Sîmbătă am împlinit 22 de ani de căsnicie. Am căzut exact sîmbătă, precum a căzut în anul 1991, cînd ne-am căsătorit. Am celebrat calm, liniștit, făcînd un compromis, am gustat cu Natalia creveții de la MacDonalds, și apoi ne-am plimbat agale prin oraș. Am petrecut un timp în mașină, pierzînd timpul împreună pur și simplu (lucru la care o conving foarte greu pe Natalia … să piardă timpul), și, culmea, date fiind circumstanțele, am glumit, am rîs, ne-am bucurat de toate amintirile frumoase pe care le-am adunat împreună.
Am adunat și amintiri rele, de care sînt responsabil în primul rînd eu. Pe unele nu le mai pot șterge. Pe altele le-am șters deja. Sînt lucruri care s-au îndreptat, altele au rămas strîmbe.
Am mai scris una alta despre aceste lucruri AICI, AICI, AICI și AICI.
Ce aș schimba acum, dacă mi s-ar dărui posibilitatea de a începe iarăși?
1. Ne-am căsătorit devreme. Dacă ar fi existat posibilitatea, ne-am fi căsătorit și mai devreme. Fiecare clipă în lipsa ei mi se pare timp irosit. Dumnezeu a creat oameni prin care își revarsă binecuvîntările în viața noastră în cascadă. Natalia este una dintre aceste ființe. Uneori, pe cînd lipsea de acasă, i-am căutat aripile, nu cumva să le fi ascuns pe undeva, fiind un înger sub acoperire.
2. N-aș îngădui să mai vină seara și să rămînem întristați. Indiferent de motiv. În 2007, în 21 mai, aș fi murit în somn. Dacă ar fi fost una dintre acele seri (puține), în care ne-am culcat bosumflați, aș fi lăsat o văduvă îndurerată și de faptul că n-a furat un zîmbet ca ultimă privire din partea mea.
3. N-aș mai juca niciodată jocul acela al șantajului emoțional, să întind supărarea mai mult decît trebuie numai pentru a putea controla situația apoi mai bine. Scripturile ne îndeamnă să nu ținem mînie pe soții, să nu rămînem în supărare pe ele (în 22 de ani, nici de 10 ori nu mi-a dat ocazia Natalia să fiu în această situație. Cine o cunoaște știe despre ce vorbesc). Care este miza? Să ne fie împiedicate rugăciunile.
4. Am certat-o tare o singură dată. Și acum îmi pare rău, deși au trecut mai mult de 14 ani de atunci. Din greșeala mea și neatenția ei s-a spart o chitară. Bine că am scăpat de ea, că purta cu ea această tristă amintire. Niciodată nu aș certa-o pe Natalia pentru vreun obiect distrus, indiferent de mărimea și prețul obiectului. Privirile ei triste sînt mai costisitoare decît orice altceva. Și acum din cînd în cînd îi cer iertare pentru acel moment.
5. Îmi pare rău pentru că am fost supărat de mai multe ori pentru că nu îmi găseam lucrurile prin casă. Uneori ea le luase și le pusese într-un alt loc. Mie îmi place dezordinea mea aranjată, deranjul meu cu sens, haosul pe care numai eu îl înțeleg. În ultmii ani n-a mai făcut-o. S-a întîmplat însă să îmi pun eu lucruri, pe care apoi nu le mai găseam, și să dau vina pe ea. Greu mi-a fost să recunosc apoi că le-am găsit și că eu am fost cel vinovat de pierdere, dar dădusem deja vina pe ea.
6. Regret că nu am făcut mai mult sport împreună. Numai noi doi. Acum mergem împreună cu bicicletele. Vom merge împreună să facem și alte activități. Există o grămadă de idei. Plănuim să ne mutăm cîndva la casă, la sat. Poate că atunci vom avea o mică grădină și vom îmbătrîni împreună grădinărind, precum Adam și Eva înainte de cădere.
LATER UPDATE
Iată cîteva idei despre ce încă am mai putea face AICI
7. Îmi pare rău de vremea începuturilor în căsnicia noastră, cînd m-am purtat de multe ori copilărește, imatur. Îi mulțumesc Nataliei că a avut răbdare cu mine să cresc și să îmi adun mințile de pe drumuri. Natalia s-a căsătorit cu un adolescent care nu își terminase încă ucenicia. A știut perfect să mă educe, fără să mă așeze sub tocurile ei, fără să mă facă să mă simt pros, fără să mă facă de rușine în public.
8. Îmi pare rău că n-am petrecut mai mult timp cu familia, fiind pe drumuri, cu doctorat de scris, cu multe cursuri de predat, mai ales în anii de început ai carierei academice. Răsplătirea profesională nu înlocuiește dulceața timpului petrecut alături de cei dragi. Între 1998-2005 au fost cei mai negri ani din viața noastră de familie. Ani cu mutări succesive, stress cumulat, nopți nedormite, familia neglijată. Au fost ani în care am crezut că nu voi ocoli depresia, mai ales după ce am ratat prima scriitură a tezei de doctorat și mi-am pierdut o parte din materiale. Natalia a rămas admirabil lîngă mine ca o stîncă.
9. Îmi pare rău că nu am cîntat mai mult împreună. Acesta este unul dintre cele mai mari regrete pe care le avem cu toții, cred. Am fi putut cînta mai mult. Orice, nu numai imnuri religioase. Orice.
10. Regret că n-am ajutat-o mai mult pe Natalia la treburile casnice. Uneori a ars ca o lumînare aprinsă la ambele capete. Seara cădea frîntă. Am considerat de multe ori că eu aduc bani în casă, ea, casnică fiind, se ocupă de casă. Acum îmi pare rău că n-am stat mai mult pe lîngă ea în bucătărie, n-am ajutat-o mai mult la lucrurile alea „muierești”: zacuscă, dulcețuri, mîncare, învelit de sarmale.
11. Regret că i-am cumpărat o mașină de spălat performantă mult prea tîrziu. Asta ne-a costat un lucru pe care nu vi-l pot destănui. De asemenea, regret că, în ciuda faptului că ea nu mă lasă, nu am cumpărat încă alte două obiecte care i-ar face munca mai ușoară. Trebuia să nu o ascult și așa voi face pînă la urmă, deși îi voi strica bucătăria. Ce bine că nu îmi citește blogul!
12. Îmi pare rău că uneori, și cînd nu trebuia, ne-am gîndit mult mai mult la copii decît la noi. Copiii vor pleca, noi vom sta împreună pînă cînd moartea ne va despărți. Acum petrecem mai mult timp împreună și ne neglijăm cîte puțin copiii de dragul nostru.
13. Regret că uneori am plecat în grabă din casă și, pentru că ea era ocupată în altă cameră, iar eu eram în mare viteză, nu ne-am mai luat la revedere față către față. Am sunat-o apoi, dar nu față către față. Tatăl meu nu s-a mai întors acasă după o astfel de despărțire. Niciodată.
14. Îmi pare rău că am ratat cîteva concedii din cauza lucrărilor mele, proiectelor mele, doctoratului mei, nunților din familie sau din biserică. Uneori ne-am făcut concediile între două nunți. Există momente în care trebuie pur și simplu să închidem telefonul și să ne vedem numai de ai noștri.
15. Îmi pare rău pentru momentele în care am fost nerăbdător, deși am văzut-o că este foarte ocupată, că se dă peste cap să ne slujească pe toți ai casei. Egoismul a cîștigat de cîteva ori și a luat tribut din relația noastră. Am văzut-o suferind că nu poate face mai mult. O suferință inutilă.
16. Regret că am descoperit destul de tîrziu, după primii ani ai căsniciei noastre, că nu m-am căsătorit ca ea să mă facă fericit pe mine, ci ne-am căsătorit ca eu să o fac fericită pe ea. Că nu ea este datoare cu ceva, ci eu sînt dator să o iubesc precum Cristos Biserica, necondiționat, fără vreo aromă contractuală, și pînă la capăt, fie acest capăt sacrificiul de sine și chiar viața înseși.
17. Regret că în cîteva rînduri am certat-o mult prea disporționat cu greșeala făcută. Atunci am considerat că este legitim, acum, nu. Am făcut-o să plîngă de trei ori. Țin minte acele trei zile. Și acum îmi arde inima de regret. Niciun bărbat n-ar trebui să facă vreo femeie vreodată să plîngă. Acele lacrimi sînt cele mai sărate și cele mai înfiorate din toate cîte le cunosc.
18. Îmi pare rău că nu am fost mai neglijent în anumite lucruri și mai puțin fixist în altele, pentru a nu-i crea stress și oboseală suplimentară. Nu-mi place să întîrzii. Toată lumea știe că femeile întîrzie. Dacă ne-am certat de la ceva des a fost pentru cele 10 minute (exact 10 minute) pe care Natalia le calcula greșit. Acum îmi pare rău. Uneori ne-am stricat cîte o Duminică întreagă pentru acele 10 minute întîrziere. Nervi, frustrare, mînie, care nu lucrează nicicum neprihănirea lui Dumnezeu.
19. Îmi pare rău că în primii ani am ridicat vocea la copii. Am crezut că numărul de decibeli sînt mai convingători decît argumentele și explicațiile cu blîndețe. Naum-Lucas, fiul nostru, a crezut pentru multă vreme că se numește NAUM-NU! Îi cer și lui ietare pentru acei ani obositori și în care nu am știut să fiu un tată mai bun.
20. Regret că mi-am găsit uneori, dacă eram frustrat pe ceva, nu comunicam clar, și căutam să „i-o întorc și eu cumva” să vadă și ea cum este să pățești la fel. N-am avut nicio bucurie, nicio satisfacție. Dimpotrivă, cînd s-a întîmplat, m-am simțit mai slab, mai nefericit. Niciodată nu se răsplătește o lipsă cu o altă lipsă. Nu aceasta este dragostea. Dragostea este o uitucă. Acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul și suferă totul.
21. Îmi pare rău că m-am îngrășat și mi-am bătut joc de trupul meu din neveghere. Natalia și-a păstrat un trup care arată spre 23 de ani, acum la 43. Vîrsta mea biologică este, după măsurătorile celor de la cabinetul de fitness, undeva pe la 50 de ani. Vîrsta ei biologică, măsurată cu același aparat este de 28 de ani. Probabil așa am încercat să răscumpăr înn timpul din urmă cumva timpul irosit și jignirea pe care am adus-o Duhului, batjocorind templul trupului, dar și jignirea adusă Nataliei prin neglijența față de carne. Acum slăbesc. Sora mea mi-a dăruit cel mai frumos compliment în dreptul fotografiei de sîmbătă. „Credeam că poza este făcută în urmă cu 10 ani!”
22. Regret că nu am zîmbit mai mult. În primii ani ne zîmbeam larg unul altuia în fiecare dimineață. Cu timpul s-au adunat acreli, poveri, dureri și ne-am trezit apăsați, triști. Îmi pare rău pentru fiecare dată, cînd aș fi putut avea ocazia să îi trezesc zîmbetul, în special după moartea mamei ei, și nu am mai avut cheful sau energia sau entuziasmul să zîmbesc eu primul. Mi-ar fi răspuns cu siguranță!
Marius Cruceru 
Foarte frumos si foarte adevarat acest inventar. Multumim ca l-ati impartasit cu noi, cei care nu avem toti atatia ani de casnicie dar ne regasim foarte mult in aceste situatii. Sa ne binecuvinteze Domnul in asa fel ca timpul, problemele, stresul sa nu stinga bunatatea, dragostea, rabdarea.
Inventarul nu-i frumos, dar poate deveni un nou inventar după ce ne exorcizăm de prostiile pe care le-am făcut.
Din pacate fiecare are un astfel de „inventar” fiindca suntem oameni… Dar daca recunoastem cu adevarat fiecare are un astfel de „inventar” si daca iti recunosti greselile poti sa le indrepti spre bine.
încercăm, încercăm!
Eu vad in aceasta confesiune o Declaratie de dragoste! Felicitari! Sa va ajute Dumnezeu sa sarbatoriti impreuna cu noi 50 de ani de la casatorie!
Mulțumim! Apreciez urarea! Mulțumesc de încurajări!
Multumim ca ne impatasiti lectiile pe care le-ati invatat din experienta dvs.!
acesta este scopul. Voi să nu mai treceți pe aici!
HAPPY ANNIVERSARY!
Thank you! sau mai bine Merci? 🙂
Cam multe regrete! Deh; daca omul nu se naste invatat.
No … e totusi bine ca v-a binecuvântat Dumnezeu cu o minte si inima sanatoasa, ca sa puteti calcula si recunoaste cateva „defecte” general caracteristice barbatilor si sa le si lepădați.
Felicitari!
Articolul este o lectie buna pentru toti nefericitii care nu stiu de unde vine aceasta nefericire in familie.
Fiti binecuvantati … in noua viata.
FARA CUVINTE…PUR SI SIMPLU MINUNAT…ALTE CUVINTE AR FI DE PRISOS…FITI BINECUVANTATI IMPREUNA SI MAI DEPARTE 🙂
așa să ne ajute Dumnezeu, Maria!
multumim, chiar este o nouă viață, pentru că am învățat cîteva lecții importante în această periodaă.
Multumim pentru faptul ca ne impartasiti acesta experienta de viata .Domnul sa va binecuvanteze
multumim de urare,
și pe dvs. să vă binecuvînteze Domnul.
Cam multe regrete vorba lui ” Julius ” ! Ai fi dorit sa nu se intample ” aia ” , ” ailalta „, ” regreti ca nu ” … Cam multe regrete si nici macar o concluzie simpla : daca ar fi s-o iau de la capat asi face „asta ” si ….”asta” si …doar ” asta ” ! Eu personal dupa cei 38 de ani de casnicie ….n-asi schimba nimic si nu regret nimic ! Tot ce am facut eu si soata mea in acesti ani ,am facut …deoarece acesta a fost cursul vietii noastre , viata ce ne-a fost vegheata de cineva care de acolo … de sus , ne iubeste .Psalmul 127 si psalmul 128 zic eu ca …sint suficienti pentru A-L recunoaste pe Cel despre care fac vorbire . Pot adauga ca pe Domnul l-am cunoscut si l-am acceptat doar in urma cu mai putin de 10 ani deci, nu pot fi banuit ca am dus o viata crestina si ca m-am ghidat dupa Evanghelie toata viata , ba chiar dimpotriva ! Insa ma repet , am convingerea ca ” cineva ” ne-a ghidat viata in asa fel incat sa ajungem sa imbatranim unul langa celalalt fara regrete si fara resentimente . Ma voi ruga Domnului ca si viata dumitale familiala sa decurga la fel cu a mea ….cel putin fara regrete !
Mare adevar, cand iubesti pe Dumnezeu mai mult ca orice atunci iti iubesti si aproapele si sotia si nu sunt probleme de genul lui. Regretele de cele mai multe ori nu rezolva nimic pentru ca trecutul nimeni nu-l mai poate intoarce si daca regreti si nu schimbi nimic e desertaciune…
există două feluri de regrete,
unele care duc la pocăință, altele care duc la frustrare.
eu le-am ales pe primele
Cind cineva, privindu-si in retrospectiva viata de familie, nu are regrete, probabil ca ori e desavirsit ca Domnul Isus (absurd, nu?!), ori nu a inteles inca ce e iubirea pe care ne-o cere Dumnezeu fata de sotiile noastre si, in consecinta, nu a inteles nici nevoia de pocainta (continua!).
Da, regretele despre care vorbeste Marius, si il cunosc destul de bine, sint cele care au dus la pocainta si la o continua „indreptare”.
Nu vreau sa critic pe cei de mai sus, ci doar sa atrag cu blindete atentia ca, de multe ori, o parere prea buna despre viata noastra tradeaza o cunoastrere sau o apreciere saracacioasa a voii lui Dumnezeu pentru noi.
Eu ma regasesc in multe din regretele lui Marius, desi nu in toate. Am in schimb altele. Am insa si unele bucurii pe care el inca nu le are. De exemplu, petrecem zile intregi impreuna gradinarind, de multe ori gatim impreuna. Uneori zugravim impreuna. Nu exista partener mai placut in toate muncile astea decit sotia.
Ce regret cel mai mult este cind, lipsit de minte si de sensibilitate, am facut-o sa plinga. Nu voi uita si nu-mi voi ierta niciodata asta.
Ieri am implinit si noi 25 de ani de casnicie. Pentru ca sintem impreuna, fericiti, mai intelepti si mai maturi, desi, e clar, departe de perfectiune, e numai harul lui Dumnezeu.
Sotia mea, Roxana, e cel mai frumos si mai de pret dar pe care mi l-a facut Dumnezeu, in Cristos, pe pamint. Fara nici o exagerare. 🙂
Cat de frumos !!! Alte cuvinte ar fi de prisos ! Fiti binecuvantat de Domnul.
Nu există pocăinţă fără regrete …
@ Andrei C. Daca regreti ceva atunci nu exista pocainta !
fără căință (regrete, părere de rău) nu există pocăință.
Mai scormoniti, mai scormoniti. Recunoasterea este primul pas spre vindecare!
Cineva a spus:
– Domnule pastor, eu am o conștiință curată, domle, n-am niciun regret!
– Domnule, cu tot respectul, eu cred că aveți o memorie prea scurtă!
🙂
Imi aminesc ca si mie mi-a spus un pastor o chestie din astea de care spui matale frate Marius , pe vremea cand incercam din rasputeri sa-l cunosc , sa ma impac cu Dumnezeu , acel pastor intrebandu-ma : ” – Atunci ce cauti la biserica daca tot spui ca ai constiinta curata ?” Raspunsul meu a fost simplu si pornit spontan din inima : – Pe Dumnezeu Il caut !!! Iar ziua in care am primit Botezul Domnului a fost printre cele vreo sase , sapte zile importante din viata mea asta insemnand , casatoria cu femeia pe care am iubit-o si cu care sint si azi dupa 38 de ani si …nasterea copiilor mei .
Imi cer iertare ca imi permit sa intervin cu vreo doua-trei clarificari. Poate e de prisos. Dar poate e necesar. E posibil insa ca unii dintre noi sa nu fi inteles suficient de bine problema asta atit de framintata pe aici printre noi – pocainta.
E de asemenea posibil sa repet lucruri arhicunoscute, dar imi asum riscul. Nu caut sa impresionez pe nimeni. Cel pe care Il slujesc ma va mustra daca nu am spus deloc cind trebuia sa spun, nu daca am spus o data in plus.
Pocainta n-am inventat-o noi, ci e definita, ceruta si poruncita de Dumnezeu si fara ea nu ne putem apropia de El. Sfinta Scriptura e categorica in privinta asta.
Pe Dumnezeu nu-L cautam ca pe un prieten pierdut sau ca pe un raspuns la intrebarile care ne framinta, pentru ca El nu e om ca noi sau o idee. El e Dumnezeu, Creator Atotputernic, Suveran, Judecator fara partinire al tuturor, „de trei ori sfint”, fata de care noi toti, fara exceptie, ne-am abatut si ne-am razvratit. Ne-am facut dusmanii Lui, in nebunia noastra si, tocmai de aceea, dupa cum spune Pavel de atitea ori (vezi Fapte 17:30-31 si 20:21, ca sa dau doar doua exemple), raspunul nostru adecvat fata de El este pocainta adevarata si fara rezerve. Iar asta include regretul pentru toate pacatele noastre.
Iar pacat nu inseamna numai daca ne-am batut sau inselat nevasta, ci inseamna a nu trai conform standardelor desavirsite ale lui Dumnezeu, inclusiv in viata de familie. Iubirea pe care o asteapta Dumnezeu de la noi, barbatii, pentru sotiile noastre este „cum si-a iubit Hristos biserica” (vezi Efeseni 5:25). In concluzie, frate scump, este loc de muulta pocainta si indreptare.
Fiti binecuvintati! 🙂
„There are two types of pain you will go through in life: the pain of discipline and the pain of regret. Discipline weighs ounces while regret weights tons.”
Adevărat!
Datorita orgoliului si mandriei barbatilor lucrurile se petrec asa in familii. La ce-o fi ajutand acest orgoliu? Ei sunt capul familiei si de nenumarate ori se cred ca daca sunt duri, sau se supara, sau cearta isi arata superioritatea. In fata lui Dumnezeu suntem egali si femeia si barbatul, asta sa inteleaga ei ca in ascultare de Dumnezeu poti sa te comporti cu dragoste indiferent de circumstante. Daca femeia este un vas mai slab de ce barbatii nu inteleg sa se comporte ca atare? Doresc ca Dumnezeu sa-i ajute pe barbati sa se pocaiasca de pactul mandriei ca altfel nu au scapare, amin.
amin, pe bărbați să îi ajute Dumnezeu să se pocăiască de orgoliu și mîndrie, pe femei de alte lucruri. Nu le spun!
Feminism!!!! feminism!!!! 🙂 🙂
Barbatii sunt mandrii, femeile sunt … mandrute?
Da, așa se pare. Am fost acuzat ba că înjosesc femeia, ba că o prea promovez.
Întrebați-o pe soția mea.
Datorita orgoliului si mandriei barbatilor si femeilor deopotriva si vei fi mai aproape de adevar daca vei recunoaste asta ! 😉
As vrea sa vad ce ve-ti impartasi la 50 ani!
Sper să ajungem pînă acolo, sora Rodica.
Deocamdată mîncăm cîte un an, unul după altul.
Eu va doresc multi ani binecuvintati inainte si mentionez ca am doar o zi mai putin de la nunta.:)) Pe 14 iulie 91, duminica, acum 22 de ani si noi, (eu si sotul meu) , ne-am unit inimile inaintea tronului ceresc.:) Imi doresc ca anii care vor veni ,sa fie mai buni si mai frumosi si sa fim sanatosi cu totii. Eu am spus ca in zilele mai acre, incerc sa torn zahar ca limonada vietii noastre, sa fie cit mai baubila.:) Incerc ca soarele sa nu apuna peste supararea nostra si au trecut foarte multi ani pina la prima noastra cearta.:) Imi doresc ca viata sa devina cit mai roz, sau asa s-o vedem si cind vin problemele asupra noastra!:) Sa fiti binecuvintati si sa va bucurati mai mult cu fiece zi>:) Aveti o sotie draguta, iar d-voastra a-ti slabit si va aranjeaza noua freza. Cu citeva abdomene, rezolvati si ghiozdanelul si atunci , chiar sunteti trasi prin inel. Noi nu am tinut niciodata regimuri, nu ne-am ifometat si nici sacrificat sanatatea. Eu am avut o tentativa de a lua pastile acum citiva ani, cind am luat vitamine multe si m-am deformat. Am incercat apoi,cele mai drastice pilule de slabit, fiinca am fost la un pas de infarct, doar la cea de-a treia pastila,
nu mai i-au si nu mai ma chinui cu nimic. Daca iubesti slabesti, garantat!:))
La multi ani si dvs.
Fericită aniversare!
Deja am rezolvat ghiozdănelul. de azi mă apropii de 80 kg de la 96.
Cu bicicleta.
Am dat de pe mine o bicicletă de oraș întreagă.
O purtam pe mine.
Da, sînt de acord, dacă iubești, slăbești.
cea mai bună metodă de slăbire este postul pentru cineva drag.
Aceasta este cu siguranță cea mai eficientă.
fără cuvinte !!!!!!! MINUNAT ,EMOTIONANT
Mulțumim, dar n-a fost așa de minunat cînd am trecut prin acestea.
Lipsesc pct 5 si 6?
acum sînt.
Inițial erau foarte personale. Le-am păstrat numai pentru mine, acum am completat cu altele două.
Ezi update
Marius, sufletul tău e ca o ceapă de apă: cu cît dai foile la o parte, una cîte una, cu atît mă ustură pe mine ochii de la ele… 🙂
da, și pe mine mă ustură. Pielea. Că este pe pielea mea toată această dezvelire.
Deja corul celor care condamnă transparența foilor mele de ceapă a crescut. A devenit un adevărat cor antic. Intervine din cînd în cînd și cînd vrei și cînd nu aștepți.
Am ales de prea multă vreme transparența (spre folosul altora, dacă folosește cuiva și spre ucenicizarea altora, daca va fi fost cumva util) ca să mă mai schimb acum.
Pot fi eventual schimbat… (cu altul 🙂 )
Foarte simplu sa-ti pastrezi foile de ceapa fara sa „te dezvelesti” si apoi sa te plangi ca ochii iti sunt iritati de cei care indraznesc sa puna inainte un model de „asa nu” ( mai mult ca benefic de altfel ). Replica dumneavoastra ( razvancristian ) miroase a frustrare, si inca nu ati dat jos nici o foaie…
stimate Nagy Emanuel,
nu cred ca trebuie sa fiti atit de aspru cu Rasvan Cristian, cred ca vorbele lui aveau alt sens
Avand in vedere ceea ce ati precizat, si recitind mesajul dansului tind sa cred ca am gresit in intelegerea replicii, doar din obisnuinta de a vedea replici dragute dar pline de ironie. Acum insa am inteles-o ( trag nadejde ) .
Eu zic ca noi oamenii, mereu vedem doar greselile celorlaltii, paiele….., birnele noastre, niscind. 🙂 Fiecare din noi avem si plusuri si minusuri si bune si rele. Suntem infaptuiti minunat, dar diferiti. Insa cred ca o dovada mai minunata decit a-ti marturisi public greselile, a le recunoaste si impartasi celor din jur, c-am greu mai ales din partea unui barbat!:)) Felicitari pt. o declaratie publica fara egal!:). A regreta, a te cai si a-ti vede partenerul ca pe un inger., nu-i decit dovada ca iubesti si dupa ani.Noi romanii , apreciem omul mai mult mort decit viu, daca am sti si intelege sa citim printre rinduri si sa nu ne vedem mai grozav decit altul……. Uni sunt mindrii, egoisti si se apreciaza pe ei mai mult decit o vor face cei cunoscuti lui,. Ori poate cu anii, au devenit atit de opaci ,ca nici nu se mai vad, asa ca cu siguranta nu sunt si incomozi sau deranjanti.:)) Eu cred ca perfectiunea nu-i pe pamint, suntem doar mai incornurati si ne credem mai grozavi. De ce???? Pe pamint nu-i usor, suntem supusi greselilor , framintarilor, emotiilor, dar cind inveti sa ierti si sa iubesti cu tot sufletul, iar inima ta radiaza linga cel drag, este un mod de a te recunoaste pe tine. Eu zic mai bine faceti si voi decunoscute povestile voastre pt. a fi model de asa da, asa nu. E bn. sa luam in viata cei bun si sa nu mai lovim in altii si sentimentele lor. Eu nu-s avocatul apararii, insa regret cind vad atita nemultumire la unii, care nu vad partea pozitiva a lucrurilor. Haideti sa incercam sa fim pozitivi, caci perfect nu-i nimeni pe pamint, incepind cu mine. Sa fiti sanatosi cu totii.!:)Pot spune doar ca sotul meu, mi-a aratat dragostea si azi, desi obosit, a facut baitul pt. friptura de miine si a dat cu aspiratorul. Eu, asta seara, am facut o placinta sa-i rasfat si am calcat rufe, iar el , a frecat baia. Deci se poate si fara cuvinte sa-i fi de ajutor celuilat si fara sa faci deosebire de ce si cum. (a fost un exemplu mic), de urmat si pt. altii. :)) Noi daca suntem vasul slab, unii ne cred femeia de serviciu a casei, in unele familii, iar ei sunt sefii , care citesc ziarul si asteapta farfuria pe masa.:( .. Daca vrei sa primesti ,trebuie sa dai, daca vrei sA FI IUBIT-IUBESTE, daca vrei sa fi apreciat , apreciaza si tu cei bun in celalat. Daca doresti doar ajutorul ,dar tu nu ajuti niciodata, crezi ca meriti totul, sau nimic? Sunt doar intreabari retorice . Asadar iubitiva mult si vedeti doar cei bun, de vorbe urite si birfe eu nu vreau sa aud, nu mai am urechi pt ele!:) gura omului doar pamintul o astupa , asadar fiti buni si vedti doar paharul plin, inlaturati cei rau, ce va jigneste ocoliti si stati departe de cei ce nu va vor binele sau care nu au o vorba buna nicicind pt. voi. Inconjurativa de soare ca sa va fie bine, feritiva de persoanele care umbresc sufletele. Nice day!:))
Soryyyyyyyyyyyy! Am scris la inceput la persoana intii , adresindu-ma doar unuia, apoi am scris la plural dar nu am rectificat toate frazele, necitindu-mi intreg enununtul, cei care au ris, sincer nici asta nu ma mai deranjeaza, avind in vedere ca stu, insa graga mai strica treaba uneori…..sau oboseala…:)
nicio problemă, se întîmplă.
„Un prieten mi-a istorisit recent o intamplare despre parintii lui. Acestia au inceput sa frecventeze o biserica noua si au devenit membri in cor. Acest cor avea o traditie – la sfarsitul fiecarui an inmana o serie de premii pentru diverse categorii. Fiecare membru numea pe cineva pentru fiecare categorie. Spre surprinderea lor, perechea a castigat premiul pentru tineri casatoriti, desi (spre surprinderea celor mai multi oameni) erau casatoriti de peste 50 de ani!
Cu toate ca erau mai in varsta, multi coristi au crezut cu adevarat ca cei doi erau proaspat casatoriti datorita modului plin de dragoste manifestat unul fata de altul. Se tineau de mana ori de cate ori era posibil, isi faceau atentii mici unul altuia si fiecare tanjea sa fie in compania celuilalt… cu adevarat cei mai buni prieteni!”
Sa fiti binecuvantati!
interesantă idee, frumoasă istorie. Cred că este de dorit așa ceva, să rămînem tineri în dragoste.
cui nu i s a intamplat in viata de casnicie macar un aspect din cele prezentate mai sus de fratele??:O faptul ca nu recunoastem e deja o problema dar mai mare e nenorocirea daca nu le regretam!!!Dumnezeu sa ne imparta intelepciune la toi sa constientizam,sa acceptam c am gresit,sa ne para rau si sa actionam!!
NU, soră dragă, la unii nu este lipsa recunoașterii, ci pur și simplu lipsa memoriei.
Dumnezeu să vă dea să sărbătoriți și nunta de aur și care mai sunt după ea… Fiți binecuvântați, fericiți și împliniți! Important este faptul că,, conștiențizați greșelile și încercați să le reparați! 🙂
Să vă audă bunul Dumnezeu!
ma intreba sotia – oare sr. Natalia ce ar schimba daca ar fi sa o luati de la capat, dupa acesti 22 de ani?
Am discutat deja asta. Ea nu are de schimbat nimic. A fost perfectă!
Atunci , Felicitari din partea mea pentru sora !
le va primi
Va felicit pentru acest articol, in mod special pentru ca ati avut curajul sa ne destainuiti in mod succint si experientele mai nefericite (uite, eu n-as fi avut curajul asta, recunosc) si in plus – ne-ati aratat cum vedeti rezolvarea lor (lucru care ne intereseaza cel mai mult). V-am facut deja, fara sa vreau, un compliment, confundandu-va sotia cu o fiica a dvs. 🙂 E un compliment pe care il merita pe deplin Natalia , dar si dvs – cel care ati ajutat-o sa arate asa. Felul in care arata sotiile noastre reflecta in mare masura modul in care ne-am ingrijit de ele si le-am iubit.
Ah, uitasem sa va urez „Multi ani tot mai fericiti” impreuna! Domnul sa va alinte cu multa sanatate si felurite binecuvantari!
mulțumim, contează!
mai ales în aceste vremuri.
Da, m-am distrat tare cu Natalia de confuzie.
Am mai pățit-o cel puțin de două ori. Vîrsta ei biologică este de 28 de ani, a mea de 57 :)â
deci se poate confunda ușor cu fiica.
Este un compliment făcut ei, o motivație să mă slăbesc pentru mine.
Natalia a fost într-adevăr o soție îngrijită.
multumesc, draga Marius, pentru aceste dezvaluiri cu rol de sfat intelept pt cineva care face Sambata 10 ani de casnicie binecuvantata!
Esti un piculet inaintea mea, asa ca sper ca DUMNEZEU sa-ti ingaduie sa ma „sfatuiesti” si peste inca 33 de ani! 🙂
LA multi ani! încă de 9 ori pe atît să ai!
apreciez ceea ce ati scris..inca nu am nici 2 ani de la casatorie dar pot invata multe din ceea ce ati scris mai sus! Domnul sa va binecuvinteze intreaga familie cu multa pace,dragoste si fericire! 😀
Ma bucur că v-a fost folositor!
eh, unii se confrunta inca din luna de miere cu unele dintre aceste lucruri
Felicitari! Pentru anii de casnicie si mai mult decat atat pentru curajul de a fi transparent. Oamenii mici au tendinta sa se impopotoneze si sa calce pe altii, oamenii mari au curajul sa fie vulnerabili, sa-si expuna greselile si sa se lase de ele. ( vezi imparatul David)
Am cunoscut un cuplu in care el afirma ca nu s-au certat niciodata si de asemenea ca el nu comite greseli. Mi-a fost mila de ea dar in acelasi timp am admirat-o. Un om care nu comite greseli nu are ce sa regrete, dar nici nu invata vreodata. Dar pentru un om intelept este o cinste sa acopere gresala.
Dumnezeu sa va ajute sa lasati in urma amintirile urate si sa le acoperiti cu amintiri frumoase, sa luati lectiile vietii si sa deveniti tot mai intelepti mai uniti si mai frumosi impreuna!
stimata Alina,
multumiri pentru urari, sint importante si le iau in serios, nu le consider usuratice sau lozincarde.
Multumiri
Va multumesc mult pentru gandurile impartasite. Eu sunt in drum spre inceperea casniciei si sper ca experientele dumneavoastra sa imi fie de folos. Dumnezeu sa va binecuvinteze pe amandoi! Multi ani inainte!
Sa te ajute Dumnezeu, este un drum greu, dar frumos
de la 1 la 22 le-am citit si toate mi-au fost de folos. insa 21 mai mult ca niciodata.
e greu sa vorbesti despre infranare cand burta-ti falfaie si obraji-s de buldog. indiferent cat de extremist ar suna, eu cred ca nu ar trebui sa existe credinciosi grasi (inafara de cazurile medicale) 🙂
am sa aprofundez materialul…veau sa extrag invatamintele necesare pentru ca atunci cind voi aniversa si eu 22 de ani de casnicie sa am regrete mai putine si mai mici
sunteti o familie minunata! Domnul sa va dea mult har si multe bucurii!
Nu ne cunoastem personal insa apreciez foarte mult sinceritatea si deschiderea inimii animate de o puternica dorinta de a sluji celor din jur.Greseli facem cu totii ,mici si mari,important este ca Duhul Sfant ne lumineaza si ne convinge cu privire la ele si nu ne lasa linistiti pana nu le parasim.
Casniciile crestine desi pot fi pline de regrete si erori au totusi marea sansa ca Dumnezeu le sustine si le alimenteaza.Va doresc tarie,harul de a persevera pana vedeti luminita de la capatul tunelului si o bucurie imensa mai presus de circumstante,reusite sau nereusite.Multa sanatate si armonie in familie si harul sa puteti sluji tuturor celor randuiti de Dumnezeu a primi ajutor prin dvs.Numai bine !Sotul meu si cu mine suntem casatoriti de aproape 24 de ani si am trecut prin aprox. tot ce ati scris dvs.Sper sa reusim sa invatam mai repede unele lectii ca sa nu ne intristam cand tb sa repetam examenul in loc sa luam diploma.
cu respect,Manuela
Citind articole ca acesta, imi fac temele pentru casatorie.
Pingback: DIN EXPERIENTELE LUI MARIUS CRUCERU | Lapte si miere
E prima oara cand iti citesc blogul ( l-am vazut sharuit pe facebook ).
Foarte frumos ce ai scris tu aici 😀 Mai am multe de invatat !
Mulțumesc și sper că ți-a fost de folos.
M-am regasit si eu si cu siguranta l-am regasit si pe el…!ce frumos:-dragostea sufera totul-,dar din pacate uitam prea des,si trebuie sa ne aminteasca altii in cazul asta tu.iti multumesc personal pt cuvinte.Multi ani impreuna si multe zile cu soare!
așa să fie!
citesc de ceva timp unele articole de pe acest blog si ma gandeam de ce ar investi cineva atata timp ca sa scrie pe un blog…(desi mie imi place sa le citesc)…apoi ma gandeam, cat de frumos e ca , dupa ce nu vom mai fi, Dumnezeu inca va putea sa lucreze prin scrierile de pe blogul acesta in viata celor care vor citi…foarte tare….
draga Anca,
iată un posibil răspuns aici,
Trebuie menționat ceva. Eu mi-am făcut blog după ce mi-am terminat sarcinile de servici, după ce m-am achitat de datoriile deslujba, după ce mi-am luat doctoratul, după ce mi-am terminat școlile, după ce mi-am crescut cît de cît copiii. Fiica noastră tocmai a absolvit facultatea.
Da, las aici niște urme. Lăsăm cu toții, nu-i așa?
Am inceput sa scriu vreo 6, 7 randuri cu descrierea situatiei si cererea unui sfat. Le-am sters. Nu cred ca ma poate ajuta cineva – ramane sa port crucea mea, a ei, si a cui va mai fi nevoie. Daca rezist pana la capat (cand moartea va desparti) va fi probabil cea mai mare realizare pe care o pot avea in viata asta. Nu stiu daca se va intampla asta. E mai greu decat am anticipat. Nu. Rugaciunea nu ajuta. Ma bucur daca ce e la mine e o raritate si in general lucrurile merg bine la altii acasa.
Ați luat o decizie excelenta! Bravo! Vă susțin din toată inima! Asta este bărbăție adevărată! Vă țin pumnii!
Stimate Unul…,
Cu siguranţă că nu sunteţi doar unul, ci sunt mulţi/multe în aceeaşi situaţie.
Am citit acest mesaj încă din iunie şi m-a îndurerat profund. Am sperat ca cineva să răspundă mai concret nevoii dumneavoastră. Pentru că mi-a rămas în suflet de atâta timp, m-am hotărât să vă scriu, chiar dacă au trecut aproape două luni. Sperând că totuşi aţi primit şi din partea altcuiva ceva sfaturi, las şi eu aici câteva gânduri care poate vor folosi cuiva care s-ar afla într-o asemenea situaţie.
Puţinele rânduri pe care le-aţi scris sunt un strigăt de ajutor suficient de puternic ca să fie recunoscut ca atare; prin urmare cred că aveţi nevoie de ajutor şi trebuie să apelaţi la el. Situaţia în care vă găsiţi vă va determina (dacă nu aţi ajuns deja) să vă doriţi să muriţi cât de repede, doar să se sfârşească. Nu este exclusă nici varianta în care veţi ajunge să vă doriţi ca ea să moară cât de repede…
Este groaznic să trăieşti în acest fel! Iar asta nu e viaţă, e mai degrabă moarte într-un trup care încă mai respiră… Gândiţi-vă la veşnicia sufletelor voastre. Pe fiecare dintre cei care avem familii Dumnezeu ne-a încărcat cu o responsabilitate, şi aceea nu este doar să rezişti până când moartea…, ci să faci tot ce îţi stă în putinţă să-ţi duci familia pe calea mântuirii; sunteţi cap de familie, aveţi o ţintă clară pe urmele lui Hristos. Şi pe această cale este loc, pe lângă lacrimi, şi de multă bucurie.
Soluţia nu este să rabzi, cel puţin nu într-o astfel de situaţie (de fapt nici chiar dumneavoastră nu sunteţi sigur că veţi putea răbda până la capăt). Soluţia este să lupţi, iar vestea bună este că Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri, nici pe verticală, nici pe orizontală. Pe verticală – continuaţi să vă rugaţi! Pe orizontală – apelaţi la fraţii între care Dumnezeu v-a pus. Cel mai bine ar fi să vă adresaţi unei familii de încredere şi, dacă este posibil, să mergeţi împreună cu soţia. Ar trebui să intraţi în ceea ce se numeşte o consiliere de cuplu. Aveţi nevoie de discreţie şi de sfaturi înţelepte din partea unor oameni maturi în credinţă şi în viaţa de familie (şi asta nu înseamnă o familie fără probleme, ci o familie care a învăţat să le depăşească). Nu în ultimul rând, aveţi nevoie să comunicaţi cu soţia dumneavoastră.
Un principiu pe care l-am învăţat din Biblie şi care funcţionează în orice situaţie este că schimbarea începe întotdeauna de la noi, din dreptul fiecăruia. Nu avem niciun control asupra altora, dar putem avea control asupra noastră. Dacă schimbăm semnificativ ceva la noi, avem şansa ca schimbarea să se producă şi în jurul nostru. În plus, dacă doriţi cu adevărat o schimbare reală, care să îmbunătăţească viaţa voastră de familie, evitaţi să intraţi într-o vânătoare de vinovaţi, care creează tensiuni incredibile, dar nu oferă soluţii constructive. În ultimă instanţă nu contează cine este vinovat. Sper să nu vă supăraţi, dar e important de acceptat faptul că, deşi fiecare simte în dreptul lui cea mai mare durere, nedreptate, neputinţă et c., realitatea este, de obicei, undeva între. De schimbat, inevitabil, trebuie să vă schimbaţi amândoi.
Orice relaţie, cu atât mai mult căsătoria, este un dans în doi. Faci tu un pas, va face şi celălalt. Dacă veţi învăţa să faceţi paşi cu înţelepciune nu vă veţi mai alege doar cu degetele zdrobite. Iar dacă aveţi şi o relaţie cu Dumnezeu, atunci e şi mai bine!
Închei cu câteva cuvinte dintr-o rugăciune care sper să devină reală în viaţa dumneavoastră: Dumnezeu să vă dea seninătatea să acceptaţi lucrurile pe care nu le puteţi schimba, curajul să schimbaţi lucrurile pe care puteţi să le schimbaţi şi înţelepciunea să ştiţi să le deosebiţi. Amin!
Waw ,pana nu am citit articolul as fi spus :NU AS SCHIMBA NIMIC din cei 18 ani trecuti din casnicia noastra…….,acum cred ca as schimba multe ca sotie si mama. Multumesc!! Dumnezeu sa ma ajute sa fiu un ajutor potrivit pentru binecuvantarea care am primit-o acum 18 ani si o mama buna pentru cele doua comori incredintate.
Desi sunt tanar si necasatorit, pot spune ca am invatat foarte multe lucruri utile citind acest articol. Va multumesc pentru sinceritatea de care a-ti dat dovada si imi doresc ca atunci cand voi fi casatorit sa pot pune in practica ceea ce mi-am propus in aceasta seara.
Mă bucur că ți-a fost de folos.
Intelepciunea e un proces de o viata. Invatam din propriile experiente, invatam din sfaturile si experientele altora care sunt deschisi si darnici, invatam…
La mai multe aniversari frumoase si cu impact! Multumim, Marius 🙂
Pingback: 25 de ani de … căsnicie??? Nu, noi n-am avut o căsnicie, nici căsătorie! | Marius Cruceru
Frumos!
Astept sa citesc regretele dupa 44 de Ani !
să vedem! Nu mi-am propus să trăiesc atît! 🙂
Pai ai fost cam rau .. Atat de multe se aduna in 20de ani …
da, așa este. Și încă nu am spus tot 🙂
Pingback: Cum vă spuneam? Oare eu cît mai #REZIST? Aleșd – Șimleu – Aleșd (100 de km) | Marius Cruceru
Pingback: 13 iulie 1991 – 13 iulie 2017 – căsătorit cu o fiică de Dumnezeu | Marius Cruceru
Domnul sa va binecuvinteze!!!
Pingback: Și eu cunosc pe cineva … din Teleorman | Marius Cruceru