Sînt pasionat de fotografie. Am stat zilele trecute vreo trei ore cu prietenul meu (Sderbach, îl ştiţi, cel cu Cartenstein…) discutînd despre concurenţa Nikon – Canon, despre fotografie…
L-am redescoperit împreună pe Ansel Adams, un geniu al fotografiei alb-negru.
Are o fotografie celebră.
Este realizată în Yosemite Park (Sînt norocos, am fost acolo… nu sînt de acord cu unul dintre comentatorii mei, CNI, că Dumnezeu va lua ceva de pe pămînt şi va duce în Noua Creaţie, dar sînt cîteva locuri pe pămînt după care voi duce dor… ).
Poza este realizată cu un filtru special… ghiciţi ce filtru a pus omul, dar poziţia lunii, lumina….. Extraordinar.
Au încercat mai mulţi fotografi să reproducă fotografia. Cu mijloace moderne, lentile, satelit, GPS, să găsească aceleaşi unghiuri, cu matematică, cu tot… N-au mai reuşit.
Iată fotografia cu pricina.
Se numeşte Moon and Half Dome şi este realizată în 1960.
Iată ce spune Ansel despre această fotografie:
„As soon as I saw the moon coming up by Half Dome I had visualized the image. …I have photographed Half Dome innumerable times, but it is never the same Half Dome, never the same light or the same mood. …Half Dome is a great mountain with endless variations of lighting and sky situations and seasonal characteristics; the many images I have made reflect my varied creative responses to this remarkable granite monolith.”
Nu-i aşa şi în viaţă?
………………………………..
Nu mai fotografiem niciodată aceeaşi persoană, acelaşi rîu, vorba lui Heraclit din Efes, niciodată aceeaşi stîncă. Este alta cu fiecare clipă…
Hm, poza este o mortăciune … şi fotografiile mele şi ale tale, sîntem tot noi, dar morţi. Suprafaţa aceea de piele este demult îngropată. Poza este o mumie, învelită în lac, pietrificată în zîmbet sau încruntare.
Sîntem îngropaţi în hîrtie, de mai multe ori, de mii de ori, unii se îngroapă clipe după clipe de zeci de mii de ori.
Am văzut o fostă glorie a scenei privindu-şi fotografiile cu diferitele roluri în care a fost distribuită pe scena operei ieşene. Atunci am înţeles ce înseamnă să îţi plîngi tinereţile… să îţi plîngi propria moarte. Să-ţi contempli cu ochii uscaţi „cadavrul” cu obrajii roşii şi buzele cărnoase, cadavrul „de atunci”.
O femeie cu nepoţi strigînd prin curte uitîndu-se la propriul chip din anii fertilităţii…. Aceea este tristeţea…
Nu ne vom întoarce niciodată, dar niciodată la ceea ce vom fi fost într-o veche fotografie.
Niciodată…
Viaţa înainte de 1789…
Întotdeauna…
Întotdeauna omul a încercat să se îngroape pe sine pe ziduri, cu ulei, pe pînză, cu cerneluri, pe hîrtie…. dar dura…
Procesul dura atît cît să treacă imaginea prin pictor, „prin ochii” unui „viu”.
Pictorul era „specialistul”, cel cu privirile antrenate, aşa cum în vremurile vechi scriitorul era scriitor.
Acum..
„This life’s dim windows of the soul
Distorts the heavens from pole to pole
And leads you to believe a lie
When you see with, not through, the eye.” –
– William Blake„
Acum oricine îşi ia o „săpunieră”, un aparat de fotografiat de buzunar sau un telefon mobil cu cameră de 1 mega şi creează „cadavre”… zîmbete de sticlă. Peste tot, oricînd, oricui.
Orice incompetent în imagine, unghiuri şi lumină poate vedea cu ochii şi împietri imagiea pentru a o risipi altora.
Este la fel ca atunci cînd cineva vorbeşte şi scuipă din gură.
Ne „scuipăm” cu imagini aşa cum le-am văzut NOI.
………………………………………….
Nu tot aşa este şi cu blogurile?
Cărţile de altă dată, dinainte de 10 noiembrie 1983, dinainte de apariţia falselor ferestre (Windows), de fapt… sînt ziduri…
Cărţile acelea erau ca picturile de altă dată. Erau scrise de cel care ştia să stăpînească metafora (Aristotel, Poetica, Cel mai mare lucru este să devii stăpîn al metaforei) şi să îmblînzească cuvintele.
Acum… la fel cum oricine poate avea o „săpunieră”, fiecare dintre noi avem bloguri.
pentru „a ne îngropa” sub ecranul de sticlă gîndurile…
Le vom citi într-o bună zi precum bătrîna actriţă….
Imaginea … înainte de 1789 trecea prin ochii pictorului şi pe sub penelul lui din păr de porc (urme ale unei mortăciuni)… acum trece prin obiective, printr-o maşină, printr-o mortăciune de sticlă.
Cuvîntul… înainte de 1983 trecea prin pana scriitorului, pană din păsărea care şi-a făcut utilă rămăşiţa… acum trece prin tastatură, printr-o altă mortăciune, de plastic….
Imaginea şi Cuvîntul s-au „democratizat”, sînt la îndemîna tuturor.
Eu sînt un mic fotograf, eu sînt un mic scriitor… mic, mici, adică mărunţi, dar muuuuulţi…..
cu „săpunierele” şi tastaturile noastre l-am detronat pe Exupery şi Adams….
E bine, e rău?
Continui să scriu pe o tastatură de plastic şi continui să privesc lumea prin lentila mea pătrată a unei „săpuniere” pînă ce pupila mi-a devenit pătrată. …
Pictori şi pozari…
Scriitori şi bloggeri…
Cînd o să mă fac mare, mă fac pictor,
Cînd o să lepăd cele copilăreşti, mă fac scriitor…
Marius Cruceru 
Nota 10 cu tot tacâmul…impresionant articol.
Mă gândeam şi eu la ce spuneţi dumneavoastră.
Toţi ne facem bloguri, ne dăm cu părerea şi învăţăm pe alţii ce să facă.
Uneori ne suntem proprii învăţători.
Biblia afirmă, că în vremurile din urmă, se vor ridica mulţi învăţători…mi-e teamă uneori să mă mai ating de plasticul acesta ce se numeşte tastatură…mi-e teamă de cuvintele mele…mi-e teamă de răutatea din mine…
În altă ordine de idei…la ce concluzie aţi ajuns? Nikon sau Canon?
Fratele meu foloseşte un Nikon D5000 cu obiectiv Sigma 75-200 şi un obiectiv Nikon 18-55, bliţ Nikon SB-600, grip, trepied. Mai doreşte să-ţi cumpere un obiectiv 18-70 paremi-se…
Sunt prea multe detalii pentru mine…mă înnebuneşte câteodată.
E extrem de pasionat de fotografie, din primăvară îl voi ajuta să publice fotografiile.
Cei care folosesc „săpuniere” nu au măcar o vagă idee ce înseamnă fotografia…şi eu credeam că e uşor să faci fotografii, de fapt făceam poze…
Fratele meu mi-a demonstrat cât de mult greşeam…
Mulţumesc!
Eu merg pe Nikon, tocmai mi-am dat Canonul.
Eu am făcut şi poze şi fotografii. Mii de poze, vreo trei fotografii. Cele mai frumoase… sînt cele cu familia.
cele mai urîte sînt cele de tipul YOLA ŞI YOCU (voicu bojan copyright)
yo la mare, yo la spania, yo cu mercedesu, yo cu puşca..
Şi yo ce am spus? :))
1. Filtru infraroșu sau ceva cald pentru cer. Pare a avea un degrade, cred că înclin înspre a doua variantă.
2. Nu știu dacă i-am detronat pe maeștri, cred că doar i-am vârât în cufărul prăfuit al istoriei. Ține de noi să le propovaduim operele. 🙂
Democratizarea Imaginii și a Cuvântului e bună pentru că facilitează drumul dintre intenție și expresie pentru toată lumea. E rea din același motiv.
Am gustat din fructul cândva oprit și ne-a plăcut, ne-am revendicat dreptul de a ne exprima slobod.
Cred că nu s-au schimbat multe, de fapt. Cei mai talentați și ambițioși vor fi oricum apreciați dacă merită. Atât doar că acum avem mai puțină răbdare și mai mult zgomot de fond, dar asta ține de antrenamentul opțiunilor literare și vizuale, lăsând loc liber unei căutări de îndrumători competenți.
mulţumim, Midnight… cred că… l-ai ghicit… undeva este descrierea în detaliu a întregului proces de fotografiere pentru această imagine.
pentru cei care vor sa invete foto recomand cartile lui: The camera, The negative, The print.
mai jos un documentar cu Ansel Adams facut de BBC dintr o serie numita Masters of Photography, channel ul de tube rangefindergeneral are postate mai multe episoade (Henry Cartier Bresson, Diane Arbus, Bill Brandt si altii)
Excelent, mulţumim, luni mă uit pe îndelete!
Daca tot s-au amintit cartile lui Adams, iata niste linkuri:
Dă clic pentru a accesa Ansel%20Adams%20-%20The%20Camera.pdf
Dă clic pentru a accesa Ansel%20Adams%20-%20The%20Negative.pdf
Si ultimul: http://ifile.it/dmgo1pv/Ansel%20Adams%20-%20The%20Print.pdf
Ansel Adams a fost un geniu al fotografiei, iar parcul National Yosemite este o gradina plina de bijuterii. Half Dome, El Capitan sunt cele mai cunoscute so fotografiate dar atunci cand mergi si stai acolo zile in si so bati parcul cu piciorul de dimineata si pana seara nu poti decat sa canti „Ce mare esti!”, pentru ca maretia Creatorului si frumusetea Lui le intalnesti la fiecare pas. Este unul dintre locurile in care Dumnezeu a decis sa faca risipa de frumusete. Oricine ai fi cititorule dace ajungi in America fii sigur ca nu treci pe langa Yosemite Park. Si daca intri in Tennya Lodge o sa gasesti sequia de vanzare la 8 $ bucata. Eu mi-am adus 3. Azi unul are peste 1 m, iar ceilalti 2 in jur de 40 cm.
Sunt frumosi si-mi aminteste de park in fiecare zi!
Din fericire … am fost in Yosemite, a fost unul dintre cele mai agitate, dar frumoase concedii cu Natalia.
Dar… n-am reuşit să facem nicio poză.
poate că este mai bine ..
ieşeau genul de poze (cum spune Voicu) YOLA şi YOCU
yo la Yosemite
yo cu Grand Canionu!
Oricum nu vei trăi să vezi Sequoia foarte înalt.
Eu nu-i voi vedea prea inalti, dar am vazut cum pot. Avem si noi 3 in Oradea, in curtea scolii nr 14. Cine vrea poate sa-i admire.
P.S. Cei trei arbori din curtea scolii nr 14 au in jur de 100 ani. Asta pentru cei interesati.
bine de ştiut, mîine vom trece pe lîngă ei