După un urcuş de cinci luni, am ajuns la capătul Predicii de pe munte. Duminica viitoare va fi ultima noastră întîlnire la Iris pentru dezbaterea acestui discurs fascinant al Mîntuitorului.
Vom aborda tot capitolul 7.
Mîntuitorul ne spune să nu judecăm, să avem grijă cu ce măsură măsurăm, dar paradoxal, toată predica de pe munte este despre judecată şi judecăţi. Isus ne invită nu numai la o corecţie a modalităţii noastre de percepere a lumii, ci la o răsturnare de paradigmă chiar de la bun început.
Ne invită la a judeca în diferite feluri şi toată aria semantică a „judecăţii” este acoperită: a discerne, a cumpăni şi chibzui bine, a aprecia, a da verdicte.
Cum altfel ar putea fi explicată contradicţia dintre prohibiţia „nu judeca” şi apoi „scoate bîrna din ochiul tău CA SĂ VEZI să scoţi paiul din ochiul aproapelui tău.” Mîntuitorul nu ne lasă spre nesimţire faţă de aproapele, ne îndeamnă să ne scoatem firele de nisip din ochi, dar, ca să nu ne scoatem ochii unii altora mai întîi să ne scoatem piedicile care ne orbesc. Asta înseamnă că trebuie să „mă bag” în viaţa celuilalt, să deosebesc ochiul meu de ochiul lui, paiul de bîrnă.
Pe tot parcursul predicii Isus ne dezvăluie modul în care El şi Tatăl judecă Lumea, după care ne cheamă nu să pronuţăm judecăţi, ci să fim oameni cu judecată.
Cum altfel vom stabili cine sînt cîinii şi care sînt porcii, care sînt lucrurile sfinte şi care sînt mărgăritarele, ce-i de dat la porci şi ce-i de dat la cîini? Fără să facem vreo deosebire în mintea noastră? Dar dacă facem deosebirea, după ce criterii?
Care vor fi criteriile de judecată după care vom stabili chiar diferenţele dintre pai şi bîrnă, ochiul meu şi ochiul aproapelui meu, cîini şi porci, cîini şi samariteni, porci şi neamuri (pentru că aşa erau porecliţi unii şi alţii de evrei şi la asta face Domnul aluzie), dar dintre pîine şi piatră, dintre şarpe şi peşte, dintre lucru bun şi lucru rău, dintre ce vrem cu adevărat şi ce nu dorim, dar ne este bun.
Cum vom deosebi între larg şi îngust, între poartă şi drum, între cale uşoară, dar de pierzare şi grea şi îngustă, dar de viaţă. Ce ochi trebuie să avem ca să alegem neispititorul şi nechemătorul pentru a trăi?
Cum vom alege între prooroci mincinoşi şi cei adevăraţi? După felul în care au murit şi vor muri? Dar roada bună faţă de roada rea? Strugurii, de smochini şi spinii, de mărăcini, pomul bun, de pomul rău?
Oare nu trebuie să judecăm aspru şi noi cînd proorocii mincinoşi, circarii şi saltimbancii vor fi făcut minuni, strigînd „Doamne, Doamne” mai înainte de judecata Sa? Trebie să aşteptăm verdictul marelui Judecător, înşelaţi fiind de escrocii spirituali, sau sîntem invitaţi la judecata după roadă, după smochin şi strugure? Atunci înseamnă că scosul de draci, chiar şi proorociile cele mai spectaculoase, gesturile cele mai senzaţionale pot fi smochini în mărăcini şi struguri în spini.
Tot la fel trebuie să deosebim între învăţătura cu putere a lui Isus şi retorica cărturarilor şi fariseilor, tot la fel cum au judecat şi cei din vremea lui Isus.
Finalmente sîntem chemaţi la a judeca nisipul de stîncă, deosebiri făcînd între simpla auzire şi a face.
Paradoxal ni se spune că trebuie să FACEM aceste lucruri, numai ce ni s-a arătat că nimeni nu poate să facă? Oare cum?
Cum altfel vom pune primul îndemn „nu judecaţi” alături de „îl voi asemăna cu un om cu JUDECATĂ” din finalul capitolului?
Isus ne cheamă la vindecare ochiului, la vindecarea perspectivelor. În ce fel? Cum?
La aceste întrebări vom încerca să răspundem săptămîna viitoare, de la ora 18.00 în Iris.
Marius Cruceru 
Duminica trecuta am auzit o fraza in timpul predicii pe care am scris-o pe marginea notitelor. Se potriveste cumva la cele scrise aici.
Domnul Isus, spunea predicatorul a spalat picioarele ucenicilor sai…dar nu i-a spalat cu apa clocotita…
Mie mi-a vorbit mult fraza asta.
interesant…
Ce coincidenta!
Tocmai traduc ceva pe aceasta tema din cartea MOI, JE NE JUGE PERSONNE, l’evangile au-dela de la morale – de Lytta Basset, autoare din care am mai facut o recomandare aici pe blog.
De ce avem această propensiune de a judeca ? De ce nu putem să ne transformăm direct in acest aspect ? Care este mecanismul si mai ales sursa ascunsa de unde se alimenteaza acest spirit de judecata ?
„În realitate, atunci când ne abtinem de la a judeca si cand nu ne mai ocupam mintea cu ceea ce nu merge la ceilalti, în curand nu ne mai simtim în sigurantă: voalul începe sa se ridice, vom descoperi frica care alimenta spiritul nostru de judecata.”
O frica arhaica si in acelasi timp cu radacini in propria biografie (inclusiv in propria credinta as zice eu – nu stiu cati din cei educati de mici sa fim „exemple…” realizeaza ca odata cu trecerea anilor si a „vietii asa cum este” in noi se inscrie pe nestiute si un soi de frica, frica de a ne vedea in realitate asa cum suntem si de a ne recunoaste cu onestitate).
Dar cand „EU SUNT” spaima dispare…
Interesant de aflat cum functionam…
Cateva pagini traduse in romaneste se afla aici :
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Lytta_Basset_Juger.htm
V.J. interesant titlu, mi-ar fi de folos sa vad traducerea ta.
Interesant ca Isus nu ne indeamna la suspendarea judecatii. Toata predica de pe mujnte este o invitatie la a judeca.
ma voi uita peste ce ai tradus si apoi vom relua dialogul
Desigur ca nu se refera la judecata necesara discernamantului etc.
Imi pare rau ca nu am toata cartea tradusa. Nu am decat ceea ce este postat pe site (in forma bruta). Sper ca azi sa mai fac Introducerea care va da o idee mai clara despre intreaga carte.
Precizez inca din start ca mesajul cartii nu este pe linia moralizatoare asa cum citim toti la prima vedere si ne-am putea simti deja amenintati…
Ci are in vedere aplecarea noastra spontana, constitutiva, de „a face morala”, de a-l cataloga si inchide pe celalalt intr-o formula, de a-l „executa” si de a ne simti in siguranta pe moment. Si suferinta care se naste apoi de aici. Neputinta noastra in fata faptului de a nu judeca, cu toata buna noastra intentie.
Reflectia care se desfasoara in carte incearca sa faca lumina asupra mecanismelor interioare care se pun in miscare in noi, asupra motivelor noastre mai adanci, asupra ranilor pe care le avem si nu le stim.
Excelent, V.J. m-ai facut curios
Azi la 16:30 am mai adaugat ceva.
Si mai urmeaza.
Mai exact aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Lytta_Basset_Juger.htm#n1
E foarte greu, nu ştiu cum să vă ajut să urcaţi puţin articolul acesta în top. Deocamdată este la mare distanţă de http://viatalatara.wordpress.com/2009/06/21/parintele-arsenie, unde părintele dă sfaturi exact contrare dumneavoastră.
E cumva normal, dumneavoastră sunteţi „sectar”. Oricum ar fi, tot nu prea înţeleg cum se împacă sfaturile părintelui cu propriile sale cugetări (o cugetare se numeşte judacată doar în anumite condiţii, destul de neclare se pare) despre catolici şi sectari (sau sectanţi? primii par să se adune în jurul unei falii pe care o creează aceştia din urmă – deci e chestie de iniţiativă sau spirit de turmă, probabil). O mostră din cugetări la
http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_secte.htm.
Succes!
Agnusstick, nu este important să urce în top, este imprtant să ni se urce la cap 🙂
Sint satuli de talibani de orice fel si de orice culoare!
Draga Agnusstick,nu stiu daca articolul acesta vizeaza topuri,dar dincolo de vorbele de duh ale unui batranel care sta langa Dumnezeu, atunci cand stai in rugaciune cu Dumnezeu, toate aceste cuvinte dulci,intelepte, sunt inlocuite de realitatea nevoii de iertare fata de ce nu suntem si ar trebui sa fim…este vorba despre acele momente in care Domnul Isus este pe munte si noi stam in vale, o vale pe care o trecem cu gandul la un munte promis…
Cat despre ironiile tale, il parafrazez pe marius din linkul pe care ni-l propui: „te iubim, te iertam, nu te judecam”!
Draga Agnusstick şi Stefan, nu este scopul meu sa ajung in topuri,
voi dezvolta oricum subiectul duminica la Cluj si va intra in cartea la care lucrez acum. Nu stiu ce spune calugarul citat sau preot, nu stiu…
voi vedea …
Păi ar trebui să mă ajutaţi, nu doar să mă iubiţi şi să mă iertaţi, tocmai asta spune domnul pastor. Ajutându-vă mă ajutaţi, şi invers – totul în jurul judecăţii, un cuvânt al cărui sens s-a pervertit. Trebuia să aducă dreptate şi pace, iar acum aduce un fel de pace a inacţiunii şi a exaltării propriei smerenii. Mă pricep la ironie, dar ironia din comentariul precedent doar o semnalez, nu o creez. Din prea multă smerenie şi nejudecare rămân oamenii pe loc sau se depărtează mai mult în direcţii greşite. Cine suntem noi să judecăm dacă sunt greşite? Ar trebui să fim fii de Dumnezeu, prieteni ai lui Isus – sau măcar ucenici. Tăcând, suntem doar vameşi foarte mulţumiţi că am fost la masă cu Isus, fără să spunem şi altor vameşi cum să ajungă acolo.
agnusstick, stiu ca link-ul cu mostra de cugetari nu mi-a fost recomandat direct mie, dar ca un „trecator” obisnuit pe la blogul lui Marius, nu m-am putut abtine sa nu-l vizitez. O prima observatie care tine de forma redactarii: e foarte greu de urmarit care este parerea preotului ortodox, pentru ca nu se delimiteaza corect dialogurile cu specificatiile impuse de stilul publicistic in asa fel incat cititorului sa-i fie clar care este interlocutorul si care este redactorul. In al doilea rand parerile subiective ale reprezentatului ortodoxismului reflecta pe de-o parte disputa catolicism/ortodoxism – pozitie din care reiese clar dogmatismul ortodox (ex: nu exista mantuire in afara bisericii ortodoxe). In al treilea rand nu vad nici un o referinta din Biblie ca suport la toate insiruirile acelea de raspunsuri. Din punctul meu de vedere (si probabil al oricarui om care gandeste) raspunsurile lui reprezinta doar parerea unui om obisnuit, ca mine si ca tine, care este insa si preot in cadrul Bisericii Ortodoxe. De ce sa le ridic la rang de principii absolute? Nu incerc prin raspunsul meu sa initiez o disputa care sa-mi consume timpul si energia si care sa nu ajunga la nimic, nici nu intentionez sa jignesc pe nimeni – am trecut doar si mi-am spus parerea. Sincera sa fiu, m-am asteptat sa gasesc mai multa substanta in raspunsuri, dar am gasit naivitate, ezitare, echivoc (vezi raspunsul la isterie) si o redactare care face lectura greoaie.
Uneori şi confuzia poate fi bună la ceva, dar nu mai are rost s-o întreţin.
-Nu am „recomandat” linkuri şi cugetări. Aş fi recomandat, cu smerenie rezonabilă şi în spiritul dreptei socotinţe, să ne uităm cu toţii la noi înşine mai cu atenţie, ca să nu mai dăm altora prilej de ironii – deşi cei dintâi care ar trebui să ne ironizăm am fi chiar noi înşine. Părintele dă sfaturi, de mulţi ascultate, de a nu judeca, de a ierta, de a fi smeriţi, dar se lasă prins de voluptatea judecării unora mai „periculoşi” decât propriii adoratori. Vasăzică, celebrul „să nu ridicăm piatra” (care de altfel e mai mult pedeapsă, ce nu neapărat vine după judecată), să nu judecăm, dar putem spune ce „ştim” despre ce şi cum greşesc alţii. Asta nu e judecată? Nu, e dreaptă cugetare… Şi, în spiritul articolului pe care-l care comentăm, astfel de judecată chiar trebuie să se facă între creştini, sau chiar şi între noi şi restul oamenilor, cu condiţia esenţială de a ne lăsa şi noi judecaţi de cei cu care ne privim în ochi. Mai mult, nu ajunge să ascultăm şi să dăm din umeri, ar trebui să ne deschidem inima şi cugetul spre ceea ce văd alţii la noi, şi să ne îndreptăm, ca să-i putem ajuta şi pe ei. Dar, pentru unii, chiar ideea de dialog interconfesional e un sacrilegiu, iar cu ereticii nu se vorbeşte decât de două ori, a treia oară se afurisesc… Cu schismaticii e aproape la fel, dar e şi ceva politică la mijloc.
„Ceea ce este sfant” din Matei 7:6,s-ar putea sa se refere adevarurile obiective care Ii apartin lui Dumnezeu,iar „perlele voastre”,s-ar putea sa se refere la experientele subiective care sunt ale noastre.Conform cu ceea ce este revelat in 2 Petru 2:12.19-22 si Filipeni 3;2,cainii si porcii de aici se refera la oamenii care sunt religiosi,dar nu sunt curati.Atunci cand le vorbim altora despre lucrurile sfinte,sau adevaruri,si despre perle,sau experiente,trbuie sa respectam principiul de baza al grijii fata de altii.Trebuie sa decidem daca oameni pot sa primeasca ceea ce intentionam sa le spunem;trebuie sa simtim cat de mult pot ei sa primeasca.Atunci cand vorbim oamenilor despre lucrurile spirituale,sa nu vorbim conform simtamintelor sau dorintelor noastre;in loc de aceasta,sa le vorbim conform capacitatii lor de a primi ceea ce noi avem de spus.Daca suntem entuziasmati si ne pasa doar de noi insine si nu de altii,vom avea probleme si chiar vom produce problem.
Agnusstick, sigur ca te iubim, dar nu pretinde si pupat/nbratisat 🙂
Pavel cind l/a confruntat pe Petru, l-a judecat sau nu?
L-a ironizat sau nu?
RAhela, foarte buna observatie.
Agnusstick, Domnul nu spune sa nu ridicam piatra, spune… cine este fara vina sa ridice primul piatra, nu este o interdictie, ci o invitatie la autojudecare mai intii inante de a judeca pe altii, adica consecvent cu PRedica de pe munte
Staţi aşa, că nu plângeam după iubire şi pupături, ci după oarece judecată cu finalitate! Mulţumesc de iubire, mai bine aflu ce nu e în regulă la mine, vă spun şi eu una-două, şi după aceea mai vedem cu sentimentele…
Păi tocmai mie îmi explicaţi cum e cu pietrele? Explicaţi-le celor care aduc argumentul ăsta ca să oprească orice fel de judecată şi mai ales îndreptare – de aceea am şi dat linkurile, pentru că la dumneavoastră pe blog e o pauză de astfel de opinii deocamdată. Al doilea motiv era că de foarte multe ori se delirează de atâta smerenie, după care brusc se intră direct în judecată sumară tip curte marţială sau direct în sentinţe.
Agnusstick, am un text cu pietrele si cu judecata, dar stai intii sa termin predica pentru duminica, este exact depre cehstiunea asta 🙂
Am uitat asta: „foarte bună observaţie” poate fi citit şi „foarte înţeleaptă judecată”. După care vine cineva şi întreabă cine eşti tu să judeci (sau să observi critic…) şi părţile se despart fără pupături. Prefer varianta cu pupături după un schimb din ce în ce mai puţin tăios de observaţii critice.
Ce să spun, Agnusstick, uite ce spun 🙂
Pingback: Ultima seară de tineret la Iris din anul şcolar 2008-2009 « Clujul Evanghelic
Pingback: 28 iunie la Iris « Marius Cruceru
Cred ca mergi putin prea departe cu ironia asta marius. Probabil exista si ironie (contrarile cu farisei, carturarii) dar e mult prea mult sa spui ca predica de pe munte e o ironie de la un cap la altul. Personal cred ca te-ai cam pierdut in „tehnica” :D. No ofense
Pingback: Predica de pe munte « Marius Cruceru