Care este tînjirea noastră cea mai mare? Fericirea? Ce definiții am putea da fericirii fără să vulgarizăm subiectul? ”Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte?”
Ce anume stă în calea tînjirii noastre celei mai mari? Noi înșine! Simpla noastră existență. De aceea ea trebuie anulată! Singurul răspuns valid la viață este moartea! Singura soluție pentru a găsi nemurirea este să murim și să renaștem, dezvinovățiți de păcat mai întîi, la moartea prin scufundare-îngropare cu Cristos; apoi la moartea cea cu ieșire din acest trup, dezlegați cu totul de păcat. Trebuie să ne naștem de două ori și să murim de două ori pentru a trăi cu adevărat.
Ce este păcatul? Este problema fundamentală a umanității. Ne naștem cu ea și sîntem păcătuitori fără să fi păcătuit încă. ”În păcat m-a zămislit mama mea” spune Psalmistul și ”Nebunia este lipită de inima copilului” zice Scriptura. Și dacă nu am spune nimic și nu am face nimic înaintea lui Dumnezeu, ne aflăm oricum în delict ontologic.
Este ființial lipit de noi păcatul. Din acesta decurg neapărat toate căderile și ratările, greșelile și alunecările, păcatele noastre personale. Și dacă vom fi fost închiși într-un glob de sticlă, fără nicio influență din afară, vom fi păcătuit nu pentru că păcatul este în afara noastră, ci pentru că ne naștem în totală dezlipire, neasemuire și cu chipul dumnezeiesc cu totul scîlciat în noi.
Sîntem atrași iremediabil de păcat și totuși urîm păcatul visceral. Toți! Fiecare! Chiar și cei mai mari criminali ai lumii.
Am auzit de poligraf. Detectorul de minciuni. Acesta ne arată că nu ne putem controla fiziologia la minciună. Ne trădăm! De ce? Pentru El a pus în noi gîndul veșniciei! Ne dezaxeasează răul, deși îl facem cu nesaț, urîm binele, deși tînjim după el.
De aceea Psalmistul spune aproape impersonal și axiomatic mai întîi.
1 Ferice de cel cu fărădelegea iertată
şi de cel cu păcatul acoperit!
De ce?
Pentru că așa este! Sîntem fericiți în nevinovăție. Dorim să dormim liniștiți și în pace. ”Eu mă culc și adorm în pace” spune același David în Psalmul 4, iar în Psalmul 131 ne descrie această stare după care înfometăm ”ca un prunc înțărcat la sînul mamei”.
Și atunci? Ce facem noi ca să obținem nevinovăția? Ce naivi! Credem că vom avea pacea dacă ne cumpărăm ieftin nevinovăția, dacă ne păcălim pe noi înșine la acest cumplit tîrg în care noi ne pervertim măsurile. Credem că vom găsi pacea și liniștea fugind, așa cum găsim în Psalmul 139, la marginea mării sau dincolo de zori sau chiar în locuința morților.
Încercăm să ne iertăm pe noi înșine. Să ne scuzăm! Să minimalizăm păcatul! Să îl numim alunecare, cădere, greșeală.
Încercăm să îl acoperim! Să dăm cu pic peste cerneală, cu vopsea peste rugină, cu baiț peste crăpătură, cu var peste mucegai, cu spume peste rană.
Instinctiv, intuitiv, urmărim starea de calm, pace și relaxare a nevinovăției. Liniștea conștiinței este de neprețuit de aceea încercăm să ne acoperim precum Adam și Eva în Grădina primordială și, dacă nu reușim, să ne găsim scuzele potrivite sau vinovații de serviciu… ”nevasta pe care mi-ai dat-o Tu …. șarpele, pămîntul, pomul, circumstanțele, estetica … modul în care ne-ai construit TU ….”
Dar cearceaful este șnur dimineața, așternuturile lui David sînt mînjite.
Pentru că viclenia nu ne scapă de consecințele păcatului.
A schimba subiectul verbului a ierta, da, aceasta este viclenie!
Nu tu te poți ierta, acoperi, și trece cu vederea. Nu eu mă pot ierta!
De aceea David revine:
2 Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea
şi în duhul căruia nu este viclenie!
El a știut ce înseamnă să încerci să acoperi singur.
A gustat viclenia!
A știut ce înseamnă să încerce singur să-și spele păcatul prin trimiterea coruptei la spălat și a soțului acestuia la luptă.
A știut …
Marius Cruceru 
Pingback: PS. 32 ”Ce (mai putem să) facem cu păcatul?” – 1: Ce facem noi în mod natural și instinctiv cu păcatul? | Marius Cruceru – B a r z i l a i – e n – D a n