Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Linistitor in vacarmul lumii de azi!
Felicitari pentru Ana-Ruth!
foarte frumos…o incantare sa ascult! bravo Ana Ruth.
Aşa este!
Să ne rugăm pentru o orgă la fel la Universitatea Emanuel
Mi-nu-nat !
Pentru a cînta în această manieră , extrem de corelată , trebuie să fii foarte inteligent.
Temele fiecărei piese sînt , în sine , diegetice ( adică, ele EXPUN anumite motive , au caracter narativ , şi piesa trebuie să fie prezentată ca o poveste , pe un fir narativ frumos cursiv ), însă greutatea execuţiei muzicale diegetice vine tocmai din faptul că motivele , prin combinaţii diverse , se manifestă agonistic (ca într-o luptă ) , dar şi datorită diversităţii dialogurilor muzicale care le întreţin şi care se află într-o continuă schimbare : unele sînt logice şi au legătură cu o înlănţuire pură şi simplă a unor fragmente melodice ( acestea se împletesc printr-o bună execuţie gymnică) , dar altele sînt susţinute prin idei demonstrative , prin combinaţii melodico-armonice şi estetice de niveluri mai înalte , cu schimburi de ritmuri , iar miracolul , frumuseţea , inteligenţa şi măiestria organistului constă tocmai în aceea de a rămîne diegetic în executare , adică naratorul pînă la capăt al temelor acelor piese.
Aici nu mai vorbim doar de stabilirea unor mici sensuri melodice sau simple progresii armonice , ci avem de a face cu un limbaj muzical foarte divers şi extrem de elaborat.
De aceea am afirmat că trebuie să fii foarte inteligent să-l poţi susţine.
mulţumim, sper că Ana-Ruth se va bucura, mai ales că aprecierile vin de la un profesionist
…mda !
Numai ce trecuse pe lîngă mine soţia şi , la vederea Anei-Ruth , a şi tresărit într-o erupţie de informaţii şi referinţe semnificative de arborescenţă genealogică frumos adăugată ( pe care soţia le deţinea cu o rigoare care pe mine mă depăşeşte !).
Mărturisesc , nu am putut corela prea uşor toată bogăţia acestor date , însă acum nu mă mai miră deloc dovezile de aptitudini complexe prezentate de Ana-Ruth , căci şi ea face parte , dacă mi-este permis , din filonul frumos şi luminat de Dumnezeu al neamului Ştefănescu , neam pe care ea îl caracterizează şi-l reprezintă ca fiind purtător net al unui tip mai special de zestre.
O zestre compusă dintr-o succesiune de relaţii binare aflate mereu între doi termeni , după cum ea îi prezintă :
Inteligent ↔ frumos
Responsabil ↔ harnic
Rafinament stilistic ↔ rafinament spiritual
Stil ↔ fundament ( adică , formă + fond , substanţă)
Fineţe/delicateţe ↔ forţă
Ş.a.m.d.
Neamul lui Dumnezeu ilustrează mereu şi se caracterizează prin succesiuni în care „antecedentul moştenit” se transmite la „consecventul prezent” printr-un mecanism frumos de trecere , cu atîtea enunţuri frumoase despre bogăţiile nespus de felurite şi aflate în splendoare ale harului divin.
Aşa da !
…………………………………….
[A propos , zilele acestea , stîrnit fiind de o postare anterioară , m-am gîndit un pic la ideea d-voastră privitoare la „progresiile harului lui Dumnezeu” , şi am înţeles că harul nu e cauzal , fiindcă , înainte de orice desfăşurare temporală şi spaţială , harul se află într-o relaţie de coexistenţă cu binele şi răul , toate trei avînd o formă anterioară , pre-conceptuală.
În creaţie (care se bazează pe înţelegere , adică pe eforturi raţionale ) nu poţi să separi binele de rău , iar unde sînt cele două , implicit există şi pre-concepţia harului divin. Acestea , fiecare , se prezintă reciproc într-o relaţie pre-conceptuală.
Nu poţi releva binele fără contrastul răului , iar pe acestea fără concepţia concomitentă a harului.
În raport cu creaţia , harul este trăsătură de personalitate divină.
Este greu de imaginat în logică , între acestea trei , o relaţie anatreptică ( de respingere) , ci , mai degrabă , ar putea fi înţeleasă ca o relaţie de necesitate , care le aduce împreună.
Aşadar , harul apare , conceptual şi , implicit , manifestal , a fi chiar mai vechi şi decît Vechiul Testament ! ]
Deţinător doar al unui suflu muzical profesionist ,
G.B.
Formele alese şi ilustrative ale Anei-Ruth Maior relevă , într-o interesantă asemănare şi prezentare , un chip spiritual (muzical) foarte bine asemănător cu cel al Clarei Schumann.
Există anumite trăsături tipice care caracterizează un anumit chip spiritual clasic , iar mie mi se pare că Ana-Ruth întruchipează , reflectă şi reprezintă devoluţiunea fidelă tocmai a acelor valori muzicale clasice.
Pingback: Ce (nu) mi-aş dori de ziua înmormîntării mele | Marius Cruceru
Ana-Ruth dovedeste nu numai inteligenta, dar si mult talent, sensibilitate si, e clar, multa, multa munca si disciplina.
Bine ar fi ca toti copiii si tinerii nostri sa invete sa cinte macar la un instrument. Cred ca am vedea niste schimbari spectaculoase. In bine.
Asteptam pe Ana-Ruth la Pericei, sa incerce orga noastra clasica, de 33 registere.