Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Anumite ritualuri sunt indispensabile… Fortifică curajul, iniţial plăpând… Cimentează o atitudine sănătoasă… Cristalizează poziţionări necesare, deşi duroase… Contribuie la răscumpărarea memoriei…
Cum ar arăta scena evanghelică românească de pretutindeni dacă toţi urmăşii ,asemenea lui Marius, s-ar lepăda de orice pseudoruşine şi trac şi „şi-ar expedia trecutul înaintaşilor” la Tronul Tatălui? Câtă uşurare, câtă depresurizare din chinga fricii ar rezulta !
Dar dacă chiar „cei în cauză” s-ar autodenunţa înaintea semenilor şi a lui Dumnezeu… cum ar arăta „scena evanghelică”?!? Nu numai că ,asemenea mitropolitului Corneanu al Banatului,ar fi reabilitaţi pe multiple palire de către frăţietate, dar ar fi un spectacol pentru lumea spirituală, în urma căruia Regizorul ar primi „aplauze la scenă deschisă”! Să nu mai zicem de suflul nou care i-ar urma, un suflu de trezire din letargia în care ne zbatem de prea mult timp…
Visăm oare prea mult?!?
Da, visăm prea mult, Barthimeu. De cinci ani sînt din ce în ce mai convins de acest lucru
smerenia este o floare foarte rara…Este mai usor sa te prefaci smerit cind nu-i nevoie decit sa fii smerit cind nu ai oricum alta solutie mai buna…Culmea este ca fiecare om are motivele lui personale, unice …binecuvintate… ca sa ajunga la starea aia minunata de smerenie …
Colind [fragmente]
de Radu Gyr
Tremură albastre stele
peste dorurile mele;
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.
[…]
Peste fericiri apuse
intinde-Ti mila Ta Isuse.
Cei din închisori
te-aşteaptă în zori
pieptul lor suspină.
Cei din închisori
te-aşteaptă în zori
să le-aduci lumina.
[…]
O, Iisuse Împărate
Florile dalbe
iartă lacrimi şi păcate!
Vin’ să-nchizi uşor
rănile ce dor,
visul ni-l descuie.
Noi te-om aştepta,
căci pe Crucea Ta
stăm bătuţi în cuie.
Am incercat sa ma pun in locul dvs, a mamei dvs, dar nu o sa pot niciodata simti impreuna cu dvs pentru ca nu am trecut prin aceeasi situatie. Dar cred totusi ca a fost si este foarte foarte dureros de aceea se frang discutiile telefonice. Nu stiu de ce este ingaduit sa trecem prin asemenea situati dar cu siguranta ca intr-o zi ne va fi dezvaluita orice taina. Pana atunci va doresc multa putere, pentru ca numai oamenilor foarte puternici le este ingaduit sa treaca prin asta.
Domnul Dumnezeul păcii să vă intarească El însuşi pe deplin.
Acum am trecut. Mama mea vă poate explica .. ar fi putut scrie un roman. Poate că îl voi scrie cîndva.
La pensie
„Povara care iti apasa umerii iti fereste fruntea de semetie si pasul de usuratate”…
am omis o virgula
Pingback: Cînd am spus primul adevăr dureros din viața mea? | Marius Cruceru
Pingback: Parastas de 40 de ani – 17 decembrie 1975 – 17 decembrie 2015 (ieșirea din pustiu) | Marius Cruceru