Păcatul distruge! Fizic, psihic, nu numai moral! Insomnii, atacuri de panică, depresii dintre cele mai adînci. Da, nu toate acestea sînt urmări ale unor păcate comise, dar unele sînt adînc înrădăcinate în păcate care unora le-au scurtat copilăria.

Așa cum ne spunea Augustin, sîntem creați de El pentru El și nu putem fi împliniți decît în prezența Lui și în dialog cu El, dar păcatul ne desparte de Izvorul ființării și fericirii noastre … Dumnezeu Însuși. Isaia 59:2 … ”Mîna Domnului nu este prea scurtă, dar păcatele voastre pun un zid de despărțire … ”

3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4 Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea;
mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.

Păcatul este un despot neiertător.

Depresia sursa

Ce frumos descrie Iacov, metaforic, într-o alegorie extinsă modul în care lucrează păcatul!

Ești atras de poftă, întruchipare a femeii străine din Proverbe, apoi pofta rămîne gravidă (în original chiar așa este folosit cuvîntul, cu acest sens), naște un copilaș. Este fiul/fiica tău/ta, se numește Păcat (În limba greacă este la feminin, Amartia), iar acesta, la rîndul lui (la rîndul ei, cînd rămîne gravidă Amartia), cînd crește, îți aduce în familie pe Thanatos, Moartea. Ești bunicul propriei tale morți.

Cum este să îți auzi oasele troznind și să nu vezi nicio fractură, să îți simți carnea arzînd și să nu vezi rana, să te îndopi cu energizante și să n-ai nicio vlagă, să te hidratezi corect, să alergi, să faci sală și să te prăbușești pe interior, să faci implozie? Cum este să zîmbești pe afară și să plîngi pe dinăuntru, cum este să faci frumos în public și să urli a disperare ca un lup însingurat acasă?

Aceasta și altele ca acestea face păcatul!

Este un prieten care te părăsește la necaz, este prietenul de chef, care te lasă cînd nu mai ai bani, este stricata care ți-a mîncat sufletul și te scuipă cînd ești falit.

Îți rîde în nas, cînd plîngi, și, cînd vrei să rîzi, îți aduce aminte ce ai făcut!

Nu există așternut sub care să adormi liniștit, nu există adăpost la care să îți duci conștiința!

De obicei, și nu știu de ce se întîmplă asta… noi ocolim indicațiile de citire.

Acolo David pune OPRIRE. Opririle acestea își au rostul lor. Trebuie să așteptăm să ni se decanteze gîndurile. Să ni se limpezească privirea lăuntrică. Cînd lecturăm un asemenea text, trebuie să așteptăm să ni se coboare adînc în gînd răspunsul la cele două întrebări: ce facem noi în mod natural cu păcatul și ce ne face păcatul nouă? Noi îl acoperim și îi găsim scuze, el se ridică și ne ucide.

Va urma…