Astăzi se împlinesc 40 de ani de cînd tatăl meu a fost ucis. Vedeți cîteva detalii aici, aici, aici. Toată povestea de acum 40 de ani AICI. Numai Dumnezeu putea să le împletească așa: Cristi era întins, la 40 de ani diferență, fără două zile, în același loc unde ne boceam tătal. A fost o pustie și o rătăcire lungă prin meandrele tristeții, prin canioanele urîte ale acrelii.
Am făcut PARASTAS. Da, Parastas, vă vine să credeți sau nu, am făcut Parastas* (vezi Dicționarul de jos).
Am făcut parastas lîngă sicriul prietenului meu Cristi Țepeș, lîngă familia lui, lîngă prieteni dragi.
Asta le spuneam copiilor ieri la înmormîntare. Se împlinesc acum 40 de ani de cînd mi-am pierdut tatăl și eu am făcut o greșeală pe care sper să le fie ocolită lor: amărăciunea. Am fost într-un pustiu de amărăciune vreme de ani buni de zile.
Parcă, odată cu moartea lui Cristi, am primit și eu o picătură din moștenirea lui, o picătură de apă binecuvîntată, duhovnicească, menită să mă scoată din acest pustiu prin care am rătăcit 40 de ani. Am primit POMANĂ* bucuria.
Poate că unul dintre motivele pentru care am trecut prin tot acest chin al războiului cu Dumnezeu și acreala ironiei fără rost sau amărăciunea cinismului acid a fost tocmai acesta, să pot ajuta pe alții să nu mai treacă pe drumul meu, drumul rătăcirilor din Egipetul robiei spre Canaanul bucuriei creștine neapuse, bucurie pe care o va fi descoperit Steinhardt, Ioan Alexandru, Wurmbrand și alții.
Parcă de ieri am luat ceva din bucuria lui Cristi, care s-a împrăștiat în sală ca o ploaie de meteoriți, ca o ploaie de stele, spărturi din aceeași mare stea.
Probabil că momentul culminant al înmormîntării de ieri a fost cînd fiica cea mai mare l-a sunat din nou pe Cristi. Telefonul a sunat de cîteva ori, apoi a intrat mesageria vocală astfel:
Sînt Cristi Țepeș. Acum eu nu vă pot răspunde, dar nu-i nicio problemă; Cristos răspunde întotdeauna!
Ce îți trebuie pentru așa ceva? Subtilitate, seninătate, gingășie (despre care voi mai scrie), o bucurie lăuntrică inteligentă, puțină ironie asezonată cu multă bunătate și iubire de semeni.
Este posibil să îmi pun și eu mesagerie vocală asemenea, dar nu acesta este cel mai important lucru. Cel mai important lucru este să practicăm și să ne disciplinăm cu greu, mai ales după 40 de ani în iubirea ostentativă față de Domnul și în iubirea neostoită față de oameni.
Aceasta mi-a lăsat mie Cristi ca pomană la parastasul lui. Duhul Sfînt care a rodit în el, Același să rodească și în noi. Și Cristosul acela al bucuriei, gingășiei, blîndeții trebuie vestit alături de Cristosul răsturnării meselor și al mîniei sfinte.
Dicționar:
*POMANĂ – obicei prin care se dăruiesc diverse obiecte ale mortului către săraci în mod special. Eu, fiind unul dintre săracii de bucurie, am rămas cu unul dintre obiectele mortului. Am plecat cu bucurie după înmormîntare.
*PARASTAS – literal, a sta lîngă. Parastasul, etimologic vorbind, înseamnă a sta lîngă cel care trebuie încurajat atunci cînd este în necaz. Parastas au făcut prietenii lui Iov. Au greșit atucni cînd au terminat parastasul, atunci cînd n-au mai stat lîngă, ci au început să vorbească. S-au mișcat dintre parastas spre polilogie, multa vorbire. La împlinirea a 40 de ani de la moartea tatălui meu, mi s-a făcut darul de a face parastas la sicriul unui prieten. Și acesta este un mare dar.
Iată o priceasnă care i-ar fi plăcut lui Cristi.
Marius Cruceru 
Stiu ca este un moment trist, imi pare rau de toti acesti multi ani pe care i-ati petrecut in pustia tristetii, ironiei si cinismului, dar vreau sa marturisesc ca aceasta bucurie este cat se poate de reala in orice imrejurare a vietii. Este o bucurie de care aproape ca te simti vinovat ca invinge tristetea pe care cateodata o simtim si care cateodata ne-o dorim.
Primele ispite deja au ajuns să reiau vechiul mod de a răspunde răutăților. Am deja cîteva comentarii ținute la moderare, dar rezist eroic 🙂
Dumnezeu să ne dea pacea, blîndețea și bucuria, toate roadele Duhului Sfînt!
Dumnezeu sa va dea toate aceste roade ale Duhului care aduc alinare. Sunt gata sa Il las pe Domnul sa transfere de la mine, numai sa le aveti, ca sa va aline si sa va intareasca in perioadele grele. Cand nu voi mai rezsita va voi spune 🙂
Amin! Domnul să dea din tumultul Lui!
Reblogged this on paşi spre lumină.
Frate Cruceru, v-am văzut ieri la amvonul bisericii din Strada Sărăriei, Iaşi, predicând Cuvântul sfânt, alături de fratele Vasile Taloş. Nu ştiu de ce, dar parcă mă aşteptam din clipă în clipă să intre fratele Marcu Nichifor, plecat acum şi el la Domnul, împreună cu scumpa lui soţie Ada. Ce clipe binecuvântate mi-a hărăzit Domnul, în acel an 1969-70, primul an al studenţiei mele!
Au fost clipe pline de durere, dar şi de bucurie petrecute la căpătâiul fratelui nostru Cristis Ţepeş, pe care l-am cunoscut în 1993, dacă îmi amintesc bine, la Washington, când eram amândori pe la începutul carierei noastre de reporteri. Dar trebuie să închei…
I have somre good news about your father, but it seems that you were not interested in hearing what I have to say when you visited Bethel church. My father, my brother and myself were first to be present at Spitalul Sf Spiridon. That’s all for now! Blessings! Costica
Este potrivită această priceasnă pentru acest moment fiindcă ea ține de civilizația/cultura neamului lui Dumnezeu, adică a credincioșilor (preoți adevărați) care Îl recunosc pe Dumnezeu și s-au unit cu Dumnezeu Creatorul prin mărturisire în timpul vieții lor, și, astfel, e potrivită pentru cei rămași în urmă, care păstrează memoria celui ce S-A DUS și care se trezește la adevărata lumină a vieții de dincolo.
De parastase si pomeni am fugit mancand pamantul de la ortodocsi, imi pare rau ca unii alearga in sens invers.
Cred ca n-ati citit pana la sfarsit.
„*POMANĂ – obicei prin care se dăruiesc diverse obiecte ale mortului către săraci în mod special. Eu, fiind unul dintre săracii de bucurie, am rămas cu unul dintre obiectele mortului. Am plecat cu bucurie după înmormîntare.”
Nu s-a referit la pomana de la ortodocsi, ci la faptul ca fiind sarac in bucurie, a primit bucuria lui Cristi in dar, exact asa cum scrie in dictionar.
Si pentru parastas la fel, a explicat foarte frumos si bine ce a vrut sa spuna cu aceste cuvinte. Cine Il cunoarte pe Cristos nu mai alearga spre o religie.
Da, stimate Simion Ioanas, nu ati citit pina la final. Ati citit numai titlul. Parastaza înseamnă a sta lîngă cineva, a sprijini pe cineva, chiar a mîngîia pe cineva, prin transfer. Orice text scos din context devine pretext.
Fratele Cristi Tepes,Iubea aceasta Cantare,pe care a Cantat-o ,la GRADINA MORMANTULUI MANTUITORULUI,-IERUSALIM-ISRAEL-26.04.2014, „De DRAGUL TAU mi-e DRAGA VIATA,şi MOARTEA nu-i decat un PRAG”.
Pingback: Scrisoare de Crăciun pentru văduve (în loc de pastorală) – Deus Nobiscum! | Marius Cruceru
Pingback: SCRISOARE de CRACIUN pentru VADUVE | Pastor Ciprian Barsan
Pingback: Scrisoare de Crăciun pentru văduve (în loc de pastorală) – Deus Nobiscum! – update PS | Biserica Penticostală Maranata
Pingback: Scrisoare de Crăciun pentru văduve (în loc de pastorală) – Deus Nobiscum! | Biserica Penticostală Maranata
Pingback: 17 decembrie – 42 de ani | Marius Cruceru
Dacă s-a întâmplat, cu alte cuvinte – „dacă Dumnezeu a permis asta”; înseamnă că El a găsit o anumită utilitate în moartea lui.
Da, a fost, cum spuneți dvs. ”util”, a plătit cu prețul vieții o serie de greșeli … Am înțeles asta mult mai tîrziu.