„Dincolo de ceea ce se vede”… Şelimbăr

La trainingul rezidenţilor şi studenţilor medicinişti voi vorbi despre

1. Ce nu merită sacrificat pentru carieră?

2. Viaţa privată (personală, spirituală, intimă) – viaţă publică, profesie şi familie în viaţa tînărului profesionist (din domeniul medical).

                   A  V-a  Conferinţa de Training pentru Studenţii Medicinişti şi Tinerii Medici Creştini din Balcani

 

”DINCOLO DE CEEA CE SE VEDE”

ŞELIMBĂR-SIBIU,

6-8 mai 2011


 

Trăim intr-o societate plină de provocări, bune şi rele, ambiţioase sau neinsemnate, sutem chiar asaltaţi de ceea ce ni se prezintă prin mass-media, de fluxul de informaţii pe care trebuie sa le asimilăm, de oamenii alături de care trăim, şi astfel suntem zilnic provocaţi să luăm decizii care inevitabil ne vor conduce spre un destin, pentru că alegerile ne definesc.

Dar cum vom putea să luăm deciziile cele mai inţelepte, cum vom putea alege ceea ce e cel mai bine?

Te invităm cu căldură sa fii alături de noi la această conferinţă, in care ne dorim să privim impreună spre esenţa lucrurilor,  să descoperim ceea ce se află dincolo de aparenţe, dincolo de ceea ce se vede, şi astfel sa trăim o viaţă de biruinţă, o viaţa frumoasă si sfantă  pentru Creatorul nostru.

SEMINARII

1.Familia şi cariera  -soţ/soţie-medic

Dr.Ileana Radu-Timişoara

2.Manifestarile psihiatrice ale tinerilor,

in contextul contemporan

Dr.Roxana Tudorache- Timişoara

3.Voluntariat şi relaţiile cu alte O.N.G.-uri

Dr.Ligia Burta- FMF Oradea

4.Managementul unui grup local

Dr. Adina Blănaru- Cluj

5.Managementul banilor

Economist Mitras Dudaş-Cluj

6.Public speaking

Ana Tripon şi Flaviu Bodea-Studenţi UMF Cluj

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Conferinte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la „Dincolo de ceea ce se vede”… Şelimbăr

  1. frandes dorin zice:

    Excelent. Păcat de foarte slaba publicitate a iniţiativei. Astfel de organizări ar trebui sa se desfăşoare în toate domeniile Ar putea fi valorificată experienţa ediţiilor anterioare. De asemenea ar meritai urmărit impactul, peste timp a sesiunilor precedente

    • Marius David zice:

      ce să facem…, asta este, învăţăm din mers.
      Da, sesiunile precedente..
      în urmă cu 10 ani am fost la Braşov prima dată la o asemenea întîlnire, apoi la tîrgu mureş, trei ani la rînd.
      foarte eficient.
      Îmi place grupul medicilor şi al studenţilor la medicină.
      fac o lucrare excelenta,
      sînt cel mai unit grup de breaslă

  2. kushter zice:

    Aș dori foarte mult să fiu prezent! Vă mulțumesc mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.