Beni Cocar tace

A fost una dintre cele mai curioase (în sensul curiozității sănătoase în ale cercetării) și bine organizate minți din mediul evanghelic de dincolo de ocean. Predicator articulat, dar mai ales un teolog bine educat, a găsit prea puțină audiență și înțelegere la cei de la care ar fi așteptat mai mult acestea. Zîmbetul său ușor ironic i-a îndepărtat pe mulți din preajma lui. Cine ar fi bănuit că dincolo de acest colț de gură se ascunde un suflet sensibil și atît de fragil?

Stîrnea ușor invidii și dispute din pricina inteligenței și discursului său acid uneori. Putea fi ironic în așa fel încît cei mai puțin citiți n-ar fi sesizat niciodată ridiculizarea.

L-am cunoscut pe cînd era pastor la Detroit. Un adevărat gentleman. Avea totul corect pe el, de la cravată la pantofi, totul corect în gesturi, acestea îmbrăcate într-o politețe complexantă. Vorbea la timp și timpul de discuții trecea rapid în favoarea lui. Eu sînt un tip vorbăreț, dar la masă cu el mă transformam în ascultător.

Este păcat că astăzi a plecat dintre noi și n-a lăsat texte. Beni Cocar este unul dintre acei profesori de teologie care se consumă ca o lumînare aprinsă la ambele capete, dar nu lasă, din nefericire moștenire scrisă. Beni Cocar astăzi tace. Probabil că una dintre lecțiile pe care le putem lua din istoria sa este să ne uităm cu mai multă atenție împrejur, să-l ascultăm mai mult pe celălalt și să îl încurajăm atunci cînd trece prin momente grele.

Îi păstrăm amintirea și nădăjduim să ne vedem la alte discuții despre Dumnezeu, cu Dumnezeu de față.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în lacrima din colțul ochiului, Oameni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Beni Cocar tace

  1. Pingback: Beni Cocar tace | Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

  2. Păcat………………nu știam mai nimic despre fratele Beniamin Cocaru, și acu aflu că a trecut la Domnul, da era bine dacă și scria, vorba se duce dar scrisul rămâne, Pace și Har de la Domnul

  3. Dumnezeu sa cerceteze si sa mangaie familia indoliata!

  4. Pingback: Beni Cocar tace | Londra Evanghelica

  5. daniel zice:

    „vorba se duce dar scrisul rămâne” ?
    Eu cred că în economia lui Dumnezeu vorba rămâne și scrisul se duce!
    Vorba este invenția Creatorului, scrisul este o unealtă omenească.
    La sfârșitul tuturor lucrurilor vom da socoteală de orice vorbă, dar foile (trestile) pe care scriem vor arde. Până atunci, ne vom strădui atât în vorbă cât și în scris să fim ce trebuie.
    Beni Cocar tace pentru noi, o vreme doar, dar se bucură în / cu Domnul!

  6. Buni Cocar zice:

    Multumesc Marius.

  7. Daniel Buda zice:

    Un om extraordinar care a iubit mai mult decat ne putem imagina. Beni Cocar stia fiecare amanunt din orice discutie care o purta cu cineva, oricat timp ar fi trecut de la acea conversatie. Iar dragostea lui pentru Isus era motorul carierei lui de profesor si de pastor. A predicat la nunta mea si odata cu trecerea lui eu si familia mea am pierdut o parte din noi.

    • Marius David zice:

      Da, bună remarcă. Un om de o eleganță desăvîrșită și în dialog. Acesta este un amănunt care merita remarcat. Rarissimi oamenii care își mai aduc aminte cum te cheamă, ce să mai spunem ce anume vei fi discutat.

  8. … a lăsat și câte ceva scris, scurte meditații. Sunt speciale cele din ultimele zile. El îi încuraja pe alții. Le găsiți aici:

    http://bisericaebenezer.org/wp/meditatii/

    • Marius David zice:

      Da, chiar este o bucurie să le descopăr acum. Dincolo de acestea, cred că ar fi fost un autor excelent de manuale de teologie. Avea dar ca profesor și putea să îți explice orice pe înțelesul profanului, fără a simți că ești în dezavantaj conceptual. Sper să învățăm ceva din toate experiențelor celor ce au trecut pe dinaintea noastră. Beni Cocar putea fi prețuit mai mult!

  9. Kovařík Štěpán zice:

    La-m cunoscut pe frate pastor BENIAMIN COCAR prin predicii ši meditati zilnice , niciodata nu lam intalnit, dar glasul lui prin Domnul cu mare placere am ascultatcare ma intarit si calouzit in vita mea de credinta, in fiecare zi am ašteptat mesjul zilnic pe care frate scria, este pentru mine o pierdere foarte MARE. Štěpán Kovařík. CECHIA.

  10. F.D. zice:

    Am fost într-o scurtă vizită în Regatul Unit în urmă cu doi ani unde fratele Graham care slujea acolo, la anglicani, cînd a auzit de Romînia de la mine, mi-a zis că a cunoscut un predicator romîn în vizita sa cu ajutoare la noi. Era vorba de Beniamin Cocar. Mi-a povestit cum era el şoferul pentru ei, iar undeva la o curbă a tras pe dreapta fiind noapte, iar din spate au trecut de ei cu viteză 2 maşini despre care dînsul explica englezilor: – Aceasta e Securitatea de la noi….

    Ce ştiţi, a fost vorba de o boală trupească?
    Vă rog frate Marius scrieți familiei poate se tipăreşte o Carte cu meditațiile sale.
    Fratele Buni a tot venit în Romînia, dar fratele Beni a considerat că e mai de trebuinţă să rămînă acolo…
    Pe curînd, preaiubite frate BENIAMIN!
    F.D.B., Arad.

    • Marius David zice:

      F.D. nu cred că putem discuta în acest spațiu detalii precum diagnostic și cauza decesului. Este o chestiune intimă, a familiei.
      Da, este o idee bună să se adune meditațiile acestea într-o carte și să se publice măcar postum. Sperăm că familia va prelua ideea.

  11. F.D. zice:

    2 Corinteni 4:17 – ,,Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.”

    Apostolul Pavel a privit cu atâta încredere la slava Lui Dumnezeu, încât întristările prin care trecea le numea și ușoare și trecătoare! De fapt, așa sunt necazurile de pe pământ când sunt comparate cu slava care-i așteaptă pe cei credincioși. În altă parte, Apostolul Pavel a spus că necazurile de aici nu pot fi comparate cu slava viitoare, care va fi descoperită în viitor. Apostolul Pavel nu a spus că este o plăcere să treci prin încercări, dar dacă treci, nu pierzi nimic, ci dimpotrivă câștigi. Apostolul Pavel a avut parte de necazuri în anii de slujire, atât din partea iudeilor, cât și din partea bisericilor care nu-l înțelegeau. Dar el nu a lăsat ca necazurile să-i amărască viața, ci și-a pus încrederea în Domnul Isus, prin credință în lucrurile nădăjduite. Să ne rugăm și noi ca Domnul să ne ajute să vedem că întristările, sau încercările noastre chiar dacă unele sunt mai grele, nu sunt vrednice să fie puse alături de veșnicie, adică de slava viitoare. Să ne încredem în El și să-I mulțumim că întristările noastre de o clipă de pe pământ, lucrează greutatea veșnică de slavă pe care o pregătește Dumnezeu și pentru noi!

    – Beniamin Cocar, 27. XI. ’16.

    Psalmul 60:12 – ,,Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, și El va zdrobi pe vrăjmașii noștri.”

    Încrederea lui David în Dumnezeu a fost uimitoare. La începutul acestui Psalm, David s-a gândit că Dumnezeu a uitat pe poporul Lui și că l-a abandonat. Dar nu a rămas la acel gând, fiindcă și-a adus aminte de marile îndurări ale Lui Dumnezeu față de ei, de aceea a declarat că împreună cu Dumnezeu vor face isprăvi mari. David a știut că numai cu Dumnezeu se pot face lucrări mari, căci lucrările fără Dumnezeu, chiar dacă arată mari, nu au nici o valoare! Dar, chiar dacă ei vor face mari isprăvi, Cel ce va zdrobi pe vrăjmași este Dumnezeu. Nu ei cu isprăvile lor, ci Dumnezeu este Cel care va nimici orice vrăjmaș. La fel ca și David, noi cei credincioși trebuie să lucrăm numai cu Dumnezeu, căci numai așa vom putea face mari isprăvi. Despărțiți de Domnul Isus nu putem face nimic, de aceea să alergăm în orice vreme la Domnul și la ajutorul Lui. Să nu ne uităm cu frică sau cu îngrijorare la dușmanii care ar putea veni împotriva noastră, căci Dumnezeu îi va zdrobi. Dacă atunci a zdrobit pe Sirieni și pe Edomiți, desigur că poate și astăzi să facă același lucru, oricare ar fi dușmanii copiilor Lui. Nu știu ce isprăvi are Dumnezeu planificate pentru viața ta în ziua de azi, dar îndemnul meu este ca să nu faci nimic fără El. Orice vei face cu El, va fi o mare izbândă! Nu te teme de vrăjmași, ci teme-te de Domnul! Să ne rugăm ca El să ne dea harul să facem lucrările Lui în puterea tăriei Lui și numai cu ajutorul Lui!

    – Beniamin Cocar, 12. I. ’17.

  12. Kovařík Štěpán zice:

    Multumesc frate drag,cred ca ma confudati cu frate Klepacek Stepan , nu este nici problema in Domnul nostru Isus Hristos sintem una.Dumnezeu sa va binecuvinteze. Š.Kovařík.

  13. Matei Buda zice:

    Si totusi a lasat si carti scrise.Chiar acum citesc ”Descoperirea lui Isus Christos” de Dr. Beniamin Cocar,editata la Editura Multimedia,care este un comentariu foarte reusit si pe intelesul tuturor a cartii Apocalipsa. Am fost unul care l-am vazut cu 2 ore inainte de apleca ACASA.A plecat linistit la cel pe care l-a iubit la Domnul Isus.Matei Buda

  14. Nicu Niculas zice:

    Pentru cei care doresc sa urmareasca serviciile de priveghi și înmormântare ale fratelui Beni Cocar, ambele adunări vor fi transmise live in websiteul First Romanian Baptist Church of Atlanta.
    Pentru mai multe informații vizitați site-ul:
    http://www.frbcatlanta.org.
    Domnul să mângâie familia îndurerată.

  15. POPESCU SAMSON zice:

    Domnul sa mingiie familia indurerata_L-am cunoscut pe Fr Beni Cocar in anii adolescentei in vremea cind locuia la Sibiu si facea vizite si la Biserica din Gaujani _ Am remarcat Darul sau de Lider si dorinta sa de a-L slujii pe Domnul . Drumurile noastre s-au despartit dar am fost sufleteste aproape,deoarece, am fost destul de aproape de cei ce poarta numele Cocar.In anii 1980 -1985 am fost la curent cu cea ce se petrecea la Medias ,deoarece simpatizam cu asa zisi `dezidenti ` din acele vremuri .In anul 1985 Biserica din Gaujani a fost confiscata de Regimul comunist tatal meu arestat iar fam Stef si Beni Cocar au plecat in America.Astazi privind retospectiv pot doar sa spun ce spune Sfanta Scriptura in Rom. 8.28 .
    Popescu Samson

  16. Pingback: Oare de ce așteptăm să moară cineva ca să îi facem un necrolog frumos? Gânduri despre slujitorul lui Dumnezeu-Paul Washer | Depozitarul lui Dumnezeu

  17. Pingback: Oare de ce așteptăm să moară cineva ca să îi facem un necrolog frumos? Gânduri pentru slujitori | agnus dei - english + romanian blog

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.