Am trecut amîndoi de 40 de ani. La 40 de ani încep pierderile. Eu am început mult mai devreme. Prima mea pierdere? Tata! La 5 ani! Ne pierdem de obicei mai întîi bunicii. Am pierdut-o pe mamaie, pe tataie, pe bunicuțu, pe mămăica, pe mama … acum recent … pe Nelu, pe tata. Pe fiecare i-am salutat ultima oară ca și cum nu ar fi fost ultima oară. Și acum îl țin minte pe tata cu săpunul în brațe…

Ne-am bucurat că am petrecut ultimele zile ale tatălui nostru împreună. Am discutat din cele obișnuite, dar puțin. Despre meri și altoi, despre stupi și albine, despre găini și porci, despre diabet și inimă, despre stenturi și proteze. M-am grăbit să ajung la nenea Florea (93 de ani), pe care sper de fiecare dată să îl mai prind lucid și în viață, fără să îmi dea prin gînd că acea sîmbătă va fi fost penultima zi din viața lui Tata Ștefănescu, nea Gheorghiță. Acum …. acum îmi pare rău că nu am stat mai mult de vorbă cu el și nu am discutat mai în adînc.

Oftînd Natalia a spus astăzi:

Cît de puțin discutăm unii cu ceilalți și atunci cînd discutăm cîte lucruri minore împărtășim! Atît de scurt sîntem unii lîngă ceilalți, atît de puține ore adunăm împreună…

Astăzi ne-am hotărît ca atît timp cît petrecem împreună să îl ținem ca ultima întîlnire pe care o vom fi avut-o.

În urmă cu ceva timp mă uitam la statisticile blogului meu. Observam că cele mai intense accesări erau între orele 9-12 diminețile. Am avut mustrări de conștiință. Etica muncii. Oamenii stau și citesc blogurile în loc să muncească. Să citească acasă! Pentru ce este timpul liber?

Nu știu ce planuri aveți astă seară, dar … închideți fereastra cu blogul acesta, cu facebook-ul și mailul și mergeți spre soție și copii și găsiți ceva important de spus și de discutat. Orice! Într-o seară chiar va fi ultima seară pe care o veți petrece împreună.