Este probabil a şaptea oară cînd fac o probă de Ramirez, cîteva modele mai cunoscute. Cînd spun probă, vorbesc de cel cam o oră de cîntat. Prima dată am pus mîna pe un Ramirez în Statele Unite. Apoi l-am descoperit şi într-un magazin din România.
Ce sînt chitarele Ramirez? Nu le putem desprinde de numele lui Segovia. Se spune că Segovia a intrat în atelierul lui Ramirez. A cîntat ceva timp la unul dintre modelele foarte bune, apoi l-a pus în suport.
– Îţi place, l-a întrebat Ramirez?
– Da,
– Îl doreşti?
– Nu-mi pot eu permite un asemenea instrument..
– Atunci, ia-l … şi fă-l celebru!
Restul este deja istorie. Ce să mai spunem de Beatles şi de contribuţia lor la promovarea instrumentelor Ramirez?
Am cîntat destul de mult, ore întregi la fiecare dintre aceste superbe instrumente. Compoziţia este impecabilă. Finisajele trebuie lipsite de vreun reproş şi totuşi…
Cînd am ajuns în magazinul din ţara noastră… să nu-mi creadă ochilor. Am găsit că „făcut pentru Europa de Răsărit” este valabil şi la chitare.
Am pus mîna pe 3 (trei) Ramirez-uri ratate. Lacul dat aiurea, cheile (incredibil) montate aiurea. Inadmisibil.
Am întrebat dacă se lasă ceva la preţ. Nimic că „nu afectează sunetul” (sic!). Aşa s-a spus de la „fabrică”.
Eh, şi, dacă tot veni vorba de sunet. Profesorul meu de chitară Mihai Babii are un Ramirez, prietenul meu Iulian Sfatcu, ginerele lui Mihai Babii, are, de asemenea, un Ramirez.
Le-am ascultat în Chicago, dar acum, recentissime, am ascultat patru Ramirez-uri (4E, 2E, R2) de faţă cu Mihai Babii însuşi şi cu prof. Sabău, profesorul care predă chitară clasică la Universitatea Emanuel.
Am fost trei persoane care au pus mîna pe sute de chitare, eu, cel mai puţin experimentat. Cu toţii am văzut Ramirezuri vechi şi noile Ramirezuri de concert sau de student. Ceva s-a întîmplat cu sunetul. Nu-l depăşeşte deloc pe cel al unui Regun bine făcut. Este o cădere dramatică de la acel sunet unic, pe care ni-l amintim cu toţii la vechile Ramirezuri şi sunetul şi, iată mai nou, finisajele din ultima perioadă.
Regunul pare o copie Ramirez, dar nu este. Are, într-adevăr, eclisa mai lată, are compoziţie asemănătoare cu unele modele Ramirez (palisandru, cedru pe faţă), dar barele de pe spatele plăcii de rezonanţă sînt cu totul diferite, plus alte detalii, la care voi reveni în comentarii, dacă este nevoie. Sunetul celor două chitare este aproape identic.
L-am văzut pe Mihai Babii tresărind, după ce a făcut comparaţia.
Ce s-a întîmplat de fapt? Nu vreau să sugerez deloc faptul că Regunul şi Ramirezul ar fi egale. La preţ nu sînt! :). Ramirezul a abordat o strategie care o conduce spre pierderea bunului nume pe care l-a cîştigat prin Segovia. A renunţat la micuţul atelier de familie în favoarea unei mici făbricuţe în care muncesc ucenici, muncitori, foarte bine calificaţi, sigur, extrem de buni. De fapt asta au făcut mulţi dintre lutierii care şi-au cîştigat un bun nume în secolul trecut.
Se pierde astfel sunetul unic, dat de faptul că o chitară era ţinută în mînă de la un capăt la altul de un singur meşter. Cu alte cuvinte… producţia în serie. Comenzile au devenit atît de numeroase încît atelierul de familie s-a transformat în fabrică de serie.
Ce-i de făcut? Un Ramirez rămîne un Ramirez, sigur, aşa cum un Mercedes rămîne un Mercedes, dar Mercedesul Cobra nu mai este, era o maşină de care te plictiseai şi care nu se întîlnea cu mecanicul, dar… se produc altfel de Mercedesuri acum, o maşină la care îi cumperi în primul rînd sigla şi care poate fi înlocuită cu un Opel fără probleme.
Aş propune, dacă ar fi posibil, un concurs între Regun şi Ramirez R2, spre exemplu. „Buchetul” de sunet este comparabil. La volum, Ramirez cîştigă, la medii, unele modele, de asemenea, cîştigă, dar per total, dacă punem pe cîntar raportul calitate / preţ, Ramirezul pierde detaşat în faţa Regunului bine setat (aici ar trebui să lucreze Reginul mai bine, la setajul instrumentelor de top). Comparaţi 250 euro cu 1600-2000 euro.
Şi, dacă tot doriţi un instrument de top, atunci mai bine mai puneţi ceva bani şi luaţi un instrument de lutier.
În concluzie… pentru cei care sînteţi dăruiţi de Dumnezeu cu bani, luaţi-vă un Mercedes,
este o cutie excelentă pentru un Ramirez, pentru cei mai săraci, aşa ca noi, vom folosi drept toc pentru un Regun un modest Opel … Insignia de preferinţă 🙂
UPDATE COMENTARIU GS
o observatie, segovia nu a intrat in atelierul lui Jose Ramirez I de a probat (si primit chitara pe care vroia sa o inchirieze) ci in atelierul lui Manuel Ramirez, fratele lui Jose. povestea celor doi este oarecum legenda. dupa ce a fost instruit de fratele mai mare, Manuel s a inteles cu acesta sa deschida o filiala la Paris in schimb a deschis un atelier pe aceasi strada “undeva mai sus”! de atunci se zice ca nu au mai vb unul cu altul. Manuel Ramirez a adoptat in lutierie “modelul torres” in comparatie cu Jose care a ramas la metode mai traditionale (traditionale pentru acea vreme). atelierul ramirez de acum isi asuma o traditie care nu este a lor, Santos Hernandez (cel care a realizat chitara data in dar lui Segovia), Enrique Garcia(maestrul lui Francisco Simplicio), Modesto Borreguero (a avut “elevi” pe Manuel Hernandez si Vitoriano Aguado), Domingo Esteso (intemeietorul dinastiei Conde) si altii nu au lucrat pentru jose R, ei s au format in atelierul lui Manuel R si apoi in atelierele sub nume propriu au modelat lutieria asa cum o stim azi inclusiv prin discipolii pe care i au lasat.
perioada lui Jose ramirez III este considerata cea mai de succes a atelierului, cam in acea vreme s a u format si lucrat acolo Contreras, Bernabe, Manuel Rodriguez, Felix Manzanero.. Segovia dupa accidentul cu Hauserul a vrut alta chitara si a apelat la atelierul Jose ramirez, prima chitara se zice ca a fost construita de Contreras ultima de Jose Ramirez IV.
de obicei prin magazine sunt chitare de fabrica pe care atelierul le comanda si isi pune eticheta pe ele. e o practica “la moda” cu atelerele cunoscute din spania. scump si prost dar cu nume frumos!
mai jos o fotografie din fata atelierului Manuel Ramirez (cel cu mana in buzunar si halat alb).
Marius Cruceru 
Nu sm pasiune nici pentru chitare, nici pentru maşini, insa nu pot să nu apreciez legaturile intre cele doua domenii. Probabil asa se explica capacitatea dvs. de a crea atat de usor, conexiunile la atat de mare distanta.
Excelenta prezentare, aproape ca m-ati convins sa iau un Regun.
Asa se spune?
Mulţumesc de apreciere,
mult prea graţioasă.
Nu, m-am deprins să îmi exersez creativitatea. Creativitatea se dezvoltă prin interes în difereite domenii,
azi am învăţat despre porumbei.
Comparatia este o nedreptate facuta Ramirez-ului.
Nu puteti pune pe acelasi plan o chitara la care se inclina gatul dupa un an de cantat cu o marca atat de recunoscuta.
Marcă cunoscută.. marcă cunoscută, cu defecte de fabricaţie care nu-şi merită banii.
Ramirezul a decăzut.
Regunul creşte,
am un Regun de doi ani, se comportă impecabil.
nici o îndoire, nimic
Salut Marcele,
I completely agree with your assessment as you talk about the new direction of luthiery in the Ramirez shop (it is a actually a full-fledged mass-production factory). The quality of the new Ramirez guitars have drastically gone down. I think that purchasing a $2,000 Ramirez student model is a bit of a waste of money. The sound quality of these guitars do not justify the price. The same sound quality could be found in the Cordoba guitars sold for about $500 and, as I am happy to hear, in the Regun guitars.
The vintage Ramirez 1A gutiars of the 60’s and early 70’s, well, that’s a different story. In my subjective opinion nothing touches them. The power and the lyric voice of their high E string and the overall harmonic content has not been replicated by any other luthier until now (at least, not one that I have met). I have played a Malapanis guitar for some 10 years but in the last 2 years I acquired two 1972 Ramirez guitars that are simply amazing and record wonderfully.
I always advice my students who are in the market for a classical guitar to either buy a $500 guitar or wait for several years, save their cash and purchase the best instrument they can purchase for $4,500 and up. Although I understand how difficult it is to let go of such a large amount of money for a classical guitar, I think that the middle ground of classical guitars can be a frustrating waist of money.
Cheers,
Tavi
TAvi, în primul rînd felicitări pentru ce am auzit pe pagina ta,
EXCELENT e
este o descoperire.
Bravo.
da, ai mare dreptate în ce spui,
gîndesc exact la fel,
poate, dacă vii în România, încercăm împreună nişte chitare, ce spui?
PS,
numele meu este MARIUS 🙂
Draga frate Marius,
Imi pare rau ca v-am macelarit numele; ar fi trebuit sa fiu un pic mai atent. Abia astept sa incercam niste chitari cand vin acasa data viitoare.
Sa auzim de bine.
Tavi
Nu-i nicio problema cu numele.
Da, spune-mi cînd ajungi în Romania şi facem o probă de chitare. Chitare şi coarde este corect în limba română, dar cred că şi chitări şi corzi vor face carieră ca dublete 🙂
Te aşteptăm!
Salut Marcele,
I completely agree with your assessment as you talk about the new direction of luthiery in the Ramirez shop (it is a actually a full-fledged mass-production factory). The quality of the new Ramirez guitars have drastically gone down. I think that purchasing a $2,000 Ramirez student model is a bit of a waste of money. The sound quality of these guitars do not justify the price. The same sound quality could be found in the Cordoba guitars sold for about $500 and, as I am happy to hear, in the Regun guitars.
The vintage Ramirez 1A gutiars of the 60′s and early 70′s, well, that’s a different story. In my subjective opinion nothing touches them. The power and the lyric voice of their high E string and the overall harmonic content has not been replicated by any other luthier until now (at least, not one that I have met). I have played a Malapanis guitar for some 10 years but in the last 2 years I acquired two 1972 Ramirez guitars that are simply amazing and record wonderfully.
I always advice my students who are in the market for a classical guitar to either buy a $500 guitar or wait for several years, save their cash and purchase the best instrument they can purchase for $4,500 and up. Although I understand how difficult it is to let go of such a large amount of money for a classical guitar, I think that the middle ground of classical guitars can be a frustrating waste of money.
Cheers,
Tavi
o observatie, segovia nu a intrat in atelierul lui Jose Ramirez I de a probat (si primit chitara pe care vroia sa o inchirieze) ci in atelierul lui Manuel Ramirez, fratele lui Jose. povestea celor doi este oarecum legenda. dupa ce a fost instruit de fratele mai mare, Manuel s a inteles cu acesta sa deschida o filiala la Paris in schimb a deschis un atelier pe aceasi strada „undeva mai sus”! de atunci se zice ca nu au mai vb unul cu altul. Manuel Ramirez a adoptat in lutierie „modelul torres” in comparatie cu Jose care a ramas la metode mai traditionale (traditionale pentru acea vreme). atelierul ramirez de acum isi asuma o traditie care nu este a lor, Santos Hernandez (cel care a realizat chitara data in dar lui Segovia), Enrique Garcia(maestrul lui Francisco Simplicio), Modesto Borreguero (a avut „elevi” pe Manuel Hernandez si Vitoriano Aguado), Domingo Esteso (intemeietorul dinastiei Conde) si altii nu au lucrat pentru jose R, ei s au format in atelierul lui Manuel R si apoi in atelierele sub nume propriu au modelat lutieria asa cum o stim azi inclusiv prin discipolii pe care i au lasat.
perioada lui Jose ramirez III este considerata cea mai de succes a atelierului, cam in acea vreme s a u format si lucrat acolo Contreras, Bernabe, Manuel Rodriguez, Felix Manzanero.. Segovia dupa accidentul cu Hauserul a vrut alta chitara si a apelat la atelierul Jose ramirez, prima chitara se zice ca a fost construita de Contreras ultima de Jose Ramirez IV.
de obicei prin magazine sunt chitare de fabrica pe care atelierul le comanda si isi pune eticheta pe ele. e o practica „la moda” cu atelerele cunoscute din spania. scump si prost dar cu nume frumos!
mai jos o fotografie din fata atelierului Manuel Ramirez (cel cu mana in buzunar si halat alb).
Pot sa spun ca aveti perfecta dreptate , Regun-ul este o chitara exceptionala , dar asa cum zicea si maestrul Segovia :”Pentru o chitara foarte importante sunt umiditatea si temperatura camerei” . Si credeti-ma ca este foarte adevarat , am cantat o data pe Regun-ul meu (ziua lui este pe 31 august :)) 😉 ) intr-o incapere cu niste condtitii extreme si nu mi-a venit sa cred cat de prost se putea auzi , in schimb atunci cand am adus chitara intr-alta incapere cu conditii normale a revenit la sunetul ei sublim de chitara clasica .
Va multumesc ca faceti aceste dezbateri si prezentari interesante la unul dintre cele mai frumoase si complexe intrumente din lume .
Dumnezeu sa va binecuvanteze !!!!
Exact, eu am un aparat care măsoară tot timpul umiditatea, iar pentru instrumentele de lutier am hygrometru chiar şi în carcasă.
Pingback: Tavi Jinariu – un chitarist român, pricină de mîndrie | Marius Cruceru
Pingback: După oftaturi și hîțîituri Opelul și-a dat obștescul sfîrșit – “Opel your eyes” 5 | Marius Cruceru