Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Dumnezeu sa-l aiba in Imparatia Sa.
sper că aşa este. asta am nădăjduit în toţi aceşti ani
Este martir al credintei, deci i s-au iertat pacatele. Chiar de n-ar fi fost crestin ,decat in ziua in care a murit ( cum era in perioada persecutiilor romane), faptul ca a murit pentru Hristos si Evanghelie ii asigura, cu certitudine, locul in rai.
aşa nădăjduiesc şi eu, deşi nu sînt portaru Raiului… uneori aş vrea să fiu.
A fost un om deosebit.
Multumesc, Catalina!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Tot in marea Lui milostivire, cu siguranta ca are grija si de ucigasi…
Nu cunosteam drama tatalui dvs.
Acesta este poate pentru prima oara cand intru si va comentez, insa blog-ul il urmaresc si-l citesc cu placere de mai bine de 4 luni!
🙂
Multumesc pentru cuvintele bune, mai ales pentru partea „cu plăcere”.
Ma gindesc cit de minunata va fi reintilnirea cu tatal tau. Spun si eu din cintarea fratelui Niculita ” Mai avem putin de mers” ….
Domnul sa te intareasca si sa te sprijineasca Marius!
Multumesc, Mihai!
Sper să fie o întîlnire bună în locul ACELA .
Am deja emoţii.
ANul trecut i-am dezgropat osemintele. Ce emoţii! Este ca o întîlnire.
Frate Marius, v-ati cerut de atitea ori iertare in locul tatalui; dar el a parasit Securitatea; de aceea l-au si terminat in modul acela.
Trebuie sa va bucurati ca s-a intors la Domnul atunci devenind LIBER>
Multi au fost chinuiti, cum am citit azi la Daniel Mitrofan, chinuiti cumplit, dar cei care au tradat sunt si azi pe locurile lor; adulati si idolatrizati, oameni scoliti in actorie;
nu s-a mai rascumparat memoria baptista.
E mult mai trist decit se poate rosti in cuvinte.
Marius David, Dumnezeu să vă mângăie. Poate într-o zi ne vei povesti trăirile unui tânăr de 10-15 ani în astfel de momente.
SDM
5 ani, atît aveam atunci!
Sînt mult mai tînăr decît vă imaginaţi!
Da, spunea cineva că mustaţa maturizează figura bărbaţilor şi cred că avea dreptate. Şi la cinci ani astfel de şocuri lovesc puternic. Chiar dacă 35 de ani reprezintă mult, sunt sigur că amintirile acelei perioade sunt apăsătoare. În astfel de momente ne punem multe întrebări, la care primim prea puţine răspunsuri. Avem nădejdea că într-o zi toate întrebările vor avea şi răspunsuri.
Marius David, eu am trecut pe acest drum la o vârstă conform rânduielii lui Dumnezeu (eu 48 şi tata 75 de ani), dar când tata (un om simplu pentru alţii, dar complex pentru mine) a fost coborât în mormânt un sentiment m-a dominat: mulţumire faţă de tata şi faţă de Dumnezeu. În acel moment în inima mea a fost şi … bucurie, simţeam că trebuie să-l aplaud pe tata, cel puţin pentru ceea ce a făcut pentru mine. Sigur că nu am făcut acest gest (ar fi trezit discuţii şi multe semne de întrebare în minţile multora), dar asta am simţit.
Altceva: câteva luni, după ce tata a trecut în veşnicie, când veneam acasă aveam tendinţa să o întreb pe mama, ce face tata şi chiar de câteva ori buzele mele au rostit litera C de la ,,ce face tata” !!!
Dacă am trezit sentimente, ce poate nu ar trebui trezite, cer iertare.
SDM
Eşti fericit! Bine că ai avut asemenea tată.
Elegia invocată împrăştie parfum de îmbălsămare , cu miros patibular (de teamă şi nelinişte).
Eu ştiu cum o ascultă prietenii şi apropiaţii strînşi în jurul rudelor celui decedat ; aceştia sînt gîtuiţi de o stare endocrină dusă pînă la o anumită limită , în care glandele lor , aflate sub presiune , varsă secreţii amare în sînge , dar mi se pare terifiant să mă gîndesc cum ar asculta-o călăul victimei !
Dar , oare , cum îi miroase elegia aceasta energumenului energofag de energii îndosariate ?! acelui picolo al CNSAS-ului ?!!!
Dacă remarc la dvs. o oarecare reţinere în a vorbi despre tatăl dvs., încerc şi eu un sentiment de sfială, de respect la adresa celui care v-a vost tată, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 35 de ani. Păstrăm un moment de reculegere la adresa dumnealui şi a multor alţi martiri, care care au plătit cu viaţa preţul credinţei şi mărturiei lor, în acele vremuri tulburi, pe care Dumnezeu nu ne-a îngăduit şi nouă să trecem prin ele.
Cu respect, Doru Motz
mulţumim pentru respect şi reculegere, Doru Motz, ştiu că astăzi şi dvs. vă amintiţi ceva neplăcut de acum un an.
Dumnezeu să vă dea cu nemăsură în locul a ceea ce v-a luat!
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!
Aşa să fie, şi nouă tuturor!
La vremea potrivită!
Alex… dacă nu ne întîlnim aici… nu ştiu de ce am aşa o puternică senzaţie că ne vom întîlni sigur acolo..
Domnul să vă asculte dorinţa.
Cred ca fr Marius aici ii raspunde lui Alex,,,,. 🙂
ca se vor intilni dincolo.
Apocalipsa 6..11
Trist. 😦 Dar odata va veti intalni acolo sus si toate vor fi uitate.
Domnul sa va mangaie pana atunci.
cu drag Naomi
ne-a mîngîiat deja!
Eram copil pe vremea aia, mergeam la micuta biserica baptista din Roman. Fratele Cruceru venea in rimpul sapamanii acolo, uneori insotit de Victor si Silvia Tarniceru. Ei au format o micuta orchestra de mandoline.
Ce imi amintesc eu de fratele Cruceru, avea un talent de povestitor extraordinar. Mie ca si copil, la 10-12 ani imi placea foarte mult sa-l ascult. Canta foarte frumos.A fost foarte iubit cel putin de catre fratii din Roman.
Am plans cu totii cand am aflat ca a fost omorat. Eu stiu ca fratele Cruceru a vorbit unor frati despre problemele lui cu securitatea. Cel putin dupa vizita in Danemarca, securitatea i-a cerut ca in eventualitatea unei a doua vizite (regele si regina Danemarcei erau credinciosi) sa adune informatii despre ei.
Urma sa plece a doua oara in Danemarca si el a refuzat sa mai colaboreze cu securitatea, dar repet, noi cei din biserica stiam lucrurile astea. Nu le-a povestit el in biserica dar a vorbit cu fratii despre asta. Ne spunea ca oridecate ori mergea cu masina, era o alta masina care I’ll urmarea pas cu pas. Fratii i-au spus sa nu plece singur la drum niciodata. In seara zilei respective a plecat singur la drum si ….
Eu unul nu vreau sa judec pe niciunul din cei care au tradat atunci pentru ca stiu ce vremuri au fost, le-am trait pe pielea mea. Si apoi nu suntem cu totii niste tradatori? I’ll tradam pe Isus de fiecare data cand pacatuim. Cand mintim, ne aliem cu tatal minciunii care este diavolul si I’ll tradam pe Isus. Daca am tine un jurnal zilnic al propriilor noastre tradari cate mii de pagini s-ar aduna intr-un an.
Asa ca cine este fara pacat sa ia primul piatra si sa o arunce
Grea povara si amintirile…doar ca e asa de bine ca Biblia este plina de oameni imperfecti; gresitori in tot felul- dar pe care ii numeste oameni…”dupa inima Lui Dumnezeu”…Cita speranta aduce acest lucru, nu numai pentru cei trecuti dar si pentru noi care ne vom trece lasind in urma propriile noastre sminte si greseli…
” 59. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! 60. Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.” ( Fapte 7: 59- 60).
Ma gandeam ca tatal dumneavoastra a murit in aceeasi zi ( 17 decembrie) cu primii martiri ai revolutiei.
cu aproape 15 de ani mai devreme…
Pingback: În urmă cu 36 de ani … | Marius Cruceru
Pingback: Cînd am spus primul adevăr dureros din viața mea? | Marius Cruceru
Pingback: 17 decembrie – 42 de ani | Marius Cruceru
Pingback: Strigătul după tată | Marius Cruceru