Fac acest exerciţiu de vreo 20 de ani, de pe vremea cînd am citit prima oară Patericul egiptean şi am aflat că unii călugări dormeau în sicriul gata pregătit pentru ei, cultivîndu-şi gîndul morţii precum ar cultiva o floare rară cu udare şi plivire zilnică.
Mă pregătesc să mor. Zilnic.
Ca pastor am participat la multe înmormîntări. Am văzut tot fel de obiceiuri, apucături, zile, bocitori, ochi înlăcrimaţi cu adevărat, dar şi smiorcăieli ipocrite. Am văzut vremi şi zile jegoase, dar şi înseninări superbe.
Ce (nu) mi-aş dori de ziua înmormîntării mele, care sigur va fi, există în planul lui Dumnezeu, El o vede şi a şi pregătit-o deja?
Iată dorinţele sufletului meu, Doamne:
1. Mi-aş dori să nu fie toamna, iarna sau primăvara. Să fie vara, dar nu prea cald, ca să nu put. Aşa ca la 20 de grade celsius. DAcă este posibil, să fie înmormîntarea cît mai repede şi cu sicriul închis. Tocmai din pricini de putoare şi „figurare”. Să nu fie frig, să nu plouă, să nu-mi chinui soţia şi copii în frig, după ce vor fi îndurat destulă durere deja. Să nu se chinuie predicatorii tremurînd, scoţînd aburi din gură printre cuvintele din Scripturi.
2. Să nu fie mama prezentă! A îngropat destul. Eventual să fi fost plecată înainte!
3. Dacă ar fi posibil, să fie două sicrie…, altul lîngă al meu. Cei care mă aud rugîndu-mă seara ştiu exact despre ce este vorba.
4. Mi-aş dori să-mi cînte prohod puţini cîntăreţi, dar buni. Dacă vor cînta prost, să-mi puneţi vată şi în urechi, nu numai în nas. Să nu lipsească un chitarist bun cu o „lagrima” sau El ultimo tremolo, că şi aşa n-am reuşit eu să o cînt. Prof. Nelu Sabău este un bun candidat. Şi un violoncel, să aleagă Bogdan Cocora ce va cînta 🙂 sau eleva lui de la Aleşd. Şi o fanfară bună, cu doi başi. Dacă nepoata, Ana Ruth, va fi prin preajmă cu vreo orgă, să cîntăm Sibelius. Oricum, asupra repertoriului vom mai reveni. Oricum mi-ar fi pe plac să cînte acolo cel puţin unul dintre cei pe care i-am ajutat cu instrumente muzicale cumpărate sau reparate. Poate că acesta este unul dintre cele mai utile lucruri pe care le-am făcut. Adevărat proiect de suflet.
5. Mi-aş dori să-mi predice prietenii, dar cei adevăraţi şi cei mai în vîrstă. Nu-i lăsaţi pe tineri. Nu ştiu ce să spună, aşa cum n-am ştiut nici eu. Mîngîierile s-au dat celor ce vor fi fost mîngîiaţi deja prin suferinţă. Ah, tot…. nu uitaţi vata. Nu vreau să vină oameni care nu mi-au băut nici măcar o cafea în casă şi să înceapă cu „L-am cunoscut bine pe fratele …., am fost prieteni…”. Am văzut acest jegos obicei de a te da opurtunist prieten cu mortul, dacă alăturarea este benefică pentru imaginea publică. Să-mi puneţi în sicriu un emetiral.
6. Mi-aş dori să fie un serviciu scurt, fără 10 pastori, 12 predici etc. Scurt şi decent.
7. Mi-aş dori să nu mi se facă „Necrolog”. Fără chestiuni biografice. Avem Cui descrie viaţa. „Cutare a fost … s-a născut … s-a botezat, s-a căsătorit, are …. număr nepoţi, număr copii… ” Contează? Să fie predicat Isus, viaţa, moartea şi învierea Sa!
8. Mi-aş dori să fie scaune pentru cei bătrîni, să nu stea în picioare.
9. Nu aş vrea să fie la Oradea, la capela Rulikowski. Acolo este un fel de procesare pe bandă rulantă. Groparii te zoresc „haideţi, mai repede, la ora 15.00 este altă înmormîntare … „. Mi-ar fi pe plac să fie la Biserica din Aleşd şi să putrezesc în aşteptarea învierii tuturor pe dealul care veghează toată localitatea, dealul cimitirului. Acolo ne-am pregătit cel mai îndelung pentru comunitatea sfinţilor în închinarea veşnică.
10. Apoi… vă rog!!! Fără coroane, fără alte cheltuieli. Sicriul cel mai ieftin. Costume am deja, gata pregătite! Fără cruci, cavouri, monumente. Mama a rămas văduvă la 27 de ani. După înmormîntare am rămas aproape săraci lipiţi pămîntului. Este spectaculos cît de repede pot fi uitaţi văduvele şi orfanii. Probabil de aceea este scris în Epistola lui Iacov…. „religiunea curată şi neîntinată … este să-i cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor”. Orice s-ar scuti de la coroane, mese şi pomeni să fie daţi văduvei, dacă va fi în viaţă şi în general … văduvelor şi orfanilor bisericii, împărţiţi haiduceşte ca şi cum ar fi fost furaţi diavolului.
11. Fără „a fost un om bun, un soţ bun, un tată bun” :). Ştim cu toţii mai bine. Nu-i adevărat! Fără „Dumnezeu să-l ierte!”. M-a iertat deja! Fără „Dumnezeu să-L odihnească”. Nu, dincolo nu vreau să mă odihnesc. Am o grămadă de treburi de terminat în lăudarea Lui. Oare nu acesta înseamă să intrăm în Odihna SA? Adevărata Sa odihnă?
12. Şi ultimul lucru: hmm, încă mă gîndesc ce să scrie pe tabla aia de pe crucea simplă de lemn…. N-am idee! Ceva scurt, simplu, o singură frază şi fără nume şi titluri. Mă irit pînă la rîs în cimitir cînd văd pe cîte o cruce „prof. univ. dr. ing. arh etc Cutare Cutărescu”. Să fie scrisă o singură data. 1 septembrie 1985. Este data botezului meu. Atît. Nu contează data naşterii, data morţii…. şi nici vîrsta. Oricum toţi murim prea tineri.
Marius Cruceru 
😀 Imi place ce va doriti. Nu este greu de implinit.
„Mă pregătesc să mor. Zilnic.” ar trebui sa fie: „Mor zilnic ca sa fiu pregatit!
Foarte frumos ai intors gandul naomi 😀
Ce pacat ca nu ne putem organiza fiecare propria inmormantare! Mai trist de atat insa este ca cei ce raman sa se ocupe de ingropaciune (familia, de regula) nu au nici ei prea multa libertate in a-i oferi celui ce a plecat o inmormantare cum poate si-ar fi dorit-o. Pe langa lacrimile despartirii, mai trebuie sa suferim si frustrarile datorate neputiintelor noastre de a le respecta celor dragi dorintele, rostite sau cunoscute din umblarea pe aceeasi cale, si de a-i onora cum se cuvine macar in acele clipe de separare …
Daca e sa trag linie, cred ca peste trei sferturi dintre cele intamplate la inmormantarea socrilor mei – lucruri de genul celor pe care le-ai mentionat si tu mai sus (nu le mai amintesc … chiar nu merita) – au fost din acelea pe care ei nu si le-ar fi dorit acolo. Fapt este ca noi, cei din familie, nu am avut prea multe de spus in a le darui celor doi ceea ce meritau si isi doreau … Au trecut toate (cele formale, ca inimile sunt inca cernite): mai conteaza?
Poate ca cei dragi ai tai vor avea mai multa trecere in a-ti putea implini dorintele, ca nu e deloc usor … inertia este prea mare.
Ceri cam multe Marius David !!!
Eu am cerut si cer lui Dumnezeu, ca în ultima parte a vieţii mele, doar să nu mă treacă prin spital.
Pentru celelalte, se va îngriji Altul şi se vor descura alţii.
SDM
Nu esti normal!…Cred ca tine de Oradea si de Pateric: batranul episcop Mihaltan avea pregatit, in sala mare, dup-o perdea, sicriul cu cele necesare… l-am pipait… Unde-ti este, moarte, boldul tau? …
Ospat sa facem dupa ?
Ospat de bucurie? Nu e cazul. Ospat de inmormantare? Pomeni. Lucruri jertfite de(pentru) sufletul mortului. Acetea sunt jertfite dracilor, slujesc doar satisfacerii orgoliului si mandriei celor ce le fac ” A muncit sarmanul destul…,.., merita si el un ospat.”
Ce v-a apucat? Cam devreme pentru astfel de testamente.
Ah, Daniel! Cred ca fratele Cruceru a uitat ca stie cu siguranta ca va muri la 70-80 de ani.
devreme? da…..si eu sunt vaduva la 24 de ani…asa ca nimic nu mi se mai pare devreme!
așa este, niciodată nu este prea devreme.
Pingback: Noi votăm pe cine trebuie. Niciodată vot în alb sau contravot! | Teologie pentru azi
Ignorante Dorin, Marius este deja nume latinesc, iar Mariusum nu are niciun sens, ce să mai vorbim de toată fraza şi sfaturile … candidează la prostia teologică (pentru azi?), nu pentru toată luna 🙂
Spor!
Ma pui pe ganduri. Sper ca esti bine cu sanatatea. Cred ca sotia si copiii nu citesc cu placere textul asta. Lasa grija pentru inmormantare, mai ai niste carti de scris.
Fratele Dyo are dreptate. Şi apoi, felul în care se va desfăşura înmormântarea dvs. nici n-o să vă afecteze fiindcă, evident, nu veţi şti. Aşa că nu prea văd rostul. Ca să vadă ceilalţi? Credeţi că în mijlocul suferinţei şi al lacrimilor va fi cineva care să spună: „Hmm, ce frumos e totul organizat! Pfu, ce cald e… mă întreb dacă o început sa miroasă… Mi-e cam foame, oare cât durează slujba?”
Credeţi, frate Cruceru, că în mijlocul acelei situaţii de plâns şi tristeţe profundă, va fi cineva care să remarce şi să aprecieze, ba chiar să critice nişte detalii?
Vă preocupaţi inutil.
„Şi apoi, felul în care se va desfăşura înmormântarea dvs. nici n-o să vă afecteze fiindcă, evident, nu veţi şti.”
Oare ?!
Tare nesigură mi se pare chestiunea aceea că nu vom şti nimic despre petrecerea propriei înmormîntări !
Şi dacă vom, chiar, participa fain-frumos la ea ? Ar fi şi nişte dovezi că e posibil să fie aşa 🙂 (nu mă întrebaţi, vă rog, despre acestea că nu voi vorbi despre acest subiect).
Dovezi precum fotografii ale stafiilor? 🙂 Ok, nu vă întreb.
eu mi-as scoate si priveghiul si masa de dupa inmormantare. sicriul ar putea fi chiar impletit. desi ar putea fi cam scump la cati mesteri au ramas. oricum, s-ar putea ca prin directivele europene sa ne incinereze in curand.
In Turcia se ducea mortul in sicriu pana la groapa iar acolo il scotau afara si-l ingroapau fara sicriu. Mortul era infasat in panza alba. Nu stiu daca se mai poarta obiceiul dar il vom imprumuta cu siguranta dupa felul in care dispar padurile. 🙂
dispar si terenurile in care se pot ingropa mortii.
Pai, mai bine isi va face un mare bastan, ceva vila cu piscina si niste cladiri de birouri in loc de cimitire. Cred ca altii doresc sa se obisnuiasca cu focul, prea devreme. 🙂
nu stiu …subiectu’ este foarte serios…dar imi vine sa rad …
umor negru:-)
Fr.Marius mi-a placut ne-pretentile pe care le ai la ultima despartire de de planeta pamint si locuitari in mjlocul carora ai pribrgit timp de ???ani.Eu am o singura dorinta in legatura cum aciasta plecare. Sa fiu imbracat in ALB si cu cravata rosie la git.Aciasta pentruca culoarea alba e culoarea celor unde ma duc.Apoc.7.13.,iar rosu e singele Melului care spala si albeste.Apoc.7.14
Nu stiu care vom pleca primul dar important e sa intilnim acolo.
Frate Marius,
Sunteți cam egoist 🙂 Puneți o presiune cam mare pe cei care rămân în urma dumneavoastră. Spun aceasta ca unul care a trecut recent prin înmormântarea unui părinte iubit. Nu ve-ți îndrepta lumea cu ocazia înmormântării. Cel strâmb va rămâne strâmb, cel drept va rămâne drept. Unele cutume sunt greu de înlăturat – ce se va putea, se va putea, ce nu, nu.Fiți doar preferențial. Lăsați-le largețea, bucuria și pacea celor care rămân să fie creativi, să-și exprime ei, după tiparul sufletului lor, recunoștința, aprecierea. Ei sunt cei ce au nevoie de vindecare, de mângâiere, ei simt nevoia de a face „ce trebuie” pentru înmormântare. Pentru cel mort, CU ADEVĂRAT, nu mai contează, pentru cei vii, nimic nu e desăvârșit. E greu să vii cu violoncelul și cu orga la cimitir 🙂 și de ce să vă primiți răsplata recunoștinței pe tărâmul acesta, când abia vă mutați dincolo?
Pentru cine se pregătește zilnic de înmormântare, găsesc odihnitoare următoarele lucruri (în ambele direcții): cereți-vă iertare și iertați orice lucru (căci odată ochii închiși, nu mai sunt posibile și lasă doar regrete și răni adânci, chinuitoare); spuneți-vă toată dragostea (cu cuvinte, cu fapte, cu îmbrățișări) acum, pentru toți cei dragi și pentru toți; singurul lucru pe care îl lăsați în urmă este un nume – să fie bun, el va fi moștenirea cea mai de preț a copiilor; faceți ordine în toate actele și documentele familiei, lăsați testamentul clar, instruiții pe cei dragi cu privire la felul în care merge viața practică – unde se plătesc facturile, de unde se oprește apa, gazul, curentul, ce asigurări, taxe etc sunt de plătit – adică pregătiți-i pe cei dragi să preia toate responsabilitățile; pregătiți un om care să preia lucrarea încredințată dvs. de Dumnezeu. Șingura și suprema mângâiere a celor rămași în urmă e să știe că vă duceți în mod real la Tatăl, singura și suprema mângâiere a celui ce pleacă e să știe că cei rămași vor urma Calea Domnului și că se vor revedea, în mod real, peste puțin timp. Un ultim lucru, amintirile sunt dragi, lăsați fiecăruia o mică bucată din dumneavoastră. Pascal ar fi fost de altă părere, el aproape că ar fi dorit să fie urât, ca să nu știrbească cu nimic în cei dragi (respectiv sora lui) din dragostea supremă ce se datorează doar lui Dumnezeu.
Și eu sunt cam egoist 😦
Acuarelelor, eu zic că îmi place această reacție.
ERATĂ: scuze, am văzut un „ve-ți” despărțit în loc de „veți” și o „Șingura” în loc de „Singura”
Si „Revin imediat” daca ar scrie pe cruce, tot ar fi ceva, zic eu. Dar serios vorbind, data botezului cred ca e cea mai buna idee…
Marius, ne gindim ca daca Bogdan Cocora ar vrea sa invite si studentul lui din San Diego, nu te-ai opune. Nu-i asa?
ce rost are sa punem (in general)data botezului,
daca omul n-o fi fost nascut din nou, chiar ca nu pricep. 😦
data nasterii (a doua )mai degraba . 🙂
” Domnul sa-ti fie desfatarea si El iti va da tot ce-ti doreste inima.”
frumoase cerinte…..cu toate ca se simte un iz de mindrie smerita
Bine ca nu intra multi arhitecti pe-aici. Ar fi o jignire demna de discutat la ordin alaturarea ing.arh. din ghilimelele cu titlul persoanei, de la final de text. Mai ales ca e pus ing. inainte de arh. 🙂
In alya ordine de idei, la tata scrie „Nu plangeti pe cei ce pleaca in Domnul. Morti sunt cei ce traiesc fara el.” Au fost cuvintele lui.
As participa cu drag la o mormantare regizata in felul asta, iar daca o sa fiu eu inaintea dumneavoastra, mi-ar placea sa imi permiteti a va ” plagia! scenariul! Dorinte sincere si normale, pentru un om deja binecuvantat!
frumos!
de reluat!
da.
(cateodata ma gandesc ca deabia astept sa cunosc un „ostas” si sa-i cer sa-mi explice de ce eu am auzit de traian dorz deabia la 27 de ani,in italia,dupa ce m-am pocait intr-o biserica penticostala italiana ? 🙂 ;iar primele volume mi le-a daruit unchiu care e pastor la crestini dupa evanghelie 🙂 )
🙂 Cu toate ca mi-a placut, mai ales: „Să fie predicat Isus, viaţa, moartea şi învierea Sa!”
Imi permit sa va pun o singura intrebare: Dar daca vine El? Daca vom fi schimbati intr-o clipa si nu va fi nevoie de toate cele de mai sus?
Maranata! 🙂
şi schimbaţi într-o clipită, o clipită vom simţi moartea.
de moarte nu scapă nimeni… chiar şi epntru o clipită.
„Ce (nu) mi-aş dori de ziua înmormîntării mele, care sigur va fi, există în planul lui Dumnezeu” – de asta m-am legat. 😉
„o clipită vom simţi moartea” -nu-s sigur, dar in cazul in care vom experimenta, vom fi amandoi edificati!
Tot MARANATA! 🙂
tulai cum te-ai dus :))))
nu am pretentii mari, insa mi-ar place sa stau la o cafea cu Dumneavoastra… aduc eu cafeaua! un brand anume de caffea?
Pingback: De cîntat la înmormîntare | Marius Cruceru
…voi aduce si eu o cafea la cursuri ca sa pot fi … prieten cu dumneavoastra 😀
Pingback: Azi am avut o (nouă) întîlnire protocolară cu Moartea | Marius Cruceru
Vreau doar sa va spun ca va contraziceti singur.
Enunt: „Fără cruci, cavouri, monumente”
iar undeva la urma scrie asa ” Şi ultimul lucru: hmm, încă mă gîndesc ce să scrie pe tabla aia de pe crucea simplă de lemn…. N-am idee!” . Nu vreau sa spun mai multe dar e ca si moda..
cand toti se imbraca modern.. noi trecem la moda clasica! Ca si idee aveti multa dreptate, dar ce scrieti aici e doar asa o idee! plus ca dupa moarte sunt cei din familie care nu vor ca lumea sa priveasca si sa zica.. nici macar un sicriu frumos nu i-au cumparat. important e ca aceste lucruri sa nu fie deloc importante, si sa pui pret pe ele..
Si iov era foarte bogat dar nu a pus pret pe acele lucruri.
Daca esti sarac si Dacia din fata blocului o iubesti mai mult decat alte lucruri..atunci e problema
Da, așa este, mă contrazic,
1. eu nu doresc cavouri, monumente, cruci de piatră, dar
2. sigur mi se va pune, dacă tot mi se va pune…
3. să fie ceva inteligent.
4. da, aveți dreptate, sînt cei din familie și din păcate nu ei au ultimul cuvînt. Dar să știți cu unele dintre aceste lucruri vor fi pronunțate cel puțin în acea zi.
Pingback: O înmormîntare cum mi-aș dori | Marius Cruceru