Baptistly challenged – cele 7 „provocări” ale baptiştilor din România pentru următorii ani

Dr. Marian Ciucă a observat că noi baptiştii vorbim un fel de „romârcană”, o limbă română puternic influenţată de limba engleză, cu multe calcuri, chiar cu o anumită intonaţie specifică bilingvilor în voce. Am remarcat acest lucru, spre exemplu, la preoţii catolici care au studiat la Roma şi au venit cu italienisme în vocabular, dar şi cu un anumit tip de cantaţie în vorbire. Cauzele acestui fenomen interesant, de care sîntem prea puţin conştienţi, sînt de discutat, dar cu altă ocazie.

Expresia din titlu este din limba engleză reprezintă o derivaţie de la un ocoliş politicos (pentru obţinerea politically corectness-ului) pentru a spune despre cineva un lucru dificil de spus fără a jigni, că este, de pildă, retardat mintal (mentally challenged).

De aici s-au creat tot felul de expresii, care să ocolească cu mult umor observarea unui fapt uneori prea greu sau imposibil de schimbat, vertically challanged (pentru cei mici de statură) sau technologically challenged (pentru cei care nu se pricep la computere) şi, de ce nu, dacă tot vine 14 februarie, romantically challenged (pentru cei care nu se pricep să fie romantici). Acum sîntem provocaţi din punct de vedere baptist, to be or not to be…  baptist….

Dacă tot este să vorbim de „făcut decizii” pentru următoarea perioadă, trebuie să ne uităm cam ce fel de „provocări” (challenges) avem înainte pentru următorii patru sau mai mulţi ani. Nu voi enumera în ordinea priorităţilor aceste chestiuni, voi ţine cont şi de urgenţă (prioritate nu înseamnă neapărat urgenţă) dar şi de posibilităţile de rezolvare, dat fiind contextul şi resursele pe care le avem.

Cred că în următoarea perioadă baptiştii din România vor trebui să se gîndească foarte serios la următoarele lucruri:

  1. O nouă Mărturisire de credinţă cu accent deosebit pe problematica Sfintei Treimi, în special Cristologia şi Pneumatologia. Cred că în următorul mandat al preşedintelui, oricare dintre candidaţi va fi acela, este urgentă o revizuire pe ici pe colo şi în întregime a Mărturisirii de Credinţă. Baptiştii de pe alte meleaguri au realizat acest lucru şi l-au făcut cu îndrăzneală, adaptîndu-se vremurilor şi definindu-şi predania, fără a părăsi credinţa înaintaşilor, în conformitate cu noile provocări. Un aggiornamento ar fi absolut necesar şi cred că sîntem deja cu 20 de ani în urmă.
  2. Relaţia Biserică – Stat (plata pastorilor şi clările de cult din fondurile de la stat). Problema va deveni şi mai acută acum cînd leatul de păstori se schimbă. Pensionarii se retrag, vine o nouă generaţie care trebuie să crească prunci, să întreţină familii. Cred că trebuie să ne gîndim foarte serios la cele două alternative posibile: plata de la stat (ceea ce reprezintă o capcană inacceptabilă) sau dubla vocaţie.
  3. Restaurarea imaginii pastorului. Una dintre cele mai mari probleme în cultul nostru o reprezintă lipsa de autoritate şi de credibilitate a pastorilor. Ne-am făcut-o cu mîna noastră. Pastori corupţi, neglijenţi cu turmele, setoşi de cîştig, plîngăreţi a sărăcie, dar cu beneficii materiale greu de explicat, taţi iresponsabili, dar cu pretenţii de părinţi spirituali, soţi care-şi bat soţiile, dar care predică duminică de duminică, pseudopastori divorţaţi, care predică dragostea şi oficiază căsătorii, toţi aceştia au contribuit la decăderea vertiginoasă a imaginii pastorului, astfel că tinerii parohi ajung între enoriaşi cu un handicap greu de sufocat. Ce se poate face? Am cîteva idei, dar nu candidez, aşa cum am spus.
  4. Problema bisericilor mici care se sting din zona rurală. Ca vicepreşedinte cu misiunea în cadrul uneia dintre cele mai mari comunităţi din ţară, cu multe biserici, pastori, presbiteri, diaconi, am o durere pe care n-am reuşit să o sting în cei opt ani de mandat: bisericile mici de la ţară care se sting sub ochii noştri. Departamentul de misiune este unul dintre cele mai organizate şi pline de activităţi. Există cîteva acţiuni absolut lăudabile pe care le-a intreprins vicepreşedintele cu misiunea şi responsabilul cu activitatea în teren, Alex Vlaşin. Acţiunea de la Slaşoma, ideea a celor din Comunitatea de Oltenia poate fi un posibil model.
  5. Familiile tinere şi problemele din cuplu, rata ascendentă a divorţurilor din bisericile noastre. Divorţul, mai ales din pricina adulterului, în familiile tinere între 25 şi 45 de ani va deveni aproape pandemic în bisericile din zona urbană. Există vreun răspuns din partea bisericii noastre? Mă tem că nu şi problema va exploda în următorii ani. Pastorii nu sînt pregătiţi pentru aşa ceva, iar familia lărgită caută să ascundă sau să treacă cu vederea ceea ce este devine imposibil de ascuns. Uniunea tocmai a înfiinţat un departament numit „lucrarea cu femeile”. Familiile sînt tot pe acolo pe undeva. La un moment dat chiar se visa un departament care să se ocupe de viaţa de familie, cu regulament, cu tot ce trebuie. Să fie asta soluţia? Hmmm! Femeile bătrîne… să le înveţe pe cele tinere…
  6. Disciplina spirituală şi viaţa lăutrică a tinerilor. Tinerii din bisericile noastre sînt hiperconectaţi şi asta le (ne) afectează viaţa lăuntrică şi disciplina spirituală. Ucenicia este inexistentă, părinţii sînt absenţi din viaţa tinerilor. Aceştia cad uneori pe mîna unor şarlatani spirituali, călăuze oarbe, oameni fără adîncime spirituală şi fără autoritate peste propriile case, nişte retori „simpatici”, simpli disk-jokey, mustind de glume şi de lozinci. Uniunea tocmai a înfiinţat un departament pentru tineret. Va putea acesta să ne propună soluţii? Să sperăm că da.
  7. Reorganizarea cultului. Structura cultului este învechită şi neeficientă. Avem o grămăzime de comunităţi născute pe criterii discutabile şi cu istorii de neamintit. O rearondare şi implicit o restrîngere a reprezentanţilor în Consiliul Uniunii ar fi de dorit. Multe comunităţi, multe orgolii, multe tensiuni. Atmosfera  din C.U. a fost greu de suportat din multe pricini, dar una dintre cauze a fost şi numărul prea mare de „reprezentanţi” nereprezentativi. Deseori mă uit cu drag la colegii din C.U. dar, cu tot respectul, unii dintre dînşii (şi mă gîndesc chiar şi la mine, ca să nu se supere nimeni) n-au ce căuta în acest for. Mă întrebam pe cine reprezintă aceştia, unii dintre ei rămaşi între timp fără biserici pentru că bisericile s-au dispensat de ei. Cum poţi „reprezenta” o întreagă comunitate, dacă propria biserică nu te vrea? Aceştia nu sînt „bătrînii” baptiştilor. Prea tineri, prea plini de energie, de cuvinte şi de orgolii. Cu multe idei, dar cu prea puţine chipuri văzute în anii de viaţă. Poate că ar trebui să mai stăm o vreme pe tuşă, să ne mai albească perii şi să mai adunăm ani de pastorală. După părerea mea în actualul Consiliu a lipsit, printre altele, şi echilibrul între tineri şi bătrîni. O întinerire a Consiliului este la fel de periculoasă cu o prea întinerire a lui. Poate că ne mai gîndim. Poate că ne gîndim cum să renunţăm şi la „Preşedinte” şi „Secretar” ca titule, şi, de ce nu, să-i înlocuim pe cei prezenţi pe aceste posturi cu oameni un pic mai copţi (pentru mine oameni ca Vasile Tămaş, Cornel Vereş, Mihai Mihuţ, ar fi bine secondaţi de pastori credibili şi cu dosare impecabile, de asemenea, precum Corneliu Peleaşe, Daniel Bărnuţiu sau Ilie Milutin). Mi-aş dori să fiu condus de astfel de lucrători. Şi nu în ultimul rînd, baptiştii din Republica Moldova au „Episcop”. Poate că măcar prin lexeme ne apropiem mai mult de paradigma biblică.

Mai există cîteva probleme: bisericile în conflict şi în rupere, bisericile independente, rupte din cult, mişcarea carismatică, problemele noi ivite în dreptul şcolilor confesionale odată cu apariţia noii legi a învăţămîntului, lipsa unui cadru în care să se facă ucenicie autentică între păstorii tineri şi cei mai în vîrstă, ucenicie în general în biserică… etc.

Dar voi reveni, dacă este cazul.

Deocamdată ştiu sigur că soluţia nu este turismul dintr-o comunitate în alta pentru dulci părtăşii cu fraţii. Eu cred că şi actualul preşedinte şi actualul secretar general pot mai mult decît atît. Dacă nu pot, atunci să vină alţii. Noi n-avem episcopi sau mitropoliţi aleşi pe viaţă. La patru ani ne putem schimba soarta, dacă sîntem bapstitly challenged.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Dezbatere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

70 de răspunsuri la Baptistly challenged – cele 7 „provocări” ale baptiştilor din România pentru următorii ani

  1. Irina zice:

    interesant. Un lucru pe care l-am constatat cu tristete pot sa zic, apropo de romârcana- Ieri am fost la intalnirea hs din Bucuresti, unde au venit si cateva familii care practica deja acest sistem. Printre multe lucruri foarte interesante si folositoare, am observat un curent general – literatura si istoria României nu sunt bune, n-avem ce invata din ele decat eventual @nu faceti asa@. In schimb istoria Americii e extraordinara, sursa de inspiratie, motivatie, bla, bla.

  2. ACIDUZZU zice:

    Asemenea transformari raman insa la stadiul de vise utopice din lipsa de oameni transformati de Duhul Sfant….
    De acord cu cei cativa frati enumerati aici, dar ramane de vazut daca:
    1. „Ni se va parea nimerit (Duhului Sfant si noua)” sa-i alegem;
    2. Daca vor accepta sa-si asume responsabilitatea cu adevarat temerara sa urneasca din…”holda lui Nahon”, caruta cu roti patrate a nevoilor spiritual-administrave lancezind dupa o imperioasa renovare la nivel national, zonal si local (sau in ordine inversa…);
    3. Daca nu se vor lasa dusi la un „training” eficient si experimentat in…baterea pasului pe loc…de catre cei care au „acumulat o vasta experienta in domeniu…; caci roadele s-au vazut, consecintele le suportam toti…

  3. Lifesaver zice:

    La punctul 3 sugerez, printre altele, introducerea smecheriei, a afacerilor dubioase, a pedofiliei si a perversiunilor sexuale. La 7, dincolo de faptul ca sunt perfect de acord cu punctul de vedere exprimat, insist la randul meu pe o reorganizare a comunitatilor si in special sugerez o supraveghere stricta a celor ce candideaza la functii in aceste mici „parcele” ale Uniunii. N-ar strica prezentarea unui CV si a unui „cazier spiritual” din partea celor ce poftesc cu „asupra masura” la un titlu anume. Concur, de asemenea, la dezamagirea vis-a-vis de incompetenta si de activitatea „browniana” a unor tovarasi din C.U.
    Sunt oripilat si de duhul de rebeliune existent in bisericile Uniunii, duh pe care am ajuns sa il numesc „sindromul Cairo”. Conform ultimelor lozinci fluturate de „manifestantii” supraincalziti de ipoteza acapararii ciolanului, toti conducatorii sunt niste mafioti corupti care trebuie rasturnati, puterea data pe mana poporului si, in rest, Dumnezeu cu mila.
    Si cand te gandesti ca, de fapt, miza este minuscula. Pe plan national suntem intr-o degringolada numerica si morala aproape unica in istoria Cultului. Am ajuns iata, sa ne numaram cu disperare apartinatorii si tot nu reusim sa ajungem macar la o suta de mii de membri. Sunt mini-comunitati in care de-abia poti numara 2-3000 de membri activi in care, insa, au loc adevarate tsunami-uri intr-un paharel de apa. Ceva s-a dereglat in mentalul colectiv baptist si ma intreb cine a umblat la potentiometru? Sa fie Michiduta si ai lui?

    • Ioancatalin zice:

      Toti conducarorii sunt mafioti corupti … Totusi Sa nu ne hazardam in afirmatii care par a fi Mari dar nu sunt.

    • Marius David zice:

      draga Lifesaver…
      uneori cred că diavolu cască de lene şi se hlizeşte scărpinîndu-se după coarne cînd vede cît de mult rău ne facem noi singuri.
      REalmente sîntem neîntrecuţi.
      Ideea „cazierului spiritual” m-a distrat puţin, dar nu-i o idee rea.
      eu aş opta pe recomandarea unui grup de presbiteri,
      de ce să nu se facă un sistem de recomandări şi interviuri succesive, nişte grile stricte prin care să treacă cei care sînt validabili etic, moral, teologic etc.

  4. Cele mai necesare mi se par: punctul 3 si ucenicizarea in Biserici.

  5. mircea zice:

    EXCELENT!
    Domnul sa-ti dea putere sa continui cu astfel de subiecte….

    • Marius David zice:

      Da? Se pare că este neconvenabil…
      urmează „cum poţi ajunge episcop baptist” 😉

      • ACIDUZZU zice:

        @Marius David:
        Nu cred ca este nevoie. Noi toti suntem frati !
        Este indeajuns pericolul care-l”pastem” cu gura: „Frate presedinte”, „frate secretar general”, „frate vicepresedinte” si nicidecum:”frate Marius, frate Pavel, frate Ioan…”
        Ce ? Sa mai fim in pericol sa spunem: „inalt pre-sfintia ta…”, „prea-fericitul…”(uneori exagerat de…prea-fericit…)?
        Preotia, in lumina invataturilor Domnului Isus Hristos este dupa „randuiala lui Melhisedec”. Si daca Domnului Isus ii spunem „Tu” si „Frate”,cum trebuie sa ne adresam unii altora ? Si asa tot folosim, periculos de mult, apelative sofisticate, bombastice…
        Preotia nu este o tagma, un cin, o ierarhie ci o egalitate in drepturi la slujire. Doar la slujire, si cu precadere unii altora! Parca asa apune si apostolul Petru, nu ?

  6. Nextel^ zice:

    Eu as incepe cu punctul 6 …

    • Miha P. zice:

      Eu consider ca punctul 1 e la fel de important ca si punctul 6. La noi in biserica a fost nu de mult un prezbiter care a spus de la amvon ca la inceput Dumnezeu L-a creat pe Domnul Isus si apoi a creat lumea. (?!)
      E drept ca s-a intamplat intr-o biserica penticostala…dar e o erezie care nu trebuie sa existe deloc intre evanghelici!

  7. Dan M zice:

    La 5 am o intrebare, ba chiar doua. S-a constatat ca rata divorturilor creste, ca sunt probleme de adulter, de aceea Uniunea lucreaza cu femeile? De-acolo vin toate problemele?

  8. RuBen zice:

    ca bine ziceti, se schimba generatia de pastori(pct.3 si 4), iar pastori de azi cauta adunarile pline de la oras, cum sa faca atatea studii si sa stea intr-o biserica mica de 10-20 membri caz fericit de la tara???
    Articolul este foarte foarte bun, drept e ca pestele incepe sa miroasa de la cap

  9. alterema zice:

    cu tot respectul, fr. Marius, nu cred ca se poate acum o schimbare a Marturisirii de Credinta numa’ asa, ca vrem noi baptistii romani. Aceasta Marturisire e veche de mai multi ani, si in baza ei s-au legat fratestile relatii intre baptistii romani si baptistii de pe alte meleaguri (mai ales meleaguri mai puternice politic). In baza fratietatii ce ne leaga au intervenit de atatea ori Rushbrooke si altii in favoarea baptistilor romani, atunci cand acestora din urma le mergea greu. Sa ne apucam amu sa o innoim pe ici pe colo, in punctele esentiale, ar implica prea multa bataie de cap in relatiile cu strainii. Pentru ca imediat comisia de revizuire se va intreba pe sine: „oare articolul asta va pica bine cu EBF, sau articolul ala va pica greu SBC-ului”? etc.
    Asa ca, mai trebuie multe vertebre reparate ca sa fim in stare sa zicem cu capul sus (in adunarea celor…): „ASTA e Marturisirea noastra. Hier stehen wir und können nicht anders! Gott helfe uns!„.

  10. SDM zice:

    Marius David, toate bune până la ,,pct. 7, al proclamaţiei de la …” (depinde unde ai scris cele şapte puncte) Era poate mai bine fără nume, cel puţin în această perioadă.
    Altfel toate aproximativ bune.
    Baftă
    SDM

    • Marius David zice:

      draga SAbin, ba cred că este bine să dăm nume. De ce nu?
      Oamenii trebuie să ştie că sînt şi alte opţiuni, deja s-a dat comunicatul către ţară cu cei candidaţi la funcţiile din executiv.
      În conformitate cu acel comunicat avem dreptul de a alege la fel ca Adam, între Eva şi Eva!

      Nu, după statut putem să propunem nume noi. Ei, uite eu propun.

      • SDM zice:

        Marius David, OK.
        Da, este nevoie de o oarecare cunoaştere a ,,eligibililor” (este versiunea mea a ,,prezidenţiabililor”), mai ales că vor vota reprezentanţi din Est pentru eligibili din Vest, sau invers, dar …
        1. câţi dintre cei ce activează aici, vor fi prezenţi la momentul votului ?
        2. nu sună a campanie de favorizare a unor eligibili în defavoarea altora ?
        3. pentru că spaţiul virtual prezent, este proprietate personală, ai dreptul să spui ce crezi, dar, mă poţi convinge că nu manipulezi opinia publică ?
        4. mă poţi convinge că nu ai beneficiat de avantaje personale ? (dacă ţepii sunt gata de acţiune, trage-i înapoi pentru că am convingerea că nu ai beneficiat de avantaje personale)
        Ştii câţi pot gândi dezordonat când li se oferă piste şi subiecte de bârfă ?
        Susţin acest punct de vedere pentru protecţia noastră a tuturor.
        Mă duc puţin să ascult lăuta, care aşa cum susţinea cineva pe aici, de ieri cântă trist, dar voi reveni.
        SDM

        • SDM zice:

          Ma văd obligat într-un fel să revin. Să nu fiu înţeles greşit, am tot respectul faţă de cei pomeniţi mai sus: Vasile Tămaş, Cornel Vereş, Mihai Mihuţ, Corneliu Peleaşe, Daniel Bărnuţiu sau Ilie Milutin. Pe câţiva dintre ei îi cunosc destul de bine şi nu am ce să le reproşez, fiecare a confirmat ceva în dreptul lui. Susţin doar un punct de vedere: nu este bine pentru imaginea noastră în afară, să prezentăm lucrurile aşa cum se prezintă în lumea politică. Aceasta a fost senzaţia mea când am citit şi cred că mai sunt şi alţii care au simţit la fel.
          Mai este ceva de adăugat, poate aşa aduc în lumină poziţia mea: am oroare faţă de campanii electorale, mi se par cele mai banale şi lipsite de sens acţiuni din lumea politică.
          Apoi am trăit vremurile probabil apuse, de până în 1989. Atunci cele mai banale momente se petreceau când cineva trebuia să ia cuvântul şi spună: îl cunosc pe tov… este…, deci merită să fie ales, şi să-i încredinţăm sarcina…
          Posibil ca aici să fie sursa reacţiei mele.
          SDM

          • Marius David zice:

            mă îngrijorează prodund această afirmaţie : „nu este bine pentru imaginea noastră în afară, să prezentăm lucrurile aşa cum se prezintă în lumea politică”
            Ce ai vrut să spui cu acest lucru?
            poţisă ai oroare de campanii electorale şi de politică, asta este. Trăim într-o lume păcătoasă. Îţi aduc aminte ce a făcut Adam şi Eva şi tocmai de aceea avem politică bisericească în felul în care ea se face.
            Ar fi mai bine să fie numiţi de alţi episcopi, fără campanii?
            Uită-te ce se întîmplă şi la celelalte biserici organizate altfel. Măcar noi ne putem schimba conducătorii prin campanii mai bune, mai puţin bune, încercăm să luptăm cu armele luminii, la vedere…
            de aceea nu prea mă interesează ce spun cei din afară… ne ştiu prea bine şi ştiu mai bine cum ar trebui să fim noi, mai bine decît credem noi că ştiu.

        • Marius David zice:

          1. sper că destul de mulţi. Dacă s-a făcut revoluţie pe facebook în Egipt, ce, nu se pot îndrepta anumite lucruri din viaţa cultului baptist şi pe bloguri? Baptiştii din Statele Unite au arătat că se poate.
          2. da, păi de ce este campanie? ca să îi favorizezi pe unii? Fiecare se favorizează pe sine, nu-i aşa?
          3. Păi tocmai asta fac, nu-i aşa? Acesta este, printre altele şi blog de opinie, personală, este adevărat. Dat fiind faptul că cititorii mei sînt mai inteligenţi decît ai lor, nu cred că se lasă uşor manipulaţi. Cine se lasă manipulat îşi merită soarta. Dumnezeu să-i ierte! Despre morţi (intelectual) numai de bine. Eu cred că pe acest blog, după atîta selecţie şi ciocniri au rămas în majoritate cititori ca tine, care, uite dovada, nu se lasă uşor „păcăliţi” nici de metodele mele 🙂 , nici de opţiunile mele. Vă scru pentru a gîndi cu propriul creier.
          Mă delimitez de linia oficială a uniunii care a încercat să ne bage pe gît o listă în care era o singură opţiune, chiar cu riscul de a-şi sacrifica propriul candidat, din propria echipă (pastor Timotei Rusu pentru postul de Secretar General Adj. ). Eu cred că trebuie să fie cît mai multe opţiuni. Candidaţii trebuie prezentaţi în detaliu,
          După părerea mea ar trebui făcută o comisie din bătrînii cultului, oameni cu probitate morală şi experienţă, care să îi treacă prin ciur şi prin dîrmon în trei interviuri succesive. Apoi să îi lase să candideze mai departe. Deci… mărturisesc „sînt un manipulator” 🙂
          4. avantaje personale????? Asta este deja gluma anului! 🙂
          Eu, avantaje personale de pe urma politicii de cult?????
          Numai dezavantaje, problemele, prietenii zguduite…

          • SDM zice:

            Marius David: ,,…mă îngrijorează prodund această afirmaţie : “nu este bine pentru imaginea noastră în afară, să prezentăm lucrurile aşa cum se prezintă în lumea politică”
            Ce ai vrut să spui cu acest lucru?”
            Uite ce spun: la masă sunt toţi primiţi, dar nu oricine este binevenit în bucătărie, pentru că acolo sunt şi obiecte fierbinţi !
            SDM

  11. augustin zice:

    Aș vrea să vă întreb de ce nu scrieți corect românește, adică cu „â” în loc de „î” ?

  12. Sanyi zice:

    Temele de mai sus sunt de discutat, insa ramane la nivelul de discutii si pareri, la toate punctele de mai sus este o singura rezolvare „pocainta pocaitilor”.
    1) Marturisirea credintei actuala este perfecta.
    3) Restaurarea imaginii pastorului.
    restaurarea depinde de pastori, cum o asterni asa dormi.
    4) Problema bisericilor mici care se sting din zona rurală.
    Oare cine este de vina? Cei care au imbatranit si dispar iar cei din jur nu au vazut nimica bun in ei si nu mai sunt altii care sa le urmeze?
    6) Disciplina spirituală şi viaţa lăutrică a tinerilor.
    Pe tineri trebuie invatati, insa stam rau cu invatatorii, mai amintisc inca un lucru, tinerii de astazi traiesc in libertate si se comporta ca atare.

    PS. este doar o parere si o observatie.

    • Marius David zice:

      SAnyi,
      1. cine spune asta?
      3. nu numai.. vinovate sînt şi bisericile care au cocoţat păstori care nu aveau chemare. S-au făcut singuri? I-au ales bisericile şi i-au ordinat. Unii au devenit între timp ordinari, din ordinaţi, unsuroşi cu toate alifiile, din unşii Domnului.
      4. Prea simplist gîndeşti aici. Locuieşti la ţară sau la oraş. Answer me!
      6. Tinerii trebuie învăţaţi în ucenicie în primul rînd în CASELE lor, nu în conferinţe de tineret, nici în departamentul de la Uniune. Asta este o falsă rezolvare.

  13. elibeica zice:

    Da si eu cred că o campanie electorala este buna.
    Si ar fi bine daca ni s-ar spune cate ceva despre toti necunoscutii care contracandideaza la Uniune si sunt pe locurile doi.
    Stiu cine este Otniel Bunaciu, și stiu cine este Viorel Iuga care este am inteles contracandidatul la președinte, stiu cine este Ionel Tuțac și mă miră că nu are nici un contracandidat, cel putin în acest aspect se pare că-l egalează pe Paul Negruț, și el fără contracandidat, nu cunosc nimic despre Ilie Tinco și cu atât mai puțin cine este Paul Vasile. Știu câte ceva despre Candreanu că predică mult prin bisericile penticostale (cred că mai mult decât pe la baptisti), și știu câte ceva despre Romică Iuga din revista Farul care mi se pare subțirică dar este totuși ceva.
    Nu-mi spune absolut nimic numele de Ilie Milutin. Cine este? Cu ce se ocupă etc.
    I-am căutat pe unii și pe alții pe internet dar nu apare nimic despre ei. Este vreo aratare a duhului specială despre care pană acum nu ni s-a spus nimic în dreptul acestor oameni?
    Dacă cineva știe mai multe să ne spună și nouă.
    Poate fratele marius să facă o radoigrafie a fiecăruia dintre acești candidați?
    dacă totuși ați venit cu câteva propuneri concrete, mă întrebam: Oare are fratele Marius ceva anume cu ceilalți? Știe ceva ce noi nu stim și de aceea nu-i susține?
    Și totuși cine ne informează și pe noi. Poate că la congres cei care se vor duce acolo vor vota așa ”în spiritul turmei” dar dca am sti cate ceva despre fiecare candidat lucrurile ar fi altfel. Doamne ajuta. Cine are curajul sa ne spună ce stie despre fiecare? Cred că asta s-ar numi verticalitate și nu bârfă pe internet. Articolul ar putea începe: Opinia mea despre este….!

  14. elisa zice:

    Fratele Cornel Pelease este o minune adevarata a lui Dumnezeu, dar citi il cunosc?
    eu ii cunosc viata cu marturia nemaipomenita si cu vindecarfile de cancer, orbire, paralizie, pe care le-a facut Domnul in viata sa;
    pentru ca am o prietena care a fost membra la Pitesti, insa nu multi stiu ca este un om a lui Dumezeu, cu marturie vie.

  15. Lifesaver zice:

    Elisa, citindu-ti postarea am ajuns la concluzia ca Domnul Isus ar trebui sa se straduiasca putin mai mult ca sa ajunga la nivelul lui Cornel Pelease. Un pic mai incet cu extazul vis-a-vis de oameni ca nu e bun pentru sanatatea spirituala a noastra, a astora un pic mai putin vindecati! N-o spun cu rautate pentru ca-l cunosc pe fratele respectiv dar postarea ta e putin cam stridenta.

  16. Marius David zice:

    Da, cred că este o schiţă bună,
    are importanţă mare dacă are pregătire doctorală sau nu?Ce crezi? Eu nu cred!
    Are importanţă cum îi merge biserica. Asta da.

  17. miculteolog zice:

    s-a amintit ceva despre noua specie de americanofobi ?

  18. elibeica zice:

    Eu cred că puțin contează daca are sau nu o pregătire doctorală dar dacă este om de caracter cred că asta contează. Legat de biserică deși nu mă prea pricep destul de bine (încă mai am multe de învățat), totuși îndrăznesc să spun că sunt oameni prețioși care slujesc biserici mici. Sunt alții care fac o lucrare bună în zone cu dificultăți mari și nu se plâng. Deci eu cred că nici măcar faptul că slujesc într-o biserică ”bună” nu-i califică în fruntea Uniunii Baptiste. Pentru că întreb: O biserică bună face un pastor bun, sau, un pastor bun face o biserică bună?
    O zi de har în slujire.

    • SDM zice:

      elibeica: ,,… O biserică bună face un pastor bun, sau, un pastor bun face o biserică bună?…”
      Calitatea unei ciorbe depinde în cea mai mare măsură de ce are în ea; nu crezi ?
      Dacă omu-i om, atunci sunt speranţe, dar dacă omu nu-i om, poţi să-l trimiţi şi la Oxford că tot aşa rămâne, eventual se umflă niţel, vorbeşte apăsat cu pretenţii de ultimul cuvânt şi hopa … aspiră. După ce încărunţeşte puţin ia pe lângă dânsul (deja) unul sau doi asistenţi, pentru că dânsul doar organizează, promovează, coordonează, întreţine, susţine, sprijină, rezolvă, accentuează, telefonează, împarte, programează, prezidează şi hopa … candidează; dar ştii ce nu face ?… nu slujeşte, nu păstoreşte.
      O recomandare pentru tine: votează pe cei ce slujesc şi păstoresc.
      PS: orice asemănare cu realitatea înconjurătoare este întâmplătoare şi musai să le luaţi aşa.
      SDM

    • Marius David zice:

      aici de acord, nu contează atît de mult studiile în principiu, dar în aceste vremuri de mari tulburări doctrinare, cred că ar fi important ca cel ales să fie şi pregătit teologic, măcar să ştie ce crede.
      aici ai dreptate, o biserică bună face un păstor bun,
      dacă unii spun despre mine una alta… cele bune sînt datorate bisericii din aleşd în privinţa pastoralei, cele rele, mie.

  19. ungandbun zice:

    Dragă Marius, mi-a plăcut „proclamaţia” ta, şi ştiu că este un an special pentru Biserica Baptistă din România pentru că este an electoral. Dar aş vrea să te întreb, ore nu sunt prea multe aşteptări de la conducerea executivă a cultului? Toate cele 7 puncte sunt bune ţintite, dar ore cei din frunte le pot face pe toate? Sunt convins că cele 7 puncte enunţate au ca scop o revigorare, o trezire spirituală în rândul bisericilor din Ro. Dar eu cred că această revigorare v-a pleca de la biserica locală în urma rugăciunilor şi a apropierii de Dumnezeu. Nu cred că preşedintele, vicepreşedintele sau secretarul general poate să aprindă flacăra trezirii spirituale, eventual ei pot să ajute.
    Multe binecuvântări din partea lui Dumnezeu!

  20. elibeica zice:

    SDM … interesant comentariu, doar ca trebuie sa-mi explicati si mie un lucru ca eu ma prind mai greu. Li se întâmplă unora ca mine :))
    Stiu cum e cu ciorba ca o fac de multe ori. Da sa ma explic: Aleg morcovi frumosi, o bucata de carne frumoasa, adica intr-un cuvant ingrediente bune si foarte bune si le fierb impreuna si toate astea vin drese dupa gust. Familiei mele in general ii place corba facută de mine. Acum eu fac ciorba, alegand ingredientele, ciorba ma reprezinta pe mine in gurile a lor mei adica in burtile lor :)) Si atunci ”un pastor bun face o biserica buna daca are din ce. (după cum un bucatar bun, face o ciorba buna daca are ingrediente de calitate). Aprecierile nu sunt facute mai apoi ciorbei ci bucatarului: ”Vai ce gustoasa este cioraba, mama esti cea mai buna bucatareasa”. Ciorba este buna dar eu primesc laudele. Prin urmare cred ca, (in logica mea asa mai ”marunta”), ca sunt necesare doua elemente: un pastor bun, slujitor, duhovnicesc si putem adauga tot ce vrem aici ca sa ne placa de el, DAR…de asemenea cred ca este nevoie de o biserica formata (nu in formare) din acele incrediente care sa dea gust (ciorbei) adunării.
    Deci eu tot cred ca: un pastor bun face o biserică bună cu condiția ca biserica sa fie formată din ingrediente de calitate. Altfel nu cred ca prea are șanse.
    Din aceasta pricina cred ca lucrurile sunt destul de usor de rezolvat: La Uniune ar trebui sa mearga cineva care are o biserica mare, este recunoscut prin ceea ce face, și oricine se duce în biserica aceea vine de acolo satisfacut si spunând ”Mama esti cea mai buna bucatareasa” :)) Nu-i asa? Eu abia astept prezentarea candidatilor pe blog. Intre timp am mai descoperit si eu cate ceva dar…

    • SDM zice:

      elibeica: ,,…de asemenea cred ca este nevoie de o biserica formata (nu in formare) din acele incrediente care sa dea gust (ciorbei) adunării….”
      Am auzit cândva despre un bucătar care are o grădină de zarzavaturi unde formează plantele aşa cum a învăţa. Ei bine bucătarul dă plantelor ceea ce au nevoie, ca la vremea potrivită acestea să dea gust ciorbei. Eu am gustat din ciorbă şi chiar este bună.
      Nu eşti curios să ştii cine-i bucătarul ? Hm ?
      SDM

    • SDM zice:

      elibeica: ,,…un pastor bun face o biserică bună cu condiția ca biserica sa fie formată din ingrediente de calitate. Altfel nu cred ca prea are șanse…”
      Deci în mod sigur acele biserici se vor închide, dacă nu le acorzi nici o şansă !
      Atenţie mare pastori unde intraţi, căutaţi biserici de calitate şi cele fără calitate lăsaţi-le să moară încet dacă acesta le este drumul !
      Cu mai mulţi ani în urmă cineva spunea că un tramvai a trecut peste un pieton la schilodit rău de tot. A venit miliţianul la anchetă şi a analizat starea accidentatului. L-a văzut cu un braţ şi un picior amputate, capul spart, gura strâmbă, un ochi tumefiat, hainele rupte şi pline de sânge. Concluzia miliţianului a fost următoarea: vatmane !, urcă-te înapoi în tramvai şi mai treci de vreo cîteva ori peste cel de jos ca să nu mai sufere că nu mai are nici o şansă !
      SDM!

  21. Vasile Paul zice:

    Desi nu am scris nimic pe acest blog de foarte multa vreme observ ca totusi cineva imi pomenește numele si vrea sa cunoasca mai multe despre cei pomeniti ca si camdidati la Uniune in diferite pozitii.
    Prin urmare daca imi veti posta acest comentariu vreau sa spun cateva lucruri despre mine: O sa trec peste partea de copilarie și voi spune doar ca: mi-am terminat liceul la Emanuel Gojdu in Oradea (matematica-fizica), mi-am facut armata la mina Lupeni pentru ca eram periculos pentru regimul comunist, am lucrat cu copii Bisericii Baptiste nr. 2 Oradea o perioada împreuna cu sora Bodor Maria, Corina Tarcau, Genu și Ghita Susman, Emil Popa etc; am facut scoala prorocilor in perioada anilor 1986-1988; am lucrat o perioada scurta cu Biserica din Delureni (de care inca ma leaga amintiri deosebite); am plecat de acolo sa incep o lucrare de pionerat in zona jud. Mures. Din 1992 lucrez in jud. Mures la Bis. Bapt nr2 Harul targu Mures. Am lucrat la plantare de biserici, am fost implicat în evanghelizare, am pregatit slujitori autohtoni sau am luptat sa aduc pe alti in zona. Sunt licentiat al Universitatii din Oradea unde am terminat si un masterat in pastorală si misiologie, si am finalizat un alt masterat la Universitatea din Belfast. Sunt casatorit am doi copii. EDITAT DE MODERATOR
    Va doresc tuturor binecuvantarile Celui care merita sa fie slujit cu seriozitate si profunzime.
    Vasile Paul

  22. elisa zice:

    ELIBEICA,
    ciorba numai cu morcov? fara telina, patrunjel, ceapa?
    apoi urmeaza etapele de fierbere;
    carnea se pune inainte la fiert ; se scoata spuma, care va tulbura ciorba. 🙂
    fiecare ingredient are alti timpi de fierbere;
    deci atentie: ai prezentat cum se face o ciorba, dar nu prea buna..
    dar ai pretentii ca pastorul sa faca sa iasa ceva bun doar cu asa un exemplu?. 🙂
    cu ceea ce se drege la sfirsit, depinde de ce fel de ciorba e, de burta, sau de fasole boabe, de varza dulce sau de vita?
    Nu, nu putem face asemnea comparatie.
    E mult prea simplista.
    Daca se va tine cont de Cuvint va fi Laudat Domnul, nu pastorul. 🙂

  23. elisa zice:

    Lifesaver,
    @postarea am ajuns la concluzia ca Domnul Isus ar trebui sa se straduiasca putin mai mult ca sa ajunga la nivelul lui Cornel Pelease.

    ma refeream la faptul ca are o marturie buna, ca se conduce dupa Cuvint, fapt care face sa nu placa unora si ca, avind atitea vindecari, trebuie ca are o credinta mult mai vie ca a mea si ca a ta care faci o afirmatie aiurea spunind ca Domnul isus ar trebui sa se straduie mai mult ca sa ajunga ca si Cornel Pelease.
    cum e posibil sa gindeasca cineva asa?
    Nu am spus eu? ca Domnul Isus a facut ceea ce a facut in viata sa?
    daca Domnul Isus lucreaza atit de puternic in viata cuiva, cum se poate sa intorci cu totul sensul? de unde si pina unde?
    DOMNUL ISUS a fost cel care a lucrat in viata sa; deci????
    sau esti cumva gelos?
    daca e o gelozie buna, sa te ajute Domnul;
    ma mir cum ai putut interpreta asa??????
    n-oi avea eu scoala ca tinerii; dar decit cu asa interpretari. :))))
    ramin la logica macar.

    • SDM zice:

      elisa: ,,…ma refeream la faptul ca are o marturie buna, ca se conduce dupa Cuvint, fapt care face sa nu placa unora si ca, avind atitea vindecari, trebuie ca are o credinta mult mai vie ca a mea si ca a ta…”
      Şi pe mine m-a vindecat Domnul. Acum vreo două zile călătoream cu maşina şi relativ departe de o staţie de benzină mi s-a aprins becul galben la rezerva de combustibil şi am ajuns totuşi la destinaţie ! Pe mine de ce nu mă citezi în galeria credincioşilor, doar am dreptul să fiu măcar citat, nu ?
      În copilărie mama povestea despre un frate care nu pregeta să spună despre vărul lui aşa: – Vărul meu de la … (un nume oarecare de localitate), nu există să aibe păcat…”
      Tare mă amuzam atunci de spusele vărului vărului !
      SDM

  24. Vasile Paul zice:

    elisa
    Eu credeam ca orice gospodina intelege prin ”ingrediente bune si foarte bune” nu doar pe cele mentionate ci tot ceea ce se pune intr-o ciorba buna.
    Cat despre fierbearea in timpi diferiti, nu mi-a trecut prin minte sa fac o demonstatie de fierbere a ciorbei pentru burlaci ci am folosit-o doar ca exemplu.
    Cat despre relatia pastor biserica; biserica pastor poate ar trebui sa te uiti in jurul tau si sa judeci lucruile diferit. Intreaba pastorul bisericii tale daca sunt importanti intr-un fel sau altul oamenii de langa el?

  25. elibeica zice:

    Era o ciorba facuta in graba.
    Dar oricum aveam in minte o ciorba buna :))

  26. SDM zice:

    Păi cum, ne opirăm, când abia începurăm ? Ăsta-i semn bun, ne lăsăm de politică şi ne apucăm de treabă.
    SDM

  27. Pingback: Baptistly challenged – cele 7 “provocări” ale baptiştilor din România pentru următorii ani « Timişoara Evanghelică

  28. Pingback: Străinii, Ce facem cu nemţii? Previziuni: provocări pentru următorii ani? Scara Scărarului, « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.