Cred că majoritatea manualelor de exegeză se opresc înainte de acest pas.

Eu cred că procesul de exegeză nu este complet decît în momentul cînd textul se transformă într-un alt text, care este dat mai departe.  În 1 Ioan cap1. apostolul Ioan spune şi vă vestim (ἵνα ἡ χαρὰ ἡμῶν ᾖ πεπληρωμένη) ca bucuria NOASTRĂ să fie deplină, nu bucuria VOASTRĂ, ci bucuria noastră.

Textul poate fi privit în diferite feluri, sigur, dar dacă l-am privi ca pe un obiect care are mai multe straturi? Dăm straturile la o parte, despachetăm totul, după care reînvelim totul pentru a-i da o nouă viaţă?

De obicei predicarea este trecută în sarcina homileţilor. Nu, eu cred că trebuie ca textul predicat să fie analizat tot de exegeţi să tot sarcina exegeţilor să fie.

Predicarea devine ultimul pas în procesul de exegeză pentru că este verificarea în comunitatea creştină. Adevărurile de credinţă scoase din text trebuie supuse testului cel mai greu. Nu în faţa comunităţii academice trebuie în primul rînd verificată exegeza, nu peer review este cel mai important proces, ci verificarea Trupului mistic al lui Isus Cristos, Biserica, apoi, parte din acest trup sînt şi cei din comunitatea academică cu dreptul şi însărcinarea din partea Bisericii de a purta sarcinile confraţilor întru daruri, ceilalţi exegeţi.

….

Dacă la primul pas am privit textul ca un obiect format din cuvinte, lexeme, cu formă-morfologie, structuri sintactice, dacă am privit textul ca un obiect purtător de idei literare, dacă l-am privit ca un vehicul purtător de informaţie, ca un instrument de persuasiune apoi, dacă a fost privit ca o fotogramă a unei realităţi faţă de care trebuie să facem arheologie socio-culturală, un obiect cu straturi de cuvinte cu forme gramaticale, arii semantice, structuri literare şi retorice…. acum textul stă pentru alt text. Se descompune şi se recompune, transformîndu-se într-un alt text în urechile auditoriului.

Spre exemplu, lectura mea asupra textului din 1 Impăraţi 19 creează un alt text, schimbă peisajul şi personajul. Propun o lectură diferită, iar prin lectura diferită textul vechi în care Ilie este personajul pozitiv, care are o revelaţie pe munte, devine un text nou în care Ilie este personajul negativ, iar „revelaţia” este o „acoperire” de fapt.

Predicarea este importantă pentru reacţia Comunităţii Duhului, în faţa Textului Duhului, în contextul predicării în Duhul.

Ce fac cei care interpretează şi nu au amvonul? De aceea am numit acest pas „împărtăşirea”. Un text este mort, dacă este al tău şi rămîne în tine. Trebuie născut şi dăruit alcuiva, atunci poate trăi mai departe.

Dă textul ca mamă copilului, ca femeie mai în vîrstă celor tinere, ca enoriaş altui enoriaş, ca simplu credincios omului simplu…

Dă textul mai departe …