Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Păi da, exemplele de mai sus sunt traduse prost. Acuma depinde și la ce întîlniri de tineret ați fost. La noi nu se cîntă pe versurile astea.
În rest, ce să zic, o cîntare din asta nu va avea niciodată farmecul imnurilor compuse de Traian Dorz sau Nicolae Moldoveanu în suferință. Încearcă să schimbi un vers la aceste cîntări și vei vedea că poți. Încearcă să schimbi ceva la imnurile celor mai sus menționați și vei vedea că parcă nu poți fără să le schimbi înțelesul și sensibilitatea. Părerea mea.
De românul născut poet pot spune că așa este, chiar s-a născut poet. Problema este că nu știm să ne promovăm poeții. Cîți îl cunosc pe Ionatan în mediul evanghelic? Și aici nu mă refer la cei care stau pe net. Un alt exemplu este de scriitor promovat bine este Shakespeare. Atîta au avut englezii mai bun în perioada respectivă și l-au promovat atît de tare, încît unii îl văd ca pe nu știu ce geniu universal. Dar noi, cu Mihai Eminescu ce-am făcut? Are niște poezii superbe, niște idei de te lasă perplex. Mihai Eminescu e de vreo 5 ori mai bun ca Shakespeare doar că de vreo 10 de ori mai puțin promovat. Poate.
draga Andrei,
este bine dacă la voi nu se cîntă aşa.
Mă bucur că ai rezolvat problema cu Adrian, că altfel, acum seara cînd veneam la comentarii mă luam eu de tine cu „de 5 ori mai bun”… 🙂
Mă bucur că încă mai putem funcţiona ca o şcoală pe aici.
DAta viitoare este rîndul tău…
Mă bucur că aţi rezolvat-o aşa de frumos.
Andrei care sunt criteriile pe care le-ai folosit cand ai facut afirmatia „Mihai Eminescu e de vreo 5 ori mai bun ca Shakespeare doar că de vreo 10 de ori mai puțin promovat” ?
Credeam ca discursul si entuziasmul nationalist a mai palit in ultimul timp…
Criteriile are face subiectul unui eseu de critica care ar fi, desigu, subiectiv, și ar fi rodul unui studiu pe aproape fiecare operă de-a lui Shakespeare (mai puțin unele sonete) și citit o grămadă de poezii eminesciene.
Pentru unii Shakespeare poate fi de 5 ori mai bun ca Eminescu. E părerea lor. Eu o am pe a mea 🙂
Adi Gliga e ok
Domnule Andrei, ar fi bine sa cititi ce scrie Eminescu despre Shakespeare. Exista chiar si o teza de doctorat foarte documentata a Corinei Mihaela Geana despre „Influenta lui Shakespeare asupra operei eminesciene” (aviz amatorilor: „influenta”, nu plagiat!). Eminescu era un mare cititor si admirator al lui Shakespeare.
Si apoi avem de-a face cu epoci diferite, stiluri diferite, limbi diferite. Cum ati ajuns la concluzia ca Eminescu e de 5 ori mai bun?! Sa nu facem ierarhii acolo unde nu exista ierarhii.
Nu stiu cat Shakespeare ati citit daca aveti curajul sa faceti astfel de afirmatii hazardate. Cred ca nu realizati cat de mare a fost. Eminescu stia asta cand i-a dedicat poezia ‘Cartile’, din care reproduc prima strofa (aprecierile lui sunt vecine cu idolatria!):
„Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,
Prieten blând al sufletului meu;
Izvorul plin al cânturilor tale
Îmi sare-n gând şi le repet mereu.
Atât de crud eşti tu, ş-atât de moale,
Furtună-i azi şi linu-i glasul tău;
Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe
Şi-nveţi un ev cum poate să te-nveţe.”
In rest, e bine sa nu ne indepartam de subiectul postarii: cantecele de „lauda si inchinare”.
Faptul că Eminescu îl admira pe Shakespeare nu înseamnă că nu era mai bun decît el. Dar cine poate judeca ce înseamnă „mai bun”? Este doar ceva subiectiv. Cum am mai zis, este doar o părere personală, subiectivă. Dacă nu sunteți de acord cu mine, argumentați-mi, dacă se poate, că Shakespeare era mai bun decît Eminescu, sau dimpotrivă. Poate face asta cineva vreodată? Eu cred că nu poate.
Da, e bine să nu ne îndepărtăm de subiect, bine că supliniți rolul de moderator pe acest blog. Eu nu m-am îndepărtat de subiect, dimpotrivă, m-am „legat” de ceva ce scria în articol:
Nu eu am facut clasamente de genul „de 5 ori mai bun”. Cifra 5 indica o apreciere obiectiva, cantitativa.
Nici nu am spus ca Shakespeare era mai bun ca Eminescu. Am spus doar ca Shakespeare are foarte mare, citandu-l chiar pe Eminescu.
Despre Shakespeare, discutam dupa ce cititi macar o tragedie de Shakespeare de la cap la coada.
Sa spui ca Eminescu era „de vreo 5 ori mai bun de cat Shakespeare” este echivalent cu a spune ca Poincare era de 100 de opri mai bun decat Euclid.
Da, așa este, știu că nu putem cîntări aceste valori. Și vă dau dreptate 🙂 acum e momentul să mă retrag din dorința de a nu umple acest blog de comentarii gen spam. De ironii m-am plictisit.
Ați spus așa: „Despre Shakespeare, discutam dupa ce cititi macar o tragedie de Shakespeare de la cap la coada.” Sunteți subiectiv pentru că habar n-aveți ce am citit eu și ce nu de la Shakespeare.
Nu am făcut eu clasamentul de „măcar o tragedie”. Cifra 1 indică o apreciere obiectivă, cantitativă. 🙂
„Macar o tragedie” nu era un clasament, ci o sugestie de lectura minimala inainte de a da verdicte (fie ele si „subiective”). Nu v-am comparat cu nimeni, deci nu v-am „clasat”.
In plus era vorba de o lectura „de la cap la coada”. Daca ati fi avut acest exercitiu, v-ati fi ferit de afirmatii de „microbist” asemanatoare cu cele de genul „Maradona este de tri ori mai bun decat Pele” (care mi-a amintit de o afirmatie, la fel de hazardata, auzita intr-o adunare crestina: „Traian Dorz este mai mare decat Eminescu!”).
Nu stiu despre ce ironii vorbiti, presupun ca de ale dvs. Eu nu am fost ironic, cel putin nu aici si nu inca.
Cred ca pentru amandoi este valabil sfatul unui ilustru specialist in Shakespeare: mai multa lectura si mai putin orgoliu!
Dacă ar fi să fac o listă cu ceea ce am vrut să spun aș pune așa:
1) Pentru MINE Eminescu e mai bun ca Shakespeare.
2) Citește din nou punctul 1 pînă înțelegi
Să nu mă credeți atît de ignorant încît să nu-mi dau seama de valorea lor.
De aici încolo discuția nu mai are sens. Fiecare avem preferințe literare.
Am si eu un sfat, in acelasi ton cu ironicul punct 2) propus de dvs.: cititi (nu „citeste”, nu am fost colegi si nu am facut armata impreuna, dar „tu” by default se poarta la unii pocaiti) Shakespeare pana intelegeti. La fel si Eminescu. Subliniez: cititi, nu vizionati. Fara clasamente.
Am pus pe proiector veghEtor, cu un E mare (un font aproape dublu), dar nu prea merge… Oamenii canta vegheAtor. Ma zgarie pe creier..
Eu caut asiduu cantari noi, originale, si nu-i deloc usor..
Pai asa asculta pe mp3 si asa e canonul. Cum indrazniti sa puneti pe videoproiector cum se scrie corect cand canonul e clar? 🙂
Asa ne spune ceva despre valorile tinerilor (ce aleg ei si ce li se ofera), nu?
Încercați „Tată știu că Tu ești în control”
Nu suport expresia asta prost tradusa si des intalnita la pocaiti: Dumnezeu este in control.
De ce, nu e adevărată expresia? Cu ce a-i înlocui-o? Hai să vedem ce punem în loc 🙂
Poate cu: „Dumnezeu detine controlul” ? Suna mai romaneste asa
controlul, eficient, paritate nu sînt cuvinte poetice.
Interzis la poezie cu aceste cuvinte care ne doare.
Nici eu nu sunt de acord cu unele traduceri, dar mi-ar place să văd măcar unul dintre cei care au comentat aici și au criticat variantele de traducere că vine cu o variantă proprie care să țină cont de ritm, măsură, sensibilitate și, de ce nu, de expresivitate poetică. Aș încerca eu ceva… dar recunosc că nu mă pricep la muzică 🙂
nu există afoni!
dacă vii la şcoala de vară de la Emanuel, te fac să cînţi.
Cei de la Cristos pentru Romania aveau scoase vreo 5 „caiete cu acorduri” cu o mulțime de cântări mai vechi, mai noi, mai bune, mai puțin reușite..
Pai – „let’s share”…..
Propun cateva deocamdata: Vreau langa Dumnezeu si Vei veni Isuse.
Bonus – Faca-mi-se totdeauna – cantare care ma „zdrobeste” de fiecare data cand o aud. Pozitiv…
‘Faca-mi-se totdeauna?” Cine cinta asta?
Este pe aceeasi caseta cu „Pe sfanta vietii carare”, nu?
Eu vad doua capitole ale problemei.
1. Relatia vie si personala cu Dumnezeu. Daca exista intimitate cu Dumnezeu si ai un dar in directia asta, iti va fi greu sa nu canti o cantare noua, sa incerci sa pui in cuvinte noi si in sunete noi ceea ce ai trait deplin in apropierea de El!!! Cand gusti din El ai vrea sa scrii simfonii prin care sa Il descrii catusi de putin macar! E ca si un cum un ocean ar sta sa curga printr-o fanta de 1 metru….Cam asta e ,,senzatia”…
2. Lipsa de modele si de incurajare a celor ce sunt daruiti de Domnul cu un astfel de dar!
E mult mai usor cand vezi pe cineva care a facut deja asta si iti poate spune ca nu e chiar atat de imposibil sau ,,special” pe cat credeai ca este! Pana la urma nu este vorba de cel care compune sau scrie ci de Dumnezeu care inspira! Daca iai din ce este a Lui si dai mai departe poti sa fii linistit atunci cand exista reactii adverse. Pe de alta parte nu esti liber cu adevarat pana nu esti liber si sa gresesti!
Cred ca tinerii ar trebui incurajati sa indrazneasca. Mai bine auzi o melodie mai slaba pentru inceput, dar izvorata dintr-o inima sincera, decat aceleasi melodii repetate la nesfarsit, sau nu stiu ce alte traduceri dubioase. Poate exagerez dar cred ca in fiecare biserica Domnul ar vrea sa aibe pe cineva care sa fie creativ si in acest domeniu. Exista atata bogatie in Dumnezeu care asteapta sa fie turnata! Mana proaspata!!! Insa noi preferam apa statuta….Sigur ca a fost buna la vremea ei dar…la vremea ei… Nu pot sa inteleg de ce exista atata creativitate in oamenii care n-au de-a face cu Dumnezeu pe cand cei care spun ca sunt ai Lui sunt plictisitori si atat de previzibili. Cred ca cei ,,din lume” ar trebui sa se inspire de la Biserica si nu invers! Deocamdata nu este asa tocmai pentru ca poate deficienta cea mai mare este cea de la punctul 1. Doamne ai mila de noi si mai ajuta-ne inca o data!
„Nu pot sa inteleg de ce exista atata creativitate in oameni care n- au de-a face cu Dumnezeu….”
Raspunsul este in versetul: „Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, si cantati si aduceti din toata inima lauda Domnului.”
Ne cuprindem noi in versetul acesta? Daca da atunci cea mai simpla cantare va iesi din gura noastra o sinfonie cereasca.
Cantarile vechi aveau atata simplitate dar cand le ascultai din gura unui om a lui Dumnezeu, simteai ca te inalti la cer – si nu avea scoala de muzica. Duhul Sfant este cel ce unge acordurile, si atinge sufletele. Si tot Duhul Sfant nu ne va lasa sa folosim muzica inchinata duhurilor vazduhului.
Asta ne trebuie noua, Duhul lui Dumnezeu!
Amin Amin
Imi plac mult ” O Doamne asterne slava TA in templul vietii mele”, ” Tu esti vrednic”, sau „Victoria prin Isus.”.
(Asta imi place mult.)
Cantarile puse de dvs, dle Cruceru, mi se par cam greoaie de cantat in comun.
Imi plac foarte mult
La O creste-mi iubirea am vrut sa-i pun pe ciresari, dar am incucat link-urile. Ei o canta cum se canta. : ))
Mie imi place foarte mult si asta. E cantarea mea preferata, imi plac cantarile vechi. Si cele noi dar depinde de cine le interpreteaza.
Cine sunt tineri din ultimul link?
Nu stiu. Stiam doar cantarea, si-am cautat sa v-arat.
Fraaatee Maariuus, unde sunteti?
Vaaa simtim lipsaaaa!
da, am sosit, care-i problema?
Problema-i ca a fost problema!!! 🙂
cum pot sa va sciu un email personal frate Marius ??
Pentru domnul Adrian,
îmi cer scuze pentru atitudinea pe care am afișat-o în comentariile mele anterioare, chiar și pentru acel „tu” care nu era adresat nimănui, nu a fost cu inteția de tutuire a dv. De fiecare dată cînd ies în public am ceva de învățat. Cred că și această ieșire mi-a prins bine.
Am citit și Shakespeare și Eminescu, dar nu pot spune că am citit suficient sau destul. La Litere doar începi să studiezi cîte puțin din fiecare, dar oricum, insuficient. Pentru restul trebuie dedicate ore suplimentare de lectură. Era doar o părere, fiind conștient că aceștia doi nu pot fi comparați, cel puțin nu așa cum am făcut-o eu.
Îmi pare rău dacă v-am ofensat cumva.
…Si eu, ca de obicei, m-am „infierbantat” mai mult decat trebuia.
Toti avem de invatat din astfel de „ciocniri”.
Nu m-ati ofensat, doar m-ati enervat putin. 🙂
Si Shakespeare, si Eminescu sunt foarte mari.
Exista insa o teorema in matematica numita „teorema imposibilitatii agregarii criteriilor” (numita si teorema Arrow-Păun). Pe scurt, este demonstrat matematic ca fenomenele complexe nu pot fi ierarhizate (clasificate dupa un numar).
Si ce poate fi mai complex decat un geniu?!
Shakespeare este pentru mine o lectura sistematica a ultimor 20 de ani si in fiecare zi, citind si recitind, sunt pur si simplu uimit. Uimire pe care si-o exprima si Eminescu in „Cartile” (si, desigur, Eminescu, cu mintea lui geniala, intelegea mult mai mult decat pricepe un „gândăcel” ca mine).
Imi cer si eu scuze pentru prea multa patima pusa in discutie.
Invatam impreuna chiar daca uneori mai ies „scantei”.
Apreciez foarte mult gestul dvs.
Ieri m-am uitat la un film în care se dădeau citate din Francis Bacon și Shakespeare, unde era vorba de un îngrijitor care a spus stăpînului că el nu doar îi curăță cărțile de praf 🙂 asta m-a intrigat și mi-am zis că trebuie să îi iau din nou operele și să văd care-i treaba cu ele, neapărat.
De teorema Arrow-Păun n-am auzit, deși am mîncat matematică pe pîine în liceu. Ceea ce demonstrează teorema pentru mine era o axiomă, nici prin cap să-mi treacă s-o demonstrez. Oricum, sunt curios cum arată o astfel de demonstrație.
Atunci cînd ies scîntei, cel mai frumos este să aprinzi un foc plăcut cu ele, în jurul căruia să povestim și să discutăm împreună, în liniște, Shakespeare și Eminescu 🙂
Mulțumesc de bunăvoință.
Andrei,
e ca si cand aj face comparatie intre nuca de cocos si iaurt. 🙂
Unul e poet si altul scriitor…macar daca erau amandoi poeti. 🙂
E de cinci ori mai buna nuca de cocos decat iaurtul?. 🙂
Fr.Marius,
duminica am ascultat corul barbatesc aici la noi:pentru mine a fost si
muzica si predica si rugaciune.Le-am dat nota zece!Minunat!
Stiti cat sunt de pretentioasa(mofturoasa);textele si muzica au fost excelente.
Corul mare si copiii canta tot asa de bine, insa tinerii au un repertoriu
departe de a incanta inima si sufletul; am auzit ca e muzixa de la americani..fara melodie si fara mesaj…de ce?mereu ma intreb, de ce? de unde le preiau?
Viorel,
Muzica fratelui Moldoveanu suna vesnic nou; ca si Cuvantul, inspirata fiind si nu expirata.
La fel este si cu alte cantari inspirate de Sus..vesnic ajung la inima.
Imi pare rau, dar muzica noua si de calitate .nu prea am ascultat.
Se petrece acelas fenomen si in muzica profana:lipseste melodia si mesajul.
Hai sa mai nadajdui si sa ne mai rugam!!! Trebuie sa se poata si in generatia noastra!
Hai sa mai nadajduim si sa ne mai rugam!!! Trebuie sa se poata si in generatia noastra!
o propunere pt asa da!
Mulţumim! Ne mai gîndim!
Spuneti-mi si mie care e spilul sa tot cinti pret de 15 minute acelasi cintec de 2 strofe + refren la un program de inchinare. singurul motiv care-mi vine-n minte e ca liderul ne crede prosti si ca atunci avem nevoie sa repetam. asta nu suport la stilul american de inchinare si d-aia nu prea inghit nici cintecele traduse.
Dacă nu-ți plac cântecele traduse, să ai grijă inclusiv la „O, Doamne mare, când privesc eu lumea”, „Mărețul har” și majoritatea colindelor. Referitor la nedumerirea ta, poți să vorbești cu respectivul lider. Sunt sigur că ar fi mai util decât să te lamentezi pe un blog 🙂
Si mie imi place mult cintarea aceea veche „Pe un deal, departe”. Si e…tradusa! Old Rugged Cross. Nu cred ca trebuie sa fim originali cu orice pret. Doar pentru ca suntem romani, eminescieni de poeti :). Mi-ar placea sa se traduca si aceasta cintare :Give Me Jesus (scrisa de Fanny Crosby, interpretata super de Fernando Ortega)
multumim, super,
you made my day.
@Adi…tema postarii nu sunt vechile traduceri, ci cele dupa 90 incoace. Si daca am inteles bine nu se leaga de traducerile bune ci de traducerile proaste.
Io cind m-am saturat de traduceri am scris niste versuri la un cintec (singurel, ce-i drept) care se pare zideste pe foarte multa multa lume de vreo 14 ani incoace. Considerindu-ma un tip putin peste medie, trag concluzia ca daca ne-am asterne inima in mod sincer in fata Domnului ar fi loc de ceva cintece reusite si Made in Romania.
CAre-i cîntecul, sînt curios?
@Marius…asta-i.
Muzica e facuta de un prieten bun. Pe vremea aia eram implicat intr-un grup de studenti si ne-am cam saturat de cintece de import, iar cum amicul meu avea timp si chef de idei muzicale s-a nascut acest cintecel, prin care am dorit doar sa facem un week end mai deosebit, dar se pare ca Domnul a dorit ceva mai mult decit ne-am inchipuit noi.
Frumos, a devenit şlagăr din cîte ştiu eu.
Asa am zis si eu si m-au trimis la psalmi, si acolo se repeta. Dar probabil muzica are greutate sau interpretarea … cine stie?
unii nici aşa nu reţin.
Singura alternativa care le-a ramas este sa faca enorm de mult zgomot in jurul acestor melodii, astfel ele parca se schimba putin. Exista intalniri de tineret la care eu nu am putut sa stau pana la sfarsit deoarece muzica s-ar fi auzit normal de la un etaj departare!
Iar cand in „grupul de lauda si inchinare” apar tot felul de oameni dubiosi (a caror tinuta ma voi abtine sa o conturez aici) tabloul este complet – parca ai gresit si ai intrat intr-un „club” de lauda si inchinare.
club de FRAUDĂ ŞI ÎNTINARE… aşa-i corect, dacă-i spui club
Eu nu imi permit sa fiu asa de drastica, insa e clar ca nu procedeaza bine.
Inima mea tanjeste dupa curtile tale
Ai deschis cerul tau
Doamne mai vreau rusalii
Nadejdea mea e Dumnezeu
erezie…
Mai vreau Rusalii?
Hmmm. cîte versuri din astea trebuie schimbate…. să fiu eu sănătos.
Astea 2 cintece imi plac cit de cit, la primul nu stiu daca textul e tradus au ba, dar mi se pare echilbrata piesa.
si al doilea
Iata si o cantare compusa de niste tineri intr-o tabara cu tema: „Revelatia lui Dumnezeu”, organizata de noi. Fotografiile si videoclipul tot de ei, atat cat s-a putut pentru o tabara. Imi cer scuze pentru inregistrarea slaba, dar nu am intentionat atunci sa avem inregistrari (am preluat de pe o inregistrare video, cu aparat foto).
Cantarea aceasta a castigat concursul dintr-o seara, avand cele mai potrivite versuri cu studiul care s-a facut in tabara (veti recunoaste diferitele tipuri de revelatii in fiecare strofa).
mie imi place mult