Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
„Intoxicarea teologilor de azi „( ganduri personale) Merita citita la o cafea…ceva biscuiti .
Iti recomand sa citesti acest articol si sa asculti mesajul vechi al lui Paris Reidhead.
Mult har in lucrarea Lui.
Nu ştiu despre ce este vorba, Alex!
ma voi uita pe blogul tau.
numai bine
Iti va placea sigur.
Azi am ascultat sesiunea 1 de la Tineret Iris. Oximoroanele din Predica de pe Munte si Rugaciunea „Tatal nostru” . Izbaveste ne de cel rau..de fapt de samanta de rautate care mai este in mine, in noi toti muritorii.
Multumesc mult de aceasta predica.
http://www.tineretiris.ro/sesiunea1.html
pe curand
Mă bucur că te-a ajutat!
am o intrebare, imi spune cineva va rog unde se gaseste in biblie fragmentul in care se detaliaza alegerea celor 12 ucenici?
multumesc
Totuși, tot ce am scris (sau rostit) vreodată (nu doar pe bloguri) va „rămîne definitiv, de neşters”!
BINE CA A VENIT CRIZA ECONOMICA…..VA TREBUI SA AVEM GRIJA LA CE SI CAT SCRIEM, PENTRU A NU FACE RISIPA DE HARTIE.:)
Intr-adevar, timpul in care traim ne permite sa scriem….si daca ne pricepem si avem acest dar de la Dumnezeu, dar si daca vrem numai sa ne apara numele scris pe o carte si daca se pote sa se mai faca si o biografie despre noi, despre familia, studiile si activitatile profesionale…
Pe de alta parte tot ce facem, spunem sau SCRIEM raman in urma noastra si vor vorbi peste ani si ani despre noi…
Ma intreb acum, ca simpla crestina…la cate scrieri fara rost sunt si-n lumea noastra (demiteri, sanctiuni, penalizari, desfaceri de contracte de munca…de multe ori pe nedrept)si toate acestea vor vorbi candva despre semnatarii acestora….(cine are urechi sa asculte…poate va citi vreunul cu musca pe caciula randurile de mai sus)
Mai jos voi scrie o povestioara ca mi-e foarte draga si are o invatatura aparte……
Se spune ca intr-o vara fiebinte si secetoasa doi prieteni strabateau impreuna desertul.
Ca sa le treaca vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute si cum rareori se intampla, la un moment dat au ajuns sa se certe, iar unul din ei l-a lovit pe celalalt pe obrazul drept. Te-ai fi asteptat la acesta din urma sa fi intors si obrazul stang?
Nu, nu a fost asa, ci prietenul lovit peste fata fara sa spuna nici macar un cuvant, s-a aplecat si a inceput sa scrie in nisip:Astazi prietenul meu cel mai bun m-a lovit peste obrazul cel drept.
Si au continuat drumul impreuna si intr-un tarziu, au ajuns la o oaza, unde au hotarat sa faca o baie.
Cel lovit peste obraz si-a pierdut echilibrul si a alunecat spre partea mîloasa, riscand sa fie înghitit în adînc, dar mana puternica a prietnului sau l-a tras afara.
Dupa ce sia- revenit din spaima prin care trecuse, cu mîna înca tremuranda, cel salvat a daltuit in piatra:Astazi prietenul meu cel mai bun mi-a salvat viata.
Prietenul care isi lovise cel mai bun prieten l-a întrebat: Cand te-am lovit peste obrazul drept ai scris ce am facut in nisip.iar acum ca te-am salvat ai daltuit in piatra, de ce?
Dupa cateva clipe de tacere, cel intrebat raspunse:
Cand cineva te raneste, fapta lui ar trebui incrediintata intotdeauna nisipului, de unde vantul iertarii o poate sterge, insa cand cineva iti face un bine, trebuie sa daltuiesti fapta in piatra, de unde nici ploaia, nici vantul n-o va sterge niciodata.
Domnul Isus a scris pe nisip odata…si desi nu stim ce s-a scris…a avut impact atunci si mai are si astazi…Cred ca nu numai ce scrii conteaza dar si circumstantele.
Ma uit cita furtuna se face pe bloguri cind se rup fisii de conversatie si se interpreteaza nu cum au fost intentionate cuvintele ci cum ii pica bine celui care le foloseste.
Intr-o zi o sa dam socoteala si de ce vorbim si de ce gindim…la urma urmei depinde cine ne judeca…Banuiesc ca scrisul aduce o judecata mai rapida, ca o fac oamenii din moment ce vad ce ai scris…pe cind celelalte le stie numai Dumnezeu.
Pe mine ma cutremura ce am scris in inima copiilor mei…si uneori nu vorbe ci prin fapte…cum mai stergi alea?
Sau pe cind incepem sa intelegem ce responsabilitati avem, deja am „scris” romane intregi…
Si nici o grija, dca am uitat vreun amanunt…ca toate sint scrise undeva…nu stim cu ce…doar stim ca singura modalitate de a corecta ne-a fost oferita la Calvar.
Cum trebuie sa scriem pe bloguri? Descoperit .Sa nu ne ascundem dupa nume false si sa avem curajul responsabilitatii.Tot ce facem ,tot ce scriem sa fie ca pentru Hristos ,cu frica si temere.
Un filozof nu mai retin care spune; „Faptele rele ale omului le sapam in bronz,faptele bune le scriem pe apa”.
Viorica, da, unii preferă să se ascundă în spatele unor pseudonime, nu pentru că ar dori să facă sau să spună ceva rău, ci din timiditate…. de frica de a nu fi batjocoriţi sau respinşi.
Rodica, foarte iteresantă ideea cu scrierea pe nisip, uite, asta mi-a scăpat. Dacă voi continua textul acesta, mă voi folosi de ideea asta. Mulţumesc pentru ea.
Da, … nici un cuvînt nefolositor…
Da, Dana, şi eu Îl binecuvînt pe Domnul pentru criza economică, din toată inima şi cu toată gura.
Vorba unui prieten, dr. în ştiinţe economice, Criza este cea mai bună oportunitate pentru noi creştinii să demonstrăm că sîntem cu adevărat creştini.
Frumoasă istoria cu nisipul şi piatra.
Emsal, da, pietrele vor auzi şi vor reţine totul, chiar şi cele scrise pe bloguri. Le putem şterge doar cerîndu-ne iertare.
născut din nou, la ce anume te referi mai exact? la enumerarea lor?
La prima selecţie?
M-am tot gindit de ce-o fi scris Domnul Isus pe nisip…discutia acolo era despre pacatele femeii aceleia, si raspunsul Domnului Isus viza pacatele fariseilor…o fi scris pacatele lor?
Mi-a venit asa in minte ca pe nisip Domnul Isus scrie pacatele noastre ca sa se stearga usor…si sa nu li se mai vada urma niciodata; in timp ce Tatal a scris legile care acuzau pacatul pe piatra, Fiul scrie pacatele pe nisip…?
Draga Rodica, eu cred că Domnul ar fi putut să scrie porunca a VII-a sau pur şi simplu… NUMELE SĂU,
Ar trebui sa scrijelim cu bormasina pe monitor.
şi la ce ar folosi, Adrian? Ai pus întrebarea sincer? Aşa sper
Pingback: “Spiritual”, Cum ar trebui să scriem pe bloguri? « La patratosu
Prin scris , ne cunoastem unii pe altii , pe omul ascuns al inimii .Domnul Isus, care este insusi Dumnezeul nostru,n-avea trebuinta sa-I faca cineva marturisiri despre niciun om, fiindca El insusi stia ce este in om. (Ioan.2:25)
Noi avem nevoie sa vorbim unul cu altul si sa scriem carti de aducere aminte, fara sa ne dam seama ca felul cum ne traim viata , clipa dupa clipa, este singura epistola pe care o scriem , vrand, nevrand . fara a putea reveni cu corectari si actualizari, cum putem face pe bloguri , cand suntem influentati de spiritele care ne contacteaza .http://behaituloilorsiglasulpastorului.wordpress.com/wp-admin/post.php?post=2120&action=edit
Pingback: Cum ar trebui să scriem… pe bloguri? | … la Betania…