A sosit și ziua aceea temută, ziua în care sun și telefonul din București nu mai răspunde. Astăzi am primit vestea tristă că ”mama” mea academică, prof. univ. dr. Lucia Wald s-a stins din viață.

Dar ce viață!

Am cunoscut-o pe Doamna în urmă cu 18 ani cu ajutorul profesorului Marian Ciucă. Am parcurs 7 ani împreună o cursă aproape imposibilă prin scrierile lui Augustin. Prof. Dr. Lucia Wald a fost de o cumsecădenie copleșitoare și de un profesionalism greu de întîlnit pe meleagurile noastre.

Multe amintiri mi s-au adunat în lungile corecturi pe texte în apartamentul de lîngă gară, dar niciodată nici eu nici Natalia n-am reușit să îi facem o fotografie. Ne-a tot amînat… lasă, la susținerea doctoratului… lasă.

sursa marapopa.blogspot.it

A trăit 94 de ani, lucidă și lucrînd pînă în ultimele luni, cu o putere de muncă imposibil de încapsulat într-un trup atît de fragil. I-am admirat întotdeauna voința, determinarea, ambiția.

În urmă cu cîțiva ani a trecut printr-0 perioadă foarte dificilă, după o fractură de șold (de obicei fatală la asemenea vîrste). A revenit, a continuat, s-a ridicat, a mers din nou fără baston … pînă astăzi.

Astăzi este o zi tristă pentru filologia clasică românească. Pierdem o mare minte, un profesor desăvîrșit, probabil ultimul specialist român în opera filologică a lui Augustin.

***

M-a primit întotdeauna acasă cu ciocolată de bună calitate și cafea făcută la filtru. Era regulă: la ora 9 dimineața, atunci cînd dînsa își bea cafeaua, făcută de obicei de Marghit (ce istorie și cu Marghit!!!!), atunci puteam să vin. Stăteam cît era nevoie, 1 oră, 2, 3, în faza finală a doctoratului am stat chiar 4 ore și jumătate să trecem prin toate corecturile. Mă dureau toate oasele, înțepenisem, dar aveam de corectat inclusiv virgulele și accentele la textele în franceză.

Prin fire sînt superficial, fugărit, distrat, aiurit. De la Doamna am învățat că detaliul contează, că filologia clasică nu se poate face doar … eseistic, că trebuie să muncim, să traducem zilnic, să ne păstrăm în formă creierul …

Nu trecea niciodată direct la ”subiect”: Augustin. Mă întreba de familie, a dorit să o cunoască pe Natalia (a trebuit neapărat să venim împreună de cîteva ori), s-a bucurat cu noi alături de reușitele copiilor, s-a întristat alături de noi cînd am avut necazuri. La rîndu-i ne povestea din viața dînsei. Iată o mărturie extrem de valoroasă AICI. Așa cum bine a descris-o Marian Ciucă de la bun început: ”să știi că este foarte blîndă și foarte mămoasă… să nu te temi de ea. Doctoranzii sînt copiii ei!”

Nu întotdeauna mi-a fost ușor în relația cu dînsa. De mai multe ori am vrut să renunț. Acum mă bucur că nu am făcut-o. În 2003, după ce credeam eu că am terminat teza de doctorat, mi-a citit cele cîteva sute de pagini și mi-a pus o singură întrebare legată de metodologie, care mi-a răsturnat toată construcția, toată argumentația și a trebuit să reiau totul. A fost frustrant, am plecat aproape plîngînd din apartamentul dînsei, dar tot dînsa m-a sunat imediat ce am ajuns la Oradea să mă încurajeze, să nu cumva să întrerup studiul, că Augustin merită, că trebuie să ”facem treaba bună, așa cum se face …”. Așa s-a prelungit doctoratul meu cu încă 2 ani, dar am învățat lucruri esențiale legate mai ales de caracter, dacă nu de știința de carte.

Da, ”treaba bună, așa cum se face … ”. Ce mult ne lipsește în aceste zile în țară această atitudine, această etică a muncii!

Am luat-o de la capăt și nu aș fi reușit niciodată să mă lupt cu tratatele tîrzii ale lui Augustin, dacă n-ar fi fost mustrările, încurajările, corecturile, ironiile fine, îndreptările mămoase, sfaturile personale și profesionale.

Sînt extrem de recunoscător lui Dumnezeu că pentru cîțiva ani lungi și grei viața ni s-a intersectat cu cea a Doamnei Lucia Wald, filolog evreu, mîndră întotdeauna de originile sale evreiești … ”eu sînt din poporul ales, din poporul lui Dumnezeu … ” și apoi povestea ce a simțit cînd a pășit prima dată în Israel, cînd a pășit în Ierusalim, cum a avut acel sentiment de ”acasă”, deși nu mai fusese niciodată înainte acolo …

Oh, de cîte ori am discutat despre Isus, despre creștini, despre marile minți ale creștinilor … Avea o admirație infinită față de Augustin și a spus: ”raiul trebuie să fie acolo unde este acum Augustin!”. Mi-a povestit îndelung cum și ce au învățat la școala evreiască despre Isus și cum a descoperit celălalt tablou din operele Augustiniene … ”Domnu Cruceru, spunea cu o ușoară tușă ironică…. pînă la urmă și Isus este tot evreu”

Marghit, o unguroaică catolică, trăită în București încă de prin anii 70, dar cu o română elementară, care o slujea cu o dedicare demnă de evocări suplimentare, jubila și chicotea de fiecare dată cînd ajungeam la subiectul iudaism versus creștinism, Moise și Isus …

La un moment dat intervine:

– Domnu pastor, am visat cu Fecioara și cu Isus, cum strîngea pe toată lumea la ei, creștini, evrei, pe toți, ce spuneți de asta …

și Marghit era șmecheră … 

– Visuri, Marghit, visuri, dar ai visat frumos … i-a tăiat-o rapid Doamna, fără să mă lase pe mine să mai zic nimic, apoi zîmbește: Marghit este o femeie foarte bună!

Da. Care este povestea cu Marghit pe scurt? Cutremurul din 1977. Casa lui Marghit se dărîmă. Rămîne pe drumuri cu toată familia. Doamna Wald o primește în casă, în cele două camere ale dînsei. Într-o cameră stă ea, în cealaltă cameră, cu trecere spre bucătărie, stă Marghit cu copiii și soțul. Și asta pentru cîteva luni de zile, pînă Partidul îi dă o nouă locuință lui Marghit. În toată această perioadă și chiar după Doamna s-a îngrijit de familia lui Marghit cum a putut și folosindu-se de influența pe care o avea la momentul acela.

Ei, pentru acest gest, Marghit i-a rămas credincioasă Doamnei și i-a purtat de grijă zilnic, mai ales în perioada de boală, după fractura de șold. Era o relație fascinantă. Profesoara universitară și femeia simplă. Evreica și unguroaica. Moldoveanca și ardeleanca. Creștina și fiica lui Moise. Rar mi-a fost dat să văd o prietenie și o credincioșie atît de perseverentă și atît de frumoasă.

Acum, Doamna s-a dus. Știa pasaje din Augustin pe dinafară în latinește, mai ales din De Dialectica sau din De Mendacio sau De musica. Sper din toată inima să ne regăsim, așa cum Augustin ne-a adunat pe pămînt pentru cîțiva ani, să ne regăsim acolo unde este ȘI Augustin și Isus Evreul.

Pînă cînd judecata cea dreaptă se va rosti asupra noastră, asupra tuturor, pînă atunci … Requiescat in pace …

P.S. îmi pare rău că nu am mai apucat să vorbim recentissime la telefon. Îi plăcea să fie sunată …

Dați telefoane celor dragi …. nu amînați!