să strălucească. Să facă din nenorociți sfinți, din păcătoși, preoți, din căzuți și fii risipitori, părtași la masa Lui.

Dumnezeu este cu noi! Dumnezeu repară! Dumnezeu este cu noi acum și aici! Dumnezeu va repara atunci și acolo!

Între prezentul frămîntat și viitorul escatologic se întinde promisiunea vieții de veac și a vieții din belșug alături de El!

Dumnezeu este cu noi, Emanuel, numele Pruncului ne ajută să trăim decent și demn prezentul.

Pînă cînd Iahve va repara, este glorios și eroic să le văd pe văduvele prietenilor mei umblînd cu lacrimile șterse prin lume, cu durere, dar cu demnitatea celor care au încă nădejde, pînă cînd Iahve va restaura, este emoționant să văd mame cu inima strivită, crescîndu-și copiii loviți de boli și anomalii genetice cu dedicare și dragoste izvorîtă din puterea pe care le-o dă Dumnezeu.

Acestea sînt acum și aici mai frumose decît o ”normalitate” la care am putea tînji, lipsiți de imaginație fiind pentru a ne putea imagina perfecțiunea.

Pînă la mai mult ca perfectul viitorului, Dumnezeu este cu noi! Emanuel, Isus, Mîntuitorul s-a născut!