Noe şi preajma de sunete – guest post dr. Dorin Frandeş

Monumentalul artefact din lemn cunoscut sub denumirea de „Arca lui Noe” a fost, în principal un adăpost temporar, pentru acei oameni şi animale care au fost „selectate” de către Dumnezeu pentru a supravieţui potopului şi de a deveni strămoşii umanităţii şi regnului animal contemporan. Construirea ei este rezultatul primei delegări relatate pe care Creatorul o face omului în vederea realizării unei construcţii atât de importante ca dimensiune[1] dar mai ales ca funcţie. Conform acesteia Noe şi ajutoarele lui au reuşit, prin ascultare, să aducă construcţia la forma şi dimensiunile poruncite. Departe de orice apă, de mare sau lac, în mijlocul unui teritoriu de pe care, pe o rază imensă, lemnul a fost transformat în scânduri şi pus în lucrare, la sfârşirea construcţiei, se înălţa, ceva făcut de mâna omului. Acel ceva avea dimensiuni colosale, chiar şi pentru zilele noastre.

Sonotopul care a dominat perioada de construire şi spaţiul în care a fost construită Arca poate fi identificat şi asemuit cu un sonotop specific prelucrării lemnului.

Un astfel de sonotop este tipic fie pentru tăietorii de lemne, fie pentru cei care prelucrează lemnul transformându-l în prefabricate, ori a celor care-l pun în operă, dulgheri sau tâmplari.

Pentru toate aceste sonotopuri sunetul specific şi dominant este cel emis de acţiunea omului asupra lemnului, prin frecare, sau lovire. Este acelaşi sonotop care L-a înconjurat pe Isus în perioada prunciei, ca membru al familiei unui tâmplar şi tinereţea Sa, timp care El însuşi a practicat această meserie. Sunetele de lemn lovit Iau fost şi preludiu sonor la momentele finale ale împlinirii menirii Sale pe Pământ. Probabil că în amintirea acestor momente biserica răsăriteană a păstrat sunetul de lemn lovit în practicarea „cântului de toacă”.


[1] Nu după multă vreme urmaşii fiilor lui Noe iniţiază din proprie iniţiativă o construcţie megalitică „Turnul Babel” demers care a avut „efect” contr construirii Arcei. Arca a asigurat supravieţuirea limbii în care dumnezeu a vorbit cu oamenii, singura limbă cunoscută şi utilizată pe pământ. Iniţierea construirii Turnului Babel L-a determinat pe Dumnezeu să pulverizeze unitatea limbii omeneşti, spulberând-o în nenumărate şi felurite limbi în aşa fel încât oamenii să nu se mai poată înţelege între ei.

Citeşte întreg documentul în PDF AICI.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, guest post, Muzica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

32 de răspunsuri la Noe şi preajma de sunete – guest post dr. Dorin Frandeş

  1. michael zice:

    fantastic! asa ce n`am mai auzit, dar e cat se poate de plauzibil sa fi fost asa.
    daca ma supar imi construiesc o sonoteca. mai ba nu, o sa am una din care n`o sa ies multa vreme!

  2. Pingback: Noe şi preajma de sunete – guest post dr. Dorin Frandeş (via Marius Cruceru) « Lorelei37's Weblog

  3. Maria Goron zice:

    Daca vrea cineva sa citeasca articolul: NOUA TOLERANTA SAU CRESTINISMUL SUB ATAC
    http://marianagoron.wordpress.com/2011/01/07/noua-toleranta-sau-crestinismul-sub-atac/

  4. SDM zice:

    ,,…Este acelaşi sonotop care L-a înconjurat pe Isus în perioada prunciei, ca membru al familiei unui tâmplar şi tinereţea Sa, timp care El însuşi a practicat această meserie. Sunetele de lemn lovit Iau fost şi preludiu sonor la momentele finale ale împlinirii menirii Sale pe Pământ…”
    A face lăgătura între sunetele produse la tăierea lemnului în timpul construcţiei arcei lui Noe, cu sunetele auzite de Domnul Isus în copilărie şi tinereţe, este o forţare şi cred că, în hermeneutică se numeşte spiritualizare. Spiritualizarea este atribuirea unui sens spiritual anumitor elemente, sau a căuta semnificaţii spirituale adânci peste tot.
    OK, dacă mergem pe linia guest-post, de ce nu am face asociere între sunetele atelierului de tâmplărie al lui Iosif, auzite de Domnul Iisus Hristos şi sunetele produse de lucrătorii lui Hiram când au tăiat cedrii din Liban necesari la zidirea Templului în vremea lui Solomon ?
    În interpretare se pot face asocieri, sau paralele, dar nu oriunde. Este nevoie de evidenţe foarte clare.
    Fortarea semnificaţiilor spre toate sensurile lor posibile, poate duce la exegeze eretice.
    Împreună cu spiritualizarea, în categoria abordărilor greşite, intră alegorizarea şi tipologizarea.
    Toate acestea sunt capcane extrem de atractive, cu un parfum spiritual intens, în care unii cad.
    Sau de ce nu … să argumenteze dr. Frandeş pe ce bază atribuie semnificaţii sprituale sunetelor amintite de dânsul, cel puţin sunetelor din Facerea.
    SDM

  5. Shadow zice:

    batem si noi toaca ….

  6. Emi Zarnescu zice:

    Salutare
    Ideea este destul de interesanta dintre sunetele cioplirii lemnului ptr corabie si cele care au marcat viata Domnului Isus… interesant…
    Insa una dintre problemele pe care le vad in acest material este ca autorul nu tine cont deloc de situatia toatal diferita a vietii pe pamant inainte de potop… si anume
    – nu exista relatia prada-pradator intre animale… toate erau ierbivore…
    – nu exista ploaie si alte „sunete” ale naturii asa cum le stim noi acum… clima era total diferita…
    – relatia om-animale era total diferita… si altele…
    a se verifica foarte antent primele capitole din Geneza…

    si apropo… dinozaurii pe unde erau? 🙂
    cu bine,

    • Marius David zice:

      Emi,
      salutare şi ţie, bine ai venit!
      Dragul meu,
      – relaţia pradă-prădător se instaurase deja după păcătuirea lui Adam. De acord?
      – de acord cu clima, dar sunetul picăturilor din condens, de pe flori, frunze, apoi primele ipcături de ploaie de la potop?
      – dinozaurii n-au încăput, sărmanii, o pereche ar fi ocupat o jumătate din corabie. Sorry!
      dacă aş fi fost în locul lui Dumnezeu i-aş fi dat lui Noe alte dimensiuni 🙂

      • Emi Zarnescu zice:

        Va salut si eu si va multumesc pentru raspuns
        urmaresc de ceva timp blogul – de cand am inceput sa bloguiesc si eu 🙂
        despre relatia animale prada-pradator – nu cred ca avem motive intemeiata sa credem ca aceasta s-a instaurat imediat dupa cadere – nu prea avem texte – consider ca potrivit Geneza 9, cand Dumnezeu ii schimba dieta lui Noe 🙂 – dandu-i carne sa manance – deoarece au avut loc schimbari climatice si atmosferice majore ale Terrei care nu mai permiteau dezvoltarea vegetatiei la acelasi nievel ca inainte- in aceste conditii – consider ca a aparut si relatia – prada-pradator … .
        – ce ne facem cu dinozaurii – daca ar fi fost carnivori, cred ca nu mai era nevoie de potop 🙂 – iar unii savanti cosidera ca acestia chiar erau vegetarieni.. 🙂
        cu bine, Emi Z.
        daca tot mi-ati raspuns, am postat azi un material pe blogul meu si mi-ar prinde bine o parere critica, daca aveti timp… multumesc

        • „Deranjul” in creatie s-a instaurat odata cu caderea omului, cand pamantul a fost blestemat. A curs pentru prima oara sange pe pamant cand niste animale au fost sacrificate pentru a se face din ele haine omului gol (frunzele nu erau de-ajuns). Din acest moment era posibil oricand uciderea (vezi si moartea lui Abel).

          Lipsa textelor nu implica lipsa evenimentelor. Ele sunt probabile.

          „daca ar fi fost carnivori, cred ca nu mai era nevoie de potop (dinozaurii)” – ba da, ar fi fost nevoie. Potopul nu a fost dat functie de vreo specie de animale. Semnificatia potopului transcende chiar evenimentul in sine, fiind un pretip pentru izbavirea pe care omul o poate avea in Cristos in conditiile judecatii iminente a lui Dumnezeu cu privire la omenire/pamant.

          Partea cu savantii e distractiva. Se descopera doua masele si degetul mare de la picior si savantii reusesc sa descrie cum a fost animalul, inclusiv culoarea pielii, ce a manca, cum se comporta in grup, cum alerga, se fac simulari pe calculator etc. In alta ordine de idei, nu cred ca ar trebui sa le aratam copiilor nostri poze cu dinozauri, chiar daca ei ar putea invata despre ei tocmai de la noi. 🙂

          Apoi, vom considera faptul ca nu stim cat anume din suprafata pamantului a fost populata de animale, dar probabil ca nu doar zona unde incepea sa se dezvolte omenirea. Care ar fi fost situatia in jungla masiva de nu stiu unde, nu stim. Texte nu avem fiindca Dumnezeu a urmarit un fir logic in Scriptura, care nu are de-a face cu evolutia biologica a speciilor de plate si animale (a nu se citi „evolutie” in sensul teoriei antiteiste promovate astazi in scoli).

          • Emi Z. zice:

            salutare
            de ce sa nu le aratam poze cu dinozauri copiilor nostri? ce ei nu fac parte din istoria noastra?
            mai bine le aratam si le dam varianta corecta a disparitiei lor prin potop decat sa ii lasam sa creada ceea ce da lumea… iar chestia cu potopul era legata de posibilitatea ca ei sa distruga rasa umana… dar este doar o presupunere… nimic serios..
            da.. legat de savanti – am spus mai mult in gluma – iti dai seama ca inteleg ca multe sunt trase de par – normal… mai au si ei nevoie de fonduri 🙂
            – apoi – da – accept o anumita varianta cu moartea – dupa cadere – dar nu accept varianta prada-pradator pentru hrana inainte de potop – ar insemna sa acceptam ca imediat dupa cadere omul a devenit ceea ce vedem astazi – nu .. ci a fost o regresie – legea entropiei – totul se degradeaza… pas cu pas.. nu dintr-o data
            cu bine,

        • Marius David zice:

          Mulţumesc de urmărire 🙂
          SE pare, din cîte spun savanţii, că avem şi dinozauri carnivori….
          nu ştiu dacă am timp acum în aceste zile fierbinţi de citit la tine, dar voi încerca,
          am aproape 400 de comentarii restante

      • Legat de dinozauri:
        – nu era nevoie sa fie duse in corabie animale mature fizic; ar fi putut intra in corabie dinozauri mici, pui de o oarecare varsta;
        – unii dinozauri au fost animale marine, nu era nevoie sa fie duse pe corabie; unii dinozauri puteau inota (desi nu stiu in ce masura ar fi putut supravietui)
        – se spune ca disparitia dinozaurilor ar fi contribuit la cresterea in marime a mamiferelor, ceea ce implica mai mult loc in arca fata de cum ne imaginam noi astazi.

        • dorin zice:

          Fratilor, va rog sa ma scuzati dar eram ferm convins ca voi declansa o discutie despre dimensiunea sonora a vietii. A celei din Biblie, existenta dar trecuta cu vederea, si a noastra a contemporanilor dintre care care facem parte, intre care traim cei care ne intitulam crestini, dar ca si comportament sonor nu ne deosebim decit foarte vag de restul lumii. Este desigur ziditoare elucidarea virstei si evident dimensiunii animalelor ingramadite de Dumnezeu in Arca, la fel ca si disputa legata de populatia Jurasic Park-ului. Nici eu nu inteleg de ce in Arca au avut loc si tintarii si capusele si viespile si scorpionii , la fel ca si toata tagma de reptile, majoritatea ucigatoare. Dar nu acesta a fost obiectul postarii. Referitor la sonotopul contemporan blogul este extrem de silentios, mai ales comparativ cu disputelete care ar avea loc „in direct” si prin viu grai. Este un pic de perversiune in maniera de dispute purtate in scris, in timp real, pe diversele portaluri.
          dorin

          • ianis zice:

            dorin

            Dincolo de controversele adiacente, mai zgomotoase decat te asteptai, as vrea sa te intreb:
            Crezi ca Noe era constient de sonosfera atat de bogata si incarcata, descrisa de tine?

            Banuiesc ca e nevoie de ceva inclinatii artistice pentru a constientiza lumea atat de fascinanta a sunetului, in detaliile descrise de tine.
            Ori nu stiu cat putem vorbi de arta, in sensul deplin, in conditiile epocii patriarhale/tribale (evident muzicienii, cel putin, erau atestati dinainte de Noe).

          • Marius David zice:

            Mulţumim de lămuriri, contează foarte mult intervenţia autorului spre împreună-lămurire!

  7. ianis zice:

    Probabil ca publicul tinta al acestei povestiri fie nu are acces la computer fie inca invata sa scrie.

    Oricum, o prezentare instructiva desi cam prozaica. Pacat ca nu mai am varsta 🙂

    • Marius David zice:

      da, Ianis, nu este pentru cei care au avut acces la marile biblioteci ale lumii ca tine, acest blog este de „popularizare a ştiinţei”, un fel de teleenciclopedia sau magazinul faţă de institutul de cercetări de la Măgurele sau Academia Română.

      Cînd te simţi ofensat de nivelul atît de scăzut al smeritelor noastre postări, ignorează-ne, pur şi … muove , pardon, simplu

      • ianis zice:

        Marius,
        stai linistit, nu m-am simtit nici ofensat de la ironia ta, nici atacat de expunerea falsei modestii. Unii, pur si simplu, nu putem da reset creierului si reboot in alt sistem de operare, pentru a putea citi critic o expunere.

        Nu prea vad ce alt public tinta, in afara de cel care invata povestiri biblice la masuta, ar putea sa discute serios despre dinozauri si corabia lui Noe, in acelasi context.
        Imi suna ca o scena de pe moviemistakes cand, intr-un film cu sabii si sageti, suna subit un telefon mobil sau, din senin, prin cadru trece un nene imbracat in pantalon bluejeans. Mamifere si dinozauri la un loc, tine de antologic.

        Uite doar cateva simple observatii:
        …pentru a supravieţui potopului şi de a deveni strămoşii umanităţii şi regnului animal contemporan…
        Unde erau marsupialele?
        Amfibienii, pestii, mamiferele marine tot din animalele navigatoare se trag?
        Insectele (fara cele disparute, ca specie) se spune ca ar fi intre sase si zece milioane de specii . N-ar mai ramane loc de nimic in corabie. Evident exista tentative de explicatii, ca cea de mai jos.

        În Arca se afla, sublimata la maxim, acea parte a
        omenirii si a creatiei animale pe care Dumnezeu a hotarât sa o pastreze ca genitori, stramosi pentru viitoarea populatie animala si umana a Pamântului.

        Gen 6:19 sa iei in corabie din tot ce traieste, din orice faptura (specie – NTR).
        Am auzit destule predici care incercau sa faca loc animalelor „sublimandu-le”. Astfel in corabie nu avem tigrii, leoparzi, lei sau pisici ci o pereche de felide; nu perechi de caini, lupi, vulpi, sacali ci o pereche de canide, samd. Cam greu cu insectele. Nimeni nu a reusit sa le catalogheze inca.
        Ma intreb, de asemenea, cum au ajuns la nava gastropodele terestre (doar vreo 90 000 de specii).

        Probabil ca Dumnezeu a operat „modificari de comportament” atât la animale cât si la oameni si nu
        numai la capitolul comportament sonor ci si în alte domenii cum ar fi cel al respiratiei, al olfactivului, sau al vazului (aerul necesar respiratiei, la fel ca si hrana, gestiunea dejectiilor, sau lumina au fost tot timpul asigurate probabil, în chip miraculos).

        Ca poveste pentru masuta suna fain, teologic nu prea are sustinere.

        Ideea cu sonosfera imi place, mi-a adus aminte de August Rush Dar aplicarea ei la povestirea biblica e destul de nefericita.

        Hai ca ma mut pe blogul lui Beni :P, pe sectiunea dedicata discutii despre creationism/evolutionism. Dar stau cu un ochi pe tine. Stiu ca nu te lasa inima sa nu oferi, din cand in cand, hrana spirituala si celor mai carcotasi ca mine

  8. dorin zice:

    Ianis
    Postarea in discutie face parte dintr-o pledoarie care nu are ca obiect disputa creationism/evolutionism. Am folosit episodul Noe din Biblie pentru ca ma adresez celor care chiar cred ca episodul a avut loc si ca, la un moment dat Dumnezeu, despre care cred ca exista si ca este in control permanenta a tot ceea ce a creat, a facut acea teribila eutanasie printre oameni si animale. Obiectul textului a fost acela de a pune in fata cititorului realitatea existentei unei dimensiuni extrem de neglijate a mediului in care traieste: cea sonora. Am folosit episodul Noe pentru a discuta ceva mai „organizat” despre preajma sonora in sensul introducerii unor dihotomii de tip sunete naturale, aleatoare/sunete organizate in limbaje, cu scop declarat comunicational, sunetele mediului ne viu / sunetele produse de vietati, evenimente sonore rarefiate (in mediul natural si cu nivel mediu scazut de intensitate generala/ evenimente sonore formind un continuum cu intensitate sonora mare in mediul artificial creat de om). Mai mult, am incercat sa introduc in „povestioara” mea efectele diferitelor tipuri de mediu asupra etologiei animale si a psihicului uman. In mod normal din Arca dupa mai bine de un an de vietuire in mijlocul tuturor productiilor sonore ale zoologiei contemporane cei 8 oameni ar fi trebuit sa fie cel putin hipoacuzici si cu inca citeva metehne psihice. Aici a intervenit salutar si miraculos probabil aceeasi putere care a permis ingramadirea si convietuirea tuturor componentelor lumii animale. As fi dorit sa rezulte din aceasta imaginare a sonorului din Arca faptul ca a fost o situatie exceptionala, rezolvata in chip miraculos.
    Faptul ca internetul si toata industria contemporana de captare, inmagazinare si proliferare a conservelor sonore nu este motivata decit in scopuri comerciale iar omenirea nu este in nici un fel pregatita sa gestioneze „sosul” tot mai consistent si mai insalubru de productii sonore in care este imersata si de producerea caruia se face „vinovata” merita un semnal de alarma.
    O alta atentionare pe care doream sa o fac este cea care invedereaza marginalizarea aproape totala a perceperii sunetelor naturii care in constinta omului ar trebui sa fie intr-un anumit echilibru cu sunetele intentionat sau neintentionat produse de om.
    Asa ca, daca doresti putem discuta in termenii materialisti (ca dintre ei provin si eu), dar sa discutam si „sa nu inchidem ochii” pentru ca sa nu vedem aceasta parte (sonora) a realitatii. De altfel, probabil ca ai observat, Dumnezeu nu ne-a dotat cu pleoape la urechi ca sa putem intrerupe relatia cu mediu cind dorim sau cind am obosit.
    dorin

    • ianis zice:

      Dorin
      Recunosc ca demersul tau e original si ar putea aduce un echilibru, in conditiile in care devenim tot mai vizuali, in dauna auditivului.
      As vrea sa fac o recomandare, raspunzand atentionarii din penultimul tau paragraf. E vorba de proiectul Solitudes al lui Dan Gibson, un pasionat si indragostit al sunetelor naturii. In cele peste 150 de albume poti auzi marea, muntele, raul, vantul, padurea, animalele, pasarile, insectele….descrierea e saraca.

      Aici este un radio online ce emite non-stop muzica lui Dan Gibson (dar si un procent mai mic din alte lucrari asemanatoare)

    • Marius David zice:

      mulţumim de lămuriri!

      • dorin zice:

        Ianis
        Multumesc pentru linkuri.
        Ceea ce am constatat din audierea respectivului post de radio si a unor lucrari ale compozitorului recomandat este faptul ca in creatiii sunt folosite, in mod foarte mestesugit si cu efecte pentru mine linistitoare, sunete provenind din natura. Este una dintre solutii, dar….. Omul se erijeaza in organizatorul suprem. Ori, sunetele naturii ar trebui doar ascultate, asa cum apar ele acolo unde apar, ar trebui sa avem linistea si timpul de a le baga in seama si poate chiar a le valora semantic. Ceea ce propune muzica pe care tocmai o ascult este inca niste timbre, culori de sunete intr-o orchestratie a omului. La fel au fost integrate in muzica si zgomote mai „neplacute” (intreg capitolul de percutie). Revin la diferenta majora dintre muzica si limbajele sonore ale omului( care reprezinta, in capul meu, partea „organizata” a sonotopului) si restul sunetelor. Discutia din care face parte fragmentul postat este legata de tendinta „ordonatoare” a omului in toate domeniile in urma careia, dupa numai „citeva imbunatatiri” au inceput desertificarile, poluarile de diverse tipuri, incalzirea globala si altele. In domeniul sonorului a aparut „muzica permanenta”: tot mai multa lume sta cu difuzoarele in urechi si, indiferent ce face, o perdea de sunete il izoleaza de mediul sonor de afara. Nici nu mai pun in discutie „ce asculta” si efectele nocive asupra sanatatii fizice si psihice ale noilor generatii. Hipoacuzia este deja constatata iar referitor la excesul de monotonie ritmica si armonica psihologii m-au avertizat ca functioneaza ca o bomba cu ceas. Din nefericire va „eploda” cu efecte devastatoare peste 5-10 ani. Intr-o astfel de lume in care sunetele toate sunt ordonate doar de om va lipsi elementul de contrast: sunetele organizate de Dumnezeu sau, pentru tine Ianis cele care apar conform legilor naturii. Cam asta incerc sa sustin si sa argumentez apelind la cartile din Biblie.

        • ianis zice:

          Dorin
          Dan Gibson are si albume doar cu cu sunete de natura, fara nimic antropic (daca doresti, iti pot face o lista). Poti gasi o inregistrare cu o furtuna pe lac, animale nocturne, vant intr-o padure, etc. Adevarate desfatari pentru cine are urechi de auzit.
          Apropo de partea organizata a sonotipului, ce parere ai de asa numita muzica de butoaie, promovata la noi de formatii gen Sistem?

          Marius,
          wikipedia a devenit o enciclopedie de bun simt si deja s-a integrat in cotidian, alaturi de google. E adevarat ca subiectele nu sunt tratate la nivel academic dar articolele ofera linkuri destul de bune.

          • dorin zice:

            Ianis
            Observ ca incepem sa vorbim aceasi „limba” si ma bucur. Ceea ce face Sistem este acelasi lucru dar mai putin subtil pe care-l fac de mii de ani formatile populatiilor indochineze numite acolo GAMELAN si care, mai putin mediatizat, ce-i drept, isi exprima parerile prin asamblarea dupa niste legi cunoscute doar de ei, a loviturilor in tot feluri de corpuri elastice care produc cele mai variate sunete. Deci cam asta face omul, organizeaza sunete de diferite inaltimi, durate, intensitati si timbre. Revin la „obsesia mea” ar trebui sa ascultam SI productia sonora a Altui Organizator de sunete. Poate are si El ceva de comunicat.

          • Marius David zice:

            eu am descoperit in anumite domenii greşeli incredibile, între timp s-au corectat, este adevărat, mă refer la Augustin, unde ştiu cît de cît.
            Acum este mai decent şi totuşi.. nu admit citarea wickedpediei de către studenţi în eseuri.

  9. carmen zice:

    Poate comentariul meu o sa para putin … deplasat, dar nu ma pot abtine sa nu-l scriu.
    Sotul meu traieste in Dakota de Sud, stat recunoscut ca fiind statul rezervatiilor indienilor dakota, lakota si oglala.
    Am fost la foarte multe pow wow uri indiene (sarbatori ale cantecului, dansului, costumelor si drummerilor indieni). O data un indian pe nume Two Hawks mi-a spus: „Femeie, vorbesti mult cu Dumnezeul tau, dar ceea ce trebuie sa faci este SA INVETI SA IL ASCULTI!”

    A fost o lectie greu de uitat! 🙂

  10. Pingback: O beţie zdravănă de sîntu Ion şi despre Noe şi preajma lui de sunete « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.