Înregistrare proastă: „Bine e în Domnul!” cu alăuta şi harfa

…lăudaţi-L cu alăuta şi arfa!

Psalm 150:3

Ceea ce urmează mai jos este o înregistrare proastă a unei cîntări destul de cunoscute în mediul evanghelic. Este o înregistrare proastă la care ţin foarte mult. De ce? Voi motiva imediat.

Iată versurile:

1. Cand am pacea Domnului in inima
Poate veni orice vifor
Inima mea si-atunci tot asa va canta
Bine e, bine e in Domnul.

Refren:
Bine e, bine e în Domnul,
Bine e, bine e în Domnul!

2. Când Satana-mi stă-n cale să mă-nfrice,
Acest cuvânt mă mângâie:
Isus a sfârşit toate pentru mine-a murit;
Sunt curat prin a Lui sfant sange

Refren:
Bine e, bine e în Domnul,
Bine e, bine e în Domnul!

3. Sarcina păcatului El a purtat,
El mi-a uşurat sufletul;
Pe cruce pentru mine a sângerat,
Sufletul meu laude pe Domnul!

Refren:
Bine e, bine e în Domnul,
Bine e, bine e în Domnul!

4. Acuma-n Hristos trăiesc şi pentru El.
Cuvântul Lui mă conduce
In El am pace, prin El sunt eu liber,
în Domnul am odihnă dulce !

Refren:
Bine e, bine e în Domnul,
Bine e, bine e în Domnul!

Sursa

Vezi şi AICI.

Am cîntat această bucată de Revelion 2009-2010. Sora mea tocmai născuse o fetiţă. Abia primise diagnosticul bănuit deja: sindromul Down. Vestea a căzut ca un trăznet şi nu s-a oprit furtuna aici.

Am mers să pe-trecem (greu spus, rău termen pentru ce s-a întîmplat de fapt) Revelionul împreună şi să ne încurajăm unii pe alţii. Ştiam foarte bine ce înseamnă sindromul Down pentru că în familia noastră mare (mama născută într-o familie cu 12 copii, din care au trăit 9, soţia mea dintr-o familie cu 10 copii, mama ei dintr-o familie cu 8 copii etc., familii obişnuite de „pocăiţi” pe vremea aceea… ) mai avem un caz.

Am început să cîntăm fără pregătire şi avertizare, fără cuvinte, după cum se vede. Fiul nostru Naum ne-a filmat mai mult în joacă. Am ezitat, am greşit la un moment dat, dar, după ce am oprit instrumentele, ne-am oprit şi din alergarea gîndului şi ne-am aşezat şi din lipsa de pace. A fost un moment extraordinar, pe care nu îl vom uita ca familie niciodată, a contat mai mult decît cuvintele de predică de la binecuvîntarea copilului.

Această cîntare a rămas ca o amprentă pentru restul anului şi în greutăţile care au urmat şi vor urma. Rămîne cîntarea, care la rîndul ei are un istoric extraordinar (ni-l spune cineva, fără legende şi improvizaţii?): poate să vină orice vifor, Bine e, bine e în Domnul!

Un copil cu sindromul Down este o cruce grea, dar există o binecuvîntare ascunsă în fiecare cruce.

Sora mea m-a întrebat:

Cum să îi punem numele acum? Înainte de a descoperi că are sindromul Down am fi dorit să îi punem numele Sofia (Înţelepciune), dar acum…

Tot aşa, i-am răspuns, Sofia, s-ar putea să fie ironic numele pentru unii, dar este Înţelepciunea lui Dumnezeu care a ales aşa şi prin aceasta nu faceţi altceva decît să Îl onoraţi pe El.

PS.

Acum Sofia are o nouă încercare, are un tip de crize pe care nu le identifică niciun medic şi nu se poate face un diagnostic. Există cineva care cunoaşte un neurolog bun în ţara asta?

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Chitara, lacrima din colțul ochiului, Lauta, Oameni, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Înregistrare proastă: „Bine e în Domnul!” cu alăuta şi harfa

  1. LaviniaM zice:

    Cat de bine va inteleg… Am trecut si eu prin ceva similar cand eram insarcinata cu cel de-al doilea copil – s-a ridicat suspicinea de hidrocefalie congenitala la pruncul nenascut si… mi s-a recomandat avortul „terapeutic”. Am refuzat.
    Slava Domnului, copilul e sanatos!

    V-as recomanda pe d-na prof. Benga de la Clinica de Neurologie Infantila din Cluj (asta in cazul in care n-ati fost deja pe acolo…)

    Domnul sa o intareasca pe mama Sofiei!

  2. Liliana Corbu zice:

    Exista in Bucuresti D-na DR. CULCER din spitalul Municipal Bucuresti – renumit medic pediatru incercati sa luati legatura cu ea. Nu refuza pe nimeni Niciodata. Are in „subordinea” ei f. multi medici buni. (a salvat si ajutat f multi copii ) Ea va poate recomanda cei mai buni specialisti. Dumnezeu sa va ajute!

  3. naomi zice:

    Sofia e un copil tare frumusel, este usor de iubit. Sa dea Domnul sa gasiti doctorul potrivit. Eu cred ca Dumnezeu inca mai poate face minuni si daca a vindecat cancerul poate sa o vindece si pe Sofia. Eu am sa ma rog pentu ea si familia ei.
    Cu drag
    Naomi

  4. Alex zice:

    Să vă ţină Domnul întru paza Sa pe toţi! Iar părinţii micuţei să aibă puterea de a duce această cruce grea!
    Doamne ajută!

  5. Adrian R. zice:

    Va recomand un specialist exceptional, respectiv Dr. Voica Foisoreanu (Tirgu-Mures).
    Este profesor universitar si sefa clinicii de neuro-psihiatrie infantila.

  6. LaviniaM zice:

    Sa inteleg ca ati fost la specialist si diagnosticul a fost sd. West? Imi pare rau…
    V-as fi dat mai multe detalii in legatura cu acest sd., dar fiind un spatiu public, mi-a fost teama sa nu gresesc. Oricum, cred ca gasiti si pe net o gramada de articole de specailalitate din care va puteti informa. Daca aveti nelamuriri si va pot ajuta, va stau la dispozitie, aici sau pe privat.

  7. Pingback: VIGABATRIN(SABRIL) – anunţ umanitar | Marius Cruceru

  8. AlinaBirgean zice:

    Acum 5 ani, pe 2dec. s-a nascut fetita noastra Hadasa cu sindrom Down. N-am stiut nimic inainte de nastere si, inainte sa aflu vestea Dumnezeu m-a pregatit printr-un devotional din istoria crestinismului in care am citit despre Horatio Spafford, autorul versurilor cantarii „Bine e in Domnul”. Acest om a pierdut pe rand afacerea imobiliara intr-un incendiu, fiul abia nascut, si apoi cele patru fete plecate cu mama lor spre Europa pe un vas care s-a scufundat in Atlantic. Pe 1 dec. 1873 a primit de la sotia lui o telegrama: „salvata. singura” si s-a imbarcat pe primul vapor spre Europa. Trecand pe langa locul tragediei in care cele 4 fete ale lui si-au gasit sfarsitul omenesc, in mintea si in inima lui au incoltit versurile acestui atat de binecunoscut imn. In anii care au urmat Spafford si sotia lui s-au mutat la Ierusalim unde Dumnezeu i-a binecuvantat cu copii si unde au inceput o lucrare pentru cei care nu cunosteau pacea lui Dumnezeu. Comentariul autorului devotionalului era ca Horatio Spafford a avut increderea ca scopul lui Dumnezeu pentru viata lui era perfect, si el este la fel de perfect pentru viata fiecarui credincios. Oricat de rau i-ar merge lucrurile, credinciosul poate avea pace stiind ca Dumnezeu este in control chiar si in situatii pe care nu le poti intelege.
    V-ar interesa un medic tare bun si din Timisoara? De asemenea, avem aici un grup al familiilor crestine care au copii cu dizabilitati, cunosc personal o familie care are un baiat cu Sdr. West + altceva, ei sunt tare deschisi, poate ca i-ar prinde bine sorei dvs. sa vorbeasca cu cineva care trece prin aceeasi situatie de vreo9ani si a ramas cu zambetul pe buze.
    Interesant cum a gasit sotul meu acesta postare a dvs. tocmai de ziua fiicei noastre…

    • Marius David zice:

      draga sora Alina,
      multumim din nou pentru incurajare.
      Sora mea vă va suna. Îi este foarte greu, mai ales acum cînd prognosticul nu este cel mai fericit.
      Are nevoie ca de apă de încurajarea dvs.
      Numai Duhul v-a făcut să ajungeţi aici acum şi să luăm legătura în aceste momente.
      Consider această înlănţuire de fapte o minune şi o călăuzire specială ca răspuns la rugăciuni.
      Astăzi sora mea va afla verdictul.

  9. AlinaBirgean zice:

    Am primit aceasta poezie de la o mamica de copil cu sindrom Down din Suedia:

    Dearest Mother,
    I’m sorry that I’m not quite right,
    I’m not so normal as I should be.
    I know you are sad
    I know your heart aches,
    I see all the tears roll down yor face.
    You’ve waited nine long months for me…
    and now…
    I’m not quite right.

    But mother,
    Your reward will be higher,
    the treasures in your heart will be grater,
    For as you have to give to me
    more love, tenderness and care,
    God will give you a greater measure
    of all these things you need.
    And in the years to come
    people will see in you
    the fruit of love, gentleness, patience and kindness
    because of what
    you’ve given to me!
    For God in His wisdom, looked down from above
    And knowing I need extra care and love
    He chose for me – the very best of mothers…
    So here I am
    even though
    I’m not quite right.

    • Marius David zice:

      vă mulţumim pentru această încurajare, o pot pune pe sora mea în legătură cu dvs.?

      vă mai amintiţi?

      http://patratosu.wordpress.com/2007/07/25/la-doi-ani-in-bratele-lui-dumnezeu/

      http://patratosu.wordpress.com/2007/07/30/moartea-e-o-zina-a-pacii-alt-comment-care-merita-sa-devina-post/

      aş dori să aflu cumva numarul dvs. de telefon, soţul dvs. are numarul meu, cred.
      daca imi dati un sms, il transmit mai departe, m

      multumesc

    • AlinaBirgean zice:

      Sigur ca da! Speram sa putem fi de folos, macar cu o incurajare si o rugaciune.

    • Marius David zice:

      Pentru cei care nu pot citi în limba engleză cred că merită traducerea, chiar făcută la repezeală.
      Iertaţi erorile… văd ca prin … apă (sărată)

      dragă mămică,
      Îmi pare rău că nu sînt tocmai bine,
      Nu sînt aşa … normală precum ar trebui
      Ştiu că eşti tristă
      Ştiu înţepăturile din inima ta,
      Văd toate lacrimile rostogolindu-ţi-se pe faţă,
      Ai aşteptat vreme de nouă luni după mine..
      şi acum…
      Nu sînt tocmai bine,

      Dar, mamică,
      Răsplata ta va fi mai mare,
      Comorile din inima ta vor fi mai multe,
      Şi pentru că a trebuit să-mi dai
      Mai multă dragoste, tandreţe şi iubire
      Domnul îţi va da o mai mare măsură
      din toate lucrurile de care ai nevoie
      Şi în anii care vor veni
      Oamenii vor vedea în tine
      Roada dragostei, blîndeţii, răbdării şi bunătăţii
      din cauza acelor lucruri
      pe care tu va trebui să mi le dai mie

      Pentru că Dumnezeu în Înţelepciunea Sa s-a uitat jos din ceruri
      Şi tocmai pentru că ştia că am nevoie de mai multă dragoste şi grijă
      Te-a ales pentru mine – cea mai bună dintre toate mămicile…

      Iată-mă,
      Aici sînt …
      Deşi nu sînt tocmai …. bine

  10. Pingback: VIGABATRIN(SABRIL) – anunţ umanitar – UPDATE SOFIA INTERNATĂ şi încurajare Alina Birgean | Marius Cruceru

  11. Pingback: Scrisoarea unui copil cu sindrom Down către mămica sa… | Marius Cruceru

  12. Pingback: La mulţi ani, mamă! | Marius Cruceru

  13. Ioan C. zice:

    ” Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc”
    ( Apocalipsa 3: 19).

  14. adisteje zice:

    Personal …………….am fost la Doamna Dr. Benga este o mare Doamna in adevaratul sens al cuvantului si o profesionista rar intalnita.

  15. Pingback: Am fost diagnosticat AFON şi m-am răz-bunat sau “Să-L sărbătorim!” | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.