91 de ani

M.S. Mihai I al României împlinește astăzi 91 de ani. La asemenea vîrste se urează cu mare prudență La mulți ani! Îi dorim să sfîrșească bine, să îi fie sfîrșitul de viețuire strălucitor și învăluit în Lumina Adevărului. O viață admirabilă, mai ales în perioada exilului și și după întoarcerea în țară. Modestie, dreaptă cumpănire, tăcere, echilibru, echidistanță, îngăduință față de dușmani, dar și fermitate (nu pot uita refuzul de a-i întinde mîna iliescului) o atitudine regală asupra vieții.

La mulți ani!

Să ne amintim discursul de acum un an!

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Citiți aici întregul discurs.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în dulce Românie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la 91 de ani

  1. Sorin Crisan zice:

    Cred ca Romania are sanse sa reintre cu demnitate in lumea statelor civilizate cu fruntea sus numai prin revenirea la monarhie. Ar fi totodata si un factor de stabilitate in tumultoasa mare politica a tarii noastre. Insa adevarata , sigura si vesnica solutie pentru Romania si lumea intreaga este Monarhia absoluta a Regelui Regilor. Insa pana se va instaura acea Imparatie , cred ca Romania are nevoie urgenta de reinstaurarea monarhiei constitutionale.

  2. Există şi o altă diviziune sau segmentaţie întru omenire; ea scapă acţiunii de calificare obişnuită ce se face, în general, între oameni şi se suprapune simplelor operaţiuni „matematicoase” de numărare, adunare, scădere, înmulţire, împărţire şi cîntărire sau comparare.
    Această diviziune se numeşte EXCELENŢĂ şi ea, defapt, constituie un status aparte sub formă de dotă spirituală, dar ale cărei valori sînt cultivate continuu de posesor.
    La mult bun-simţ şi rafinament excelent încontinuare !

  3. geo zice:

    singurul care ar merita votat pt o ROMANIE MINARHICA.SI DUPA ….. PRINTUL

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.