O zi cu Babii şi… din nou despre reghinuri

Sîmbăta trecută m-am reîntîlnit cu fostul meu profesor de chitară, Mihai Babii, care acum locuieşte în Chicago. Este neobosit şi cînd vorbeşte ţine mîinile în poziţia de cîntat la chitară, parcă ar cînta la o chitară invizibilă în timp ce explică. Sîmbătă şi duminică a fost ziua reîntîlnirilor după zeci de ani, sîmbătă, cu maestrul Sabin Pautza, duminică, cu prof. dr. Nicolae Bica.

Trecut printr-un cancer devastator, nu se lasă doborît. Şi-a făcut sală de forţă la subsol acasă, a reînceput studiul la oboi şi se tratează de o artrită pentru a continua studiul la chitară. Şi-a comandat un Regun deja pentru studiu.

Este un personaj greu de pus într-o structură, greu de aşezat în sertar şi etichetat. Surprinzător întotdeauna, face cele mai neaşteptate comentarii şi ia decizii imprevibizile.

– Fă-mi o cafea…

– Nu veţi dormi…

– Nu-i nimic..

A doua zi:

– Cum a fost..

– N-am dormit, dar… am făcut toate variaţiunile posibile în minte pe O, Doamne mare cînd privesc eu lumea… Domle, ce cor, mi-am imaginat un cor imens de îngeri şi un instrument mare… cu nişte coarde imense, cu fi-ul de 10 metri şi lungimea de un kilometru care acompaniau acest cor… Eh, ce muzică am avut în cap, n-ai tu idee…

Convertit după boala care era să-l bage în mormînt, a mers cu mine la biserică duminică, apoi am plecat spre Iaşi.

Este într-o călătorie în care îşi culege roadele muncii de 45 de ani de predat oboi, chitară, cor.  Acum, la 73 de ani, şi-a văzut nepoţii şi strănepoţii în ale cîntatului la chitară.

Mihai Babii este cel care a înfiinţat prima clasă de chitară clasică la nivel universitar la Iaşi Acum studenţii lui predau la Cluj, la Iaşi, la nivel universitar, dar şi în alte locuri din ţară în şcolile populare de artă.

I-am prezentat noul laborator de chitară clasică de la Universitatea Emanuel din Oradea, laborator condus de prof. Ioan Sabău, unul dintre „nepoţii” săi pe linia chitarei clasice (elev al prof. univ. Constantin Andrei, care la rîndul lui vine în linia Mihai Babii). Duminică la Biserica din Aleşd şi-a întîlnit „strănepoţii”, şase dintre studenţii domnului Sabău.

Sper ca această călătorie să îi fie prilej de bucurie şi timp de culegere a roadelor timp de peste două luni cît stă în ţară.

Cînd ne-am despărţit mi-a făcut o surpriză extraordinară: mi-a dăruit vechea sa chitară, unul dintre experimentele de serie din vremea Boiangiuc (paltin extrem de creţ pe spate şi eclise, lemn solid, faţa din molid, gîtul şi tastiera din mahon, rozeta făcută de mînă)

iată rozeta

cu un fileu combinat. Este uimitor ce făceau meşterii din anii 70 cu lemnul pe care îl aveau la dispoziţie. Deţin trei chitare, 1964, 1965 şi .. probabil aceasta, 1970 şi sînt uimit de felul în care au rezistat.

chitara este crăpată pe faţă. Acum este în mîna meşterilor de la Reghin, poate o salvăm, aşa cum am făcut cu multe alte instrumente. Şi pentru că tot veni vorba de Reghin

Mihai Babii s-a îndrăgostit de produsele Reghin pe care le-a probat la mine în casă.

Iată-l încercînd un Regun

Un Western, cu faţa de cedru şi rozeta din lemn, o chitară absolut superbă.

Un double-six, cu faţa de molid şi doză fishman. De doi ani şi gîtul este nemişcat, deşi este în tensiune tot timpul. Cîte Reghinuri double-six am văzut pînă acum cu gîtul dus…

şi bass-ul acustic, cu doză AG-7, un instrument excelent de studiu, care merge şi amplificat şi la rece.

Mihai Babii, nu a umblat după poziţii academice, şi-a schimbat macazul în viaţă de cîteva ori brusc, dar va sta în memoria muzicienilor ca oboistul care a moşit chitara clasică în România.

Şi totuşi … cel mai important lucru: prin boala cumplită s-a lăsat găsit de Dumnezeu.

PS.

1. Ultima chitară este un Reghin din 1964, faţa de molid, spatele dintr-un paltin extrem de des şi creţ, tastiera de mahon, are un sunet de chitară flamenco, eclisa este îngustă, dar are şi un sunet de chitară Selmer Maccaferri, tipul pe care a cîntat Django Reinhardt, dacă îi pui coarde de metal. Este o chitară extraordinară, restaurată, resetată, refretată de maestrul N. B.. ESte imediat după restaurare. O voi prezenta separat, împreună cu o altă chitară din aceeaşi perioadă, aflată în restaurare acum.

2. Ce se vede agăţat în spate în fotografiile din sufrageria noastră? Chitara mea mută. A fost prima mea chitară clasică, pe care am sacrificat-o în urmă cu ceva ani. Cu ajutorul domnului Gheorghe Achim am transformat-o într-o chitară pe care o pot folosi şi la ora 2 noaptea, dacă vreau să studiez. O voi prezenta separat, este un REghin din 1981, modelul după care a fost făcut Spaniolul II, care se vinde azi.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Chitara, Muzica, Oameni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

31 de răspunsuri la O zi cu Babii şi… din nou despre reghinuri

  1. rubens zice:

    n-am nicio pasiune pentru chitara. altceva vreau sa admir: aveti o biblioteca impresionanta!!!!! cam cate volume? cum sunt aranjate?

    • Marius David zice:

      nu, draga Rubens, sînt cîteva cărţi..
      nu prea am mai avut loc de ele, o parte le-am lăsat sorei mele la Iaşi,
      o parte sînt la birou,
      o parte sînt în camera lui Naum, o parte, în camera Neriei,
      o parte în sufragerie, aceea este partea pe care o vezi.
      Nu le-am numărat niciodată.
      Am primit o parte din bibliotecă moştenire de la tata. Restul… s-au adunat cu tipmpu.

      Cum sînt aranjate? În devălmăşie..
      Glumesc… pe subiecte. raftul cu filozofie,
      rafptul cu dicţionare, rafptul cu teologie … etc.

  2. Hmmm... zice:

    Frumoasa ideea de profesor/părinte ce are elevi/copii, nepoti, extra-nepoti 🙂

  3. naomi zice:

    Are agatat pe biblioteca un instrument, cum i se spune?

  4. Cristi B zice:

    „Este un personaj greu de pus într-o structură”
    Același lucru i-am spus și eu cu vreo 2- 3 săptămîni în urmă, însă trebuie să recunosc, că nu cu același rafinament cu care ai făcut-o tu, ci mai direct și pentru care nu sa supărat

    • Marius David zice:

      Da, cred că îmi pot imagina, Cristi B., situaţia 🙂
      Mă bucur că nu s-a supărat. Este un om de 73 de ani totuşi… care se uită în urmă şi vede că a fost de folos şi uneori se vede doar… folosit.
      Cred că dragostea este cel mai important lucru şi aici, să avem dragoste…

  5. CiprianS zice:

    Marius, ce carte/dictionar lipseste de langa Dictionarul biblic? e tot un dictionar? …spun lipseste pt ca in poza din „capul” blogului era. Astept si eu povestea chitarei mute.

  6. Cristi B zice:

    Mă simt privilegiat de faptul că sînt printre puținii apropiați ai dumnealui pe care îi abordează în stilu-i caracteristic. Iar despre dragoste, cred că am reușit să-i arăt într-un an de zile cel puțin cît i-ai arătat tu într-o zi.

  7. Pingback: Chitarele Ramirez sau Opel your eyes 3 | Marius Cruceru

  8. Cristi B zice:

    Da, de aceea nouă „profanilor ” ne este greu cîteodată, dacă nu chiar imposibil să- i înțelegem.

  9. utlima chitara din acest post… ceva poze noi? de fapt poate nici nu se mai recunoaste, eventual dupa rozeta, ca in rest este ca noua

    • Marius David zice:

      Da, s-au făcut poze noi, s-a rezolvat. Domnul Babii a primit chitara cu entuziasm. Nu ştiu cum va evolua instrumentul că lacul a acoperit un pic rezonanţa, sper să îşi dea drumul.

  10. Babii Mihai zice:

    AM LASAT EASPUNS DAR L-AM PIERDUT.pROBABIL TREBUIE SA-MI TRECA ADRESA

  11. Pingback: Bursa “Nicolae Moldoveanu” | Marius Cruceru

  12. Pingback: Am fost diagnosticat AFON şi m-am răz-bunat sau “Să-L sărbătorim!” | Marius Cruceru

  13. Pingback: Concursul “Mihai Babii” | Marius Cruceru

  14. Pingback: Revista Vorniceneanul » Concursul “Mihai Babii”

  15. Pingback: Concursul “Mihai Babii” « Concursul de Chitară Clasică "Mihai Babii"

  16. Pingback: Helmut de la Mercedes | Marius Cruceru

  17. Simon Abner zice:

    Buna!Ma scuzati ca va deranjez dar m-am tot uitat dupa chitara acustica Western Mahon de la Reghin.Imi place mult cum arata si chiar mi-as dori sa-l cumpar doar ca am citit si unele comentarii pe net cum ca nu ar fii destul de bune..Nu sunt facute cum trebuie.As vrea sa dau o fuga pana la Reghin si sa incerc una.Din experienta dumneavoastra la ce trebuie sa fiu atent ca sa aleg una buna.Multumesc!

  18. Pingback: Profesorul Mihai Babii cîntă acum la instrumentele uriașe pe care le-a visat! | Marius Cruceru

  19. Pingback: Concert ”In memoriam profesor Mihai Babii” – 9 noiembrie 2018 | Marius Cruceru

Lasă un răspuns către Cristi B Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.