Cum se poate încheia un conflict între soți?

Sursa Edictum Dei

Noi nu ne-am certat niciodată!”

Există două posibilități pentru o astfel de situație: ori unul dintre soți este mort, ori unul sau amîndoi mint și … se mint pe ei înșiși.

Într-o căsnicie se întîlnesc două ființe care încă luptă cu natura lor păcătoasă, cu egoismul, orgoliul, slăbiciunile, patimile, pulsiunile proprii.

După 32 de ani de căsnicie, n-am reușit să găsim modul în care să ocolim orice fel de tensiune sau conflict, dar am găsit modalități de a amîna sau de a rezolva mult mai rapid micile ciocniri dintre noi.

Sînt cîteva reguli simple, ușor de urmat pentru a avorta un conflict înainte de a urla, înainte de a crește mare ca apoi să ne ucidă apoi relația. O ceartă este ca o cangrenă, care necrozează treptat țesutul viu, acesta pierzîndu-și sensibilitatea. Mutilarea este sigură și se petrece fără dureri. Cînd constatăm dezastrul, este mult, mult prea tîrziu.

Iată deci:

1. Serile. Să începem cu serile. ”Să nu apună soarele peste mînia voastră!” ne spune Scriptura. Chiar dacă trebuie să îți calci pe orgoliu, chiar dacă trebuie să începi tu cu cererea de iertare, fă tot posibilul să închei ziua cu împăcare. Altfel s-ar putea să vă prelungiți pentru zile întregi bosumflările și să și uitați pentru ce v-ați certat.

2. Diminețile. Dimineața zîmbește-i, urează-i ”bună dimineața” și spune-i ”te iubesc!”. De la distanță. Toți avem halenă dimineața. Chiar dacă v-ați culcat ”cu fața la cearceaf”, dimineața este o nouă șansă să începeți bine. Dimineața este o bună ocazie, la calm, după odihnă, să îți ceri iertare, dacă nu ai făcut-o seara.

3. Plecările. Nu pleca din casă trîntind ușa cu nervi și cu un conflict deschis. Nu vă sfătuim să încheiați superficial conflictele. Va fi pansament peste rană care supurează și lucrurile se vor complica. Amînați ciocnirea cu o frază de genul: ”Acum trebuie să plec, draga mea/dragul meu, dar nu vreau să ne despărțim încruntați, certați! Îți promit că discutăm acest lucru cînd mă întorc acasă. Hai să ne despărțim cu binele deocamdată.”. Cunosc cupluri care și-au luat ”la revedere” în prag, crezînd că se vor revedea. Nu s-au mai revăzut în viață niciodată. Vei regreta cumplit dacă v-ați despărțit certați și unuia dintre voi i se curmă firul vieții.

4. Sosirile. Cînd te întorci acasă, ai timp destul de drum ca să te calmezi, să îți separi frustrările de la slujbă de cele de acasă. Să nu îți aduci nervii din stradă, din trafic, de la birou, de la piață acasă, făcînd din soț/soție paratrăznet pentru toate neîmplinirile tale. Lasă la ușă nervii de peste zi.

Citește mai departe pe Edictum Dei AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cum se poate încheia un conflict între soți?

  1. Pingback: Cum se poate încheia un conflict între soți? | Ciprian I. Bârsan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.