Studenţii m-au întrebat de mai multe ori asupra acestui lucru.
Cîteva precizări:
1. N-am făcut seminarul, nici pe cel de la Bucureşti, nici pe cel de la Oradea. Studiile mele sînt filologice, cu ceva specializări în domeniul teologiei în studii post-licenţă şi în timpul doctoratului.
2. Am făcut cîteva ore de homiletică totuşi pe vremea lui Ceauşescu, în vremurile în care ne suiam în munţi sau ne ascundeam prin apartamente pentru studii informale gen BEE (Biblical Education by Extension)
3. Am moştenit vreo 14 kg de schiţe de predici de la tatăl meu şi vin dintr-o familie în care gena a ajutat. Unchiul meu mi-a fost un fel de mentor în multe lucruri, dar şi în domeniul predicării.
4. Am început să predic în Biserica din Scînteia, în octombrie 1985. Prima mea predică? Psalmul 139. Eu nu o mai ţin minte pe toată, dar Mircea Olariu din Chicago v-o poate spune în întregime 🙂
5. Am o admiraţie nedisimulată faţă de cei care reuşesc bijuterii de predici în acronomie, în trei puncte. Nu pot să nu mă minunez de caietul de predici al lui Doru Hnatiuc, caiet care ar merita publicat neapărat, nici nu pot să nu rămîn uimit de darul de predicator al lui Onisim Mladin. Cînd voi fi mare, aş dori să predic astfel.
Şi acum….
1. De obicei predic pe cărţi, obicei luat de pe vremea cînd Beni Fărăgău venea la Iaşi şi făcea cursurile sale pe Evanghelia după Matei. Deşi adolescent în vremea aceea, am avut „pile” şi am lărgit intrarea în acel grup. Eram tot timpul cel mai tînăr, împreună cu prietenul meu Sebastian Thaci. Am rămas cu acest lucru. Predicarea pe cărţi te scuteşte de o grămadă de bătăi de cap. Nimeni nu te bănuie că ai ales textul special pentru el, nu îţi baţi tu capul cu ce anume vei predica Duminică, textul vine la rînd.
2. Luni este duminica predicatorilor. Citesc una alta, îmi odihnesc spiritul şi caut să sar peste grija predicării.
3. Marţi încep să mă gîndesc la ce voi predica Duminică. Ştiu deja textul, dar încep să caut, să studiez. De obicei, ca să îmi scutesc timp şi efort, predic din ce studiez cu studenţii la exegeză. Verific în Biserică concluziile din sala de clasă. Anul trecut am făcut Efeseni cu studenţii, acum finalizez cartea Efeseni în biserica din Aleşd. Este un exerciţiu extrem de util. Te aduce cu picioarele pe pămînt, te învaţă selecţia lucrurilor care merită pomenite şi cum trebuie ascunsă metoda, fără a obosi auditoriul. Deşi sînt profesor universitar de limbă şi exegeză în limba greacă a Noului Testament, martori îmi sînt fraţii şi surorile din Aleşd, nu-i chinui cu „în limba greacă înseamnă… „.
3. Miercuri trec rapid din nou prin primii dintre cei şapte paşi exegetici.
1. Lexicul
2. Analiza literară.
3. Analiza retorică.
4. Analiza contextului cultural.
4. Joi, după ce începe sedimentarea, trec prin următoarii paşi.
5. Sinteza şi integrarea rezultatelor.
De obicei joi scriu predica, aproape cuvînt cu cuvînt, nu schiţa, ci predica. De obicei rezultă ceva cu totul diferit decît va fi predicat. Motivul pentru care scriu? Se poate discuta, dar am vreo alte 7 motive.
5. Urmează ziua de Vineri. În ziua de Vineri mă opresc. Urmează al şaselea pas. În ziua de Vineri se coace totul. Mă gîndesc ce voi scoate şi ce va rămîne. Vineri vin ultimele idei. Este ca un pahar de apă tulburat care se linişteşte. Este zi de post şi vederea spirituală se clarifică. Dacă mă şi rog pentru problemele bisericii, atunci Dumnezeu îmi pune gînduri noi pentru comunitatea care aşteaptă Cuvîntul. Dacă predic într-un loc pe care nu îl cunosc, cu atît mai mult este nevoie de acest fel de clarificare.
6. Urmează sîmbăta. Sîmbăta revin asupra textului scris şi îi dau ultima formă.
7. Urmează duminica. Plecăm la biserică pentru a face ultimul pas exegetic.
7. Împărtăşirea.
Da, împărtăşirea este pas exegetic, nu este separat de procesul homiletic. Aici este verificarea cea mai dură, nu în simpozioanele ştiinţifice. Privirea încruntată a surorilor şi fraţilor, dacă baţi cîmpii în afara Scripturii este mai plină de greutate decît strîmbăturile din nas ale unor colegi la congrese internaţionale. Pot preda 6 ore pe zi, dar după 40 de minute de predică sînt absolut stors.
Şi ultimul lucru…
Duminica dimineaţa … NU tipăresc schiţa şi …. o las acasă.
De obicei o refac în minte tot drumul şi evit cu orice preţ să o rescriu pe vreo fiţuică. Dacă este prea complicat gîndul iniţial, mîzgălesc ceva pe o hîrtie ca să nu pierd chiar tot. Rareori, mai ales la întîlnirile de tineret, dacă subiectul este extrem de complex, îmi iau cele scrise cu mine (de obicei cam 25 de pagini A4), dar de cele mai multe ori, nu.
Dacă nu ţin minte ce trebuie să spun după o săptămînă de frămîntare, dacă Duhul nu-mi dă în gînd, după ce mă voi fi pregătit, tot aceleaşi gînduri pe care le-am frămîntat atîtea zile, înseamnă că nu trebuia să le spun.
În rest… harul şi mila Domnului, iar din cînd în cînd Duhul ne lasă să predicăm fără duh, ca să ne smerească şi să vedem cum este şi fără, ca să putem face diferenţa şi să mulţumim cînd avem ungerea.
Nu cred că există vreo tehnologie anume. Aceste procese ajută, Homiletica este indispensabiă tînărului lucrător, dar aşa cum absolventul unui curs de exegeză nu devine exeget neapărat şi nici învăţător, tot astfel un tînăr care a absolvit cursul de Homiletică nu devine predicator bun.
Dar despre asta …. cu altă ocazie.
PS.
da, încerc pe cît posibil să îmi respect regula… la 20 de ani, 20 de minute, la 40 de ani 40 de minute, la 60 de ani … o oră, după care mergem în scădere, la 80 de ani… 40 de minute şi tot aşa, la 100 de ani, 10 minute…. esenţă de parfum.
Marius Cruceru 
🙂
„Esentade parfum” este cea mai de dorit, indiferent de varsta. 🙂
De-ar face asa toti cei care urca la amvon duminica (va rog sa remarcati ca nu am zis „predicatorii doar”), calitatea serviciilor divine in acest punct ar creste exponential…
păi sper că vor face.
o metoda corecta si laudabila,am remarcat parte cu Sfantul Duh si metoda de smerire-oare cati patesc asta,oare cati recunosc asta?Domnul sa va tina(si sa va mentina) frate Marius.
Marius David: ,,…Pot preda 6 ore pe zi, dar după 40 de minute de predică sînt absolut stors….” mare adevar ai spus aici. Pentru cei superficiali, cred că raportul ar avea alte valori, pot predica şase ore dar pot preda o oră. Unul de-al nostru dinspre părţile Moldovei, spunea:
,,E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune”
Cred că se potriveşte aici.
SDM
Frate Marius,
V-am ascultat intaia data, demult, prin 1992…si mi-a „mers la inima”, tintit adica, mesajul predicii exprimate in cuvinte chibzuite, alese cu grija fauritorilor de filigram…
Ati spus mult, in cuvinte putine; ati spus DOAR in conformitate cu ceea ce ati citit din pasajul Scriptural adecvat subiectului. Structurarea sistematica aerisita si coerenta, m-a facut sa fiu putin gelos, in sensul admirativ, pe dumneavoastra.
Ceea ce am admirat mult la dumneavoastra au fost doua aspecte: a) timbrul vocii catifelate, neagresive sau metalice,taioase, „pastelarea” expresiilor folosite in predica, evitarea ispitei de a capacita, de a va „cuceri audienta” cu interventii de tip disk-jockey sau sa strecurati…mioritice picaturi chinezesti !
Mesajul a fost, pur si simplu, mesaj ! Ceea ce se cheama de altfel o predica de calitate, construita nu numai dupa toate exigentele homiletice ci si dupa „doza” de inspiratie si calauzire a Duhului Sfant. Asa cum sta de fapt bine unui om elevat, stilat, deopotriva dascal si pastor.
Nu, nu va flatez, (n-am folosit niciodata periuta…) intrucat „maniera” dumneavoastra de exprimare, se vede si din postarile frecvente de pe blogul dumneavoastra.
Pe langa toate acestea, detineti o mare masura de…”jovialitate inocenta” de care are nevoie orice pastor format deja, dar pe care o utilizati cu chibzuinta transanta, fara echivoc !
Nu am mai avut (inca) ocazia fericita sa va ascult, dar va urmaresc cu placere subiectele postate, chiar daca nu „particip efectiv” la dezbateri…
Este suficient sa va ascult…virtual, pe blogul dumneavoastra. Deocamdata ! Poate, daca va voi Domnul, voi „da o fuga” pana la Alesd ! Atunci, ne vom cunoaste fata in fata si „vom vorbi gura catre gura” intrucat cele ce doresc a va spune, nu voiesc a vi le scrie cu „cerneala si condei” !
Sa fiti binecuvantat, frate pastor !
Mulţumesc pentru cuvintele de apreciere.
nu-i chinui cu “în limba greacă înseamnă… “
nu stiu cat de chinuiti ar cu o mica explicare… eu unul as fi bucuros chinuit…
dacă vrei, da, sigur, dăm, asta nu exclude pregătirea din spate.
mama cînd îmi făcea prăjituri bune nu îmi arăta incredientele. uite cojile de ou, uite restul de la făină, uite crema rămasă…
mi s-ar fi aplecat
„Dacă nu ţin minte ce trebuie să spun după o săptămînă de frămîntare, dacă Duhul nu-mi dă în gînd, după ce mă voi fi pregătit, tot aceleaşi gînduri pe care le-am frămîntat atîtea zile, înseamnă că nu trebuia să le spun.”
Frate Marius!
Iar „umblati” calauziti de semne?
Sa fiti binecuvuntat!
@barthimeu,
Ce ? Oare Iacov cand „a luat drumul Haranului…” si, obosit de calatorie, odihnindu-si capul pe cea mai „confortabila perna” din…”Locul-Fara-Nume”, a visat scara cerului.
A pus locului aceluia numele Betel (Casa lui Dumnezeu), desi aflase mai apoi ca locul acela era o…ruina, adica Luz ! Aici face un Legamant cu Cel Descoperit ca stand atat in…Varful Scarii Cerului cat si in Betel ! (Genesa 28:10-22)
Ce superba imagine ! Oare a pus acolo Iacov semne ?
La noi, se pun semne dupa ce totul se duce de rapa. Atuncii cand Betelul devine din nou…Luz (Ruina), din lipsa de inspiratie a „visatorului” ce doarme, nu cu capul pe o piatra ci, chiar la poalele Scarii Cerului…
Ceea ce nu este cazul fratelui Marius ! Esti de acord cu mine, frate Barthimeu ?
da, am şi eu semnele mele.. 🙂
„Dacă nu ţin minte ce trebuie să spun după o săptămînă de frămîntare, dacă Duhul nu-mi dă în gînd, după ce mă voi fi pregătit, tot aceleaşi gînduri pe care le-am frămîntat atîtea zile, înseamnă că nu trebuia să le spun.”
… cât de frumos şi adevărat aţi surprins esenţa…
Să aveţi şi în continuare har!
Stimata Oana!
Cui adresezi urarea? Nu de alta dar nu strica amindorora!
Domnului Cruceru îi adresasem urarea.
Îmi cer scuze, nu observasem că şi dumneavoastră aţi semnalat acel fragment.
Har şi rostirilor dvs.!
mulţumim pentru urări
eu as inversa ordinea la 20 de ani 60 de min (tinerii predicatori vor sa impresioneze prin cunostinta lor), la 40 de ani scurteaza ca-si dau seama ca repeta predici arhicunoscute, iar la 60 de ani spun doua cuvinte ca cel din poveste – Domnule, cum ati ajuns asa de intelept? Decizii bune, corecte raspunde respectivul. Bine, bine dar pana sa luati decizii corecte … Decizii proaste.
Sa faca Domnul sa fie cat mai multi predicatori pregatiti, fiindca Dumnezeu descopera celor ce cauta. Altfel, plictiseala din biserici va continua sa existe de fiecare data cand omul se suie la amvon gol.
Stiti ce nu inteleg, frate Marius? De ce, uneori, tin oamenii mortis sa predice, desi stiu ca nu s-au pregatit? Nu ar fi mai bine sa spuna: fratilor, nu am cuvant, descoperire, nu sunt pregatit; haideti, mai bine sa ne rugam, sa cantam sau sa spuna un altul caruia Domnul i-a dat cuvant!? Daca nu ai nimic de spus, mi se pare corect sa nu-i mai plictisesti sau obosesti si pe altii.
ei, uite asta mă întreb şi eu.. de ce unii ţin să predice…
Nu ştiu..
din mîndrie?
din complexul mesianic… Domnul are nevoie de ei?
nu ştiu,
eu predic cu greu,
foarte greu,
sînt chinuit la gîdul că trebuie să predic
urăsc vorbirea în public
Stiu cum e…si eu urasc sa vorbesc in public. Si din cand in cand trebuie sa o fac si in biserica. E un efort mare pentru mine.
Cred ca oamenii vor sa participe, sa-si aduca aportul in lucrarea Domnului, iar in multe biserici s-a creat o traditie potrivit careia daca nu slujesti la cuvant ori la cantare, inseamna ca nu faci nimic. Mai scurt, conceptia ar fi asa: lucrator (slujitor)= predicator. De aceea e coda la amvoane. Cel putin la noi in cult, si ma refer aici la biserica evanghelica.
Ati intuit bine frate.Da, gelozia este prima dar nu fara un pic de mandrie. Ce, credeti ca nu mai sunt destui care tin mortis sa sprijine chivotul crezand ca fara ei nu merge drept?!
multumim , informatii utile pentru toti cei care predica
,,ca să putem face diferenţa şi să mulţumim cînd avem ungerea.” (MC)
,,Şi, cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi…”(1 Ioan 2:27) (Apostolul Ioan)
Oare nu este diferență între manifestare și existență?
Sigur, însă cred că ungerea din 1 Ioan se referă ÎN CONTEXT la Duhul Sfînt! Asta este general.
Eu mă refeream la ceva foarte specific, la chemarea manifestată prin abilitarea și abilitățile, capacitatea și puterea, fie aceasta și fizică de a mai predica.
Este parte din ungere.
Sînt predicatori cărora li s-a luat din diferite pricini „darul” de a predica. Altzheimer, vocea a cedat, mintea le-a luat-o razna, puterile fizice i-au parasit (vezi Billy Graham) si alte multe exemple