Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Da. Se pot „evita” legal. Noi (din familia lărgită) am înscris două mașini până acum – iar banii dați pentru taxă au fost returnați (în urma unui proces) iar pentru a treia (fiindcă taxa era mai mică) nu mi-am bătut capul.
Am înțeles că procesul se poate face înainte de înscrierea mașinii (timp în care se poate circula 3 luni cu numere provizorii – roșii) pentru a nu mai plăti acea taxă.
Va contrazic la ideea cu masinile vestice facute pentru Europa de Est. Exemplul este cel pe care il conduc de 8 ani: Megane 2 sedan, din 2005, 1.5 diesel. E facut in Turcia, cu scut de protectie…scut care acopera tot dedesubtul masinii. Din cate am inteles si Citroen, si Peugeot au inceput sa fabrice modele pentru Europa de Est, dupa reteta Megane. Sper sa functioneze. Adevarul este ca daca reusesc sa produca fiabiliate si rezistenta reteta va functiona. Preturile sunt asemanatoare la produsele din aceeasi gama (sedan-uri), pornind de la 10000 de euro.
Prezenta unui scut integral sau a unui pachet „drumuri grele” pe o masina nu o face automat mai fiabila. Sunt doua lucruri cunoscute, si demnostrate: (1) faptul ca acum nu se mai produc bunuri fiabile, ci bunuri de larg consum care sa necesite inlocuire dupa consumarea perioadei de viata; si (2) faptul ca pentru Europa Centrala si de Est se produc lucruri inferioare fata de Vest.
Nu ar mai fi nimic de adăugat. Doamna avocat Carmen Diaconu a explicat cu suficienţă chestiunile privind temeiurile juridico-morale ale taxei de primă înmatriculare; fiindcă, într-adevăr, nu-i o taxă de poluare aşa cum au încercat iresponsabilii din aparatul executiv/administrativ s-o redefinească.
Această taxă reprezintă un fapt mîrşav al guvernului(aparat cu competenţe executive), nu al parlamentului(aparat legislativ), fiindcă, în realitate, ordonanţele de urgenţă reprezintă o intervenţie/imixtiune urgentă a guvernului în domeniul legislativ, guvernul escaladînd în detrimentul cetăţenilor competenţa materială de a emite legi care, defapt, aparţine parlamentului.
De exemplu, cînd vorbim de caracterul urgent al unei acţiuni judecătoreşti sau al unei proceduri (numită „cerere privind emiterea unei ordonanţe preşedenţiale”), atunci, pentru ca ea să poată fi admisă de instanţă, cel care o promovează are o primă obligaţie procesuală : aceea de a dovedi caracterul urgent al acţiunii sale înaintate instanţei. Nevoia impusă de emiterea unei ordonanţe trebuie să fie URGENTĂ, nu o nevoie obişnuită. Ca să fie emisă ordonanţa, trebuie să existe preurgenţa. În caz contrar, instanţa va respinge acţiunea ca fiind INADMISIBILĂ.
(art.581 Cod procedură civilă).
Aşadar, ordonanţa de urgenţă NU E O MODALITATE ALTERNATIVĂ (adoptată după buna plăcere a cuiva) la procedura de drept comun(adică la cea neurgentă, care parcurge etapele procesuale obişnuite, normale) aşa cum fraudulos a procedat guvernul în repetate rînduri cînd a emis ordonanţe de urgenţă deşi nu exista condiţia urgenţei, ci calea ordonanţei ESTE O PROCEDURĂ EXCEPŢIONALĂ, care se justifică doar în cazuri excepţionale ce reclamă necesitatea stringentă a luării unei măsuri pentru prevenirea unei PAGUBE CARE NU S-AR MAI PUTEA RECUPERA PRIN ÎNTÎRZIERE.
Astfel, trebuie spus că în cazul taxei de primă înmatriculare nu exista condiţia urgenţei(adică, România nu se afla în situaţia nevoită de a-şi păstra/conserva un drept care s-ar fi păgubit prin întîrziere) aşa încît guvernul nu putea emite ordonanţă de urgenţă, ci legală era procedura de drept comun în care parlamentul urma să emită sau nu o lege privitoare la taxa de înmatriculare a unor categorii de autovehicule.
La noi în ţară, această procedură excepţională a ordonanţei de urgenţă( care nu este o procedură alternativă sau facultativă) este folosită alternativ, deci abuziv, în scop politic, trecîndu-se peste competenţele legislative ale parlamentului.
Ceea ce se întîmplă în România reprezintă expresia unui mare nesimţ şi a unei profunde iresponsabilităţi ale oamenilor pătrunşi în dregătoriile ţării, care au gustul demenţial al plăcerii şi deprinderii de a încălca legea.
În cazul acestei taxe nu-i angajată doar o politică fiscală, ci e vorba şi de o hîdă iresponsabilitate în răspunsul inept şi incoerent al guvernului faţă de propria-i ordine de drept care trebuie să fie în acord cu dreptul comunitar.
Desi este perfect adevarata explicitarea dvs., ea nu prezinta interes pentru cetateanul nevoit sa plateasca aceasta taxa. De la introducerea ei in 2007, toate partidele politice au ajuns la putere si au mentinut-o sau rebotezat-o. In ciuda faptului ca, din opozitie, toti o blamau, odata ajunsi la guvernare realizau ca este o sursa importanta de venit la bugetul de stat si au mentinut-o pana in ziua de azi. Ca este o lege data de parlament sau o Ordonanta de Urgenta a Guvernului nici nu mai conteaza.
Oricum nu cred ca se poate contesta in instanta faptul ca avem de-a face cu o ordonanta de urgenta, si nu cu o lege data de parlament.
Ba da, se poate. Secţiile de contencios administrativ ale curţilor de apel din ţară cu aia se ocupă( cu actele autorităţilor centrale). De văzut art.3 din Codul de procedură civilă + legislaţia administrativă.
Eu eram în mașină, aproape tot timpul. Aproximativ 10 ore pe zi (cu mașina mergeam după pâine-n colț). Nu contează ce mașină. Cheltuiam în jur de 300-400 lei pe combustibil, lunar. Apoi, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. M-am gândit: vai, de-acum trebuie să mergem pe jos la biserică; se vor răci copiii tot timpul; va fi greu; când va ploua, ne vom uda până la piele; când va fi frig, vom dârdâi ca la Pol; nu vom putea merge nicăieri la vară; nu vom putea merge la iarbă verde sau la mare; vom fi ca morți, din punct de vedere social. A trecut un an. Fiindcă am mers pe jos la biserică, de-a lungul iernii copiii nu s-au îmbolnăvit deloc (ce chestie!); am mers peste tot (la țară, la munte, la mare), mai ieftin și mai repede (cu trenul); am avut ușa casei deschisă tot timpul, și, pentru aceasta, am fost mai activi social ca oricând; am economisit o avere; vreau să vând mașina; locuiesc aproape de centrul Clujului și o plimbare în oraș e minunată, mai ales în compania copiilor; pot să-i ascult, să le povestesc, să le arăt, pot fi mai atent la ceea ce am în jur. Pentru mine lipsa permisului e un har. Știu că vin în contra a ceea ce a scris Marius în postarea lui, dar eu zic: încercați fără mașină, că merită!
Face bine la sanatate! Atat fizica cat si mentala! Insa e comod sa ai masina in fata casei cand ai nevoie de ea in fata casei. Ca si orice alt lucru conteaza cat si cand il folosesti.
Reblogged this on La Razvi'.