Voicu Bojan mi-a semnalat un articol de pus pe gînduri:

copyright Voicu Bojan – sursa

„La început, la prima slujbă pe care am ținut-o în biserica catolică din Rodna, n-au fost mai mult de 40 de persoane. Mă întrebam ce fel de parohie o mai fi și asta: unde am nimerit? Acum, după câțiva ani, sunt în jur de 300 de oameni, cu tot cu cei din Valea Vinului.

Cu oamenii trebuie avut multă răbdare. Dacă ai răbdare cu ei, încet capătă încredere. La fel e și cu câinii, de fapt. Când am ieșit prima dată pe uliță cu atelajul meu tras de câini, oamenii s-au crucit.

În mintea lor nu încăpea că un preot se poate ocupa cu așa ceva. În mintea multora, acest lucru nu încape nici acum. Le aruncau câinilor brânză pe drum, ca să le deturneze atenția. Nu m-am supărat, ci am plecat în treaba mea, spre munte.

Muntele e important, la fel și pădurea. Dacă nu avem aceste repere, ne rătăcim. Am învățat asta în teologie, care la noi, la catolici, durează 6 ani plus unu, pastoral.

E foarte important să ai un munte pe care să te poți refugia, ca să poți experimenta lucruri ca libertatea şi singurătatea, sau poate doar să fii singur cu Dumnezeu.

Mereu, în cele mai importante momente ale existenței Sale pământești, și Cristos s-a refugiat pe munte. Chiar și Schimbarea la față, eveniment aproape la fel de radical ca Învierea, tot pe un munte s-a petrecut”.

Continuarea AICI