Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
te lasa fara cuvinte…..
draga Stelia, uite că eu am găsit cuvinte, dar foarte greu…
Marius, îndrăznesc să te întreb despre Iov şi tupeişti, azi era ziua lor. Sau nu?
draga Agnusstick, nu înţeleg întrebarea.
E foarte simplu, pe 14 mai era ziua de reluare, dar n-a fost să fie. Nu-i nimic, merge şi aşa…
Da, cred că am sărit peste el, nu-mi amintesc de ce.
DAr este prea lung.
Să încercăm totuşi să vedem ce iese 🙂
fratele Ion si sora Chira au fost vecinii mei, la cateva case.
Locuiam cu totii pe strada Ologenilor asa cum zic unii.
Au fost niste oameni deosebiti, iar copilaria mea in biserica a fost marcata de oameni ca fratele Ion si sora Chira, ca bunicii mei si altii ca ei. Eroi adevarati.
Imi aduc chiar acum aminte de o zi de neuitat petrecuta cu fratele Ion. Doar eu si el, la padurea de salcami de la Cervenia, amandoi paznici la stupinile noastre.
Mi-a povestit cum in mijlocul naturii il descoperea pe Dumnezeu si compunea poezii. Chiar mi-a recitat una.
Eu am cules ciuperci din roua diminetii…el m-a invatat sa le prajesc pe pirostrii.
Nu va pot descrie cat de bune au fost.
Sa ne ajute Domnul sa avem si noi un sfarsit cel putin la fel de frumos ca al lor!!
draga Emi,
îţi multţumim pentru acestă evocare, din păcate multe din poeziile lui Nea Ion au rămas doar scrise în ceruri.
unele sînt memorate de socrul meu.
Le voi înregistra şi transcrie.
Voi mînca bureţi în amintirea lor.
cred ca e mare binecuvantare sa cunosti astfel de oameni,Si eu mi-as fi dorit sa am in viata mea oameni precum fratele si sora!
mai există încă!
Se pare că proverbul românesc, atât de rar auzit în ultima vreme, rămâne valabil: Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere! Mai ales dacă sunt pocăiţi 😉
De fapt cred că proverbul complet ar fi: „Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere; iar cine are, să-i mulţumească lui Dumnezeu şi să-i păstreze!”
Şi unde este taraba aia cu bătrîni? Cine-i vinde? La ce preţ?
Mi se pare unul dintre cele mai oribile proverbe pe care le avem…
Un bătrîn care s-ar lăsa vîndut şi cumpărat nu şi-ar merita preţul.
Daca ar fi sa interpretam totul LITERAR, sigur nu am ajunge bine 😛 Tocmai lipsa unei astfel de tarabe, face ca proverbul sa fie valabil şi corect. Accentul nu cade pe actul comercial, ci pe PREŢUIREA pe care trebuie să o acordăm părinţilor, bunicilor şi străbunicilor noştri atâta vreme cât îi avem.
da, excelent ai intuit!
Este frumos ca in zilele noastre sa mai auzi cate o declaratie din asta, frate Marius. Multi/te ar vrea sa li se spuna asa ceva dar nu au parte de acest har.
Multumiti lui Dumnezeu care mai traiti asemenea clipe de tandrete.
Pingback: 1900, Cele 10 porunci ale predicatorului, Brînză în coajă de brad, Sfînta mînie împotriva lui Dumnezeu « La patratosu
Pingback: “Cît de puțin vorbim și cîte lucruri puțin importante!” | Marius Cruceru